Capitolul 1 - DISPOZIŢII GENERALE - Directiva 2009/103/CE/16-sep-2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi

Acte UE

Jurnalul Oficial 263L

În vigoare
Versiune de la: 22 Decembrie 2021
CAPITOLUL 1:DISPOZIŢII GENERALE
Art. 1: Definiţii
În sensul prezentei directive se înţelege prin:
1.«vehicul»:
(a)orice autovehicul acţionat exclusiv în mod mecanic pe uscat, dar care nu se deplasează pe şine, cu:
(i)o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h; sau
(ii)o masă proprie maximă mai mare de 25 kg şi o viteză maximă constructivă mai mare de 14 km/h;
(b)orice remorcă destinată utilizării cu un vehicul menţionat la litera (a), indiferent dacă este cuplată sau necuplată.
Fără a aduce atingere literelor (a) şi (b), vehiculele pentru scaune rulante destinate exclusiv utilizării de către persoanele cu dizabilităţi fizice nu sunt considerate vehicule în sensul prezentei directive;
11.«utilizarea unui vehicul»: orice utilizare a unui vehicul care este conformă în momentul accidentului cu funcţia vehiculului ca mijloc de transport, indiferent de caracteristicile vehiculului şi de terenul pe care este utilizat autovehiculul şi indiferent dacă acesta staţionează sau este în mişcare;

2.«persoană prejudiciată»: orice persoană îndreptăţită să primească despăgubire pentru orice prejudiciu produs de vehicule;

3."birou naţional al asigurătorilor": o organizaţie profesională constituită în conformitate cu Recomandarea nr. 5 din 25 ianuarie 1949 de Subcomitetul pentru transport rutier al Comitetului pentru transport pe uscat din cadrul Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi care reuneşte întreprinderile de asigurare care sunt autorizate într-un stat să practice activitatea de asigurare de răspundere civilă pentru pagube produse de vehicule cu motor;
4."teritoriul în care staţionează în mod obişnuit vehiculul":
(a)teritoriul statului de unde vehiculul are o plăcuţă de înmatriculare, fie că aceasta este permanentă sau temporară; sau
(b)în cazurile în care nu există înmatriculare pentru un anumit tip de vehicul, dar vehiculul are un tichet de asigurare sau un semn distinctiv similar plăcuţei de înmatriculare, teritoriul statului în care s-a eliberat tichetul de asigurare sau semnul respectiv; sau
(c)în cazurile în care pentru anumite tipuri de vehicule nu există placă de înmatriculare, tichet de asigurare şi nici vreun semn distinctiv, teritoriul statului în care deţinătorul vehiculului este rezident permanent; sau
(d)în cazul în care vehiculul nu are plăcuţă de înmatriculare sau are o plăcuţă care nu corespunde sau nu mai corespunde cu vehiculul şi a fost implicat într-un accident, teritoriul statului în care a avut loc accidentul, cu scopul de a soluţiona cererea de despăgubire în conformitate cu articolul 2 litera (a) sau cu articolul 10;
5."carte verde": certificat internaţional de asigurare eliberat în numele unui birou naţional în conformitate cu Recomandarea nr. 5 din 25 ianuarie 1949 de Subcomitetul pentru transport rutier al Comitetului pentru transport pe uscat din cadrul Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite;
6."întreprindere de asigurare": o întreprindere care a primit autorizaţia administrativă în conformitate cu articolul 6 sau cu articolul 23 alineatul (2) din Directiva 73/239/CEE;
7."unitate": sediul social, agenţia sau sucursala unei întreprinderi de asigurare, în conformitate cu definiţia de la articolul 2 litera (c) din a doua Directivă 88/357/CEE a Consiliului din 22 iunie 1988 de coordonare a actelor cu putere de lege şi actelor administrative privind asigurarea generală directă, de stabilire a dispoziţiilor destinate să faciliteze exercitarea efectivă a libertăţii de a presta servicii (1).
(1)JO L 172, 4.7.1988, p. 1.
8.«stat membru de origine»: «stat membru de origine» în sensul definiţiei de la articolul 13 punctul 8 litera (a) din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (*1).
(*1)Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II) (JO L 335, 17.12.2009, p. 1).

Art. 2: Domeniul de aplicare
Dispoziţiile articolelor 4, 6, 7 şi 8 se aplică vehiculelor care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul statelor membre:
(a)după încheierea unei convenţii între birourile naţionale ale asigurătorilor prin care fiecare birou naţional garantează, în concordanţă cu prevederile legislaţiei sale interne în domeniul asigurărilor obligatorii, soluţionarea cererilor de despăgubire rezultate în urma accidentelor provocate pe teritoriul său de vehicule care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul altui stat membru, indiferent dacă aceste vehicule sunt asigurate sau nu;
(b)de la data stabilită de către Comisie după ce aceasta, în strânsă cooperare cu statele membre, s-a asigurat că o asemenea convenţie a fost încheiată;
(c)pe durata acestei convenţii.
Art. 3: Obligaţia de asigurare a vehiculelor
În conformitate cu dispoziţiile articolului 5, fiecare stat membru ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că răspunderea civilă pentru pagubele produse de un vehicul care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul lor este acoperită prin asigurare.
Prezenta directivă nu se aplică în cazul utilizării unui vehicul în cadrul evenimentelor şi activităţilor sportive cu motor, inclusiv al curselor, al competiţiilor, al antrenamentelor, al testărilor şi al demonstraţiilor care se desfăşoară într-un stat membru într-o zonă cu acces restricţionat şi demarcată, în cazul în care statul membru se asigură că organizatorul activităţii sau orice altă parte a încheiat o asigurare sau că există un instrument de garantare alternativ care acoperă prejudiciile provocate oricărei părţi terţe, inclusiv spectatorilor şi altor persoane prezente, dar care nu acoperă neapărat prejudiciile produse conducătorilor auto participanţi şi vehiculelor acestora.

Măsurile menţionate la primul paragraf stabilesc prejudiciile acoperite de asigurare, precum şi termenii şi condiţiile asigurării.
Fiecare stat membru ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că prin contractul de asigurare sunt acoperite şi următoarele:
(a)prejudiciile cauzate pe teritoriul altor state membre, în conformitate cu legislaţia în vigoare în acele state;
(b)prejudiciile suferite de resortisanţii statelor membre în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care se aplică tratatul, în cazul în care nu există un birou naţional al asigurătorilor pentru teritoriul traversat; în acest caz, paguba sau vătămarea se despăgubeşte în conformitate cu legislaţia internă privind asigurarea obligatorie în vigoare în statul membru pe teritoriul căruia staţionează în mod obişnuit vehiculul.
Asigurarea prevăzută la primul paragraf acoperă în mod obligatoriu prejudiciile materiale şi vătămările corporale.
Art. 4: Controale privind asigurarea
(1)Statele membre nu efectuează controale asigurarea de răspundere civilă a vehiculelor care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul unui alt stat membru sau a vehiculelor care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul unei ţări terţe şi care intră pe teritoriul lor de pe teritoriul unui alt stat membru.
Cu toate acestea, statele membre pot efectua astfel de controale privind asigurarea, cu condiţia ca respectivele controale să nu fie discriminatorii, să fie necesare şi proporţionale pentru atingerea scopului urmărit, precum şi:
a)să fie efectuate în cadrul unui control care nu urmăreşte exclusiv verificarea asigurării; sau
b)să facă parte dintr-un sistem general de control pe teritoriul naţional care se desfăşoară şi în ceea ce priveşte vehiculele care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul statului membru ce efectuează controlul şi nu necesită oprirea vehiculului.
(2)Pe baza legislaţiei statului membru care se aplică operatorului, datele cu caracter personal pot fi prelucrate atunci când acest lucru este necesar pentru combaterea conducerii fără asigurare a vehiculelor în alte state membre decât cele pe teritoriul cărora staţionează în mod obişnuit. Legislaţia respectivă trebuie să fie în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului (*2) şi să stabilească, de asemenea, măsuri corespunzătoare pentru protejarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanei vizate.
(*2)Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) (JO L 119, 4.5.2016, p. 1).
Măsurile respective ale statelor membre, în special, precizează scopul exact al prelucrării datelor, indică temeiul juridic relevant, respectă cerinţele de securitate relevante şi principiile necesităţii, proporţionalităţii şi al limitărilor legate de scop şi stabilesc o durată proporţională de păstrare a datelor. Datele cu caracter personal prelucrate în temeiul prezentului articol exclusiv în scopul efectuării unui control privind asigurarea se păstrează numai atât timp cât sunt necesare în acest scop şi, de îndată ce acesta a fost îndeplinit, se şterg complet. Dacă în urma unui control privind asigurarea se constată că un vehicul este acoperit de o asigurare obligatorie în temeiul articolului 3, operatorul şterge imediat datele respective. În cazul în care în urma unui control nu poate stabili dacă un vehicul este acoperit de o asigurare obligatorie în temeiul articolului 3, datele sunt păstrate pentru o durată limitată, care nu depăşeşte numărul de zile necesare pentru a stabili că asigurarea există.

Art. 5: Derogare de la obligaţia de asigurare a vehiculelor
(1)Un stat membru poate deroga de la dispoziţiile articolului 3 cu privire la anumite persoane fizice sau juridice, de drept public sau de drept privat, a căror listă se întocmeşte de către statul interesat şi se comunică celorlalte state membre şi Comisiei.
În acest caz, statul membru care prevede această derogare ia măsurile corespunzătoare pentru a asigura plata despăgubirii pentru prejudiciile cauzate pe teritoriul său şi pe teritoriul altor state membre de vehiculele care aparţin acestor persoane.
Acesta desemnează, în special, autoritatea sau organismul din ţara în care s-a produs prejudiciul, însărcinat cu despăgubirea părţilor vătămate, în conformitate cu legislaţia statului respectiv, în cazurile în care articolul 2 litera (a) nu este aplicabil.
Comisiei îi este comunicată de către statul membru lista cu persoanele exonerate de obligaţia de asigurare şi cu autorităţile sau organismele însărcinate cu despăgubirea.
Comisia publică această listă.
(2)Fiecare stat membru poate deroga de la prevederile articolului 3, în ceea ce priveşte anumite tipuri de vehicule sau anumite vehicule care au o plăcuţă specială; lista acestor tipuri de vehicule sau a acestor vehicule se alcătuieşte de către statul în cauză şi se comunică celorlalte state membre şi Comisiei.
În acest caz, fiecare stat membru se asigură că vehiculele menţionate la primul paragraf sunt tratate în acelaşi mod ca vehiculele pentru care nu a fost îndeplinită obligaţia de asigurare prevăzută la articolul 3.
Fondul de garantare din statul membru în care a avut loc accidentul poate invoca, pe cale de consecinţă, un drept faţă de fondul de garantare din statul membru în care staţionează vehiculul în mod obişnuit.
De la 11 iunie 2010, statele membre transmit Comisiei un raport privind aplicarea şi asigurarea respectării prezentului alineat.
După examinarea acestor rapoarte, Comisia prezintă, dacă este cazul, propuneri de înlocuire sau de abrogare a acestei derogări.
(3)Un stat membru poate deroga de la articolul 3 în ceea ce priveşte vehiculele care sunt retrase temporar sau permanent din circulaţie şi a căror utilizare este interzisă, cu condiţia să fi fost stabilită o procedură administrativă formală sau o altă măsură verificabilă în conformitate cu dreptul intern.
În cazul unei astfel de derogări, orice stat membru se asigură că vehiculele menţionate la primul paragraf sunt tratate în acelaşi mod ca vehiculele pentru care nu a fost îndeplinită obligaţia de asigurare menţionată la articolul 3.
Fondul de garantare din statul membru în care a avut loc un accident poate invoca, pe cale de consecinţă, un drept faţă de fondul de garantare din statul membru în care staţionează vehiculul în mod obişnuit.
(4)Un stat membru poate deroga de la articolul 3 în ceea ce priveşte vehiculele utilizate exclusiv în zone cu acces restricţionat, astfel cum sunt definite în dreptul său intern.
În cazul unei astfel de derogări, orice stat membru se asigură că vehiculele menţionate la primul paragraf sunt tratate în acelaşi mod ca vehiculele pentru care nu a fost îndeplinită obligaţia de asigurare menţionată la articolul 3.
Fondul de garantare din statul membru în care a avut loc un accident poate invoca, pe cale de consecinţă, un drept faţă de fondul de garantare din statul membru în care staţionează vehiculul în mod obişnuit.
(5)Un stat membru poate deroga de la articolul 3 în ceea ce priveşte vehiculele care nu sunt admise pentru circulaţie pe drumurile publice în conformitate cu dreptul său intern.
Orice stat membru care derogă de la articolul 3 în ceea ce priveşte vehiculele menţionate la primul paragraf se asigură că vehiculele respective sunt tratate în acelaşi mod ca vehiculele pentru care nu a fost îndeplinită obligaţia de asigurare menţionată la articolul 3.
Fondul de garantare din statul membru în care a avut loc un accident poate invoca, pe cale de consecinţă, un drept faţă de fondul de garantare din statul membru în care staţionează vehiculul în mod obişnuit.
(6)În cazul în care, în temeiul alineatului (5), un stat membru derogă de la articolul 3 în ceea ce priveşte vehiculele care nu sunt admise pentru circulaţie pe drumurile publice, statul membru respectiv poate să deroge şi de la articolul 10 în ceea ce priveşte despăgubirile pentru prejudiciile provocate de astfel de vehicule în zone care nu sunt accesibile publicului în urma unei restricţii legale sau a restricţionării fizice a accesului în astfel de zone, astfel cum sunt determinate în dreptul său intern.
(7)În ceea ce priveşte alineatele (3)-(6), statele membre notifică Comisiei dacă recurg la derogare şi măsurile speciale privind punerea în aplicare a derogării. Comisia publică o listă a derogărilor respective.

Art. 6: Birourile naţionale ale asigurătorilor
Fiecare stat membru se asigură că, în cazul producerii pe teritoriul său a unui accident de către un vehicul care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul altui stat membru, fără a aduce atingere obligaţiilor menţionate la articolul 2 litera (a), biroul naţional al asigurătorilor obţine informaţii:
(a)cu privire la teritoriul în care staţionează în mod obişnuit vehiculul şi la numărul de înmatriculare al acestuia, dacă există;
(b)în măsura posibilului, cu privire la detaliile asigurării vehiculului, înscrise în cartea verde care este în posesia deţinătorului vehiculului, în măsura în care aceste detalii sunt solicitate de statul membru pe teritoriul căruia staţionează în mod obişnuit vehiculul.
De asemenea, fiecare stat membru se asigură că biroul comunică informaţiile menţionate la literele (a) şi (b) biroului naţional al asigurătorilor din statul pe teritoriul căruia staţionează în mod obişnuit vehiculul menţionat la primul paragraf.