Capitolul ii - Obiective şi misiuni - Regulamentul 1198/27-iul-2006 privind Fondul European pentru Pescuit

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 9 Decembrie 2011
CAPITOLUL II:Obiective şi misiuni
Art. 4: Obiective
Asistenţa în cadrul FEP urmăreşte:
(a)sprijinirea politicii comune în domeniul pescuitului pentru a asigura exploatarea resurselor acvatice vii şi pentru a sprijini acvacultura, în vederea asigurării durabilităţii din punct de vedere economic, de mediu şi social;
(b)promovarea unui echilibru durabil între resurse şi capacitatea de pescuit a flotei comunitare de pescuit;
(c)promovarea dezvoltării durabile a pescuitului în apele interioare;
(d)consolidarea competitivităţii structurilor de exploatare şi dezvoltarea unor întreprinderi viabile din punct de vedere economic în sectorul pescuitului;
(e)favorizarea protecţiei şi valorificării mediului şi resurselor naturale, atunci când sunt legate de sectorul pescuitului;
(f)încurajarea dezvoltării durabile şi a îmbunătăţirii calităţii vieţii în zone cu activităţi în sectorul pescuitului;
(g)promovarea egalităţii între bărbaţi şi femei în dezvoltarea sectorului pescuitului şi zonelor de pescuit.
Art. 5: Misiuni
FEP acordă sprijin pentru sectorul pescuitului. Măsurile puse în aplicare în temeiul prezentului regulament contribuie la atingerea obiectivelor generale prevăzute la articolul 33 din tratat şi a obiectivelor definite în cadrul politicii comune în domeniul pescuitului. Acestea însoţesc şi completează, dacă este cazul, alte instrumente şi politici comunitare.