Capitolul ii - RECUNOAŞTEREA PROCEDURII DE INSOLVENŢĂ - Regulamentul 1346/29-mai-2000 privind procedurile de insolvenţă
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare Versiune de la: 12 Octombrie 2016
CAPITOLUL II:RECUNOAŞTEREA PROCEDURII DE INSOLVENŢĂ
Art. 16: Principiu
(1)Orice hotărâre de deschidere a unei proceduri de insolvenţă pronunţată de o instanţă a unui stat membru competentă în temeiul articolului 3 este recunoscută în toate celelalte state membre de îndată ce îşi produce efectele în statul de deschidere.
Această normă se aplică şi în cazul în care debitorul, având în vedere calitatea sa, nu poate fi supus unei proceduri de insolvenţă în alte state membre.
(2)Recunoaşterea procedurii menţionate la articolul 3 alineatul (1) nu împiedică deschiderea procedurii menţionate la articolul 3 alineatul (2) de către o instanţă dintr-un alt stat membru. Aceasta din urmă constituie o procedură secundară de insolvenţă în sensul capitolului III.
Art. 17: Efectele recunoaşterii
(1)Hotărârea de deschidere a procedurii menţionate la articolul 3 alineatul (1) produce, fără îndeplinirea vreunei formalităţi suplimentare, în orice alt stat membru efectele pe care i le atribuie legea statului de deschidere, cu excepţia cazului unei dispoziţii contrare în prezentul regulament şi atât timp cât nu este deschisă în celălalt stat membru nici o procedură de tipul celei menţionate la articolul 3 alineatul (2).
(2)Efectele procedurii prevăzute la articolul 3 alineatul (2) nu pot fi contestate în alte state membre. Orice limitare a drepturilor creditorilor, în special o suspendare a plăţii sau remiterea de datorie, poate fi opusă în ceea ce priveşte bunurile aflate pe teritoriul unui alt stat membru numai dacă respectivii creditori şi-au exprimat acordul.
Art. 18: Atribuţiile lichidatorului
(1)Lichidatorul desemnat de o instanţă competentă în temeiul articolului 3 alineatul (1) poate exercita pe teritoriul unui alt stat membru toate atribuţiile conferite de legea statului de deschidere, atât timp cât nici o altă procedură de insolvenţă nu a fost deschisă ori nici o măsură de conservare contrară nu a fost adoptată, ca urmare a unei cereri de deschidere a unei proceduri de insolvenţă în statul respectiv. În special, acesta poate să deplaseze bunurile debitorului în afara teritoriului statului membru pe care acestea se află, sub rezerva articolelor 5 şi 7.
(2)Lichidatorul desemnat de o instanţă competentă în temeiul articolului 3 alineatul (2) poate solicita în orice alt stat membru, pe cale judiciară sau extrajudiciară, ca un bun mobil să fie transferat de pe teritoriul statului în care s-a deschis procedura pe teritoriul celuilalt stat membru ulterior deschiderii procedurii de insolvenţă. Acesta poate, de asemenea, să exercite orice acţiune revocatorie care este în interesul creditorilor.
(3)În exercitarea atribuţiilor sale, lichidatorul este obligat să respecte legea statului membru pe al cărui teritoriu intenţionează să acţioneze, în special cu privire la procedurile de valorificare a bunurilor. Aceste atribuţii nu pot include folosirea de mijloace de constrângere sau dreptul de a soluţiona o acţiune judecătorească sau un diferend.
Art. 19: Proba desemnării lichidatorului
Desemnarea lichidatorului este dovedită printr-o copie certificată a originalului hotărârii de desemnare sau printr-un alt act doveditor eliberat de instanţa competentă.
Poate fi necesară traducerea în limba oficială sau într-una din limbile oficiale ale statului membru pe al cărui teritoriu lichidatorul intenţionează să acţioneze. Nu se impune nici o legalizare sau altă formalitate similară.
Art. 20: Restituirea şi imputaţia
(1)Un creditor care, după deschiderea procedurii prevăzute la articolul 3 alineatul (1), obţine prin orice mijloace, în special pe cale executorie, satisfacerea totală sau parţială a creanţei sale asupra bunurilor debitorului situate pe teritoriul unui alt stat membru trebuie să restituie lichidatorului ceea ce a obţinut, sub rezerva articolelor 5 şi 7.
(2)În scopul de a asigura un tratament egal al creditorilor, creditorul care a obţinut în cursul unei proceduri de insolvenţă un dividend asupra creanţei sale va participa la distribuirile efectuate în cadrul altei proceduri numai dacă creditorii de acelaşi rang sau din aceeaşi categorie au obţinut un dividend echivalent în aceste din urmă proceduri.
Art. 21: Publicitatea
(1)Lichidatorul poate cere ca esenţialul cuprinsului hotărârii de deschidere a procedurii de insolvenţă şi, dacă este cazul, pe cea de desemnare a sa să fie publicate în orice alt stat membru în conformitate cu procedurile de publicitate prevăzute în statul respectiv. Prin această măsură de publicitate se va indica printre altele lichidatorul desemnat şi se va preciza dacă norma de competenţă aplicată este cea prevăzută la articolul 3 alineatul (1) sau (2).
(2)În orice caz, orice stat membru pe al cărui teritoriu debitorul are un sediu poate pretinde obligativitatea publicităţii. În astfel de cazuri, lichidatorul sau orice autoritate abilitată în acest sens în statul membru în care s-a deschis procedura menţionată la articolul 3 alineatul (1) trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura publicitatea.
Art. 22: Înscrierea într-un registru public
(1)Lichidatorul poate solicita ca hotărârea de deschidere a procedurii prevăzută la articolul 3 alineatul (1) să fie înscrisă în cartea funciară, registrul comerţului şi în orice alt registru public ţinut în celelalte state membre.
(2)În orice caz, orice stat membru poate pretinde obligativitatea înscrierii. În astfel de cazuri, lichidatorul sau orice autoritate abilitată în acest sens în statul membru în care s-a deschis procedura prevăzută la articolul 3 alineatul (1) trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura înscrierea.
Art. 23: Costurile
Costurile publicităţii şi înscrierii prevăzute la articolele 21 şi 22 se consideră costuri şi cheltuieli de procedură.
Art. 24: Executarea unei obligaţii în favoarea debitorului
(1)Persoana care execută, într-un stat membru, o obligaţie în beneficiul debitorului supus unei proceduri de insolvenţă deschise într-un alt stat membru, în loc să o fi executat în beneficiul lichidatorului acelei proceduri, este considerată liberată dacă nu a avut cunoştinţă despre deschiderea procedurii.
(2)Persoana care a executat această obligaţie înainte de realizarea publicităţii prevăzute la articolul 21 este prezumată, până la proba contrarie, că nu a avut cunoştinţă despre deschiderea procedurii de insolvenţă; persoana care a executat obligaţia după realizarea publicităţii este prezumată, până la proba contrarie, că a avut cunoştinţă despre deschiderea procedurii.
Art. 25: Recunoaşterea şi caracterul executoriu al altor hotărâri
(1)Hotărârile cu privire la desfăşurarea şi închiderea unei proceduri de insolvenţă pronunţate de o instanţă a cărei hotărâre de deschidere este recunoscută în temeiul articolului 16, precum şi un concordat aprobat de o atare instanţă sunt, de asemenea, recunoscute fără îndeplinirea nici unei alte formalităţi. Aceste hotărâri sunt executate în conformitate cu articolele 31-51 [cu excepţia articolului 34 alineatul (2)] din Convenţia de la Bruxelles privind competenţa şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, astfel cum a fost modificată prin convenţiile de aderare la această convenţie.
Primul paragraf se aplică şi hotărârilor care decurg în mod direct din procedura de insolvenţă şi care au o strânsă legătură cu aceasta, chiar dacă au fost pronunţate de o altă instanţă.
Primul paragraf se aplică şi hotărârilor referitoare la măsurile de conservare adoptate ulterior cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă.
(2)Recunoaşterea şi executarea altor hotărâri decât cele menţionate la alineatul (1) sunt reglementate de convenţia menţionată la alineatul (1), cu condiţia ca această convenţie să fie aplicabilă.
(3)Statele membre nu au obligaţia de a recunoaşte sau executa o hotărâre din cele menţionate la alineatul (1), care ar putea conduce la o limitare a libertăţii individuale sau a secretului corespondenţei.
Art. 261: Ordinea publică
Orice stat membru poate refuza recunoaşterea unei proceduri de insolvenţă deschisă în alt stat membru sau executarea unei hotărâri pronunţate în cadrul unei astfel de proceduri, dacă recunoaşterea sau executarea ar contraveni în mod evident ordinii publice din statul respectiv, în special principiilor sale fundamentale sau drepturilor şi libertăţilor individuale garantate prin Constituţie.
(1)A se vedea declaraţia Portugaliei privind aplicarea articolelor 26 şi 37 (JO C 183, 30.6.2000, p. 1).