Directiva 90/232/CEE/14-mai-1990 A TREIA DIRECTIVĂ A CONSILIULUI privind armonizarea legislaţiei statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
Directiva 90/232/CEE/14-mai-1990 A TREIA DIRECTIVĂ A CONSILIULUI privind armonizarea legislaţiei statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule
Dată act: 14-mai-1990
Emitent: Consiliul Comunitatilor Europene
CONSILIUL COMUNITĂŢILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, în special articolul 100a,
având în vedere propunerea Comisiei (1),
(1)JO C 16, 20.1.1989, p. 12.
în colaborare cu Parlamentul European (2),
(2)JO C 304, 4.12.1989, p. 41 şi JO C 113,07.05.1990.
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social (3),
(3)JO C 159, 26.6.1989, p. 7.
întrucât, prin Directiva 72/166/CEE (4), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 84/5/CEE (5), Consiliul adoptă dispoziţii privind armonizarea legislaţiei statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule şi la respectarea obligaţiei de a asigura această răspundere;
(4)JOL 103, 2.5.1972, p. 1.
(5)JOL 8, 11.1.1984, p. 17.
întrucât articolul 3 din Directiva 72/166/CEE impune ca fiecare stat membru să adopte toate măsurile necesare astfel încât răspunderea civilă pentru pagubele produse de autovehiculele aflate, în mod obişnuit, pe teritoriul lor să fie acoperită printr-o asigurare; întrucât daunele acoperite de o astfel de asigurare, precum şi termenii şi condiţiile acesteia, ar trebui stabilite prin aceste măsuri;
întrucât Directiva 84/5/CEE, astfel cum a fost modificată prin Actul de aderare a Spaniei şi Portugaliei, a redus considerabil diferenţele între nivelul şi conţinutul asigurării obligatorii de răspundere civilă în statele membre; întrucât există încă diferenţe semnificative în ceea ce priveşte acoperirea oferită prin asigurare;
întrucât victimelor accidentelor cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunităţii;
întrucât există îndeosebi diferenţe în asigurarea obligatorie pentru pasagerii autovehiculelor în unele state membre; întrucât, pentru a putea proteja această categorie deosebit de vulnerabilă de victime potenţiale, astfel de diferenţe ar trebui eliminate;
întrucât ar trebui eliminată orice incertitudine în legătură cu aplicarea primei liniuţe de la articolul 3 alineatul (2) din Directiva 72/166/CEE; întrucât toate poliţele de asigurare auto obligatorie trebuie să acopere întreg teritoriul Comunităţii;
întrucât, în interesul asiguratului, fiecare poliţă de asigurare ar trebui în plus să garanteze, în schimbul unei prime unice în fiecare stat membru, acoperirea impusă de lege sau acoperirea impusă de legislaţia statului membru în care se află de regulă vehiculul, în cazul în care aceasta din urmă este mai mare;
întrucât articolul 1 alineatul (4) din Directiva 84/5/CEE solicită ca fiecare stat membru să înfiinţeze sau să autorizeze un organism care să despăgubească victimele accidentelor cauzate de vehicule neasigurate sau neidentificate; întrucât, cu toate acestea, dispoziţia susmenţionată nu aduce atingere dreptului statelor membre de a considera despăgubirea acordată de către un astfel de organism drept subsidiară sau ne-subsidiară;
întrucât, cu toate acestea, în cazul unui accident cauzat de un vehicul neasigurat, victima trebuie să dovedească, în unele state membre, că partea responsabilă nu poate sau refuză să plătească despăgubirea, înainte de a putea să depună cererea de despăgubire la organul în cauză; întrucât acest organism are o poziţie mai bună decât victima la intentarea unei acţiuni împotriva părţii răspunzătoare; întrucât, în consecinţă, ar trebui evitat ca acest organism să poată cere, pentru despăgubirea victimei, ca aceasta să aprecieze dacă partea răspunzătoare nu poate sau refuză să plătească;
întrucât, în cazul unui litigiu între organismul susmenţionat şi un asigurător de răspundere civilă, în legătură cu cine anume dintre cei doi trebuie să despăgubească victima unui accident, statele membre, pentru a evita orice întârziere în plata despăgubirii către victimă, ar trebui să vegheze ca una din aceste părţi să fie desemnată într-o primă etapă să plătească despăgubiri, până la soluţionarea litigiului;
întrucât victimele accidentelor auto întâmpină uneori greutăţi în aflarea numelui societăţii de asigurare care acoperă răspunderea civilă ce decurge din utilizarea unui autovehicul implicat într-un accident; întrucât, în interesul victimelor, statele membre ar trebui să adopte măsurile necesare care să asigure punerea promptă la dispoziţie a informaţiilor respective;
întrucât, având în vedere toate aceste considerente, cele două directive anterioare privind răspunderea civilă în legătură cu autovehiculele ar trebui completate în mod uniform;
întrucât o astfel de adăugire, care duce la o protecţie sporită a părţilor asigurate şi a victimelor accidentelor, va facilita în şi mai mare măsură trecerea frontierelor interne din Comunitate şi, în consecinţă, înfiinţarea şi funcţionarea pieţei interne; întrucât, prin urmare, un înalt nivel de protecţie a consumatorului ar trebui luat drept bază;
întrucât, conform termenilor articolului 8c din tratat, ar trebui să se ţină seama de amploarea efortului pe care trebuie să îl facă unele economii care prezintă decalaje de dezvoltare; întrucât anumite state membre ar trebui să beneficieze, prin urmare, de un regim tranzitoriu care să permită punerea în aplicare treptată a dispoziţiilor din prezenta directivă,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
-****-
Art. 1
Fără a aduce atingere celui de-al doilea paragraf de la articolul 2 alineatul (1) din Directiva 84/5/CEE, asigurarea menţionată la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 72/166/CEE acoperă răspunderea pentru vătămarea corporală a tuturor pasagerilor, alţii decât conducătorul auto, ce rezultă ca urmare a utilizării unui vehicul.
Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice dispoziţie legală sau orice clauză contractuală dintr-o poliţă de asigurare, care exclude un pasager de la suma asigurată pe motiv că ştia sau ar fi trebuit să ştie că şoferul vehiculului era sub influenţa alcoolului sau a unui drog în momentul accidentului, să fie considerată nulă în ceea ce priveşte cererile de despăgubire ale acestui pasager.
În sensul prezentei directive, termenul „vehicul" are semnificaţia definită la articolul 1 din Directiva 72/166/CEE
Art. 1a
Asigurarea prevăzută la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 72/166/CEE acoperă vătămările corporale şi daunele materiale suferite de pietoni, ciclişti şi alţi utilizatori nemotorizaţi ai drumurilor, care, în urma unui accident care a implicat un autovehicul, au dreptul la o despăgubire în conformitate cu dreptul civil intern. Prezentul articol nu aduce atingere răspunderii civile ori valorii despăgubirii.
Art. 2
Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a garanta că toate poliţele de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule:
- acoperă, pe baza unei prime unice şi pe toată durata contractului, întregul teritoriu al Comunităţii, inclusiv orice perioadă în care vehiculul rămâne în alte state membre pe durata contractului şi
- garantează, pe baza aceleiaşi prime unice, în fiecare stat membru, acoperirea impusă de legislaţia acestuia sau acoperirea impusă de legislaţia statului membru în care se află de regulă vehiculul, în cazul în care această acoperire este mai mare.
Art. 3
La primul paragraf de la articolul 1 alineatul (4) din Directiva Consiliului 84/5/CEE se adaugă următoarea teză: "Cu toate acestea, statele membre nu trebuie să permită organismului să condiţioneze plata despăgubirii de aprecierea de către victimă în cazul în care persoana răspunzătoare nu poate sau refuză să plătească."
Art. 4
În cazul unui litigiu între organismul menţionat la articolul 1 alineatul (4) din Directiva 84/5/CEE şi asigurătorul de răspundere civilă, referitor la persoana care trebuie să despăgubească victima, statele membre adoptă măsurile necesare, astfel încât una dintre părţi să fie declarată răspunzătoare în primă instanţă pentru plata, fără întârziere, a despăgubirii acordate victimei.
În cazul în care, în ultimă instanţă, se decide că cealaltă parte ar fi trebuit să plătească integral sau parţial despăgubirea, cealaltă parte trebuie să ramburseze suma plătită drept despăgubire părţii care a făcut plata.
Art. 4a
(1)Prin derogare de la articolul 2 litera (d) a doua liniuţă din Directiva 88/357/CEE (*), atunci când un vehicul este expediat dintr-un stat membru în altul, statul în care se situează riscul este considerat statul membru de destinaţie, de îndată ce este acceptată livrarea de către cumpărător, pe o perioadă de treizeci de zile, chiar dacă vehiculul nu a fost înmatriculat în mod oficial în statul membru de destinaţie.
(*)A doua Directivă 88/357/CEE a Consiliului din 22 iunie 1988 de coordonare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind asigurarea generală directă, de stabilire a dispoziţiilor destinate să faciliteze exercitarea efectivă a libertăţii de a presta servicii JO L 172, 4.7.1988, p. 1), directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2000/26/CE a Parlamentului European şi a Consiliului JO L 181, 20.7.2000, p. 65).
(2)În cazul în care vehiculul este implicat într-un accident în perioada menţionată la alineatul (1) din acest articol şi nu este asigurat, organismul prevăzut la articolul 1 alineatul (4) din Directiva 84/5/CEE din statul membru de destinaţie este responsabil cu despăgubirea prevăzută la articolul 1 din aceeaşi directivă.
Art. 4b
Statele membre se asigură că asiguratul are dreptul de a solicita în orice moment o atestare privind acţiunile de răspundere civilă a terţilor care implică vehiculul sau vehiculele care fac(e) obiectul contractului de asigurare în cel puţin ultimii cinci ani ai relaţiei contractuale sau privind absenţa unor astfel de acţiuni. Întreprinderea de asigurare sau un organism eventual desemnat de un stat membru pentru furnizarea de servicii de asigurări obligatorii sau pentru eliberarea unor astfel de atestări furnizează această atestare asiguratului în cele cincisprezece zile următoare cererii.
Art. 4c
Întreprinderile de asigurare nu prevăd excese părţilor vătămate în urma unui accident, în ceea ce priveşte asigurarea menţionată la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 72/166/CEE.
Art. 4d
Statele membre se asigură că persoanele vătămate în urma unui accident cauzat de un vehicul acoperit de asigurarea menţionată la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 72/166/CEE dispun de un drept de acţiune directă împotriva întreprinderii de asigurare care acoperă răspunderea civilă a persoanei responsabile.
Art. 4e
Statele membre stabilesc procedura prevăzută la articolul 4 alineatul (6) din Directiva 2000/26/CE(**) pentru soluţionarea cererilor de despăgubire rezultate în urma oricărui accident cauzat de un vehicul acoperit de asigurarea menţionată la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 72/166/CEE.
(**)Directiva 2000/26/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 mai 2000 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă auto (a patra directivă privind asigurarea auto) (JOL 181, 20.7.2000, p. 65).
În cazul cererilor de despăgubire care pot fi soluţionate de sistemul birourilor naţionale de asigurare, prevăzut la articolul 2 alineatul (2) din Directiva 72/166/CEE, statele membre stabilesc aceeaşi procedură ca cea menţionată la articolul 4 alineatul (6) din Directiva 2000/26/CE. În sensul aplicării acestei proceduri, orice trimitere la o întreprindere de asigurare este considerată o trimitere la birourile naţionale de asigurare în conformitate cu articolul 1 punctul (3) din Directiva 72/166/CEE.
Art. 5
(1)Statele membre se asigură că organismele de informare instituite sau autorizate în temeiul articolului 5 din Directiva 2000/26/CE furnizează, fără a aduce atingere obligaţiilor lor în temeiul directivei respective, informaţiile specificate în articolul menţionat oricărei persoane implicate într-un accident de circulaţie cauzat de un vehicul acoperit de asigurarea menţionată la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 72/166/CEE.
(2)Cel târziu până la 31 decembrie 1995, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului, un raport privind punerea în aplicare a alineatului (1) din prezentul articol.
După caz, Comisia înaintează propuneri corespunzătoare Consiliului.
Art. 6
(1)Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se conforma cu prezenta directivă până la 31 decembrie 1992. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
(2)Prin derogare de la alineatul 1:
- Republica Elenă, Regatul Spaniei şi Republica Portugheză trebuie să se conformeze cu articolele 1 şi 2 până la 31 decembrie 1995,
- până la 31 decembrie 1998, Irlanda trebuie să se conformeze articolului 1 privind pasagerii de pe locul din spate de la motociclete, iar până la 31 decembrie 1995 aceasta trebuie să se conformeze articolului 1 referitor la alte vehicule, precum şi articolului 2.
-****-
Adoptată la Bruxelles, 14 mai 1990.
Pentru Consiliu Preşedintele D. J. O'MALLEY |
Publicat în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007