Titlul v - CONTRIBUŢIA FINANCIARĂ DIN PARTEA FONDURILOR - Regulamentul 1303/17-dec-2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 347L

În vigoare
Versiune de la: 1 Martie 2024
TITLUL V:CONTRIBUŢIA FINANCIARĂ DIN PARTEA FONDURILOR
Art. 120: Determinarea ratelor de cofinanţare
(1)Decizia Comisiei de adoptare a unui program operaţional stabileşte rata de cofinanţare şi cuantumul maxim al contribuţiei din partea fondurilor pentru fiecare axă prioritară. În cazul în care o axă prioritară se referă la mai multe categorii de regiuni sau la mai multe fonduri, decizia Comisiei stabileşte, dacă este cazul, rata de cofinanţare în funcţie de categoria de regiuni şi de fond.
(2)Pentru fiecare axă prioritară, decizia Comisiei stabileşte dacă rata de cofinanţare pentru axa prioritară se va aplica la:
a)cheltuielile eligibile totale, inclusiv cheltuielile publice şi private; sau
b)cheltuielile publice eligibile.
(3)Rata de cofinanţare la nivelul fiecărei axe prioritare şi, unde este cazul, în funcţie de categoria regiunii şi a fondului a programelor operaţionale în cadrul obiectivului privind investiţiile pentru creştere economică şi locuri de muncă nu este mai mare de:
a)85 % pentru Fondul de coeziune;
b)85 % pentru regiunile mai puţin dezvoltate ale statelor membre în care PIB-ul mediu pe cap de locuitor în perioada 2007-2009 a fost sub 85 % din PIB-ul mediu în UE-27 din aceeaşi perioadă şi pentru regiunile ultraperiferice, inclusiv alocările suplimentare pentru regiunile ultraperiferice în conformitate cu articolul 92 alineatul (1) litera (e) şi articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul privind CTE;
c)80 % pentru regiunile mai puţin dezvoltate ale statelor membre, altele decât cele menţionate la litera (b) şi pentru toate regiunile al căror PIB pe cap de locuitor folosit ca criteriu de eligibilitate în perioada de programare 2007-2013 a reprezentat sub 75 % din media UE-25, dar al căror PIB pe cap de locuitor depăşeşte 75 % din PIB-ul mediu al UE-27, precum şi pentru regiunile definite la articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1083/2006 care beneficiază de sprijin tranzitoriu pentru perioada de programare 2007-2013;
d)60 % pentru regiunile de tranziţie, altele decât cele menţionate la litera (c);
e)50 % pentru regiunile mai dezvoltate, altele decât cele menţionate la litera (c).
Pe parcursul perioadei cuprinse între 1 ianuarie 2014 şi închiderea programului operaţional, rata de cofinanţare la nivelul fiecărei axe prioritare pentru toate programele operaţionale desfăşurate în Cipru nu depăşeşte 85 %.

Comisia realizează o evaluare pentru a analiza dacă menţinerea ratei de cofinanţare menţionată la al doilea paragraf se justifică şi după 30 iunie 2017 şi, dacă este cazul, prezintă o propunere legislativă înainte de 30 iunie 2016.
Rata de cofinanţare la nivelul fiecărei axe prioritare a programelor operaţionale în cadrul obiectivului de cooperare teritorială europeană nu depăşeşte 85 %.
Rata maximă de cofinanţare de la primul paragraf literele (b), (c), (d) şi (e) se majorează pentru fiecare axă prioritară de implementare a YEI şi în cazurile în care o axă prioritară este dedicată inovării sociale sau cooperării transnaţionale sau unei combinaţii a acestora. Majorarea respectiva se determină conform normelor specifice fondurilor.
(4)Rata de cofinanţare a alocării suplimentare în conformitate cu articolul 92 alineatul (1) litera (e) nu depăşeşte 50 % pentru regiunile de nivelul NUTS 2 care îndeplinesc criteriile stabilite în Protocolul nr. 6 la Actul de Aderare din 1994.
(5)Rata maximă de cofinanţare în temeiul alineatului (3) la nivelul unei axe prioritare se majorează cu zece puncte procentuale, în cazul în care o axă prioritară în ansamblu este implementată prin intermediul instrumentelor financiare sau prin dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii.
(6)Contribuţia din fonduri pentru fiecare axă prioritară nu poate fi mai mică de 20 % din cheltuielile publice eligibile.
(7)O axă prioritară separată, cu o rată de cofinanţare de până la 100 %, poate fi stabilită în cadrul unui program operaţional pentru operaţiunile efectuate prin intermediul instrumentelor financiare înfiinţate la nivelul Uniunii şi gestionate, în mod direct sau indirect, de către Comisie. În cazul în care o axă prioritară separată este stabilită pentru acest scop, contribuţia financiară în cadrul acestei axe nu poate fi executată prin niciun alt mijloc.
(9)În cadrul unui program operaţional poate fi stabilită o axă prioritară separată care să promoveze integrarea socioeconomică a resortisanţilor din ţările terţe, cu o rată de cofinanţare de până la 100 %. Această axă prioritară poate fi dedicată în întregime operaţiunilor care vizează provocările legate de migraţie generate de agresiunea militară a Federaţiei Ruse, inclusiv axa prioritară specifică menţionată la articolul 98 alineatul (4) al treilea paragraf.

Art. 121: Ajustarea ratelor de cofinanţare
Rata de cofinanţare din fonduri pentru o axă prioritară poate fi ajustată pentru a se ţine seama de:
1.importanţa axei prioritare pentru strategia Uniunii pentru o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii, având în vedere anumite lacune care trebuie abordate;
2.protecţia şi ameliorarea mediului, în special prin aplicarea principiului precauţiei, principiului măsurilor preventive şi a principiului «poluatorul plăteşte»;
3.rata de mobilizare a fondurilor private;
4.gradul de acoperire a suprafeţelor cu deficienţe naturale sau demografice grave şi permanente, deficienţele fiind definite după cum urmează:
(a)statele membre insulare eligibile pentru Fondul de coeziune şi celelalte insule, cu excepţia celor în care se situează capitala unui stat membru sau care au o legătură permanentă cu continentul;
(b)zonele de munte astfel cum sunt definite prin legislaţia internă a statului membru;
(c)zonele cu densitate slabă (de exemplu, cu mai puţin de 50 de locuitori pe km2) şi foarte slabă (mai puţin de 8 locuitori pe km2) a populaţiei;
(d)includerea regiunilor ultraperiferice, astfel cum sunt definite la articolul 349 din TFUE.