Directiva 97/9/CE/03-mar-1997 privind sistemele de compensare pentru investitori
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
În vigoare Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
Directiva 97/9/CE/03-mar-1997 privind sistemele de compensare pentru investitori
Dată act: 3-mar-1997
Emitent: Parlamentul European;Consiliul Uniunii Europene
PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 57 alineatul (2),
având în vedere propunerea Comisiei (1),
(1)JO C 321, 27.11.1993, p. 15 şi JO C 382, 31.12.1994, p. 27.
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social (2),
(2)JOC 127, 7.5.1994, p. 1.
având în vedere avizul Institutului Monetar European (3),
(3)Aviz emis la 28 iulie 1995.
în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 189b din tratat (4), având în vedere proiectul comun aprobat de către comitetul de conciliere la 18 decembrie 1996,
(4)Avizul Parlamentului European din 19 aprilie 1994 JO C 128, 9.5.1994, p. 85), Poziţia comună a Consiliului din 23 octombrie 1995 JO C 320, 30.11.1995, p. 9) şi Decizia Parlamentului European din 12 martie 1996 JO C 96, 1A1996, p. 28). Decizia Consiliului din 17 februarie 1997 şi Decizia Parlamentului European din 19 februarie 1997 JO C 85, 17.3.1997).
(1)întrucât, la 10 mai 1993, Consiliul adoptă Directiva 93/22/CEE privind serviciile de investiţii în domeniul valorilor mobiliare (5); întrucât directiva în cauză este un instrument esenţial pentru realizarea pieţei interne în sectorul întreprinderilor de investiţii;
(5)JOL 141, 11.6.1993, p. 27.
(2)întrucât Directiva 93/22/CEE stabileşte norme prudenţiale pe care întreprinderile de investiţii trebuie să le respecte în permanenţă, inclusiv norme al căror scop este să protejeze, în cea mai mare măsură posibilă, drepturile investitorilor asupra fondurilor sau asupra instrumentelor care le aparţin;
(3)întrucât, cu toate acestea, nici un sistem de supraveghere nu poate să ofere o protecţie completă, în special în cazul comiterii unor fraude;
(4)întrucât protecţia investitorilor şi păstrarea încrederii în sistemul financiar constituie un aspect important al realizării şi al bunei funcţionări a pieţei interne în acest sector; întrucât, în consecinţă, este esenţial ca, în acest scop, fiecare stat membru să dispună de un sistem de compensare a investitorilor care să garanteze un nivel minim armonizat de protecţie, cel puţin pentru micii investitori, în cazul în care o întreprindere de investiţii se află în imposibilitatea de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de clienţii investitori;
(5)întrucât, în consecinţă, micii investitori vor putea să achiziţioneze servicii de investiţii de la sucursale ale întreprinderilor de investiţii din Comunitate sau în cadrul unei prestări de servicii transfrontaliere, cu aceeaşi încredere cu care le-ar achiziţiona de la o întreprindere naţională, ştiind că li se oferă un nivel armonizat de protecţie în cazul în care o întreprindere de investiţii s-ar afla în imposibilitatea de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de clienţii investitori;
(6)întrucât, în absenţa unei astfel de armonizări minime şi din preocuparea pentru protecţia investitorilor, statele membre gazdă se pot considera îndreptăţite să oblige întreprinderile de investiţii din alte state membre care acţionează prin intermediul sucursalelor sau în temeiul libertăţii de a presta servicii să adere la sistemul de compensare al statului gazdă, în cazul în care acestea nu sunt afiliate la nici un sistem de compensare a investitorilor în statul membru de origine sau în care sistemul menţionat se consideră că nu oferă o protecţie echivalentă; întrucât o astfel de exigenţă ar putea prejudicia funcţionarea pieţei interne;
(7)întrucât, cu toate că majoritatea statelor membre dispun în prezent de mecanisme de compensare a investitorilor, aceste mecanisme nu includ, în general, toate întreprinderile de investiţii care deţin autorizaţia unică prevăzută în Directiva 93/22/CEE;
(8)întrucât, prin urmare, tuturor statelor membre ar trebui să li se impună să aibă unul sau mai multe sisteme de compensare a investitorilor, în care să fie inclusă fiecare dintre aceste întreprinderi de investiţii; întrucât fiecare sistem trebuie să acopere fondurile şi instrumentele deţinute de către o întreprindere de investiţii în raport cu operaţiunile de investiţii ale unui investitor şi care, în cazul în care întreprinderea de investiţii se găseşte în imposibilitatea de a-şi respecta obligaţiile faţă de clienţii investitori, nu pot fi restituite investitorului; întrucât acest lucru nu aduce atingere normelor sau procedurilor aplicabile în fiecare stat membru în ceea ce priveşte deciziile care trebuie luate în caz de insolvabilitate sau de lichidare a unei întreprinderi de investiţii;
(9)întrucât definiţia unei întreprinderi de investiţii cuprinde instituţiile de credit care sunt autorizate să ofere servicii de investiţii; întrucât aceste instituţii de credit trebuie să fie incluse, de asemenea, într-un sistem de compensare a investitorilor în ceea ce priveşte activitatea de investiţii ale acestora; întrucât, cu toate acestea, nu este necesar ca aceste instituţii de credit să fie incluse în două sisteme separate, în cazul în care un singur sistem îndeplineşte atât cerinţele prezentei directive, cât şi ale Directivei 94/19/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 30 mai 1994 privind sistemele de garantare a depozitelor (1); întrucât, cu toate acestea, în cazul anumitor întreprinderi de investiţii care sunt şi instituţii de credit, poate fi dificil, în unele cazuri, să se facă o distincţie între depozitele reglementate de Directiva 94/19/CE şi fondurile deţinute în legătură cu activitatea de investiţii; întrucât statele membre ar trebui să poată determina ce directivă se aplică acestor creanţe;
(1)JOL 135, 31.5.1994, p. 5.
(10)întrucât Directiva 94/19/CE permite unui stat membru să exonereze o instituţie de credit de obligaţia de a participa la un sistem de garantare a depozitelor, în cazul în care instituţia de credit respectivă participă la un sistem care protejează instituţia de credit în sine şi, în special, îi asigură solvabilitatea; întrucât, în cazul în care o instituţie de credit care participă la un astfel de sistem este şi o întreprindere de investiţii, statelor membre ar trebui să li se permită, de asemenea, în anumite condiţii, să exonereze instituţia de credit în cauză de obligaţia participării la un sistem de compensare a investitorilor;
(11)întrucât un nivel minim armonizat de compensare de 20 000 ECU pentru fiecare investitor ar trebui să fie suficient pentru a proteja interesele micilor investitori în cazul în care o întreprindere de investiţii se află în incapacitatea de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de clienţii investitori; întrucât, prin urmare, este rezonabil să se stabilească nivelul minim armonizat de compensare la 20 000 ECU; întrucât, în conformitate cu Directiva 94/19/CE, ar putea fi necesare dispoziţii tranzitorii limitate pentru a permite sistemelor de compensare să respecte această cifră, deoarece măsura se aplică şi statelor membre care, la data adoptării prezentei directive, încă nu dispun de un astfel de sistem;
(12)întrucât aceeaşi valoare a fost adoptată şi de Directiva 94/19/CE;
(13)întrucât, pentru a încuraja investitorii să îşi ia precauţiile necesare la alegerea întreprinderii de investiţii, este rezonabil să li se permită statelor membre să le solicite investitorilor să suporte un procent din pierderea suferită; întrucât, cu toate acestea, un investitor trebuie să fie acoperit pentru cel puţin 90 % din orice pierdere, atâta timp cât compensaţia care îi este plătită este mai mică decât compensaţia minimă comunitară;
(14)întrucât sistemele anumitor state membre oferă niveluri de acoperire mai ridicate decât nivelul minim armonizat de protecţie din prezenta directivă; întrucât, cu toate acestea, nu pare să fie de dorit solicitarea unor schimbări în aceste sisteme în acest sens;
(15)întrucât menţinerea în Comunitate a unor sisteme care oferă niveluri de acoperire mai ridicate decât nivelul minim armonizat poate conduce, pe acelaşi teritoriu, la diferenţe la compensare şi la condiţii de concurenţă inegale între întreprinderile naţionale de investiţii şi sucursalele unor întreprinderi din alte state membre; întrucât, pentru a contracara aceste dezavantaje, sucursalele ar trebui să fie autorizate să participe la sistemele din ţările lor gazdă, astfel încât să le poată oferi investitorilor aceeaşi acoperire care este oferită de sistemul din ţările în care se află; întrucât este adecvat ca, în raportul său privind aplicarea prezentei directive, Comisia să indice în ce măsură sucursalele şi-au exercitat această opţiune şi orice dificultăţi cu care întreprinderile sau sistemele de compensare a investitorilor s-au confruntat în aplicarea acestor prevederi; întrucât nu este exclusă posibilitatea ca sistemele statelor membre de origine să poată oferi şi ele această acoperire suplimentară, în condiţiile stabilite de aceste sisteme;
(16)întrucât sucursalele întreprinderilor de investiţii stabilite în alte state membre decât statele lor membre de origine care oferă niveluri de acoperire mai ridicate decât cele oferite de întreprinderile de investiţii autorizate în statele lor membre gazdă pot perturba piaţa; întrucât nu este oportun ca nivelul sau aria acoperirii oferite de sistemele de compensare să devină un instrument concurenţial; întrucât este necesar, prin urmare, cel puţin în perioada iniţială, să se stipuleze că nici nivelul şi nici aria acoperirii oferite de sistemul unui stat membru de origine investitorilor din sucursale aflate în alt stat membru nu trebuie să depăşească nivelul sau aria maxime oferite de sistemul corespunzător din statul membru gazdă; întrucât orice perturbare a pieţei trebuie examinată cât mai devreme, pe baza experienţei acumulate şi în lumina evoluţiei sectorului financiar;
(17)întrucât, în cazul în care un stat membru consideră că anumite categorii de investiţii sau de investitori, limitativ enumerate, nu necesită o protecţie specială, acesta trebuie să le poată exclude de la beneficiul acoperirii oferite de sistemele de compensare a investitorilor;
(18)întrucât, în mai multe state membre, sistemele de compensare a investitorilor se află în responsabilitatea unor organizaţii profesionale; întrucât, în alte state membre, există sisteme care au fost create şi sunt reglementate prin lege; întrucât această diversitate de statut ridică o problemă numai în ceea ce priveşte obligaţia de a participa la şi excluderea din aceste sisteme; întrucât, prin urmare, este necesar să se adopte măsuri pentru limitarea competenţelor sistemelor în acest sens;
(19)întrucât investitorul trebuie să poată fi compensat fără întârzieri excesive după stabilirea validităţii creanţei sale; întrucât sistemul de compensare în sine trebuie să poată stabili o perioadă rezonabilă pentru prezentarea creanţelor; întrucât, cu toate acestea, faptul că perioada în cauză a expirat nu poate fi invocat împotriva unui investitor care, din motive întemeiate, nu şi-a putut valorifica creanţa în termenul stabilit;
(20)întrucât informarea investitorilor cu privire la mecanismele de compensare este un element esenţial al protecţiei investitorilor; întrucât articolul 12 din Directiva 93/22/CEE obligă întreprinderile de investiţii să îşi informeze investitorii, înaintea încheierii unor tranzacţii cu aceştia, despre posibila aplicare a unui sistem de compensare; întrucât, prin urmare, prezenta directivă trebuie să stabilească norme privind informarea investitorilor potenţiali cu privire la sistemele de compensare care le acoperă activitatea de investiţii;
(21)întrucât, cu toate acestea, utilizarea nereglementată în materiale publicitare a unor trimiteri la valoarea şi aria unui sistem de compensare ar putea afecta stabilitatea sistemului financiar sau încrederea investitorilor; întrucât statele membre ar trebui, prin urmare, să stabilească norme pentru limitarea acestor trimiteri;
(22)întrucât, în principiu, prezenta directivă obligă fiecare întreprindere de investiţii să participe la un sistem de compensare a investitorilor; întrucât directivele care reglementează admiterea oricărei întreprinderi de investiţii al cărei sediu central nu se află într-un stat membru şi, în special, Directiva 93/22/CEE, permit statelor membre să decidă dacă şi în ce condiţii permit sucursalelor acestor întreprinderi de investiţii să funcţioneze pe teritoriul lor; întrucât sucursale în cauză nu se vor bucura de libertatea de a oferi servicii în conformitate cu articolul 5 9 al doilea alineat din tratat, sau de dreptul de stabilire în alte state membre decât acelea în care sunt stabilite; întrucât, în consecinţă, statul membru care admite astfel de sucursale trebuie să decidă modul în care aplică principiile prezentei directive în cazul sucursalelor în cauză, în conformitate cu articolul 5 din Directiva 93/22/CEE şi cu necesitatea de a proteja investitorii şi de a menţine integritatea sistemului financiar; întrucât este esenţial ca investitorii sucursalelor în cauză să fie informaţi pe deplin asupra dispoziţiilor care le sunt aplicabile în materie de compensare;
(23)întrucât nu este indispensabil în prezenta directivă să se armonizeze metodele prin care sistemele de compensare a investitorilor sunt finanţate, pe de o parte deoarece costul finanţării acestor sisteme trebuie, în principiu, să fie suportat de către întreprinderile de investiţii şi, pe de altă parte, deoarece capacităţile de finanţare ale acestor sisteme trebuie să fie proporţionale cu obligaţiile lor; întrucât, cu toate acestea, acest lucru nu trebuie să ameninţe stabilitatea sistemului financiar al statului membru în cauză;
(24)întrucât prezenta directivă nu trebuie să aibă ca rezultat răspunderea statelor membre sau ale autorităţilor lor competente în faţa investitorilor în cazul în care statele membre în cauză s-au asigurat că au fost instituite şi recunoscute oficial unul sau mai multe sisteme pentru compensarea sau protejarea investitorilor, în condiţiile prevăzute de prezenta directivă;
(25)întrucât, în concluzie, un nivel minim de armonizare a mecanismelor de compensare a investitorilor este necesar pentru realizarea pieţei interne pentru întreprinderile de investiţii, deoarece va da posibilitatea investitorilor să facă afaceri cu aceste întreprinderi având o încredere mai mare, în special cu întreprinderile din alte state membre, şi va face posibilă evitarea dificultăţilor cauzate de statele membre gazdă care aplică norme de protecţie a investitorilor care nu sunt coordonate la nivel comunitar; întrucât o directivă comunitară obligatorie este singurul instrument adecvat pentru realizarea obiectivului dorit în absenţa generală a unor mecanisme de compensare a investitorilor cu un domeniu de aplicare corespunzător celui prevăzut în Directiva 93/22/CEE; întrucât realizează numai armonizarea minimă necesară, prezenta directivă permite statelor membre să impună o protecţie mai largă sau mai ridicată, dacă doresc, şi lasă statelor membre libertatea necesară cu privire la organizarea şi finanţarea sistemelor de compensare a investitorilor,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
-****-
Art. 1
În sensul prezentei directive:
1."întreprindere de investiţii" înseamnă o întreprindere de investiţii definită la articolul 1 alineatul (2) din Directiva 93/22/CEE:
- autorizată în conformitate cu articolul 3 din Directiva 93/22/CEE
sau
- autorizată ca instituţie de credit în conformitate cu Directiva 77/780/CEE (1) a Consiliului şi cu Directiva 89/646/CEE (2) a Consiliului, a cărei autorizaţie include unul sau mai multe servicii de investiţii enumerate în secţiunea A din anexa la Directiva 93/22/CEE;
(1)Prima Directivă 77/780/CEE a Consiliului din 12 decembrie 1977 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi actelor administrative privind iniţierea şi desfăşurarea activităţii instituţiilor de credit JO L 322, 17.12.1977, p. 30), directivă astfel cum a fost modificată ultima dată de Directiva 89/646/CEE JO L 386, 30.12.1989, p. 1).
(2)A doua Directivă 89/646/CEE a Consiliului din 15 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi actelor administrative privind iniţierea şi desfăşurarea activităţii instituţiilor de credit şi de modificare a Directivei 77/780/CEE JO L 386,30.12.1989, p. 1), directivă astfel cum a fost modificată ultima dată de Directiva 92/30/CEE JO L 110, 28.4.1992, p. 52).
2."activitate de investiţii" înseamnă orice serviciu de investiţii definit la articolul 1 alineatul (1) din Directiva 93/22/CEE şi serviciul menţionat la punctul 1 din secţiunea C din anexa la directiva în cauză;
3."instrumente" înseamnă instrumentele enumerate în secţiunea B din anexa la Directiva 93/22/CEE;
4."investitor" înseamnă orice persoană care a încredinţat fonduri sau instrumente unei întreprinderi de investiţii în legătură cu activităţile de investiţii;
5."sucursală" înseamnă un sediu de afaceri care face parte dintr-o întreprindere de investiţii, care nu are personalitate juridică şi care furnizează servicii de investiţii pentru care întreprinderea de investiţii a fost autorizată; orice număr de sucursale înfiinţate în acelaşi stat membru de către o întreprindere de investiţii care îşi are sediul în alt stat membru este considerat drept o singură sucursală;
6."activitate comună de investiţii" înseamnă activitatea de investiţii efectuată în numele a două sau mai multe persoane sau asupra căreia două sau mai multe persoane au drepturi care pot fi exercitate prin semnătura uneia sau mai multora dintre aceste persoane;
7."autorităţi competente" înseamnă autorităţile definite la articolul 22 din Directiva 93/22/CEE; aceste autorităţi pot fi, după caz, cele definite la articolul 1 din Directiva 92/30/CEE a Consiliului din 6 aprilie 1992 privind supravegherea instituţiilor de credit pe o bază consolidată (3).
(3)JOL 110, 28.4.1992, p. 52.
Art. 2
(1)Fiecare stat membru se asigură că pe teritoriul său sunt constituite şi recunoscute oficial unul sau mai multe sisteme de compensare a investitorilor. Cu excepţia cazurilor prevăzute la al doilea paragraf şi la articolul 5 alineatul (3), nici o întreprindere de investiţii autorizată în statul membru în cauză nu îşi poate desfăşura activitatea de investiţii în cazul în care nu participă la un astfel de sistem.
Un stat membru poate exonera, cu toate acestea, o instituţie de credit care intră sub incidenţa prezentei directive de obligaţia de a participa la un sistem de compensare a investitorilor în cazul în care instituţia de credit în cauză este deja exceptată în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Directiva 94/19/CE de la obligaţia de a participa la un sistem de garantare a depozitelor, cu condiţia ca protecţia şi informaţiile oferite deponenţilor să fie oferite şi investitorilor în aceleaşi condiţii, iar investitorii se bucură astfel de o protecţie cel puţin echivalentă cu cea asigurată de un sistem de compensare a investitorilor.
Statul membru care utilizează această opţiune informează Comisia; acesta comunică, în special, caracteristicile sistemelor de protecţie în cauză şi ale instituţiilor de credit acoperite de acestea în temeiul prezentei directive, precum şi orice modificări ulterioare ale informaţiilor furnizate. Comisia informează Consiliul cu privire la acestea.
(2)Un sistem asigură acoperire pentru investitori în conformitate cu articolul 4 în cazul în care:
- autorităţile competente au constatat că, după părerea lor, o întreprindere de investiţii pare, pentru moment, din motive legate direct de situaţia sa financiară, să fie în incapacitatea de a-şi îndeplini obligaţiile rezultate în urma creanţelor investitorilor şi nu are perspective apropiate de a şi le putea îndeplini
sau
- o autoritate judiciară a dat o hotărâre, din motive legate direct de situaţia financiară a unei întreprinderi de investiţii, care are ca efect suspendarea capacităţii investitorilor de a-şi recupera creanţele de la întreprinderea de investiţii în cauză,
oricare dintre aceste situaţii intervine prima.
Acoperirea trebuie să fie asigurată pentru creanţele rezultate din incapacitatea unei întreprinderi de investiţii:
- de a rambursa investitorilor fondurile care le sunt datorate sau care le aparţin şi pe care îi deţine în numele acestora în legătură cu activitatea de investiţii
sau
- de a restitui investitorilor orice instrument care le aparţine şi pe care îl deţine, administrează sau gestionează în numele acestora în legătură cu activitatea de investiţii,
în conformitate cu condiţiile legale şi contractuale aplicabile.
(3)Orice creanţă prevăzută la alineatul (2) asupra unei instituţii de credit care, într-un stat membru dat, intră atât sub incidenţa prezentei directive, cât şi a Directivei 94/19/CE este direcţionată de către statul membru în cauză către un sistem prevăzut într-una dintre aceste directive pe care statul membru îl consideră adecvat. Nici o creanţă nu poate face obiectul unei duble compensări în temeiul celor două directive.
(4)Valoarea creanţei unui investitor se calculează în conformitate cu condiţiile legale şi contractuale, în special în conformitate cu cele care se referă la compensaţii şi la creanţele de compensat care sunt aplicabile, la data constatării sau hotărârii menţionate la alineatul (2), evaluării valorii banilor sau a valorii instrumentelor aparţinând investitorului, determinată, dacă este posibil, prin referinţă la valoarea de piaţă, pe care întreprinderea de investiţii este în incapacitate de a le rambursa sau înapoia.
Art. 3
Creanţele care decurg din tranzacţii în legătură cu care s-a pronunţat o condamnare penală pentru spălare de bani, în înţelesul articolului 1 din Directiva 91/308/CEE a Consiliului din 10 iunie 1991 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor (1), sunt excluse de la orice compensare oferită în cadrul sistemelor de compensare a investitorilor.
(1)JOL 166, 28.6.1991, p. 77.
Art. 4
(1)Statele membre se asigură că sistemele asigură o acoperire de minimum 20 000 ECU pentru fiecare investitor pentru creanţele menţionate la articolul 2 alineatul (2).
Până la 31 decembrie 1999, statele membre în care, în momentul adoptării prezentei directive, acoperirea este mai mică de 20 000 ECU pot păstra acest nivel mai redus de compensare, cu condiţia ca acesta să nu fie mai mic de 15 000 ECU. Această opţiune este disponibilă, de asemenea, statelor membre cărora li se aplică dispoziţiile tranzitorii din articolul 7 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 94/19/CE.
(2)Un stat membru poate prevedea ca anumiţi investitori să fie excluşi de la acoperirea oferită de către sisteme sau să li se acorde un nivel de acoperire mai scăzut. Aceste excluderi sunt enumerate în anexa I.
(3)Prezentul articol nu împiedică menţinerea sau adoptarea unor dispoziţii care asigură investitorilor o acoperire mai ridicată sau mai completă.
(4)Un stat membru poate limita acoperirea prevăzută la alineatul (1) sau la alineatul (3) la un anumit procent din creanţa unui investitor. Procentul acoperit trebuie să fie, cu toate acestea, mai mare sau egal cu 90 % din creanţă, atâta timp cât suma de plată în cadrul sistemului de compensare este mai mică de 20 000 ECU.
Art. 5
(1)În cazul în care o întreprindere de investiţii obligată în temeiul articolului 2 alineatul (1) să participe la un sistem de compensare nu îşi îndeplineşte obligaţiile care îi revin ca membru al acelui sistem, sunt notificate autorităţile competente care au eliberat autorizaţia şi care, în cooperare cu sistemul de compensare, adoptă toate măsurile necesare, inclusiv impunerea de sancţiuni, pentru a se asigura că întreprinderea de investiţii îşi îndeplineşte obligaţiile.
(2)În cazul în care măsurile respective nu conduc la respectarea obligaţiilor de către întreprinderea de investiţii, sistemul poate, în cazul în care legislaţia internă permite excluderea unui membru, cu aprobarea expresă a autorităţilor competente, să dea un preaviz de minimum 12 luni cu privire la intenţiile sale de a retrage întreprinderii de investiţii calitatea de membru al sistemului. Sistemul va continua să asigure acoperirea prevăzută la articolul 2 alineatul (2) al doilea paragraf pentru activitatea de investiţii desfăşurată în acea perioadă. În cazul în care, la expirarea preavizului, întreprinderea de investiţii nu şi-a îndeplinit obligaţiile, sistemul de compensare poate exclude întreprinderea în cauză, cu aprobarea expresă a autorităţilor competente.
(3)În cazul în care legislaţia internă permite acest lucru şi cu aprobarea expresă a autorităţilor competente care i-au eliberat autorizaţia, o întreprindere de investiţii care a fost exclusă dintr-un sistem de compensare a investitorilor poate continua să ofere servicii de investiţii dacă, înainte de excludere, a prevăzut alte mecanisme de compensare care să asigure investitorilor o acoperire cel puţin echivalentă cu cea oferită de către sistemul recunoscut oficial şi care să aibă caracteristici echivalente cu acest sistem.
(4)În cazul în care o întreprindere de investiţii propusă pentru excludere în conformitate cu alineatul (2) nu este în măsură să prevadă alte mecanisme care să îndeplinească condiţiile impuse la alineatul (3), autorităţile competente care au eliberat autorizaţia o retrag de îndată.
Art. 6
După anularea autorizaţiei unei întreprinderi de investiţii, acoperirea prevăzută la articolul 2 alineatul (2) al doilea paragraf continuă să fie oferită pentru activităţile de investiţii desfăşurate până în momentul anulării.
Art. 7
(1)Sistemele de compensare a investitorilor instituite şi recunoscute oficial într-un stat membru în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) acoperă, de asemenea, investitorii de la sucursalele înfiinţate de către întreprinderea de investiţii în alte state membre.
Până la 31 decembrie 1999, nivelul sau aria, inclusiv procentul, acoperirii oferite nu pot depăşi nivelul sau aria maximă a acoperirii oferite de către sistemul de compensare corespunzător de pe teritoriul statului membru gazdă. Înainte de această dată, Comisia redactează un raport pe baza experienţei acumulate în aplicarea acestui paragraf şi a articolului 4 alineatul (1) din Directiva 94/19/CE menţionată anterior şi analizează necesitatea de a aplica în continuare aceste prevederi. După caz, Comisia prezintă o propunere de directivă Parlamentului European şi Consiliului în vederea prelungirii valabilităţii acestora.
În cazul în care nivelul sau aria, inclusiv procentul, acoperirii oferite de către sistemul de compensare a investitorilor din statul membru gazdă depăşeşte nivelul sau aria acoperirii oferite de către statul membru în care întreprinderea de investiţii este autorizată, statul membru gazdă se asigură că există un sistem recunoscut oficial pe teritoriul său la care o sucursală poate adera voluntar pentru a completa acoperirea de care se bucură deja investitorii săi, în temeiul apartenenţei sale la sistemului de compensare din statul membru de origine.
Sistemul la care va adera sucursala trebuie să acopere categoria de instituţii din care aceasta face parte sau de care se apropie cel mai mult în statul membru gazdă.
Statele membre se asigură că sunt stabilite condiţii obiective şi de aplicare generală pentru participarea sucursalelor în cadrul tuturor sistemelor de compensare a investitorilor. Admiterea este condiţionată de îndeplinirea de către sucursală a obligaţiilor ce le revin membrilor, în special plata tuturor contribuţiilor şi a altor taxe. La aplicarea acestui paragraf, statele membre respectă principiile directoare stabilite în anexa II.
(2)În cazul în care o sucursală care şi-a exercitat opţiunea de a adera, în mod voluntar, la un sistem de compensare a investitorilor în conformitate cu alineatul (1) nu îşi îndeplineşte obligaţiile care îi revin ca membră a sistemului în cauză, sunt notificate autorităţile competente care i-au eliberat autorizaţia şi care, în cooperare cu sistemul de compensare, adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că sucursala îşi îndeplineşte obligaţiile menţionate anterior.
În cazul în care aceste măsuri nu conduc la respectarea de către sucursală a obligaţiilor prevăzute în prezentul articol, după o perioadă corespunzătoare de preaviz de minimum 12 luni, sistemul de compensare poate exclude sucursala, cu aprobarea autorităţilor competente care au eliberat autorizaţia. Activităţile de investiţii desfăşurate înainte de data excluderii sunt în continuare acoperite după acea dată de către sistemul de compensare la care sucursala a aderat voluntar. Investitorii sunt informaţi cu privire la retragerea acoperirii suplimentare şi la data de la care aceasta intră în vigoare.
Art. 8
(1)Acoperirea prevăzută la articolul 4 alineatele (1), (3) şi (4) se aplică creanţei totale a investitorului asupra aceleiaşi întreprinderi de investiţii, în conformitate cu prezenta directivă, indiferent de numărul de conturi, de valută şi de locaţia în Comunitate.
Statele membre pot prevedea, cu toate acestea, că fondurile în valute diferite de cele ale statelor membre şi ECU nu sunt acoperite sau beneficiază de o acoperire redusă. Această opţiune nu se aplică instrumentelor.
(2)Cota fiecărui investitor în activităţi de investiţii comune este luată în considerare la calcularea acoperirii prevăzute la articolul 4 alineatele (1), (3) şi (4).
În lipsa unor prevederi speciale, creanţele sunt împărţite egal între investitori.
Statele membre pot prevedea că, pentru calcularea limitelor prevăzute la articolul 4 alineatele (1), (3) şi (4), creanţele cu privire la activităţi de investiţii comune asupra cărora două sau mai multe persoane au drepturi în calitate de membri ai unui parteneriat de afaceri, ai unei asociaţii sau grupări similare fără personalitate juridică, pot fi agregate şi tratate ca şi cum ar fi generate de o investiţie realizată de către un singur investitor.
(3)În cazul în care un investitor nu este beneficiarul legal al sumelor sau valorilor mobiliare deţinute, persoana care este beneficiarul legal este cea care primeşte compensaţia, cu condiţia ca persoana în cauză să fie identificată sau identificabilă înainte de data constatării sau hotărârii prevăzute la articolul 2 alineatul (2).
În cazul în care două sau mai multe persoane sunt beneficiari legali, la calcularea limitelor prevăzute la articolul 4 alineatele (1), (3) şi (4) se ia în considerare cota-parte a fiecăreia, în conformitate cu dispoziţiile care reglementează gestionarea sumelor sau valorilor mobiliare.
Această prevedere nu se aplică organismelor de plasament colectiv.
Art. 9
(1)Sistemul de compensare adoptă măsurile adecvate pentru informarea investitorilor cu privire la constatarea sau hotărârea menţionate la articolul 2 alineatul (2) şi, în cazul în care aceştia urmează să primească compensaţii, pentru a acorda compensaţiile cât mai curând posibil. Sistemul poate stabili o perioadă în care investitorilor li se solicită să îşi depună solicitările de compensare. Această perioadă nu poate fi mai scurtă de cinci luni de la data constatării sau hotărârii menţionate anterior sau de la data la care constatarea sau hotărârea sunt făcute publice.
Faptul că această perioadă a expirat nu poate, cu toate acestea, să fie invocată de către sistem pentru a refuza acoperirea unui investitor care nu a putut să îşi valorifice la timp dreptul la compensare.
(2)Sistemul trebuie să fie în măsură să plătească creanţele investitorilor cât mai curând posibil, cel mai târziu în termen de trei luni de la stabilirea eligibilităţii şi a valorii creanţei.
În circumstanţe cu totul excepţionale şi în cazuri speciale, sistemul de compensare poate solicita autorităţilor competente o prelungire a termenului. Această prelungire nu poate depăşi trei luni.
(3)Sub rezerva termenului prevăzut la alineatul (2), în cazul în care un investitor sau orice altă persoană care deţine drepturi sau un interes legate de activitatea de investiţii, a fost acuzat de o infracţiune decurgând din sau având legătură cu spălarea banilor, astfel cum a fost definită la articolul 1 din Directiva 91/308/CEE, sistemul de compensare poate suspenda orice plată până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti.
Art. 10
(1)Statele membre se asigură că fiecare întreprindere de investiţii adoptă măsurile necesare pentru a pune la dispoziţia investitorilor efectivi şi potenţiali informaţiile necesare acestora pentru identificarea sistemului de compensare a investitorilor la care aderă întreprinderea de investiţii şi sucursalele sale din Comunitate sau orice alt mecanism prevăzut în temeiul articolului 2 alineatul (1) al doilea paragraf sau al articolului 5 alineatul (3). Investitorii sunt informaţi despre prevederile sistemului de compensare a investitorilor sau ale oricărui alt mecanism aplicabil, inclusiv despre cuantumul şi aria acoperirii oferite de către sistemul de compensare, precum şi despre orice norme stabilite de către statul membru în conformitate cu articolul 2 alineatul (3). Aceste informaţii sunt făcute publice într-o formă uşor de înţeles.
De asemenea, informaţiile privind condiţiile de compensare şi formalităţile care trebuie îndeplinite pentru obţinerea compensării sunt oferite la cerere.
(2)Informaţiile prevăzute la alineatul (1) sunt prezentate în forma prevăzută de legislaţia internă, în limba sau limbile oficiale ale statului membru în care este stabilită sucursala.
(3)Statele membre stabilesc norme de limitare a utilizării în scopuri publicitare a informaţiilor prevăzute la alineatul (1), pentru a preveni ca această utilizare să afecteze stabilitatea sistemului financiar sau încrederea investitorilor. Statele membre pot, în special, să limiteze această publicitate la o simplă menţiune a sistemului la care întreprinderea de investiţii a aderat.
Art. 11
(1)Fiecare stat membru verifică dacă sucursalele înfiinţate de o întreprindere de investiţii al cărei sediu central este în afara Comunităţii dispun de o acoperire echivalentă cu cea prevăzută prin prezenta directivă. În absenţa acestei acoperiri, statele membre pot stipula, sub rezerva articolului 5 din Directiva 93/22/CEE, ca sucursalele înfiinţate de o întreprindere de investiţii al cărei sediu central este în afara Comunităţii să adere la sisteme de compensare a investitorilor care funcţionează pe teritoriul acesteia.
(2)Investitorilor efectivi şi potenţiali ai unor sucursale înfiinţate de către întreprinderi de investiţii al căror sediu central este în afara Comunităţii li se oferă, de către întreprinderea de investiţii în cauză, toate informaţiile relevante cu privire la mecanismul de compensare care le acoperă investiţiile.
(3)Informaţiile prevăzute la alineatul (2) sunt făcute publice în forma prevăzută de legislaţia internă, în limba sau limbile oficiale ale statului membru în care este stabilită sucursala, şi sunt redactate într-o formă clară şi uşor de înţeles.
Art. 12
Fără a se aduce atingere altor drepturi pe care le pot avea în conformitate cu legislaţia internă, sistemele care efectuează vărsăminte pentru compensarea investitorilor au dreptul de subrogare în drepturile investitorilor aflaţi în procedura de lichidare, până la concurenţa unei sume egale cu vărsământul lor.
Art. 13
Statele membre se asigură că dreptul unui investitor la compensare poate face obiectul unei acţiuni a investitorului împotriva sistemului de compensare.
Art. 14
Cel târziu până la 31 decembrie 1999, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport privind aplicarea prezentei directive însoţit, după caz, de propuneri de revizuire a acesteia.
Art. 15
(1)Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 26 septembrie 1998. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziţii, acestea cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(2)Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Art. 16
- Articolul 12 din Directiva 93/22/CEE se abrogă cu efect de la data prevăzută la articolul 15 alineatul (1).
Art. 17
Prezenta directivă intră în vigoare în ziua publicării în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.
-****-
Adoptată la Bruxelles, 3 martie 1997.
Pentru Parlamentul European Preşedintele J. M. GIL-ROBLES Pentru Consiliu Preşedintele M. DE BOER |
ANEXA I:LISTA EXCLUDERILOR PREVĂZUTE LA ARTICOLUL 4 ALINEATUL (2)
1.Investitorii profesionali şi instituţionali, inclusiv:
- întreprinderile de investiţii definite la articolul 1 alineatul (2) din Directiva 93/22/CEE;
- instituţiile de credit definite la articolul 1 prima liniuţă din Directiva 77/780/CEE a Consiliului;
- instituţiile financiare definite la articolul 1 alineatul (6) din Directiva 89/646/CEE a Consiliului;
- întreprinderile de asigurări;
- organismele de plasament colectiv;
- fondurile de pensii.
Alţi investitori profesionali şi instituţionali.
2.Instituţii supranaţionale, autorităţi guvernamentale şi ale administraţiei centrale.
3.Autorităţile provinciale, regionale, locale şi municipale.
4.Directorii, administratorii şi membrii cu răspundere personală din întreprinderile de investiţii, persoanele care deţin cel puţin 5 % din capitalul unor astfel de întreprinderi de investiţii, persoanele răspunzătoare pentru efectuarea auditărilor statutare ale documentelor contabile ale întreprinderilor de investiţii şi investitorii cu statut similar în cadrul altor întreprinderi din acelaşi grup.
5.Rudele apropiate şi părţi terţe care acţionează în numele investitorilor menţionaţi la punctul 4.
6.Alte întreprinderi din acelaşi grup.
7.Investitorii care au o responsabilitate pentru sau au profitat de anumite situaţii în legătură cu o întreprindere de investiţii care au condus la dificultăţile financiare ale întreprinderii sau au contribuit la deteriorarea situaţiei ei financiare.
8.Societăţile care au o dimensiune care nu le permite să întocmească bilanţuri prescurtate în conformitate cu articolul 11 din a Patra Directivă 78/660/CEE a Consiliului din 25 iulie 1978 în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (g) din tratat privind conturile anuale ale anumitor tipuri de societăţi (1).
(1)JO L 222, 14.8.1978, p. 11, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată de Directiva 94/8/CE (JO L 82, 25.3.1994, p. 33).
ANEXA II:PRINCIPII DIRECTOARE [menţionate la articolul 7 alineatul (1) al cincilea paragraf]
În cazul în care o sucursală solicită aderarea la un sistem de compensare din statul membru gazdă, pentru a oferi o acoperire suplimentară, sistemul din statul membru gazdă va stabili, pe bază bilaterală cu sistemul din statul membru de origine norme potrivite şi proceduri pentru plata compensaţiei către investitorii la acea sucursală. Următoarele principii se aplică pentru definirea acestor proceduri şi stabilirea condiţiilor de aderare la această sucursală [în conformitate cu dispoziţiile articolului 7 alineatul (1)]:
(a)sistemul statului membru gazdă îşi păstrează pe deplin dreptul de a impune normele obiective şi de aplicare generală întreprinderilor de investiţii participante; acesta poate solicita furnizarea de informaţii relevante şi are dreptul de a verifica aceste informaţii la autorităţile competente ale statului membru de origine;
(b)sistemul statului membru gazdă satisface solicitările privind o compensare suplimentară, după ce a fost informat de către autorităţile competente ale statului membru de origine cu privire la constatarea sau hotărârea prevăzută la articolul 2 alineatul (2). Sistemul statului membru gazdă îşi păstrează pe deplin dreptul de a verifica drepturile investitorului, în conformitate cu propriile norme şi proceduri, înainte de a plăti compensaţia suplimentară;
(c)sistemele din statul membru de origine şi din statul membru gazdă vor coopera deplin unele cu celelalte pentru a se asigura că investitorii primesc compensaţiile prompt şi în cuantumul cuvenit. În special, acestea vor conveni asupra modului în care existenţa unei creanţe care poate da naştere unei compensări, conform prevederilor fiecăruia dintre sisteme, va afecta compensaţia plătită investitorului de către fiecare sistem;
(d)sistemele din statul membru gazdă au dreptul să impună sucursalelor o taxă pentru acoperirea suplimentară calculată corespunzător, ţinând seama de acoperirea finanţată de către sistemul statului membru de origine. Pentru a facilita aplicarea taxei, sistemul statului membru gazdă are dreptul să presupună că obligaţiile sale sunt limitate, în orice situaţie, la diferenţa dintre acoperirea pe care o oferă şi acoperirea oferită de către statul membru de origine, indiferent dacă statul membru de origine plăteşte efectiv o compensaţie pentru creanţele investitorilor de pe teritoriul statului membru gazdă sau nu.
-****-
Publicat în Ediţia Speciala a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007