Capitolul 4 - Execuţia granturilor - Regulamentul 1046/18-iul-2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012

Acte UE

Jurnalul Oficial 193L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 9 Noiembrie 2022
CAPITOLUL 4:Execuţia granturilor
Art. 202: Cuantumul grantului şi amploarea constatărilor auditului
(1)Cuantumul grantului se definitivează numai după ce ordonatorul de credite competent aprobă rapoartele şi, după caz, conturile finale, fără a aduce atingere auditurilor, verificărilor şi investigaţiilor ulterioare efectuate de instituţia Uniunii în cauză, OLAF sau Curtea de Conturi. Articolul 131 alineatul (4) se aplică de asemenea şi după definitivarea cuantumului grantului.
(2)În cazul în care controalele sau auditurile constată nereguli, fraude sau o încălcare a obligaţiilor sistemice sau recurente care pot fi imputate beneficiarului şi care afectează semnificativ mai multe granturi acordate beneficiarului respectiv în condiţii similare, ordonatorul de credite competent poate suspenda execuţia acordului de grant sau a plăţilor aferente tuturor granturilor în cauză sau, după caz, poate rezilia acordurile de grant în cauză cu beneficiarul respectiv, având în vedere gravitatea celor constatate.
În plus, ordonatorul de credite competent poate să reducă valoarea granturilor, să respingă costurile neeligibile şi să recupereze sumele plătite în mod necuvenit în cazul tuturor granturilor afectate de neregulile, fraudele sau încălcările obligaţiilor sistemice sau recurente menţionate la primul paragraf, care pot face obiectul unor audituri, verificări şi investigaţii în conformitate cu acordurile de grant afectate.
(3)Ordonatorul de credite competent stabileşte sumele care trebuie reduse sau recuperate, ori de câte ori acest lucru este posibil şi realizabil, pe baza costurilor declarate în mod necuvenit drept eligibile pentru fiecare grant în cauză, în urma acceptării rapoartelor şi situaţiilor financiare revizuite prezentate de beneficiar.
(4)Atunci când nu este posibil sau realizabil să se cuantifice exact cuantumul costurilor neeligibile pentru fiecare grant vizat, sumele care trebuie reduse sau recuperate pot fi stabilite prin extrapolarea ratei de reducere sau de recuperare aplicate granturilor în cazul cărora s-au demonstrat nereguli, fraude sau încălcări ale obligaţiilor sistemice sau recurente sau, atunci când costurile neeligibile nu pot servi drept bază pentru stabilirea sumelor care trebuie reduse sau recuperate, prin aplicarea unei rate forfetare, ţinând seama de principiul proporţionalităţii. Beneficiarului i se oferă posibilitatea de a propune o metodă sau o rată alternativă motivată corespunzător înainte de efectuarea reducerii sau a recuperării.
Art. 203: Documentele justificative pentru cererile de plată
(1)Ordonatorul de credite competent precizează care sunt documentele justificative ce trebuie să însoţească cererile de plată.
(2)Pentru fiecare grant, prefinanţarea poate fi fracţionată în mai multe tranşe în conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare. Cererea de transferare a unei noi tranşe de prefinanţare se însoţeşte de o declaraţie a beneficiarului privind utilizarea prefinanţării anterioare. Tranşa se plăteşte integral dacă s-a utilizat cel puţin 70 % din cuantumul total al oricărei prefinanţări anterioare. În caz contrar, tranşa se reduce cu sumele care mai trebuie consumate până la atingerea pragului respectiv.
(3)Fără a aduce atingere obligaţiei de a furniza documente justificative, beneficiarul certifică, pe propria răspundere, că informaţiile cuprinse în cererile de plată sunt complete, fiabile şi reale. De asemenea, beneficiarul certifică faptul că toate costurile suportate sunt eligibile în conformitate cu acordul de grant şi că cererile de plată sunt justificate cu documente justificative adecvate care pot fi verificate.
(4)Pentru justificarea plăţilor intermediare sau a plăţii soldurilor de orice valoare, ordonatorul de credite competent poate solicita un certificat referitor la situaţiile financiare ale acţiunii sau ale programului de lucru şi la conturile subiacente. Un astfel de certificat se solicită pe baza unei evaluări a riscurilor în cadrul căreia se ţine seama, în special, de valoarea grantului, de valoarea plăţii, de natura beneficiarului şi de natura activităţilor care beneficiază de sprijin.
Certificatul se emite de către un auditor extern autorizat sau, în cazul organismelor publice, de un funcţionar public competent şi independent.
Certificatul atestă, în conformitate cu metodologia aprobată de ordonatorul de credite competent şi pe baza procedurilor convenite conforme cu standardele internaţionale, că toate costurile declarate de beneficiar în situaţiile financiare pe care se bazează cererea de plată sunt reale, sunt înregistrate cu exactitate şi sunt eligibile în conformitate cu acordul de grant. În cazuri specifice şi justificate în mod corespunzător, ordonatorul de credite competent poate solicita certificatul sub forma unui aviz sau sub orice altă formă care respectă standardele internaţionale.
(5)Pentru justificarea oricărei plăţi, ordonatorul de credite competent poate solicita, pe baza unei evaluări a riscurilor, un raport de verificare operaţională, întocmit de un terţ independent aprobat de ordonatorul de credite competent. În raportul de verificare operaţională se precizează că verificarea operaţională s-a efectuat în conformitate cu o metodologie aprobată de ordonatorul de credite competent şi se menţionează dacă acţiunea sau programul de lucru s-a pus efectiv în aplicare în conformitate cu condiţiile stabilite în acordul de grant.
Art. 204: Sprijinul financiar acordat terţilor
Atunci când punerea în aplicare a acţiunii sau a programului de lucru necesită acordarea de sprijin financiar unor terţi, beneficiarul poate acorda un astfel de sprijin financiar dacă condiţiile de acordare a acestuia sunt definite în acordul de grant dintre beneficiar şi Comisie, fiind exclusă orice marjă de discreţie pentru beneficiar.
Se consideră că nu există nicio marjă de discreţie dacă în acordul de grant se precizează următoarele:
(a)cuantumul maxim al sprijinului financiar care poate fi plătit unui terţ, care nu depăşeşte 60 000 EUR, şi criteriile de stabilire a cuantumului exact;
(b)diferitele tipuri de activităţi care pot primi un astfel de sprijin financiar, pe baza unei liste fixe;
(c)definiţia persoanelor sau a categoriilor de persoane care pot primi un astfel de sprijin financiar, precum şi criteriile de acordare a acestuia.
Plafonul menţionat la litera (a) de la al doilea paragraf poate fi depăşit în cazul în care realizarea obiectivelor acţiunilor ar fi imposibilă sau excesiv de dificilă.
Art. 205: Contractele de executare
(1)Fără a aduce atingere Directivei 2014/24/UE şi Directivei 2014/25/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (1), în cazul în care punerea în aplicare a acţiunii sau a programului de lucru impune atribuirea unui contract de achiziţii publice, beneficiarul poate atribui contractul de achiziţii publice în conformitate cu practicile sale obişnuite de achiziţii, cu condiţia ca contractul de achiziţii publice să fie atribuit ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic sau, după caz, ofertei cu preţul cel mai scăzut, evitându-se în acelaşi timp orice conflict de interese.
(1)Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achiziţiile efectuate de entităţile care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi serviciilor poştale şi de abrogare a Directivei 2004/17/CE (JO L 94, 28.3.2014, p. 243).
(2)În cazul în care punerea în aplicare a acţiunii sau a programului de lucru impune atribuirea unui contract de achiziţii publice cu o valoare mai mare de 60 000 EUR, ordonatorul de credite competent poate solicita beneficiarului, dacă acest lucru este justificat în mod corespunzător, să respecte norme speciale pe lângă cele menţionate la alineatul (1).
Aceste norme speciale se bazează pe normele incluse în prezentul regulament şi sunt proporţionale cu valoarea contractelor de achiziţii publice respective, cu dimensiunea relativă a contribuţiei Uniunii în raport cu costul total al acţiunii şi cu riscul implicat. Aceste norme speciale se includ în acordul de grant.