Capitolul 3 - EXTINDEREA ACORDURILOR, DECIZIILOR ŞI PRACTICILOR CONCERTATE LA TERŢI - Regulamentul 104/17-dec-1999 privind organizarea comună a pieţelor în sectorul produselor pescăreşti şi de acvacultura
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare Versiune de la: 1 Ianuarie 2013
CAPITOLUL 3:EXTINDEREA ACORDURILOR, DECIZIILOR ŞI PRACTICILOR CONCERTATE LA TERŢI
Art. 15
(1)Dacă o organizaţie interprofesională care îşi desfăşoară activitatea într-o anumită regiune sau regiuni ale unui stat membru este considerată reprezentativă pentru producţia şi/sau comercializarea şi/sau prelucrarea unui anumit produs, statul membru în cauză, la cererea organizaţiei, poate declara acordurile, deciziile şi practicile concertate decise în cadrul organizaţiei obligatorii pentru o perioadă limitată de timp pentru alţi agenţi din regiunea sau regiunile în cauză, persoane sau grupuri, ce nu sunt membri ai organizaţiei.
(2)O organizaţie interprofesională este considerată reprezentativă în sensul alineatului (1) dacă grupează cel puţin două treimi din producţia şi/sau comercializarea şi/sau prelucrarea produsului sau produselor în cauză, în regiunea sau în regiunile în cauză ale unui stat membru. Dacă cererea pentru extinderea normelor sale la alţi agenţi acoperă mai mult de o regiune, organizaţia interprofesională trebuie să-şi demonstreze reprezentativitatea pentru fiecare dintre domeniile pe care le acoperă pentru fiecare dintre regiunile în cauză.
(3)Normele pentru care se poate cere extinderea la alţi operatori:
a)trebuie să privească:
- informaţii despre producţie şi piaţă;
- norme de producţie mai stricte decât cele prevăzute de normele comunitare sau naţionale;
- întocmirea de contracte standard compatibile cu normele comunitare;
- norme de comercializare;
b)trebuie să fi fost în vigoare timp de cel puţin un an;
c)pot fi declarate obligatorii pentru cel mult trei ani comerciali;
d)nu trebuie să dăuneze altor agenţi înfiinţaţi în alte regiuni ale statului membru sau în alte state membre.
Art. 16
(1)Statele membre comunică imediat Comisiei normele pe care intenţionează să le declare obligatorii pentru toţi agenţii din una sau mai multe regiuni determinate, în conformitate cu articolul 15 alineatul (1). Comisia decide că statul membru nu este autorizat să extindă normele dacă:
a)constată că extinderea în cauză periclitează comerţul liber sau că sunt puse în pericol obiectivele prevăzute la articolul 33 din Tratat sau
b)constată că acordul, decizia sau practica concertată pentru care s-a decis extinderea intră în conflict cu prevederile articolului 81 alineatul (1) din Tratat sau
c)constată că nu au fost respectate prevederile articolului 15 din prezentul regulament.
Normele nu pot fi declarate obligatorii decât după două luni de la primirea comunicării de către Comisie sau după ce Comisia indică în această perioadă că nu are nici o obiecţiune la normele menţionate.
(2)Dacă, în urma unor controale efectuate a posteriori, Comisia nu este sigură de valabilitatea extinderii în ceea ce priveşte circumstanţele menţionate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c), Comisia cere statului membru respectiv să suspende aplicarea deciziei, în totalitate sau parţial. În acest caz, în termen de două luni de la această dată, Comisia:
- permite ridicarea suspendării sau
- printr-o decizie motivată, declară extinderea normelor decisă de către statul membru ca nulă, pe baza uneia dintre circumstanţele prevăzute mai sus. În acest caz, decizia Comisiei se aplică de la data la care cererea de suspendare a deciziilor a fost trimisă statului membru.
(3)La fiecare etapă, Comisia informează comitetul menţionat la articolul 38 alineatul (1) cu privire la orice decizie privind extinderea acordurilor interprofesionale în conformitate cu alineatul (1) şi la orice suspendare sau anulare a deciziilor existente în conformitate cu alineatul (2).
(4)Dacă sunt extinse normele privind unul sau mai multe produse, iar o organizaţie interprofesională recunoscută desfăşoară una sau mai multe dintre activităţile menţionate la articolul 15 alineatul (3) litera (a), care sunt în interesul economic general al agenţilor ale căror activităţi sunt legate de unul sau mai multe dintre produsele respective, statul membru care a acordat recunoaşterea poate decide ca indivizii sau grupurile care nu sunt membri ai organizaţiei, dar care beneficiază de aceste activităţi, să plătească organizaţiei echivalentul unei părţi sau al totalităţii contribuţiilor financiare plătite de către membrii săi, în măsura în care aceste contribuţii sunt destinate acoperirii costurilor suportate ca rezultat al desfăşurării activităţilor respective.