Secţiunea iii - Întreruperi şi suspendări - Regulamentul 1060/24-iun-2021 de stabilire a dispoziţiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziţie justă şi Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură şi de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum şi Fondului pentru azil, migraţie şi integrare, Fondului pentru securitate internă şi Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor şi politica de vize

Acte UE

Jurnalul Oficial 231L

În vigoare
Versiune de la: 30 Iunie 2024 până la: 30 Iunie 2026
SECŢIUNEA III:Întreruperi şi suspendări
Art. 96: Întreruperea termenului de plată
(1)Comisia poate întrerupe termenul de plată, cu excepţia prefinanţării, pentru o perioadă maximă de şase luni în cazul în care este îndeplinită oricare dintre următoarele condiţii:
a)există dovezi care sugerează o deficienţă gravă pentru care nu au fost luate măsuri corective;
b)Comisia trebuie să efectueze verificări suplimentare în urma primirii unor informaţii conform cărora cheltuielile prezentate într-o cerere de plată pot avea legătură cu o neregulă.
(2)Statul membru poate conveni să prelungească perioada de întrerupere cu trei luni.
(3)Comisia limitează întreruperea la partea de cheltuieli afectată de elementele menţionate la alineatul (1), cu excepţia cazului în care este imposibil să se identifice partea de cheltuieli care este afectată. Comisia informează, în scris, statul membru şi autoritatea de management în legătură cu motivul întreruperii şi le cere să remedieze situaţia. Comisia pune capăt întreruperii imediat după adoptarea măsurilor de remediere a elementelor menţionate la alineatul (1).
(4)Normele specifice FEAMPA pot prevedea temeiuri specifice pentru întreruperea plăţilor în legătură cu nerespectarea normelor aplicabile în cadrul politicii comune în domeniul pescuitului.
Art. 97: Suspendarea plăţilor
(1)Comisia poate suspenda integral sau parţial plăţile, cu excepţia prefinanţării, după ce a acordat statului membru posibilitatea de a prezenta observaţii, dacă este îndeplinită oricare dintre următoarele condiţii:
a)statul membru nu a luat măsurile necesare pentru remedierea situaţiei care a dat naştere la o întrerupere în temeiul articolului 96;
b)există o deficienţă gravă;
c)cheltuielile din cererile de plată au legătură cu o neregulă care nu a fost remediată;
d)există un aviz motivat al Comisiei cu privire la o procedură de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor în temeiul articolului 258 din TFUE în legătură cu o chestiune care pune în pericol legalitatea şi regularitatea cheltuielilor.
(2)Comisia pune capăt suspendării totale sau parţiale a plăţilor atunci când statul membru ia măsurile de remediere a elementelor menţionate la alineatul (1).
(3)Normele specifice FEAMPA pot prevedea temeiuri specifice pentru suspendarea plăţilor care au legătură cu nerespectarea normelor aplicabile în cadrul politicii comune în domeniul pescuitului.