Capitolul ii - Reguli generale - Directiva 2014/24/UE/26-feb-2014 privind achiziţiile publice şi de abrogare a Directivei 2004/18/CE
Acte UE
Jurnalul Oficial 94L
În vigoare Versiune de la: 1 Ianuarie 2024 până la: 31 Decembrie 2025
CAPITOLUL II:Reguli generale
Art. 18: Principii aplicabile achiziţiilor
(1)Autorităţile contractante îi tratează pe operatorii economici în mod egal şi fără discriminare şi acţionează într- o manieră transparentă şi proporţionată.
Conceptul achiziţiei nu se poate face cu intenţia de excludere a acesteia din domeniul de aplicare al prezentei directive sau restrângerea artificială a concurenţei. Se consideră că se restrânge artificial concurenţa în cazul în care conceptul achiziţiei este făcut cu intenţia favorizării sau dezavantajării nejustificate a anumitor operatori economici.
(2)Statele membre adoptă măsurile adecvate pentru a se asigura că, în executarea contractelor de achiziţii publice, operatorii economici respectă obligaţiile aplicabile în domeniul mediului, social şi al muncii instituite prin dreptul Uniunii, prin dreptul naţional, prin acorduri colective sau prin dispoziţiile internaţionale de drept în domeniul mediului, social şi al muncii enumerate în anexa X.
Art. 19: Operatori economici
(1)Operatorii economici care, în temeiul legislaţiei statului membru în care sunt stabiliţi, au dreptul să presteze serviciul în cauză nu pot fi respinşi numai pe motiv că, în temeiul legislaţiei statului membru în care se atribuie contractul, sunt obligaţi să fie persoane fizice sau persoane juridice.
Cu toate acestea, pentru contractele de achiziţii publice de servicii şi de lucrări, precum şi pentru contractele de achiziţii publice de produse care implică, în plus, servicii sau lucrări de amplasare şi de instalare, persoanele juridice pot fi obligate să indice, în cadrul ofertelor sau cererilor lor de participare, numele şi calificările profesionale pertinente ale persoanelor responsabile cu executarea contractului în cauză.
(2)Grupurile de operatori economici, inclusiv asociaţiile temporare, pot participa la procedurile de achiziţii. Autorităţile contractante nu le pot impune acestora să aibă o formă juridică specifică pentru depunerea unei oferte sau a unei cereri de participare.
După caz, autorităţile contractante pot clarifica în documentele achiziţiei în ce mod grupurile de operatori economici trebuie să îndeplinească cerinţele legate de situaţia economică şi financiară sau de capacităţile tehnice şi profesionale menţionate la articolul 58, cu condiţia ca aceasta să se justifice din motive obiective şi să se respecte principiul proporţionalităţii. Statele membre pot stabili termeni standard pentru modul în care grupurile de operatori economici urmează să îndeplinească cerinţele respective.
Orice condiţie pentru executarea unui contract de către astfel de grupuri de operatori economici, diferite de cele impuse participanţilor individuali, sunt, de asemenea, justificate de motive obiective şi respectă principiul proporţionalităţii.
(3)În pofida alineatului (2), autorităţile contractante pot impune grupurilor de operatori economici să adopte o anumită formă juridică, odată ce le-a fost atribuit contractul, în măsura în care o astfel de schimbare este necesară pentru executarea în mod satisfăcător a contractului.
Art. 20: Contracte rezervate
(1)Statele membre pot rezerva dreptul de participare la procedurile de achiziţii publice unor ateliere protejate şi unor operatori economici al căror scop principal este integrarea socială şi profesională a persoanelor cu dizabilităţi sau defavorizate sau pot prevedea ca astfel de contracte să fie executate în contextul programelor de angajare protejată, dacă cel puţin 30 % dintre angajaţii atelierelor, operatorilor economici sau programelor în cauză sunt lucrători cu dizabilităţi sau defavorizaţi.
(2)Invitaţia la procedura concurenţială de ofertare face trimitere la prezentul articol.
Art. 21: Confidenţialitate
(1)Cu excepţia cazului în care se prevede altfel în prezenta directivă sau în legislaţia naţională sub incidenţa căreia intră autoritatea contractantă, în special legislaţia privind accesul la informaţii şi fără a aduce atingere obligaţiilor legate de publicitatea contractelor atribuite şi de informaţiile pentru candidaţi şi ofertanţi prevăzute la articolele 50 şi 55, autoritatea contractantă nu dezvăluie informaţiile transmise de către operatorii economici şi desemnate de aceştia ca fiind confidenţiale, inclusiv, fără a se limita la acestea, secrete tehnice sau comerciale şi aspectele confidenţiale ale ofertelor.
(2)Autorităţile contractante pot impune operatorilor economici cerinţe care vizează protejarea naturii confidenţiale a informaţiilor pe care autorităţile contractante le pun la dispoziţie pe durata întregii proceduri de achiziţie.
Art. 22: Reguli aplicabile comunicărilor
(1)Statele membre se asigură că toate comunicările şi schimburile de informaţii în temeiul prezentei directive, în special depunerea electronică, sunt efectuate prin mijloace electronice de comunicare, în conformitate cu dispoziţiile prezentului articol. Instrumentele şi dispozitivele utilizate pentru comunicarea prin mijloace electronice, precum şi caracteristicile lor tehnice, sunt nediscriminatorii, disponibile în general şi intero- perabile cu TIC de uz general şi nu limitează accesul operatorilor economici la procedura de achiziţie.
În pofida primului paragraf, autorităţile contractante nu sunt obligate să solicite utilizarea mijloacelor electronice de comunicare în procesul de depunere în următoarele situaţii:
a)din cauza naturii specializate a achiziţiei, utilizarea mijloacelor electronice de comunicare ar necesita instrumente, dispozitive sau formate de fişiere specifice care nu sunt disponibile în general sau nu se susţin prin aplicaţii disponibile în general;
b)aplicaţiile care suportă formatele de fişiere adecvate pentru descrierea ofertelor utilizează formate de fişiere care nu pot fi procesate prin nicio altă aplicaţie deschisă sau disponibilă în general sau fac obiectul unui regim de licenţe limitate de drepturi de proprietate intelectuală, iar autoritatea contractantă nu le poate pune la dispoziţie pentru descărcare sau pentru utilizare la distanţă;
c)utilizarea mijloacelor electronice de comunicare ar necesita un echipament de birou specializat care nu este disponibil în general pentru autorităţile contractante;
d)documentele achiziţiei necesită prezentarea unor modele fizice sau reduse la scară care nu se pot transmite prin mijloace electronice.
În ceea ce priveşte comunicările pentru care nu sunt folosite mijloace electronice de comunicare în conformitate cu al doilea paragraf, comunicarea se face prin poştă sau alt transportator adecvat sau printr-o combinaţie între poştă sau alt transportator adecvat şi mijloace electronice.
În pofida primului paragraf de la prezentul alineat, autorităţile contractante nu sunt obligate să solicite mijloace electronice de comunicare în procesul de depunere în măsura în care utilizarea altor mijloace de comunicare decât mijloacele electronice este necesară fie din cauza unei încălcări a securităţii mijloacelor electronice de comunicare, fie pentru protejarea naturii deosebit de sensibile a informaţiilor care cere un nivel de protecţie atât de ridicat încât nu poate fi asigurat în mod corespunzător prin utilizarea instrumentelor şi dispozitivelor electronice disponibile în general pentru operatorii economici sau care pot fi puse la dispoziţie prin mijloace alternative de acces în sensul alineatului (5).
Este responsabilitatea autorităţilor contractante care solicită, în conformitate cu al doilea paragraf de la prezentul alineat, alte mijloace de comunicare decât cele electronice în procesul de depunere să indice motivele acestei solicitări în raportul individual menţionat la articolul 84. După caz, autorităţile contractante menţionează în raportul individual motivele pentru care utilizarea altor mijloace de comunicare decât a mijloacelor electronice a fost considerată necesară în aplicarea celui de al patrulea paragraf de la prezentul alineat.
(2)În pofida alineatului (1), comunicarea orală poate fi utilizată pentru alte comunicări decât cele privind elementele esenţiale ale unei proceduri de achiziţii publice, cu condiţia unei documentări suficiente a conţinutului comunicării orale. În acest sens, elementele esenţiale ale procedurii de achiziţii publice includ documentele achiziţiei, cererile de participare, confirmările interesului şi ofertele. În special, comunicările verbale cu ofertanţii care ar putea avea un impact substanţial asupra conţinutului şi evaluării ofertelor se documentează într-o măsură suficientă şi prin mijloace corespunzătoare, cum ar fi înregistrările scrise sau audio sau rezumate ale principalelor elemente ale comunicării.
(3)În toate operaţiunile de comunicare, schimb şi stocare de informaţii, autorităţile contractante asigură menţinerea integrităţii datelor şi protejarea confidenţialităţii ofertelor şi a cererilor de participare. Ele examinează conţinutul ofertelor şi al cererilor de participare numai după expirarea termenului fixat pentru depunerea acestora.
(4)Pentru contractele de lucrări şi concursurile de proiecte, statele membre pot impune utilizarea de instrumente electronice specifice, precum instrumentele de modelare electronică a informaţiilor de construcţii sau instrumente similare. În astfel de cazuri, autorităţile contractante oferă mijloace de acces alternative, astfel cum se prevede la alineatul (5), până când instrumentele respective devin disponibile în general în sensul alineatului (1) primul paragraf a doua teză.
(5)Autorităţile contractante pot, dacă este necesar, să impună utilizarea unor instrumente şi dispozitive care nu sunt în general disponibile, cu condiţia ca autorităţile contractante să ofere mijloace alternative de acces.
Se consideră că autorităţile contractante oferă mijloace alternative adecvate de acces în oricare dintre următoarele situaţii, dacă:
a)oferă acces direct, liber, complet şi gratuit, pe cale electronică, la instrumentele şi dispozitivele respective de la data publicării anunţului în conformitate cu anexa VIII sau de la data trimiterii invitaţiei pentru confirmarea interesului. Textul anunţului sau al invitaţiei pentru confirmarea interesului specifică adresa de internet la care sunt disponibile instrumentele şi dispozitivele respective;
b)se asigură că ofertanţii care nu au acces la instrumentele şi dispozitivele în cauză sau nicio posibilitate de a le obţine în termenele stabilite, cu condiţia ca lipsa accesului să nu poată fi atribuită ofertantului în cauză, pot avea acces la procedura de achiziţie prin utilizarea unor dispozitive (tokens) provizorii puse la dispoziţie cu titlu gratuit pe internet; sau
c)asigură disponibilitatea unei metode alternative pentru depunerea electronică a ofertelor.
(6)În plus faţă de cerinţele prevăzute în anexa IV, următoarele norme se aplică instrumentelor şi dispozitivelor de transmisie şi recepţie electronică a ofertelor şi de recepţie electronică a cererilor de participare:
a)informaţiile privind specificaţiile pentru prezentarea electronică a ofertelor şi a cererilor de participare, inclusiv criptarea şi marcarea temporală (time-stamping), se pun la dispoziţia părţilor interesate;
b)statele membre sau autorităţile contractante care acţionează într-un cadru global stabilit de statul membru în cauză precizează nivelul de securitate necesar pentru mijloacele de comunicare electronice în diversele etape ale procedurii de achiziţie în cauză; nivelul respectiv este proporţional cu riscurile asociate;
c)atunci când statele membre sau autorităţile contractante care acţionează într-un cadru global stabilit de statul membru în cauză ajung la concluzia că nivelul de risc, evaluat în temeiul literei (b) de la prezentul alineat, impune semnături electronice avansate, aşa cum sunt definite în Directiva 1999/93/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (1), autorităţile contractante acceptă semnături electronice avansate bazate pe un certificat calificat, ţinând cont dacă certificatele respective sunt furnizate de un furnizor de servicii de certificare, care se află pe o listă sigură prevăzută în Decizia 2009/767/CE a Comisiei (2), create cu sau fără un dispozitiv securizat de creare a semnăturii, sub rezerva respectării următoarelor condiţii:
(1)Directiva 1999/93/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 decembrie 1999 privind un cadru comunitar pentru semnăturile electronice (JO L 13, 19.1.2000, p. 12).
(2)Decizia 2009/767/CE a Comisiei din 16 octombrie 2009 de stabilire a unor măsuri de facilitare a utilizării procedurilor prin mijloace electronice prin intermediul ghişeelor unice în temeiul Directivei 2006/123/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind serviciile în cadrul pieţei interne (JO L 274, 20.10.2009, p. 36).
(i)autorităţile contractante stabilesc formatul semnăturii avansate pe baza formatelor stabilite în Decizia 2011/130/UE a Comisiei (3) şi introduc măsurile necesare pentru a putea procesa tehnic aceste formate; în cazul în care se utilizează un format diferit de semnătură electronică, semnătura electronică sau suportul electronic al documentelor include informaţii cu privire la posibilităţile existente de validare, iar aceasta intră în atribuţiile statului membru. Posibilităţile de validare permit autorităţii contractante să valideze semnătura electronică primită online gratuit şi într-o manieră care să fie înţeleasă şi de alţi vorbitori decât cei nativi, ca semnătură electronică avansată susţinută de un certificat calificat.
(3)Decizia 2011/130/UE a Comisiei din 25 februarie 2011 de stabilire a unor cerinţe minime pentru tratamentul transfrontalier al documentelor semnate electronic de autorităţile competente în temeiul Directivei 2006/123/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind serviciile în cadrul pieţei interne (JO L 53, 26.2.2011, p. 66).
Statele membre notifică informaţiile privind prestatorul de servicii de validare Comisiei, care pune la dispoziţia publicului pe internet informaţiile primite de la statele membre;
(ii)în cazul în care o ofertă este semnată pe baza unui certificat calificat care este inclus pe o listă sigură, autorităţile contractante nu impun obligaţii suplimentare care pot împiedica utilizarea semnăturilor respective de către ofertanţi.
În legătură cu documentele utilizate în contextul unei proceduri de achiziţie care sunt semnate de o autoritate competentă a unui stat membru sau de o altă autoritate emitentă, autoritatea competentă sau entitatea emitentă poate stabili formatul semnăturii avansate necesare în conformitate cu cerinţele prevăzute la articolul 1 alineatul (2) din Decizia 2011/130/UE. Acestea introduc măsurile necesare pentru a putea prelucra tehnic formatele respective prin includerea informaţiilor solicitate în scopul prelucrării semnăturii în documentul în cauză. Astfel de informaţii trebuie să conţină în semnătura electronică sau în suportul electronic al documentelor informaţii cu privire la posibilităţile existente de validare care permit validarea online a semnăturii electronice, gratuit şi într-o manieră care să fie înţeleasă şi de alţi vorbitori decât cei nativi.
(7)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 87, pentru a modifica detaliile şi caracteristicile tehnice stabilite în anexa IV pentru a ţine cont de progresul tehnic.
Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 87, pentru modificarea listei care figurează la alineatul (1) al doilea paragraf literele (a) - (d) de la prezentul articol, în cazul în care evoluţiile tehnologice fac ca excepţiile de la utilizarea mijloacelor electronice de comunicare să fie inadecvate sau, în mod excepţional, în cazul în care trebuie să se prevadă noi excepţii din cauza evoluţiilor tehnologice.
Pentru a se asigura interoperabilitatea formatelor tehnice, precum şi a standardelor în materie de proceduri şi mesaje, în special într-un context transfrontalier, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 87 pentru a stabili utilizarea obligatorie a acestor standarde tehnice specifice, în special cu privire la utilizarea depunerii electronice, a cataloagelor electronice şi a mijloacelor de autentificare electronică, numai în cazul în care standardele tehnice au fost testate amănunţit şi s-a dovedit utilitatea acestora în practică. Înainte de a stabili obligativitatea utilizării unui anumit standard tehnic, Comisia trebuie, de asemenea, să ia în considerare cu atenţie costurile pe care acest lucru le-ar putea genera, în special în ceea ce priveşte adaptările la soluţiile existente de achiziţii electronice, inclusiv infrastructura, procesele sau programele informatice.
Art. 23: Nomenclaturi
(1)Orice trimiteri la nomenclaturi în contextul achiziţiilor publice se efectuează cu ajutorul Vocabularului comun privind achiziţiile publice (Common Procurement Vocabulary, CPV), adoptat prin Regulamentul (CE) nr. 2195/2002.
(2)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 87 pentru a adapta codurile CPV menţionate în prezenta directivă, ori de câte ori modificările nomenclaturii CPV trebuie să se reflecte în prezenta directivă şi nu implică o modificare a domeniului de aplicare al prezentei directive.
Art. 24: Conflicte de interese
Statele membre se asigură că autorităţile contractante iau măsurile adecvate pentru a preveni, identifica şi remedia conflictele de interese apărute în desfăşurarea procedurilor de achiziţie, astfel încât să se evite orice denaturare a concurenţei şi să se asigure un tratament egal pentru toţi operatorii economici.
Conceptul de conflict de interese acoperă cel puţin orice situaţie în care membrii personalului autorităţii contractante sau ai unui furnizor de servicii de achiziţie care acţionează în numele autorităţii contractante care sunt implicaţi în desfăşurarea procedurii de achiziţie sau care pot influenţa rezultatul acesteia au, în mod direct sau indirect, un interes financiar, economic sau un alt interes personal, care ar putea fi perceput ca element care compromite imparţialitatea sau independenţa lor în contextul procedurii de achiziţie.