Titlul iii - AJUTORUL PENTRU DEPOZITAREA PRIVATĂ - Regulamentul 1240/18-mai-2016 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte intervenţia publică şi ajutorul pentru depozitarea privată

Acte UE

Jurnalul Oficial 206L

În vigoare
Versiune de la: 7 Februarie 2018
TITLUL III:AJUTORUL PENTRU DEPOZITAREA PRIVATĂ
Art. 39: Deschiderea procedurilor de licitaţie şi stabilirea în avans a ajutorului
(1)Regulamentul de punere în aplicare de deschidere a procedurii de licitaţie sau de stabilire în avans a cuantumului ajutorului poate conţine următoarele informaţii:
a)produsele sau tipurile de produse vizate, cu codurile lor NC aferente, dacă este cazul;
b)în cazul ajutorului stabilit în avans, cuantumul ajutorului pentru depozitare per unitate de măsură pentru produsele vizate;
c)unitatea de măsură aplicată cantităţilor;
d)dacă oferta din cadrul licitaţiei sau ajutorul stabilit în avans se referă la produse care au fost deja introduse în depozitare;
e)în cazul ofertelor în cadrul unei licitaţii, perioada vizată ("perioada de licitare") şi, dacă este necesar, diferitele subperioade în care pot fi depuse ofertele în cadrul unei licitaţii, iar în cazul ajutorului stabilit în avans, perioada de depunere a unei cereri;
f)perioada de depozitare;
g)cantitatea totală, dacă este cazul;
h)cantitatea minimă per ofertă în cadrul unei licitaţii sau per cerere;
i)cuantumul garanţiei per unitate de măsură în cazul ofertelor în cadrul unei licitaţii şi, eventual, în cazul cererilor;
j)perioadele de introducere în depozit şi de scoatere din depozit;
k)specificaţiile care trebuie să apară pe ambalaje, dacă este cazul.
(2)Dacă acordarea ajutorului pentru depozitarea privată este limitată la anumite state membre sau regiuni ale unui stat membru în conformitate cu articolul 18 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, ofertele în cadrul licitaţiei şi cererile pot fi depuse doar în statul membru vizat sau în statele membre vizate.
(3)În cazul ofertelor în cadrul unei licitaţii, trebuie să treacă cel puţin şase zile între intrarea în vigoare a regulamentului de punere în aplicare de deschidere a procedurii de licitaţie şi prima zi de depunere a ofertelor în cadrul unei licitaţii.
Art. 40: Depunerea şi admisibilitatea ofertelor în cadrul unei licitaţii şi a cererilor de ajutor pentru depozitarea privată
O ofertă în cadrul unei licitaţii sau o cerere de ajutor pentru depozitarea privată este admisibilă dacă îndeplineşte cerinţele prevăzute la articolul 2 şi dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)include cel puţin următoarele informaţii:
1.(i) o referire la regulamentul de punere în aplicare de deschidere a procedurii de licitaţie sau de stabilire în avans a cuantumului ajutorului pentru depozitarea privată;
2.(ii) perioada de depozitare, dacă regulamentul de punere în aplicare de deschidere a procedurii de licitaţie sau de stabilire în avans a cuantumului ajutorului pentru depozitarea privată impune acest lucru;
3.(iii) cantitatea de produse vizată de oferta în cadrul unei licitaţii sau de cerere;
4.(iv) dacă produsele sunt deja depozitate, numele şi adresa fiecărui spaţiu de depozitare privată, localizarea loturilor/ rezervoarelor/silozurilor de depozitare cu respectivele cantităţi şi, atunci când este necesar, numărul de identificare al întreprinderii agreate;
5.(v) în cazul ofertelor în cadrul unei licitaţii, data expirării pentru subperioada de depunere;
6.(vi) în cazul ofertelor în cadrul unei licitaţii, cuantumul ajutorului în euro propus per unitate de măsură, rotunjit la cel mult două zecimale, fără TVA;
b)operatorul a depus cuantumul garanţiei menţionat în regulamentul de punere în aplicare de deschidere a procedurii de licitaţie sau de stabilire în avans a cuantumului ajutorului pentru depozitarea privată.
Art. 41: Verificarea de către agenţia de plăţi a ofertelor în cadrul unei licitaţii şi a cererilor
(1)Agenţia de plăţi decide în privinţa admisibilităţii ofertelor în cadrul unei licitaţii şi a cererilor, pe baza condiţiilor prevăzute la articolele 2 şi 40.
(2)Dacă decide că o ofertă în cadrul unei licitaţii sau o cerere nu este admisibilă, agenţia de plăţi informează operatorul în cauză, în termen de trei zile lucrătoare de la primirea ofertei în cadrul unei licitaţii sau a cererii.
Art. 42: Notificarea către Comisie a ofertelor din cadrul unei licitaţii şi a cererilor
(1)Statele membre notifică Comisiei toate ofertele în cadrul unei licitaţii şi toate cererile care sunt admisibile, cu respectarea următoarelor termene-limită:
a)în cazul ofertelor în cadrul unei licitaţii, se aplică termenele-limită prevăzute în regulamentul de punere în aplicare de deschidere a procedurii de licitaţie;
b)în cazul cererilor, notificările se depun cel târziu la ora 12.00 (ora Bruxelles-ului) a fiecărei zile de marţi şi se referă la cantităţile de produse care, în săptămâna precedentă, au făcut obiectul unei cereri admisibile, precum şi la informaţiile aferente. Comisia poate solicita efectuarea mai frecventă a acestor notificări, dacă aceste informaţii sunt necesare în scopul gestionării schemei.
(2)Notificările prevăzute la alineatul (1) literele (a) şi (b) nu conţin numele, adresele şi numerele de înregistrare în scopuri de TVA ale operatorilor.
(3)Dacă un stat membru nu notifică Comisiei o ofertă în cadrul unei licitaţii sau o cerere admisibilă până la termenele-limită menţionate la alineatul (1) literele (a) şi (b), se consideră că statul membru respectiv a transmis Comisiei o notificare cu menţiunea "zero".
Art. 43: Decizii privind cuantumul maxim al ajutorului pentru depozitarea privată
(1)Pe baza ofertelor din cadrul licitaţiilor notificate în conformitate cu articolul 42, Comisia decide, astfel cum se prevede la articolul 4 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1370/2013:
a)să nu fixeze un cuantum maxim al ajutorului; sau
b)să fixeze un cuantum maxim al ajutorului.
(2)Dacă oferta în cadrul unei licitaţii face obiectul unei cantităţi totale, astfel cum se menţionează la articolul 39 alineatul (1) litera (g), şi dacă atribuirea cantităţilor totale pentru care a fost oferit cuantumul respectiv ar duce la depăşirea cantităţii totale, Comisia, în conformitate cu procedura menţionată la articolul 229 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, adoptă o decizie de stabilire a unui coeficient de alocare. Coeficientul se aplică ofertelor în cadrul licitaţiilor care au fost primite la nivelul cuantumului maxim al ajutorului.
Prin derogare de la articolul 2 alineatul (6), un operator căruia i se aplică un coeficient de alocare poate să îşi retragă oferta din cadrul licitaţiei în termen de 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a deciziei de stabilire a coeficientului de alocare.
(3)Deciziile referitoare la ajutor menţionate la alineatele (1) şi (2) se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Art. 44: Decizii individuale privind ofertele din cadrul unei licitaţii
(1)Dacă nu s-a stabilit un cuantum maxim al ajutorului pentru depozitarea privată, toate ofertele din cadrul licitaţiei se resping.
(2)Dacă s-a stabilit un cuantum maxim al ajutorului, agenţia de plăţi acceptă ofertele din cadrul licitaţiei care sunt egale cu cuantumul respectiv sau mai mici decât acesta, fără a se aduce atingere articolului 43 alineatul (2). Toate celelalte oferte din cadrul licitaţiei se resping.
Agenţia de plăţi acceptă doar ofertele din cadrul licitaţiei care au fost notificate în conformitate cu articolul 42.
(3)Agenţia de plăţi ia deciziile menţionate la alineatele (1) şi (2) din prezentul articol după publicarea deciziei Comisiei menţionate la articolul 43 alineatul (1).
În termen de trei zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a respectivei decizii a Comisiei, agenţia de plăţi notifică operatorilor rezultatul participării lor la procedura de licitaţie.
Art. 45: Decizii privind cererile de ajutor pentru depozitarea privată stabilit în avans
(1)Pentru produsele aflate deja în depozitare, o cerere admisibilă este considerată acceptată în a opta zi lucrătoare de la data primirii cererii respective, cu condiţia neadoptării de către Comisie, între timp, a unei decizii în conformitate cu alineatul (3).
(2)Pentru produsele care nu sunt încă depozitare, deciziile privind acceptarea unei cereri admisibile sunt notificate operatorului de către agenţia de plăţi în a opta zi lucrătoare de la data primirii cererii respective, cu condiţia neadoptării de către Comisie, între timp, a unei decizii în conformitate cu alineatul (3).
(3)Dacă examinarea situaţiei arată că schema de ajutoare pentru depozitarea privată a fost utilizată în mod excesiv sau că există riscul unei utilizări excesive ori al speculei, fără a aplica procedura menţionată la articolul 229 alineatul (2) sau (3) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, Comisia poate decide:
a)să suspende aplicarea schemei pentru cel mult cinci zile lucrătoare, cererile depuse în perioada respectivă nefiind acceptate;
b)să stabilească un procentaj unic de reducere a cantităţilor care fac obiectul cererilor, sub rezerva respectării cantităţii contractuale minime, dacă este cazul;
c)să respingă cererile depuse anterior perioadei de suspendare a căror acceptare ar fi fost hotărâtă în timpul perioadei de suspendare.
Prin derogare de la articolul 2 alineatul (6), un operator căruia i se aplică dispoziţia de la primul paragraf litera (b) poate să îşi retragă cererea în termen de 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a deciziei de stabilire a reducerii procentuale.
Art. 46: Informaţii referitoare la spaţiul de depozitare privată pentru produse care nu se află încă în depozitare
După primirea notificării menţionate la articolul 44 alineatul (3) al doilea paragraf sau a notificării deciziei menţionate la articolul 45 alineatul (2), operatorul notifică agenţiei de plăţi calendarul intrării produselor în depozitare, numele şi adresa fiecărui spaţiu de depozitare privată şi cantităţile corespunzătoare. Notificarea agenţiei de plăţi se efectuează cu cel puţin cinci zile lucrătoare înainte de începutul introducerii loturilor în depozitare. Agenţia de plăţi poate decide să accepte o perioadă mai scurtă de cinci zile lucrătoare.
Art. 47: Introducerea în depozitare a produselor care nu se află încă în depozitare
(1)Produsele se introduc în depozitare în termen de 28 de zile de la notificarea menţionată la articolul 44 alineatul (3) al doilea paragraf în cazul ofertelor în cadrul unei licitaţii sau de la notificarea deciziei menţionate la articolul 45 alineatul (2) în cazul cererilor.
(2)Pentru carne, introducerea în depozitare începe, pentru fiecare lot individual din cantitatea vizată de oferta din cadrul licitaţiei sau de cerere, la data la care lotul intră sub controlul autorităţii competente. Data respectivă este data determinării greutăţii nete a cărnii proaspete sau refrigerate:
a)în spaţiul de depozitare privată, dacă produsul se congelează în spaţiul respectiv;
b)la locul de congelare, dacă produsul se congelează în instalaţii corespunzătoare în afara spaţiului de depozitare privată.
(3)Introducerea în depozitare este considerată încheiată în ziua în care este introdus în depozitare ultimul lot individual din cantitatea vizată de oferta din cadrul licitaţiei sau de cerere.
Art. 48: Perioada contractuală de depozitare
(1)Perioada contractuală de depozitare începe în ziua care urmează:
a)datei notificării menţionate la articolul 44 alineatul (3) sau datei primirii unei cereri admisibile, fără a se aduce atingere articolului 45 alineatul (1), pentru produsele aflate deja în depozitare;
b)datei la care este considerată încheiată introducerea în depozitare, în conformitate cu articolul 47 alineatul (3), în cazul produselor care nu se află încă în depozitare.
(2)Ultima zi a perioadei contractuale de depozitare poate fi stabilită în regulamentul de punere în aplicare de deschidere a procedurii de licitaţie sau de stabilire în avans a cuantumului ajutorului pentru depozitarea privată, astfel cum se menţionează la articolul 39 alineatul (1) litera (f).
Prin derogare de la articolul 3 alineatul (4) din Regulamentul (CEE) nr. 1182/71 al Consiliului (1), când ultima zi a perioadei contractuale de depozitare este o sâmbătă, o duminică sau o sărbătoare legală, perioada contractuală de depozitare se încheie la sfârşitul ultimei ore a zilei respective.
(1)Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1182/71 al Consiliului din 3 iunie 1971 privind stabilirea regulilor care se aplică termenelor, datelor şi expirării termenelor (JO L 124, 8.6.1971, p. 1).
Art. 49: Încheierea contractelor
Contractele se încheie între agenţia de plăţi a statului membru pe al cărui teritoriu sunt sau vor fi depozitate produsele şi operatorii care îndeplinesc cerinţele prevăzute la articolul 2 din Regulamentul delegat (UE) 2016/1238 ale căror oferte în cadrul licitaţiei sau cereri au fost acceptate.
Contractele se încheie pentru cantitatea introdusă efectiv în depozitare ("cantitatea contractuală"), care nu depăşeşte cantitatea menţionată la articolul 44 alineatul (3) al doilea paragraf în cazul ofertelor în cadrul unei licitaţii sau cantitatea din cerere în cazul produselor aflate deja în depozit ori din notificarea deciziei menţionate la articolul 45 alineatul (2) în cazul cererilor pentru produse care nu se află încă în depozit.
În cazul în care cantitatea introdusă efectiv în depozitare este mai mică de 95 % din cantitatea indicată în oferta din cadrul licitaţiei ori în cerere sau din cantitatea rezultată din aplicarea articolului 45 alineatul (3) litera (b), nu se încheie niciun contract.
Nu se încheie contracte dacă nu este confirmată eligibilitatea produselor.
Art. 50: Notificarea încheierii contractelor
În termen de cinci zile lucrătoare de la data publicării raportului de control menţionat la articolul 61 alineatul (1), sub rezerva primirii tuturor documentelor necesare pentru încheierea contractului, agenţia de plăţi notifică operatorului căruia i se atribuie un contract faptul că un contract este considerat încheiat.
Data încheierii contractului este ziua notificării operatorului de către agenţia de plăţi.
Art. 51: Elementele contractului
Contractul trebuie înţeles ca incluzând, dacă este cazul, elementele prevăzute la articolul 52, precum şi cele prevăzute:
a)în dispoziţiile relevante ale regulamentului de punere în aplicare de deschidere a procedurii de licitaţie şi în oferta din cadrul licitaţiei; sau
b)în dispoziţiile relevante ale regulamentului de punere în aplicare de stabilire în avans a cuantumului ajutorului pentru depozitarea privată şi în cerere.
Art. 52: Obligaţiile operatorului
(1)Contractele cuprind cel puţin următoarele obligaţii ale operatorului:
a)să introducă şi să păstreze în depozitare cantitatea contractuală, pe durata perioadei contractuale de depozitare, pe propriul risc şi pe propria cheltuială, în condiţii care să asigure menţinerea caracteristicilor produselor menţionate la articolul 3 din Regulamentul delegat (UE) 2016/1238, fără:
1.(i) a înlocui produsele depozitate, cu excepţia cazului zahărului în conformitate cu alineatul (3);
2.(ii) a le transfera într-un alt loc de depozitare privată sau, în cazul zahărului, în alt siloz;
b)să păstreze documentele de cântărire întocmite la momentul intrării în spaţiul de depozitare privată;
c)să trimită agenţiei de plăţi documentele referitoare la operaţiunile de introducere în depozitare, inclusiv localizarea loturilor/rezervoarelor/silozurilor de depozitare cu respectivele cantităţi, cel târziu la cinci zile lucrătoare de la data introducerii în depozitare menţionată la articolul 47 alineatul (3);
d)să permită agenţiei de plăţi să verifice, în orice moment, dacă sunt îndeplinite toate obligaţiile contractuale;
e)să acţioneze în aşa fel încât produsele depozitate să fie uşor accesibile şi identificabile individual în funcţie de lotul/ rezervorul/silozul de depozitare.
(2)Prin derogare de la alineatul (1) litera (a) punctul (ii), agenţia de plăţi poate autoriza o mutare a produselor depozitate, în următoarele condiţii:
1.(i) în cazul brânzeturilor care beneficiază de o denumire de origine protejată (DOP) sau de o indicaţie geografică protejată (IGP) dacă operatorul depune o solicitare motivată;
2.(ii) în cazul altor produse, în situaţii excepţionale, dacă operatorul depune o solicitare motivată.
(3)Prin derogare de la prezentul articol alineatul (1) litera (e), zahărul care face obiectul unui contract poate fi depozitat într-un siloz desemnat de operator împreună cu alt zahăr, cu condiţia ca, pe parcursul perioadei contractuale, cantitatea contractuală să fie păstrată în depozitare în silozul desemnat, în conformitate cu articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2016/1238.
(4)La cerere, operatorul pune la dispoziţia agenţiei de plăţi responsabile cu controalele întreaga documentaţie, pentru fiecare contract, permiţând, în special, verificarea următoarelor informaţii cu privire la produsele introduse în depozitare:
a)numărul de identificare a întreprinderii agreate şi, dacă este necesar, statul membru de producţie;
b)originea şi data de producţie ale produselor sau, în cazul zahărului, anul de comercializare al producţiei şi, în cazul cărnii, ziua sacrificării;
c)data introducerii în depozitare;
d)greutatea şi, în cazul cărnii, numărul bucăţilor ambalate;
e)adresa spaţiului de depozitare privată şi mijloacele care permit identificarea imediată a produsului în cadrul spaţiului de depozitare privată sau, în cazul zahărului în vrac, identificarea silozului desemnat de operator;
f)data de încheiere a perioadei contractuale de depozitare şi data efectivă a scoaterii din depozitarea contractuală.
(5)Operatorul sau, după caz, administratorul depozitului ţine în cadrul spaţiului de depozitare un registru care cuprinde, în funcţie de numărul contractului:
a)identificarea produselor introduse în depozitare în funcţie de lot/rezervor/siloz;
b)data introducerii şi data scoaterii din depozitare;
c)cantitatea de produse aflate în depozitare în funcţie de lot/rezervor/siloz;
d)localizarea produselor în depozit în funcţie de lot/rezervor/siloz.
Art. 53: Scoaterea din depozitare
(1)Scoaterea din depozitare poate începe în ziua care urmează ultimei zile a perioadei contractuale de depozitare sau, după caz, la data specificată în regulamentul de punere în aplicare de deschidere a procedurii de licitaţie sau de stabilire în avans a cuantumului ajutorului pentru depozitarea privată.
(2)Scoaterea din depozitare se face în loturi de depozitare întregi, cu excepţia cazului în care agenţia de plăţi autorizează scoaterea în cantităţi mai mici.
Totuşi, în cazul produselor sigilate menţionate la articolul 60, doar o cantitate sigilată poate fi scoasă din depozitare.
(3)Dacă în regulamentul de punere în aplicare de deschidere a procedurii de licitaţie sau de stabilire în avans a cuantumului ajutorului pentru depozitarea privată se specifică faptul că perioada contractuală de depozitare este cuprinsă într-un interval de zile, operatorul notifică agenţiei de plăţi intenţia de a începe scoaterea produselor din depozitare, indicând loturile/rezervoarele/silozurile de depozitare în cauză, cu cel puţin cinci zile lucrătoare înaintea începerii operaţiunilor de scoatere.
Agenţia de plăţi poate decide să accepte o perioadă mai scurtă de cinci zile lucrătoare.
Art. 54: Cererea de plată a ajutorului pentru depozitarea privată
Operatorul depune o cerere de plată în termen de trei luni de la încheierea perioadei contractuale de depozitare.
Art. 55: Plata ajutorului pentru depozitarea privată
Plata ajutorului se efectuează cel târziu la 120 de zile de la data la care a fost depusă o cerere de plată, cu condiţia să fi fost îndeplinite obligaţiile contractuale.
Totuşi, dacă este în curs o anchetă administrativă, plata nu se efectuează până când nu este recunoscut dreptul de a beneficia de ajutor.