Capitolul ii - EVALUAREA CALITĂŢII AERULUI ÎNCONJURĂTOR - Directiva 2008/50/CE/21-mai-2008 privind calitatea aerului înconjurător şi un aer mai curat pentru Europa

Acte UE

Jurnalul Oficial 152L

În vigoare
Versiune de la: 14 Martie 2019
CAPITOLUL II:EVALUAREA CALITĂŢII AERULUI ÎNCONJURĂTOR
Art. 5: Regimul de evaluare
(1)Pragul superior şi cel inferior de evaluare, precizate în secţiunea A din anexa II, se aplică la dioxidul de sulf, dioxidul de azot şi oxizii de azot, pulberile în suspensie (PM10 şi PM2,5), plumb, benzen şi monoxidul de carbon.
Fiecare zonă sau aglomerare este clasificată în funcţie de aceste praguri de evaluare.
(2)Clasificarea menţionată la alineatul (1) se reexaminează cel puţin odată la fiecare cinci ani în conformitate cu procedura prevăzută în secţiunea B din anexa II.
Cu toate acestea, clasificările se reexaminează mai des în cazul unor modificări importante ale activităţilor care au efecte asupra concentraţiilor ambientale de dioxid de sulf, dioxid de azot sau, unde este cazul, oxizi de azot, pulberi în suspensie (PM10 şi PM2,5), plumb, benzen sau monoxid de carbon.
Art. 6: Criterii de evaluare
(1)Statele membre realizează evaluarea calităţii aerului înconjurător cu privire la poluanţii menţionaţi la articolul 5 în toate zonele şi aglomerările lor, în conformitate cu criteriile prevăzute la alineatele (2), (3) şi (4) din prezentul articol şi în conformitate cu criteriile prevăzute în anexa III.
(2)În toate zonele şi aglomerările în care nivelul de poluanţi menţionaţi la alineatul (1) depăşeşte pragul superior de evaluare stabilit pentru acei poluanţi, evaluarea calităţii aerului înconjurător se face prin măsurători în puncte fixe. Aceste măsurători în puncte fixe pot fi suplimentate cu tehnici de modelare şi/sau măsurători indicative pentru a furniza informaţii adecvate în legătură cu distribuţia spaţială a calităţii aerului înconjurător.
(3)În toate zonele şi aglomerările în care nivelul de poluanţi menţionaţi la alineatul (1) este sub pragul superior de evaluare stabilit pentru acei poluanţi, evaluarea calităţii aerului înconjurător se poate face prin utilizarea unei combinaţii de măsurători în puncte fixe şi tehnici de modelare şi/sau măsurători indicative.
(4)În toate zonele şi aglomerările în care nivelul de poluanţi menţionaţi la alineatul (1) este sub pragul inferior de evaluare stabilit pentru acei poluanţi, tehnicile de modelare sau tehnicile de estimare obiective, sau ambele sunt suficiente pentru evaluarea calităţii aerului înconjurător.
(5)Pe lângă evaluările menţionate la alineatele (2), (3) şi (4), se efectuează măsurători de fond în mediul rural, departe de surse importante de poluare a aerului, în scopul de a furniza, cel puţin, informaţii privind concentraţia masică totală şi concentraţiile chimice de speciaţie ale pulberilor în suspensie (PM2,5) pe baza mediilor anuale, măsurători care se efectuează în următoarele condiţii:
a)se instalează un punct de prelevare la fiecare 100 000 km2;
b)fiecare stat membru stabileşte cel puţin o staţie de măsurare sau poate stabili, în acord cu statele membre învecinate, una sau mai multe staţii de măsurare comune, care acoperă zonele învecinate respective, pentru a atinge rezoluţia spaţială necesară;
c)dacă este cazul, monitorizarea este coordonată cu strategia de monitorizare şi programul de măsurare al Programului de cooperare pentru supravegherea şi evaluarea transportului pe distanţe lungi al poluanţilor atmosferici în Europa (EMEP);
d)secţiunile A şi C din anexa I se aplică în legătură cu obiectivele de calitate a datelor pentru măsurările de concentraţie masică a pulberilor în suspensie, iar anexa IV se aplică în întregime.
Statele membre informează de asemenea Comisia în legătură cu metodele de măsurare folosite la măsurarea compoziţiei chimice a pulberilor în suspensie (PM2,5).
Art. 7: Puncte de prelevare
(1)Amplasarea punctelor de prelevare pentru măsurarea dioxidului de sulf, dioxidului de azot şi oxizilor de azot, a pulberilor în suspensie (PM10, PM2,5), a plumbului, a benzenului şi a monoxidului de carbon din aerul înconjurător se determină în conformitate cu criteriile enumerate în anexa III.
(2)În fiecare zonă sau aglomerare unde măsurătorile în puncte fixe sunt singura sursă de informare pentru evaluarea calităţii aerului, numărul de puncte de prelevare pentru fiecare poluant relevant nu este inferior numărului minim de puncte de prelevare specificat în secţiunea A din anexa V.
(3)Cu toate acestea, în zonele şi aglomerările în care informaţiile de la punctele de prelevare pentru măsurători în puncte fixe sunt suplimentate cu informaţii rezultate din tehnici de modelare,i/sau măsurători indicative, numărul total de puncte de prelevare precizat în secţiunea A din anexa V poate fi redus cu până la 50 %, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)metodele suplimentare furnizează informaţii suficiente pentru evaluarea calităţii aerului cu privire la respectarea valorilor-limită sau pragurile de alertă, precum şi informaţii adecvate pentru public;
b)numărul de puncte de prelevare care urmează a fi instalate şi rezoluţia spaţială a altor tehnici sunt suficiente pentru stabilirea concentraţiei poluantului respectiv în conformitate cu obiectivele de calitate a datelor specificate în secţiunea A din anexa I şi permit rezultatelor evaluării să respecte criteriile specificate în secţiunea B din anexa I.
Pentru evaluarea calităţii aerului în ceea ce priveşte respectarea valorilor-limită, se ţine cont de rezultatele provenite de la modelare şi/sau de la măsurătorile indicative.
(4)Aplicarea în statele membre a criteriilor de selecţie a punctelor de prelevare este monitorizată de către Comisie pentru a facilita aplicarea armonizată a acestor criterii în întreaga Uniune Europeană.
Art. 8: Metode de referinţă pentru măsurători
(1)Statele membre aplică metodele de referinţă pentru măsurători şi criteriile specificate în secţiunile A şi C din anexa VI.
(2)Alte metode de măsurare pot fi utilizate, cu respectarea condiţiilor stabilite în secţiunea B din anexa VI.
Art. 9: Criterii de evaluare
(1)În cazul în care, într-o zonă sau o aglomerare, concentraţiile de ozon au depăşit obiectivele pe termen lung specificate în secţiunea C din anexa VII în cursul oricăruia dintre ultimii cinci ani de măsurare, se efectuează măsurători în puncte fixe.
(2)În cazul în care sunt disponibile date pentru mai puţin de cinci ani, statele membre pot să combine, pentru a determina dacă obiectivele pe termen lung menţionate la alineatul (1) au fost depăşite în cursul acelor cinci ani, rezultatele campaniilor de măsurare de scurtă durată desfăşurate în momente şi locuri susceptibile de a fi la cele mai înalte niveluri de poluare cu rezultatele extrase din inventare de emisii şi din modelare.
Art. 10: Puncte de prelevare
(1)Amplasarea punctelor de prelevare pentru măsurarea ozonului se determină în conformitate cu criteriile stabilite în anexa VIII.
(2)În fiecare zonă sau aglomerare în care măsurătorile în puncte fixe constituie singura sursă de informare pentru evaluarea calităţii aerului, numărul de puncte de prelevare pentru ozon nu trebuie să fie inferior numărului minim de puncte de prelevare specificat în secţiunea A din anexa IX.
(3)Cu toate acestea, în zonele şi aglomerările în care informaţiile de la punctele de prelevare pentru măsurătorile în puncte fixe sunt suplimentate cu informaţii provenite de la modelare şi/sau măsurători indicative, numărul de puncte de prelevare specificat în secţiunea A din anexa IX poate fi redus, atunci când sunt respectate următoarele condiţii:
a)metodele suplimentare furnizează informaţii suficiente pentru evaluarea calităţii aerului în ceea ce priveşte valorile-ţintă, obiectivele pe termen lung, pragurile de informare şi alertă;
b)numărul de puncte de prelevare care urmează a fi instalate şi rezoluţia spaţială a altor tehnici sunt suficiente pentru stabilirea concentraţiei de ozon în conformitate cu obiectivele de calitate a datelor specificate în secţiunea A din anexa I şi permit rezultatelor evaluării să respecte criteriile specificate în secţiunea B din anexa I;
c)numărul de puncte de prelevare din fiecare zonă sau aglomerare este de cel puţin un punct de prelevare la două milioane de locuitori sau un punct de prelevare la 50 000 km2, numărul folosit fiind cel mai mare dintre cele două, dar nu trebuie să fie mai puţin de un punct de prelevare pentru fiecare zonă sau aglomerare;
d)dioxidul de azot este măsurat în toate celelalte puncte de prelevare, cu excepţia staţiilor de fond rural menţionate în secţiunea A din anexa VIII.
Pentru evaluarea calităţii aerului în ceea ce priveşte valorile-ţintă, se ţine cont de rezultatele provenite din modelare şi/sau din măsurătorile indicative.
(4)Dioxidul de azot este măsurat în cel puţin 50 % din punctele de prelevare a ozonului prevăzute în secţiunea A din anexa IX. Măsurările sunt continue, cu excepţia staţiilor de fond rural menţionate în secţiunea A din anexa VIII, unde se pot folosi şi alte metode de măsurare.
(5)În zonele şi aglomerările în care, în cursul fiecărui an din ultimii cinci ani de măsurare, concentraţiile sunt inferioare obiectivelor pe termen lung, numărul de puncte de prelevare pentru măsurătorile în puncte fixe se determină în conformitate cu secţiunea B din anexa IX.
(6)Fiecare stat membru se asigură că cel puţin un punct de prelevare, care furnizează date privind concentraţiile de substanţe precursoare ale ozonului enumerate în anexa X, este instalat şi funcţionează pe teritoriul său. Fiecare stat membru alege numărul şi amplasarea staţiilor unde se măsoară substanţe precursoare ale ozonului, ţinând cont de obiectivele şi metodele prevăzute în anexa X.
Art. 11: Metode de referinţă pentru măsurători
(1)Statele membre aplică pentru măsurarea ozonului metodele de referinţă stabilite la punctul 8 în secţiunea A din anexa VI. Alte metode de măsurare pot fi folosite respectând condiţiile prevăzute în secţiunea B din anexa VI.
(2)Fiecare stat membru informează Comisia în legătură cu metodele pe care le foloseşte pentru a preleva şi măsura COV enumeraţi în anexa X.