(1)Orice rambursare datorată bugetului general al Uniunii Europene se efectuează înainte de scadenţa indicată în ordinul de recuperare elaborat în conformitate cu articolul 72 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002. Această scadenţă este ultima zi din a doua lună care urmează emiterii ordinului de recuperare.
(2)Orice întârziere în efectuarea rambursării duce la penalităţi de întârziere, începând de la scadenţă până la data plăţii efective. Rata acestei dobânzi este de un punct şi jumătate procentual peste rata aplicată de Banca Centrală Europeană în principalele sale operaţiuni de refinanţare în prima zi lucrătoare a lunii în care cade scadenţa.