Secţiunea 3 - Protejarea speciilor şi habitatelor sensibile - Regulamentul 1241/20-iun-2019 privind conservarea resurselor piscicole şi protecţia ecosistemelor marine prin măsuri tehnice, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1967/2006 şi (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului şi a Regulamentelor (UE) nr. 1380/2013, (UE) 2016/1139, (UE) 2018/973, (UE) 2019/472 şi (UE) 2019/1022 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 894/97, (CE) nr. 850/98, (CE) nr. 2549/2000, (CE) nr. 254/2002, (CE) nr. 812/2004 şi (CE) nr. 2187/2005 ale Consiliului”.

Acte UE

Jurnalul Oficial 198L

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2026
SECŢIUNEA 3:Protejarea speciilor şi habitatelor sensibile
Art. 10: Specii interzise de peşti şi de crustacee
(1)Este interzisă capturarea, reţinerea la bord, transbordarea sau debarcarea speciilor de peşti sau de crustacee menţionate în anexa IV la Directiva 92/43/CEE, cu excepţia cazului în care se acordă derogări în temeiul articolului 16 din directivă.
(2)În plus faţă de speciile menţionate la alineatul (1), se interzice navelor Uniunii pescuitul, reţinerea la bord, transbordarea, debarcarea, depozitarea, vânzarea, expunerea sau oferirea spre vânzare a speciilor enumerate în anexa I sau a celor interzise la pescuit în temeiul altor acte juridice ale Uniunii.
(3)Atunci când sunt capturate accidental, speciile menţionate la alineatele (1) şi (2) sunt eliberate imediat înapoi în mare nevătămate, cu excepţia scopului de a permite cercetarea ştiinţifică asupra exemplarelor ucise accidental, în conformitate cu dreptul aplicabil al Uniunii.
(4)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 29 pentru a modifica lista prevăzută în anexa I, în cazul în care cele mai bune avize ştiinţifice disponibile indică faptul că este necesară o modificare a respectivei liste.
(5)Măsurile adoptate în temeiul alineatului (4) de la prezentul articol au ca scop atingerea obiectivului stabilit la articolul 4 alineatul (1) litera (b) şi pot ţine cont de acordurile internaţionale privind protecţia speciilor sensibile.
Art. 11: Capturi de mamifere marine, păsări marine şi reptile marine
(1)Este interzisă capturarea, reţinerea la bord, transbordarea sau debarcarea mamiferelor marine sau a reptilelor marine menţionate în anexele II şi IV la Directiva 92/43/CEE şi a speciilor de păsări marine vizate de Directiva 2009/147/CE.
(2)Atunci când sunt capturate, exemplarele din speciile menţionate la alineatul (1) sunt eliberate imediat nevătămate.
(3)În pofida alineatelor (1) şi (2), reţinerea la bord, transbordarea sau debarcarea unor exemplare din speciile marine menţionate la alineatul (1) care au fost capturate accidental este permisă în măsura în care activitatea respectivă este necesară pentru a asigura asistenţa pentru recuperarea animalelor şi pentru a permite cercetarea ştiinţifică asupra exemplarelor ucise accidental, cu condiţia ca autorităţile naţionale competente să fi fost informate în mod corespunzător în prealabil, cât mai curând posibil după capturare şi în conformitate cu dreptul Uniunii aplicabil.
(4)Pe baza celor mai bune avize ştiinţifice disponibile, un stat membru poate institui, pentru navele aflate sub pavilionul său, măsuri de atenuare sau restricţii cu privire la utilizarea anumitor unelte. Astfel de măsuri reduc la minimum şi, dacă este posibil, elimină capturile din speciile menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol şi sunt compatibile cu obiectivele stabilite la articolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 şi cel puţin la fel de severe ca măsurile tehnice aplicabile prevăzute în dreptul Uniunii.
(5)Măsurile adoptate în temeiul alineatului (4) de la prezentul articol au drept scop atingerea obiectivului stabilit la articolul 4 alineatul (1) litera (b). În scop de control, statele membre comunică celorlalte state membre în cauză dispoziţiile adoptate în conformitate cu alineatul (4) de la prezentul articol. De asemenea, acestea pun la dispoziţia publicului informaţiile corespunzătoare disponibile privind aceste măsuri.
Art. 12: Protecţia habitatelor sensibile, inclusiv a ecosistemelor marine vulnerabile
(1)Se interzice utilizarea uneltelor de pescuit prevăzute în anexa II în zonele relevante prevăzute în anexa respectivă.
(2)În cazul în care cele mai bune avize ştiinţifice disponibile recomandă o modificare a listei zonelor din anexa II, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 29 din prezentul regulament şi, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 11 alineatele (2) şi (3) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, să modifice anexa II în consecinţă. La adoptarea unor astfel de modificări, Comisia acordă o atenţie deosebită atenuării efectelor negative ale deplasării activităţii de pescuit către alte zone sensibile.
(3)În cazul în care habitatele menţionate la alineatul (1), sau alte habitate sensibile, inclusiv ecosistemele marine vulnerabile, se găsesc în ape aflate sub suveranitatea sau jurisdicţia unui stat membru, statul membru respectiv poate stabili zone închise sau alte măsuri de conservare pentru a proteja habitatele respective, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 11 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013. Astfel de măsuri sunt compatibile cu obiectivele prevăzute la articolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 şi cel puţin la fel de severe ca măsurile prevăzute în dreptul Uniunii.
(4)Măsurile adoptate în temeiul alineatelor (2) şi (3) de la prezentul articol au ca scop atingerea obiectivului stabilit la articolul 4 alineatul (1) litera (c).