Art. 17. - Art. 17: Efectele recunoaşterii - Regulamentul 1346/29-mai-2000 privind procedurile de insolvenţă
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare
Versiune de la: 12 Octombrie 2016
Art. 17: Efectele recunoaşterii
(1)Hotărârea de deschidere a procedurii menţionate la articolul 3 alineatul (1) produce, fără îndeplinirea vreunei formalităţi suplimentare, în orice alt stat membru efectele pe care i le atribuie legea statului de deschidere, cu excepţia cazului unei dispoziţii contrare în prezentul regulament şi atât timp cât nu este deschisă în celălalt stat membru nici o procedură de tipul celei menţionate la articolul 3 alineatul (2).
(2)Efectele procedurii prevăzute la articolul 3 alineatul (2) nu pot fi contestate în alte state membre. Orice limitare a drepturilor creditorilor, în special o suspendare a plăţii sau remiterea de datorie, poate fi opusă în ceea ce priveşte bunurile aflate pe teritoriul unui alt stat membru numai dacă respectivii creditori şi-au exprimat acordul.