Directiva 2011/93/UE/13-dec-2011 privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2004/68/JAI a Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 335L

În vigoare

Versiune de la: 21 Ianuarie 2012

Dată act: 13-dec-2011

Emitent: Consiliul Uniunii Europene;Parlamentul European

(2)În conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, Uniunea recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, care, la articolul 24 alineatul (2), prevede că în toate acţiunile referitoare la copii, indiferent dacă sunt realizate de autorităţi publice sau de instituţii private, interesul superior al copilului trebuie să fie considerat primordial. Pe lângă aceasta, Programul de la Stockholm - O Europă deschisă şi sigură în serviciul cetăţenilor şi pentru protecţia acestora (⁴), acordă o prioritate clară combaterii abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile.

(4)Decizia-cadru 2004/68/JAI a Consiliului din 22 decembrie 2003 privind combaterea exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile (⁵) apropie legislaţiile statelor membre în vederea incriminării celor mai grave forme de abuz sexual asupra copilului şi de exploatare sexuală a copilului, a extinderii competenţei jurisdicţiilor naţionale şi a asigurării unui nivel minim de asistenţă pentru victime. Decizia-cadru 2001/220/JAI a Consiliului din 15 martie 2001 privind statutul victimelor în cadrul procedurilor penale (⁶) stabileşte un set de drepturi ale victimelor în cadrul procedurilor penale, inclusiv dreptul la protecţie şi despăgubire. De asemenea, coordonarea urmăririi penale a cazurilor de abuz sexual asupra copiilor, de exploatare sexuală a copiilor şi de pornografie infantilă va fi facilitată de punerea în aplicare a Deciziei-cadru 2009/948/JAI a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind prevenirea şi soluţionarea conflictelor referitoare la exercitarea competenţei în cadrul procedurilor penale (⁷).

(5)În conformitate cu articolul 34 din Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, statele părţi se angajează să protejeze copilul de toate formele de exploatare sexuală şi de abuz sexual. Protocolul opţional din 2000 al Organizaţiei Naţiunilor Unite la Convenţia cu privire la drepturile copilului referitor la vânzarea de copii, prostituţia copiilor şi pornografia infantilă şi, în special, Convenţia Consiliului Europei din 2007 pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale reprezintă paşi cruciali în procesul de consolidare a cooperării internaţionale în acest domeniu.

(6)Infracţiunile grave precum exploatarea sexuală a copiilor şi pornografia infantilă necesită o abordare cuprinzătoare care să includă urmărirea penală a infractorilor, protecţia copiilor victime, precum şi prevenirea fenomenului. Interesul superior al copilului trebuie să constituie elementul de bază în derularea oricăror măsuri de combatere a acestor infracţiuni în conformitate cu Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi cu Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului. Decizia-cadru 2004/68/JAI ar trebui să fie înlocuită cu un instrument nou care să asigure un cadrul juridic cuprinzător, permiţând atingerea acestui scop.

(9)Pornografia infantilă include adesea imagini care dovedesc abuzurile sexuale asupra copiilor de către adulţi. Aceasta poate include, de asemenea, imagini ale unor copii implicaţi într-un comportament sexual explicit sau ale organelor sexuale ale acestora, iar aceste imagini sunt produse sau utilizate în principal în scopuri sexuale şi exploatate cu sau fără ştiinţa copiilor. Mai mult, conceptul de pornografie infantilă se referă de asemenea la imagini cu caracter real ale unui copil implicat sau înfăţişat ca implicat într-un comportament sexual explicit, în principal cu scop sexual.

(11)La adoptarea legislaţiei în domeniul dreptului penal material, Uniunea ar trebui să asigure coerenţa acestei legislaţii, în special în ceea ce priveşte nivelul pedepselor. Concluziile Consiliului din 24 şi 25 aprilie 2002 referitoare la abordarea aplicabilă în ceea ce priveşte armonizarea pedepselor care indică patru niveluri de pedepse ar trebui avute în vedere din perspectiva Tratatului de la Lisabona. Întrucât conţine un număr deosebit de ridicat de infracţiuni diferite, prezenta directivă necesită, pentru a reflecta diferitele grade de gravitate, o diferenţiere în ceea ce priveşte nivelul pedepselor, care depăşeşte ceea ce ar trebui prevăzut în mod normal în instrumentele juridice ale Uniunii.

(12)Formele grave de abuz sexual asupra copiilor şi de exploatare sexuală a copiilor ar trebui să constituie obiectul unor pedepse eficace, proporţionale şi disuasive. Acestea includ, în special, diverse forme de abuz sexual asupra copiilor şi de exploatare sexuală a copiilor care sunt facilitate de utilizarea tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor, precum ademenirea copiilor online în scopuri sexuale prin reţelele de socializare şi camerele virtuale de discuţii. Definiţia pornografiei infantile ar trebui, de asemenea, să fie clarificată şi apropiată de cea care se regăseşte în instrumentele internaţionale.

(17)În contextul pornografiei infantile, termenul "fără drept" permite statelor membre să ofere o apărare în cazul unei conduite legate de materiale pornografice având, de exemplu, un scop medical, ştiinţific sau un scop similar. Acesta permite, de asemenea, desfăşurarea unor activităţi în cadrul competenţelor naţionale în domeniul justiţiei, cum ar fi deţinerea legitimă de pornografie infantilă de către autorităţi în vederea derulării procedurilor penale sau a prevenirii, identificării sau anchetării unor infracţiuni. În plus, nu exclude apărarea juridică sau principii aplicabile similare care scutesc o persoană de răspundere în circumstanţe specifice, de exemplu, în cazurile în care liniile directe de contact telefonic sau pe Internet întreprind acţiuni pentru a raporta aceste cazuri.

(18)Ar trebui incriminată obţinerea accesului cu bună ştiinţă la pornografie infantilă prin intermediul tehnologiei informaţiilor şi comunicaţiilor. Pentru a fi considerată răspunzătoare, persoana ar trebui să aibă atât intenţia de a accesa o pagină de Internet în cadrul căreia se pune la dispoziţie pornografie infantilă, cât şi să ştie că astfel de imagini sunt disponibile pe pagina de Internet respectivă. Nu ar trebui aplicate pedepse persoanelor care accesează în mod neintenţionat pagini de Internet care conţin pornografie infantilă. Caracterul intenţional al infracţiunii poate fi dedus, în special, din faptul că este recurentă sau că a fost săvârşită prin intermediul unui serviciu în schimbul unei plăţi.

(19)Ademenirea copiilor în scopuri sexuale constituie o ameninţare cu caracteristici specifice în contextul inter-netului, întrucât acesta oferă utilizatorilor un anonimat fără precedent, deoarece aceştia au posibilitatea de a-şi ascunde identitatea reală şi caracteristicile personale, cum ar fi vârsta. În acelaşi timp, statele membre recunosc importanţa combaterii, de asemenea, a ademenirii copiilor în afara contextului internetului, în special în cazul în care o astfel de ademenire nu se realizează prin utilizarea tehnologiei informaţiilor şi comunicaţiilor. Statele membre sunt încurajate să incrimineze acel comportament prin care ademenirea copilului pentru a întâlni infractorul în scopuri sexuale are loc în prezenţa sau în apropierea copilului, de exemplu, sub forma unor acte preparatorii speciale, a tentativei de a comite infracţiunile menţionate în prezenta directivă sau ca o formă specială de abuz sexual. Indiferent de soluţia juridică aleasă pentru a incrimina ademenirea offline, statele membre ar trebui să se asigure că pun sub urmărire penală autorii acestor infracţiuni într-un fel sau altul.

(20)Prezenta directivă nu reglementează politicile statelor membre cu privire la activităţile sexuale reciproc consimţite în care pot fi implicaţi copii şi care pot fi considerate ca o descoperire normală a sexualităţii în cursul dezvoltării umane, avându-se în vedere tradiţiile culturale şi juridice diferite şi noile forme de stabilire şi menţinere a relaţiilor între copii şi între adolescenţi, inclusiv prin intermediul tehnologiilor informaţiilor şi comunicaţiilor. Aceste aspecte nu intră în domeniul de aplicare a prezentei directive. Statele membre care recurg la posibilităţile menţionate în prezenta directivă fac acest lucru în exercitarea competenţelor proprii.

(21)Statele membre ar trebui să prevadă în legislaţia lor naţională circumstanţe agravante în conformitate cu normele privind circumstanţele agravante prevăzute în sistemele lor juridice. Statele membre ar trebui să se asigure că instanţele pot lua în considerare respectivele circumstanţe agravante la condamnarea infractorilor, neexistând însă o obligaţie pentru instanţe de a le aplica. Respectivele circumstanţe agravante nu ar trebui prevăzute în legislaţiile statelor membre atunci când nu prezintă relevanţă, având în vedere natura infracţiunii în cauză. Relevanţa diferitelor circumstanţe agravante prevăzute în prezenta directivă ar trebui evaluată la nivel naţional pentru fiecare dintre infracţiunile menţionate în prezenta directivă.

(23)În cadrul combaterii exploatării sexuale a copiilor ar trebui să se utilizeze din plin instrumentele existente referitoare la punerea sub sechestru şi confiscarea produselor infracţiunilor, cum ar fi Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate şi protocoalele sale, Convenţia Consiliului Europei din 1990 privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii, Decizia-cadru 2001/500/JAI a Consiliului din 26 iunie 2001 privind spălarea banilor, identificarea, urmărirea, îngheţarea, sechestrarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunii (¹) şi Decizia-cadru 2005/212/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind confiscarea produselor, a instrumentelor şi a bunurilor având legătură cu infracţiunea (²). Ar trebui încurajată utilizarea instrumentelor şi a produselor infracţiunilor sechestrate şi confiscate în urma săvârşirii infracţiunilor menţionate în prezenta directivă pentru susţinerea asistenţei şi protecţiei acordate victimelor.

(24)Ar trebui evitată victimizarea secundară în cazul victimelor infracţiunilor menţionate în prezenta directivă. În statele membre în care prostituţia sau apariţia în producţii cu caracter pornografic este pasibilă de pedepse în temeiul dreptului penal naţional, ar trebui să existe posibilitatea de a nu urmări penal sau de a nu aplica pedepse în temeiul respectivelor dispoziţii legale, în cazul în care copilul în cauză a săvârşit acele acte ca o consecinţă a faptului că este victimă a exploatării sexuale sau dacă acesta a fost obligat să participe la activităţi legate de pornografia infantilă.

(26)Ar trebui facilitate cercetarea penală a infracţiunilor şi punerea sub acuzare în cadrul procedurilor penale, pentru a se ţine seama de dificultatea, pentru copiii victime, de a denunţa abuzul sexual, precum şi de anonimatul infractorilor în spaţiul virtual. Pentru a garanta succesul cercetării şi urmăririi penale în cazul infracţiunilor menţionate în prezenta directivă, iniţierea acestora ar trebui să nu depindă, în principiu, de sesizarea sau de formularea de acuzaţii în acest sens de către victimă sau de către reprezentantul său. Durata perioadei suficient de lungi pentru urmărirea penală ar trebui să fie stabilită în conformitate cu dreptul naţional.

(27)Ar trebui puse la dispoziţia persoanelor responsabile de cercetarea şi urmărirea penală a infracţiunilor menţionate în prezenta directivă instrumente eficace de anchetă.

Aceste instrumente pot include interceptarea comunicaţiilor, supravegherea sub acoperire, inclusiv supravegherea electronică, monitorizarea conturilor bancare sau alte tipuri de investigaţii financiare, ţinând seama, inter alia, de principiul proporţionalităţii, precum şi de natura şi gravitatea infracţiunilor care fac obiectul cercetării. După caz şi în conformitate cu legislaţia naţională, aceste instrumente ar trebui să includă, de asemenea, posibilitatea ca autorităţile de asigurare a aplicării legii să utilizeze o identitate ascunsă pe Internet.

(28)Statele membre ar trebui să încurajeze toate persoanele care deţin informaţii sau au suspiciuni în ceea ce priveşte abuzul sexual asupra unui copil sau exploatarea sexuală a unui copil să raporteze ceea ce ştiu serviciilor competente. Este responsabilitatea fiecărui stat membru să determine autorităţile competente cărora le pot fi raportate astfel de suspiciuni. Respectivele autorităţi competente nu ar trebui limitate la serviciile de protecţie a copilului sau la serviciile sociale relevante. Cerinţa referitoare la o suspiciune bazată pe "buna-credinţă" ar trebui concepută astfel încât să împiedice apariţia situaţiei în care dispoziţia este invocată pentru a autoriza denunţarea unor fapte pur imaginare sau neadevărate în scopuri răuvoitoare.

(29)Ar trebui să fie modificate normele privind jurisdicţia pentru a se asigura că persoanele din Uniune care abuzează sexual sau exploatează sexual un copil sunt urmărite penal chiar dacă acestea săvârşesc infracţiunile în afara Uniunii, în special prin aşa-numitul turism sexual. Turismul sexual cu implicarea copiilor ar trebui să fie înţeles drept exploatarea copiilor de către una sau mai multe persoane care călătoresc din mediul lor obişnuit către o destinaţie din afara graniţelor unde au contacte sexuale cu copii. În cazul în care turismul sexual cu copii are loc în afara Uniunii, statele membre sunt încurajate să îşi consolideze cooperarea cu ţările terţe şi organizaţiile internaţionale, prin intermediul instrumentelor disponibile la nivel naţional şi internaţional, inclusiv prin tratatele bilaterale sau multilaterale privind extrădarea, asistenţa reciprocă sau transferul de proceduri, în vederea combaterii turismului sexual. Statele membre ar trebui să promoveze dialogul şi comunicarea deschisă cu ţările din afara Uniunii pentru a putea urmări penal, în temeiul legislaţiei naţionale în vigoare, autorii infracţiunilor care călătoresc în afara frontierelor Uniunii în scopuri legate de turismul sexual cu implicarea copiilor.

(30)Măsurile de protecţie a copiilor victime ar trebui să fie adoptate în interesul superior al acestora, ţinându-se seama de o evaluare a nevoilor lor. Accesul la justiţie al copiilor victime, precum şi la măsurile de soluţionare a conflictelor de interese atunci când abuzul sexual asupra copiilor sau exploatarea sexuală a copiilor are loc în cadrul familiei, ar trebui să fie simplu. În cazul în care ar trebui numit un reprezentant special pentru un copil în cursul unei cercetări penale sau al unei proceduri penale, acest rol poate fi îndeplinit, de asemenea, de o persoană juridică, de o instituţie sau de o autoritate. În plus, copiii victime ar trebui să fie protejaţi de aplicarea de pedepse, de exemplu a celor aplicate în temeiul legislaţiei naţionale privind prostituţia, dacă aduc cazul lor în atenţia autorităţilor competente. În plus, participarea copiilor victime la procedurile penale nu ar trebui să le provoace traume suplimentare în măsura posibilului, ca rezultat al audierilor sau al contactului vizual cu infractorii. O bună înţelegere a copiilor şi a modului în care aceştia se comportă atunci când sunt confruntaţi cu experienţe traumatizante va contribui la asigurarea unui proces de strângere a probelor de înaltă calitate şi va reduce de asemenea stresul la care sunt supuşi copiii în momentul aplicării măsurilor necesare.

(31)Statele membre ar trebui să ia în considerare acordarea de asistenţă pe termen scurt şi lung copiilor victime. Orice vătămare cauzată de abuzul sexual asupra unui copil şi de exploatarea sexuală a unui copil este importantă şi ar trebui abordată. Dată fiind natura vătămării cauzate de abuzul sexual şi de exploatarea sexuală, această asistenţă ar trebui să continue atât timp cât este necesar pentru recuperarea fizică şi psihologică a copilului şi se poate prelungi în viaţa de adult a acestuia, dacă este necesar. Ar trebui luată în considerare extinderea acordării de asistenţă şi consiliere pentru părinţii sau tutorii copiilor victime, în cazul în care aceştia nu sunt suspectaţi de comiterea infracţiunii în cauză, pentru a-i sprijini în eforturile lor de acordare de asistenţă copiilor victime pe parcursul procedurilor.

(32)Decizia-cadru 2001/220/JAI stabileşte un set de drepturi ale victimelor în cadrul procedurilor penale, inclusiv dreptul la protecţie şi la despăgubiri. În plus, copiii victime ale abuzului sexual, ale exploatării sexuale sau ale pornografiei infantile ar trebui să beneficieze de acces la consiliere juridică şi, în funcţie de rolul victimelor în cadrul sistemelor de justiţie relevante, la reprezentare judiciară, inclusiv în scopul solicitării de despăgubiri. Consilierea juridică şi reprezentarea judiciară ar putea fi acordate, de asemenea, de către autorităţile competente în scopul solicitării de despăgubiri de la stat. Obiectivul consilierii juridice este de a permite victimelor să fie informate şi să primească sfaturi cu privire la diferitele posibilităţi pe care le au. Consilierea juridică ar trebui asigurată de o persoană care a beneficiat de o formare juridică corespunzătoare, fără a fi necesar ca persoana respectivă să aibă calitatea de jurist. Consilierea juridică şi, în funcţie de rolul victimelor în cadrul sistemelor de justiţie respective, reprezentarea judiciară ar trebui să fie furnizate gratuit, cel puţin în situaţia în care victima nu dispune de suficiente resurse financiare, într-un mod care să fie compatibil cu procedurile interne ale statelor membre.

(33)Statele membre ar trebui să întreprindă acţiuni în vederea prevenirii sau a interzicerii actelor legate de promovarea abuzului sexual asupra copiilor şi a turismului sexual cu implicarea copiilor. Ar putea fi luate în considerare diferite măsuri de prevenire, precum elaborarea şi consolidarea unui cod de conduită şi a unor mecanisme de autoreglementare în sectorul turismului, stabilirea unui cod de etică sau a unor "etichete de calitate" pentru organizaţiile din sectorul turismului care luptă împotriva turismului sexual cu implicarea copiilor sau stabilirea unei politici explicite de combatere a turismului sexual cu implicarea copiilor.

(34)Statele membre ar trebui, prin intermediul campaniilor de informare şi de sensibilizare şi al programelor de cercetare şi de educaţie, să instituie şi/sau să consolideze politici de prevenire a exploatării sexuale a copiilor, inclusiv să adopte măsuri de descurajare şi reducere a cererii care favorizează toate formele de abuz sexual şi de exploatare sexuală a copiilor, şi măsuri de reducere a riscului ca copiii să devină victime. În cazul unor astfel de iniţiative, statele membre ar trebui să adopte o abordare care susţine drepturile copilului. Ar trebui să existe o grijă deosebită pentru a se asigura că astfel de campanii de sensibilizare care vizează copiii sunt adecvate şi suficient de uşor de înţeles. Ar trebui să fie luată în considerare înfiinţarea de linii de asistenţă sau de linii telefonice directe.

(35)În ceea ce priveşte sistemul de raportare a abuzului sexual asupra copiilor şi a exploatării sexuale a copiilor şi de acordare a asistenţei pentru copiii aflaţi într-o situaţie dificilă, liniile telefonice directe, şi anume 116 000 pentru copiii dispăruţi, 116 006 pentru victimele infracţiunilor şi 116 111 de asistenţă pentru copii, astfel cum au fost introduse prin Decizia 2007/116/CE a Comisiei din 15 februarie 2007 privind rezervarea seriei naţionale de numere care încep cu "116" ca numere armonizate pentru servicii armonizate cu caracter social (¹), ar trebui promovate, iar experienţa dobândită în legătură cu funcţionarea lor ar trebui luată în calcul.

(36)Specialiştii care ar putea intra în contact cu copiii victime ale abuzurilor sexuale sau ale exploatării sexuale ar trebui să fie instruiţi în mod corespunzător pentru a identifica şi a se ocupa de astfel de victime. Această formare profesională ar trebui promovată pentru membrii următoarelor categorii de personal, în cazul în care este probabil că vor intra în contact cu copiii victime: poliţişti, procurori, avocaţi, magistraţi şi personalul judiciar, personalul din serviciile sociale sau de îngrijire a copilului, dar ar putea implica, de asemenea, alte grupuri de persoane care sunt susceptibile de a întâlni în activitatea lor copii victime ale abuzurilor sexuale sau ale exploatării sexuale.

(37)Pentru a preveni abuzurile sexuale şi exploatarea sexuală a copiilor, ar trebui propuse programe sau măsuri de intervenţie care să vizeze persoanele care săvârşesc infracţiuni de natură sexuală. Programele sau măsurile de intervenţie respective ar trebui să urmeze o abordare cuprinzătoare şi flexibilă, care să se concentreze asupra aspectelor medicale şi psihosociale, şi ar trebui să aibă un caracter neobligatoriu. Programele sau măsurile de intervenţie în cauză nu aduc atingere programelor sau măsurilor de intervenţie impuse de autorităţile judiciare competente.

(39)Pentru prevenirea şi limitarea recidivei, infractorii ar trebui să fie supuşi unei evaluări a pericolului pe care îl prezintă şi a riscurilor posibile de recidivă în ceea ce priveşte infracţiunile sexuale împotriva copiilor. Modalităţile de efectuare a unei astfel de evaluări, precum tipul de autoritate competentă să dispună efectuarea evaluării şi să o efectueze sau momentul, înainte sau după o procedură penale, în care ar trebui efectuată evaluarea respectivă, precum şi modalităţile de asigurare a unor programe sau măsuri de intervenţie eficiente în urma evaluării respective, ar trebui să fie consecvente cu procedurile interne ale statelor membre. În vederea aceluiaşi obiectiv de prevenire şi limitare a recidivei, infractorii ar trebui, de asemenea, să aibă acces la programe sau măsuri de intervenţie eficace, pe bază de voluntariat. Programele sau măsurile de intervenţie în cauză nu ar trebui să aducă atingere sistemelor naţionale instituite în scopul tratării persoanelor care suferă de tulburări psihice.

(40)Infractorii condamnaţi ar trebui împiedicaţi, temporar sau permanent, să exercite cel puţin activităţi profesionale care presupun contacte directe şi periodice cu copiii, dacă este cazul, atunci când pericolul pe care îl reprezintă aceştia şi riscurile posibile de recidivă impun acest lucru. Angajatorii au dreptul să fie informaţi, atunci când recrutează personal pentru un post care implică contactul direct şi periodic cu copiii, cu privire la existenţa unor condamnări pentru infracţiuni sexuale împotriva copiilor înscrise în cazierul judiciar sau a unor decăderi din drepturi. În sensul prezentei directive, noţiunea de "angajatori" ar trebui să se refere, de asemenea, la persoanele care conduc o organizaţie implicată în activitatea de voluntariat legată de supravegherea şi/sau îngrijirea copiilor, presupunând un contact direct şi periodic cu copiii. Modalitatea de a furniza astfel de informaţii, cum ar fi, de exemplu, accesul prin intermediul persoanei în cauză, şi conţinutul exact al acestor informaţii, înţelesul noţiunilor de activităţi de voluntariat organizate şi de contact direct şi periodic cu copiii ar trebui să fie stabilite în conformitate cu legislaţia naţională.

(42)Obiectivul prezentei directive nu este acela de a armoniza normele privind consimţământul persoanei în cauză în momentul schimbului de informaţii existente în cazierul judiciar, şi anume dacă este necesar un astfel de consimţământ sau nu. Indiferent dacă consimţământul este obligatoriu sau nu în conformitate cu legislaţia naţională, prezenta directivă nu stabileşte nicio obligaţie nouă de a modifica legislaţia naţională şi procedurile naţionale în această privinţă.

(43)Statele membre pot lua şi măsuri administrative suplimentare cu privire la autori, cum ar fi înregistrarea persoanelor condamnate pentru infracţiunile menţionate în prezenta directivă în registrele persoanelor condamnate pentru infracţiuni sexuale. Accesul la aceste registre ar trebui să fie supus unor limitări în conformitate cu principiile constituţionale naţionale şi cu standardele aplicabile de protecţie a datelor, de exemplu prin limitarea accesului la organele judiciare şi/sau de asigurarea a aplicării legii.

(44)Statele membre sunt încurajate să creeze mecanisme de colectare a datelor sau puncte centrale, la nivel naţional sau local, în colaborare cu societatea civilă, în vederea observării şi evaluării fenomenului de abuz sexual asupra copiilor şi de exploatare sexuală a copiilor. Pentru a putea evalua în mod adecvat rezultatele acţiunilor de combatere a abuzului sexual, a exploatării sexuale şi a pornografiei infantile, Uniunea ar trebui să continue să-şi dezvolte metodologiile şi metodele de colectare a datelor pentru a produce statistici comparabile.

(46)Pornografia infantilă, care constă în imagini cu copii supuşi unor abuzuri sexuale, reprezintă un tip specific de conţinut care nu poate fi considerat ca exprimare a unei opinii. Pentru combaterea acesteia, este necesară reducerea circulaţiei materialelor cu copii supuşi unor abuzuri sexuale, îngreunând astfel încărcarea de către infractori a unui astfel de conţinut pe paginile de Internet accesibile publicului. Prin urmare este necesară eliminarea conţinutului şi reţinerea celor care distribuie sau descarcă imagini cu copii supuşi unor abuzuri sexuale. În vederea sprijinirii eforturilor Uniunii de combatere a pornografiei infantile, statele membre ar trebui să facă tot posibilul pentru a coopera cu ţările terţe în încercarea de a asigura eliminarea unui astfel de conţinut de pe serverele aflate pe teritoriile lor.

(47)Cu toate acestea, în ciuda unor astfel de eforturi, eliminarea la sursă a conţinuturilor cu pornografie infantilă se dovedeşte deseori imposibilă atunci când materialele originale nu se află în Uniune, deoarece fie statul pe teritoriul căruia sunt localizate serverele nu este dispus să coopereze, fie procesul de eliminare a materialului de către statul în cauză se dovedeşte a fi deosebit de lung. Pot fi instituite de asemenea mecanisme de blocare a accesului, de pe teritoriul Uniunii, la pagini de Internet identificate ca diseminând sau conţinând pornografie infantilă. Măsurile întreprinse de statele membre în conformitate cu prezenta directivă în scopul de a elimina sau, după caz, de a bloca paginile de Internet care conţin pornografie infantilă s-ar putea baza pe diverse tipuri de măsuri publice, cum ar fi măsuri de ordin legislativ, nelegislativ, judiciar şi altele. În acest context, prezenta directivă nu aduce atingere măsurilor voluntare luate de industria internetului pentru a preveni utilizarea abuzivă a serviciilor sale, nici sprijinului pentru astfel de acţiuni oferit de statele membre. Indiferent de temeiul sau metoda alese pentru luarea măsurilor, statele membre ar trebui să se asigure că oferă utilizatorilor şi furnizorilor de servicii un nivel corespunzător de securitate juridică şi previzibilitate. Tot în vederea eliminării şi blocării conţinuturilor cu abuzuri asupra copilului, ar trebui să se stabilească şi consolideze cooperarea între autorităţile publice, în special pentru a asigura liste naţionale, cât mai complete posibil, ale paginilor de Internet care conţin materiale cu pornografie infantilă şi pentru a evita suprapunerea activităţilor. Orice astfel de acţiuni trebuie să ţină seama de drepturile utilizatorilor finali, să fie conforme cu procedurile juridice şi judiciare existente şi să respecte Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Programul pentru un Internet mai sigur a stabilit o reţea de linii directe al cărei scop este colectarea de informaţii şi asigurarea unei acoperiri corespunzătoare şi a schimbului de rapoarte cu privire la tipurile majore de conţinut online ilegal.

(49)Deoarece obiectivul prezentei directive, şi anume combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre şi, prin urmare, având în vedere amploarea şi efectele acţiunii, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este enunţat în respectivul articol, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar în vederea atingerii acestui obiectiv.

(50)Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale şi principiile recunoscute în special de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, cu precădere respectarea demnităţii umane, interzicerea torturii şi a tratamentelor şi pedepselor inumane sau degradante, drepturile copilului, dreptul la libertate şi securitate, libertatea de exprimare şi de informare, dreptul la protecţia datelor cu caracter personal, dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil şi principiile legalităţii şi proporţionalităţii infracţiunilor şi pedepselor penale. În special, prezenta directivă urmăreşte să asigure respectarea deplină a acestor drepturi şi principii şi trebuie pusă în aplicare în mod corespunzător.

Art. 2: Definiţii

(c)"pornografie infantilă" înseamnă:

Art. 3: Infracţiuni referitoare la abuzul sexual

(5)Practicarea unor activităţi sexuale cu un copil, atunci când:

Art. 4: Infracţiuni referitoare la exploatarea sexuală

Art. 5: Infracţiuni referitoare la pornografia infantilă

(8)Statele membre decid dacă dispoziţiile alineatelor (2) şi (6) din prezentul articol se aplică cazurilor în care s-a stabilit că materialul pornografic, astfel cum este menţionat la articolul 2 litera (c) punctul (iv), este produs şi deţinut de producător exclusiv pentru uzul său privat, în măsura în care nu s-a utilizat material pornografic, astfel cum este menţionat la articolul 2 litera (c) punctele (i), (ii) şi (iii), în scopul producerii sale şi cu condiţia ca fapta să nu implice riscul diseminării materialului.

Art. 6: Ademenirea copiilor în scopuri sexuale

(1)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că următoarea faptă săvârşită cu intenţie este pasibilă de aplicarea unei pedepse:

propunerea, efectuată prin intermediul tehnologiei informaţiilor şi comunicaţiilor, de către un adult în vederea întâlnirii unui copil care nu a ajuns la vârsta consimţământului sexual cu scopul de a săvârşi oricare dintre infracţiunile prevăzute la articolul 3 alineatul (4) şi la articolul 5 alineatul (6), atunci când propunerea a fost urmată de fapte concrete de stabilire a unei astfel de întâlniri, este pasibilă de aplicarea unei pedepse cu închisoarea cu maximul de cel puţin un an.

Art. 7: Instigarea, complicitatea şi tentativa

Art. 8: Activităţi sexuale reciproc consimţite

(2)Statele membre decid dacă dispoziţiile articolului 4 alineatul (4) se aplică unui spectacol pornografic desfăşurat în contextul unor relaţii consimţite, atunci când copilul a ajuns la vârsta consimţământului sexual, sau între persoane apropiate ca vârstă şi ca nivel psihologic şi fizic de dezvoltare sau maturitate, în măsura în care faptele nu au implicat niciun abuz sau exploatare şi nu se acordă bani şi nicio altă formă de remunerare sau foloase în schimbul spectacolului pornografic.

Art. 9: Circumstanţe agravante

Art. 10: Decăderea din drepturi ca urmare a unei condamnări

(2)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că, atunci când recrutează o persoană pentru activităţi profesionale sau activităţi organizate de voluntariat care implică contactul direct şi periodic cu copiii, angajatorii au dreptul să solicite informaţii, în conformitate cu legislaţia naţională, prin orice modalitate adecvată, precum accesul la cerere sau prin intermediul persoanei în cauză, cu privire la existenţa unor condamnări penale pentru infracţiunile menţionate la articolele 3-7, înscrise în cazierul judiciar, sau cu privire la orice decăderi din drepturi în ceea ce priveşte exercitarea de activităţi care implică contactul direct şi periodic cu copiii care decurg din respectivele condamnări penale.

(3)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că, pentru aplicarea alineatelor (1) şi (2) din prezentul articol, informaţiile privind existenţa unor condamnări penale pentru oricare dintre infracţiunile menţionate la articolele 3-7 sau a unor decăderi din drepturi în ceea ce priveşte exercitarea de activităţi care implică contacte directe şi periodice cu copiii ce sunt o consecinţă a respectivelor condamnări penale, sunt transmise în conformitate cu procedurile prevăzute în Decizia-cadru 2009/315/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009 privind organizarea şi conţinutul schimbului de informaţii extrase din cazierele judiciare între statele membre (²) atunci când sunt solicitate în temeiul articolului 6 din decizia-cadru respectivă cu acordul persoanei în cauză.

Art. 12: Răspunderea persoanelor juridice

(1)Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că persoanele juridice pot răspunde penal pentru oricare dintre infracţiunile prevăzute la articolele 3-7, care au fost săvârşite în beneficiul lor de către orice persoană, acţionând fie în nume propriu, fie ca parte a unui organ al persoanei juridice, având o funcţie de conducere în cadrul persoanei juridice, în temeiul:

Art. 13: Sancţiuni în cazul persoanelor juridice

(1)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că orice persoană juridică a cărei răspundere este angajată în temeiul articolului 12 alineatul (1) este pasibilă de aplicarea unor sancţiuni eficace, proporţionale şi disuasive, care includ amenzi penale sau administrative şi pot să includă alte sancţiuni, precum:

Art. 14: Neînceperea urmăririi penale sau neaplicarea de sancţiuni victimei

Statele membre, în conformitate cu principiile de bază ale sistemelor lor de drept, iau măsurile necesare pentru a se asigura că autorităţile lor competente au dreptul de a nu urmări penal sau de a nu impune sancţiuni copiilor victime ale abuzului sexual şi exploatării sexuale, pentru implicarea lor în activităţi infracţionale pe care au fost obligaţi să le săvârşească ca o consecinţă directă a faptului că au făcut obiectul oricăreia dintre faptele menţionate la articolul 4 alineatele (2), (3), (5) şi (6), precum şi la articolul 5 alineatul (6).

Art. 15: Cercetarea şi urmărirea penală

(2)Statele membre iau măsurile necesare pentru a permite urmărirea penală a oricăreia dintre infracţiunile menţionate la articolul 3, articolul 4 alineatele (2), (3) (5), (6) şi (7), precum şi a oricăror infracţiuni grave menţionate la articolul 5 alineatul (6), în cazul în care s-a utilizat pornografie infantilă astfel cum este definită la articolul 2 litera (c) punctele (i) şi (ii), pentru o perioadă suficientă după ce victima a împlinit vârsta majoratului, perioadă care este proporţională cu gravitatea infracţiunii în cauză.

Art. 16: Raportarea suspiciunii privind abuzul sexual asupra copiilor sau exploatarea sexuală a copiilor

(1)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că normele de confidenţialitate impuse de dreptul intern în cazul anumitor categorii profesionale a căror sarcină principală o reprezintă activităţile cu copiii nu constituie un obstacol în ceea ce priveşte posibilitatea ca aceste persoane să raporteze serviciilor responsabile cu protecţia copiilor orice situaţie în care au motive întemeiate să creadă că un copil este victima oricăreia dintre infracţiunile menţionate la articolele 3-7.

Art. 17: Competenţa şi coordonarea urmăririi penale

(2)Un stat membru informează Comisia atunci când decide să îşi extindă competenţa în privinţa unei infracţiuni menţionate la articolele 3-7, care a fost săvârşită în afara teritoriului său, inter alia, în cazul în care:

(4)Pentru urmărirea penală a oricărei infracţiuni menţionate la articolul 3 alineatele (4), (5) şi (6), la articolul 4 alineatele (2), (3), (5), (6) şi (7) şi la articolul 5 alineatul (6), săvârşite în afara teritoriului statului membru în cauză, în ceea ce priveşte alineatul (1) litera (b) din prezentul articol, fiecare stat membru adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că competenţa sa nu este subordonată condiţiei ca faptele să fie considerate infracţiune în locul în care au fost săvârşite.

(5)Pentru urmărirea penală a oricăreia dintre infracţiunile menţionate la articolele 3-7, care au fost săvârşite în afara teritoriului statului membru în cauză, în ceea ce priveşte alineatul (1) litera (b) din prezentul articol, fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a se asigura că propria sa competenţă nu este subordonată condiţiei ca urmărirea penală să poată fi începută numai în urma unei plângeri depuse de victimă la locul în care a fost săvârşită infracţiunea sau în urma unui denunţ din partea statului locului în care a fost săvârşită infracţiunea.

Art. 18: Dispoziţii generale privind asistenţa, sprijinul şi măsurile de protecţie pentru copiii victime

Art. 19: Asistenţă şi sprijin acordate victimelor

(1)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că se acordă asistenţă şi sprijin victimelor înainte de procedurile penale, pe parcursul acestora şi pentru o perioadă de timp corespunzătoare după încheierea lor, pentru a le permite să îşi exercite drepturile prevăzute în Decizia-cadru 2001/220/JAI, precum şi în prezenta directivă. Statele membre adoptă, în special, măsurile necesare asigurării protecţiei pentru acei copii care raportează cazuri de abuzuri care au loc în cadrul familiilor lor.

(5)Statele membre adoptă, în măsura în care acest lucru este adecvat şi posibil, măsuri pentru a oferi asistenţă şi sprijin familiei copilului victimă pentru a beneficia de drepturile prevăzute în prezenta directivă, în situaţia în care familia se află pe teritoriul unui stat membru. În special, în măsura în care acest lucru este adecvat şi posibil, statele membre aplică dispoziţiile articolului 4 din Decizia-cadru 2001/220/JAI cu privire la familia copilului victimă în cauză.

Art. 20: Protejarea copiilor victime în cadrul cercetării penale şi al procedurilor penale

(1)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că, în cadrul cercetării penale şi al procedurilor penale, în funcţie de rolul victimelor în sistemul de justiţie relevant, autorităţile competente numesc un reprezentant special pentru copilul victimă, în cazul în care, în temeiul dreptului naţional, titularii răspunderii părinteşti nu pot să reprezinte copilul ca urmare a unui conflict de interese între aceştia şi copilul victimă sau atunci când copilul este neînsoţit sau separat de familie.

(3)Fără a se aduce atingere dreptului la apărare, statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că, în cadrul cercetărilor penale pentru oricare dintre infracţiunile menţionate la articolele 3-7:

Art. 21: Măsuri împotriva promovării oportunităţilor de săvârşire a abuzurilor şi a turismului sexual cu implicarea copiilor

Art. 23: Prevenirea

Art. 24: Programe sau măsuri de intervenţie pe bază de voluntariat pe parcursul procedurilor penale sau după acestea

(1)Fără a se aduce atingere programelor sau măsurilor de intervenţie impuse de autorităţile judiciare competente în temeiul legislaţiei naţionale, statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura punerea la dispoziţie a unor programe sau măsuri de intervenţie eficace în vederea prevenirii şi a limitării riscurilor de recidivă în ceea ce priveşte infracţiunile cu caracter sexual împotriva copiilor. Respectivele programe sau măsuri sunt accesibile în orice moment al procedurilor penale, în mediul carceral sau în afara acestuia, conform legislaţiei naţionale.

(3)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că următoarele persoane pot avea acces la programele sau măsurile de intervenţie menţionate la alineatul (1):

Art. 25: Măsuri împotriva paginilor de Internet care conţin sau difuzează pornografie infantilă

(2)Statele membre pot lua măsuri de blocare a accesului utilizatorilor de Internet de pe teritoriile lor la paginile de Internet care conţin sau difuzează pornografie infantilă. Aceste măsuri trebuie să fie instituite prin proceduri transparente şi să ofere garanţii corespunzătoare, în special pentru a asigura faptul că restricţia se limitează la ceea ce este necesar şi proporţional şi că utilizatorii sunt informaţi asupra motivelor restricţiei. Aceste garanţii includ, de asemenea, posibilitatea recurgerii la o cale de atac în instanţă.

Art. 26: Înlocuirea Deciziei-cadru 2004/68/JAI

Art. 27: Transpunere