Directiva 2011/7/UE/16-feb-2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăţilor în tranzacţiile comerciale
Acte UE
Jurnalul Oficial 48L
În vigoare Versiune de la: 15 Martie 2011
Directiva 2011/7/UE/16-feb-2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăţilor în tranzacţiile comerciale
Dată act: 29-iun-2000
Emitent: Consiliul Uniunii Europene;Parlamentul European
(reformare)
(Text cu relevanţă pentru SEE)
PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în special articolul 114,
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European (1),
(1)JO C 255, 22.9.2010, p. 42.
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (2),
(2)Poziţia Parlamentului European din 20 octombrie 2010 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) şi Decizia Consiliului din 24 ianuarie 2011.
întrucât:
(1)Directiva 2000/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 iunie 2000 privind combaterea întârzierii efectuării plăţilor în cazul tranzacţiilor comerciale (3) urmează să facă obiectul mai multor modificări substanţiale. Din motive de claritate şi de coerenţă, ar trebui să se procedeze la reformarea dispoziţiilor respective.
(3)JO L 200, 8.8.2000, p. 35.
(2)Majoritatea mărfurilor şi serviciilor sunt furnizate în cadrul pieţei interne de către operatori economici către alţi operatori economici şi către autorităţi publice pe baza unei plăţi reportate, prin care furnizorul, de comun acord cu clientul său, acordă acestuia din urmă un termen pentru achitarea facturii, care este fie menţionat în factura furnizorului, fie stabilit prin lege.
(3)În cadrul tranzacţiilor comerciale între operatori economici sau între operatori economici şi autorităţi publice, numeroase plăţi sunt efectuate mai târziu decât a fost stabilit în contract sau menţionat în condiţiile comerciale generale. Deşi mărfurile sunt livrate sau serviciile sunt prestate, numeroase facturi corespunzătoare acestora sunt achitate mult după scadenţă. Astfel de întârzieri în efectuarea plăţilor afectează lichidităţile întreprinderilor şi complică situaţia financiară a acestora. Acestea afectează, de asemenea, competitivitatea şi rentabilitatea întreprinderilor, odată ce creditorul trebuie să obţină finanţări externe din cauza efectuării cu întârziere a plăţilor. Riscul apariţiei acestor efecte negative creşte în mod considerabil în perioadele de încetinire a creşterii economice, când accesul la finanţare este mai dificil.
(4)Acţiunile judiciare legate de efectuarea cu întârziere a plăţilor sunt deja facilitate de Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială (4), Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanţele necontestate (5), Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somaţie de plată (6) şi Regulamentul (CE) nr. 861/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 iulie 2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă (7). Cu toate acestea, se impune stabilirea unor măsuri complementare pentru a descuraja efectuarea cu întârziere a plăţilor în tranzacţiile comerciale.
(4)JO L 12, 16.1.2001, p. 1.
(5)JO L 143, 30.4.2004, p. 15.
(6)JO L 399, 30.12.2006, p. 1.
(7)JO L 199, 31.7.2007, p. 1.
(5)Întreprinderile ar trebui să poată efectua tranzacţii pe tot cuprinsul pieţei interne în condiţii care să garanteze că operaţiunile transfrontaliere nu prezintă riscuri mai mari decât vânzările interne. În cazul în care s-ar aplica norme substanţial diferite pentru operaţiunile interne şi trans-frontaliere, ar putea avea loc denaturări ale concurenţei.
(6)În Comunicarea sa din 25 iunie 2008, intitulată "Gândiţi mai întâi la scară mică - Un «Small Business Act» pentru Europa", Comisia a subliniat faptul că ar trebui să fie facilitat accesul la finanţare al întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri) şi că ar trebui dezvoltat un mediu juridic şi de afaceri sănătos şi favorabil efectuării la timp a plăţilor. Ar trebui menţionat faptul că autorităţilor publice le revine o responsabilitate deosebită în acest sens. Criteriile de definire a IMM-urilor sunt prevăzute în Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii (1).
(1)JO L 124, 20.5.2003, p. 36.
(7)Una dintre acţiunile prioritare cuprinse în Comunicarea Comisiei din 26 noiembrie 2008, intitulată "Planul european de redresare economică", o reprezintă reducerea sarcinilor administrative şi promovarea spiritului antreprenorial, în principiu prin garantarea, între altele, a achitării în termen de o lună a facturilor pentru furnituri şi servicii, inclusiv către IMM-uri, cu scopul de a reduce problemele de trezorerie.
(8)Domeniul de aplicare a prezentei directive ar trebui să se limiteze la plăţile efectuate ca remuneraţie pentru tranzacţii comerciale. Prezenta directivă nu ar trebui să reglementeze tranzacţiile cu consumatorii, dobânda pentru alte plăţi, de exemplu plăţi efectuate în conformitate cu legislaţia privind cecurile şi cambiile, plăţi reprezentând compensaţii pentru daune, inclusiv plăţi efectuate de societăţile de asigurare. De asemenea, statele membre ar trebui să fie în măsură să excludă datoriile care fac obiectul unor proceduri de insolvenţă, inclusiv al unor proceduri de reeşalonare a datoriei.
(9)Prezenta directivă ar trebui să reglementeze toate tranzacţiile comerciale, indiferent dacă sunt realizate între întreprinderi private şi publice sau între întreprinderi şi autorităţi publice, având în vedere faptul că autorităţile publice efectuează un volum considerabil de plăţi către întreprinderi. Prezenta directivă ar trebui, în consecinţă, să reglementeze tranzacţiile comerciale între contractanţii principali şi furnizorii şi subcontractanţii acestora.
(10)Faptul că profesiile liberale intră sub incidenţa prezentei directive nu ar trebui să oblige statele membre să le trateze ca întreprinderi sau comercianţi în scopuri care nu intră în domeniul de aplicare al prezentei directive.
(11)Furnizarea de bunuri şi prestarea de servicii contra cost care intră sub incidenţa prezentei directive ar trebui să includă, de asemenea, proiectarea şi execuţia lucrărilor publice, a clădirilor şi a lucrărilor de construcţii civile.
(12)Întârzierea în efectuarea plăţilor constituie o încălcare a contractului care, în majoritatea statelor membre, a devenit atractivă din punct de vedere financiar pentru debitori, datorită dobânzilor mici sau inexistente aplicate pentru întârzierea în efectuarea plăţilor şi/sau a procedurilor greoaie de acţiune. Pentru a inversa această tendinţă şi pentru a descuraja întârzierile în efectuarea plăţilor, se impune o schimbare decisivă în direcţia creării unei culturi a efectuării prompte a plăţilor, inclusiv aceea în care ar trebui să fie considerat, în toate situaţiile, drept clauză sau practică contractuală inechitabilă orice caz de excludere a dreptului de a percepe dobânzi. Această schimbare ar trebui să includă, de asemenea, introducerea unor dispoziţii specifice referitoare la termenele de plată şi la despăgubirea creditorilor pentru cheltuielile suportate şi, printre altele, dispoziţii care să constate caracterul vădit inechitabil al excluderii dreptului la despăgubire pentru cheltuielile suportate în vederea recuperării fondurilor.
(13)În consecinţă, în contractele între întreprinderi ar trebui să se prevadă termene de plată limitate, ca regulă generală, la 60 de zile calendaristice. Totuşi, pot exista situaţii în care întreprinderile necesită termene de plată mai lungi, de exemplu atunci când acestea doresc să acorde credite comerciale clienţilor lor. Ar trebui, prin urmare, să fie în continuare posibil ca părţile contractante să poată conveni asupra unor termene de plată specifice, mai lungi de 60 de zile calendaristice, cu condiţia totuşi ca o astfel de prelungire să nu fie vădit inechitabilă pentru creditor.
(14)Din motive de coerenţă a legislaţiei Uniunii, în sensul prezentei directive ar trebui să se aplice definiţia termenului de "autorităţi contractante" din Directiva 2004/17/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi serviciilor poştale (2), precum şi din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii (3).
(2)JO L 134, 30.4.2004, p. 1.
(3)JO L 134, 30.4.2004, p. 114.
(15)Dobânzile legale datorate ca urmare a întârzierii în efectuarea plăţilor sunt calculate pe zile, sub formă de dobânzi simple, în conformitate cu Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1182/71 al Consiliului din 3 iunie 1971 privind stabilirea regulilor care se aplică termenelor, datelor şi expirării termenelor (4).
(4)JO L 124, 8.6.1971, p. 1.
(16)Prezenta directivă nu ar trebui să creeze pentru creditori obligaţia de a percepe dobândă pentru efectuarea cu întârziere a plăţilor. În cazul întârzierii în efectuarea plăţilor, prezenta directivă ar trebui să permită unui creditor să perceapă dobânzi pentru efectuarea cu întârziere a plăţilor fără a fi necesară o notificare prealabilă referitoare la neîndeplinirea obligaţiilor contractuale sau o altă notificare similară care să reamintească debitorului obligaţia sa de a efectua plata.
(17)Efectuarea plăţii de către debitor ar trebui să fie considerată întârziată, în scopul stabilirii dreptului de a percepe dobânzi pentru efectuarea cu întârziere a plăţilor, în cazul în care creditorul nu are la dispoziţie suma datorată la scadenţă, cu condiţia să-şi fi îndeplinit obligaţiile contractuale şi legale.
(18)Facturile reprezintă temeiul cererilor de plată şi sunt documente importante în lanţul valoric al tranzacţiilor pentru furnizarea de bunuri şi servicii, printre altele pentru stabilirea termenului de plată. În sensul prezentei directive, statele membre ar trebui să promoveze sisteme care asigură securitatea juridică în ceea ce priveşte data exactă de primire a facturilor de către debitori, inclusiv în domeniul facturării electronice, caz în care primirea facturilor poate constitui mijloc de probă electronică şi care este parţial reglementată de dispoziţiile în domeniul facturării cuprinse în Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (1).
(1)JO L 347, 11.12.2006, p. 1.
(19)Este necesară despăgubirea echitabilă a creditorilor pentru cheltuielile de recuperare în cazul efectuării cu întârziere a plăţilor, astfel încât să fie descurajată efectuarea cu întârziere a plăţilor. Cheltuielile de recuperare ar trebui să includă, de asemenea, recuperarea costurilor administrative şi compensarea costurilor interne suportate din cauza efectuării cu întârziere a plăţilor, pentru care prezenta directivă ar trebui să stabilească o sumă fixă minimă care să poată fi cumulată cu dobânda pentru întârzierea efectuării plăţilor. Acordarea de despăgubiri sub forma unei sume fixe ar trebui să aibă drept scop limitarea costurilor administrative şi interne legate de recuperare. Despăgubirile pentru cheltuielile de recuperare ar trebui să fie stabilite fără a aduce atingere dispoziţiilor de drept intern conform cărora o instanţă naţională ar putea acorda despăgubiri creditorului pentru orice prejudiciu suplimentar legat de efectuarea cu întârziere a plăţii de către debitor.
(20)Pe lângă dreptul la plata unei sume fixe pentru acoperirea cheltuielilor de recuperare interne, creditorii ar trebui să aibă, de asemenea, dreptul la rambursarea celorlalte cheltuieli de recuperare pe care trebuie să le suporte din cauza efectuării cu întârziere a plăţilor de către un debitor. Asemenea cheltuieli ar trebui să includă, în special, cheltuielile suportate de creditori în vederea angajării unui avocat sau a unei firme de colectare a debitelor.
(21)Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dreptului statelor membre de a prevedea aplicarea unor sume fixe superioare în cazul compensării cheltuielilor de recuperare şi, prin urmare, mai favorabile creditorului sau de a majora respectivele sume, cu scopul de a ţine seama de efectele inflaţiei, printre altele.
(22)Prezenta directivă nu ar trebui să împiedice plăţile în rate sau plăţile eşalonate. Cu toate acestea, fiecare rată sau plată ar trebui să fie plătită la termenele convenite şi ar trebui să se supună normelor privind efectuarea cu întârziere a plăţilor prevăzute în prezenta directivă.
(23)În general, autorităţile publice beneficiază de venituri mai sigure, mai previzibile şi mai continue decât întreprinderile. În plus, multe autorităţi publice pot obţine finanţare în condiţii mai avantajoase decât întreprinderile. În acelaşi timp, în comparaţie cu întreprinderile, autorităţile publice depind mai puţin de edificarea unor relaţii comerciale stabile pentru a-şi realiza obiectivele. Termenele de plată lungi şi efectuarea cu întârziere a plăţilor de către autorităţile publice pentru bunuri şi servicii generează costuri nejustificate pentru întreprinderi. Prin urmare, ar trebui să se prevadă norme specifice în ceea ce priveşte tranzacţiile comerciale pentru furnizarea de bunuri sau servicii de către întreprinderi către autorităţile publice, norme care să stabilească, în special, termene de plată care să nu depăşească în mod normal 30 de zile calendaristice, în afara cazului în care contractul prevede în mod expres dispoziţii contrare, care trebuie să fie justificate în mod obiectiv de natura sau caracteristicile specifice ale contractului, dar care să nu depăşească, în orice caz, 60 de zile calendaristice.
(24)Cu toate acestea, ar trebui să se ţină cont de situaţia specifică a autorităţilor publice care desfăşoară activităţi economice de natură industrială sau comercială oferind bunuri sau servicii pe piaţă în calitate de întreprindere publică. În acest scop, ar trebui să se permită statelor membre, în anumite condiţii, să extindă termenul legal de plată până la maximum 60 de zile calendaristice.
(25)Un motiv special de îngrijorare în ceea ce priveşte efectuarea cu întârziere a plăţilor îl constituie situaţia serviciilor de sănătate într-un număr mare de state membre. Sistemele de sănătate, ca parte fundamentală a infrastructurii sociale a Europei, sunt adesea nevoite să reconcilieze nevoile individuale cu finanţele disponibile, în condiţiile în care populaţia Europei îmbătrâneşte, speranţa de viaţă creşte şi medicina avansează. Toate sistemele trebuie să ia în calcul provocarea pe care o reprezintă acordarea unui statut prioritar asistenţei medicale, într-un mod care să permită echilibrarea nevoilor pacienţilor individuali cu resursele financiare disponibile. Statele membre ar trebui, prin urmare, să fie în măsură să permită o anumită flexibilitate entităţilor publice care furnizează servicii de asistenţă medicală în ceea ce priveşte îndeplinirea angajamentelor lor. În acest scop, ar trebui să se permită statelor membre, în anumite condiţii, să extindă termenul legal de plată până la maximum 60 de zile calendaristice. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să depună toate eforturile pentru a asigura că plăţile în sectorul sanitar sunt efectuate în termenele de plată legale.
(26)Pentru a nu pune în pericol îndeplinirea obiectivului prezentei directive, statele membre ar trebui să garanteze că în cadrul tranzacţiilor comerciale durata maximă a unei proceduri de recepţie sau de verificare nu depăşeşte, ca regulă generală, 30 de zile calendaristice. Cu toate acestea, ar trebui să fie posibil ca o procedură de verificare să depăşească 30 de zile calendaristice, spre exemplu în cazul contractelor deosebit de complexe, atunci când acest lucru este prevăzut în mod expres în contract şi în orice documente de licitaţie şi cu condiţia ca acest lucru să nu fie vădit inechitabil pentru creditor.
(27)Instituţiile Uniunii se află într-o situaţie comparabilă cu cea a autorităţilor publice din statele membre în ceea ce priveşte finanţarea şi relaţiile comerciale ale acestora. Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene (2) prevede că lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor de către instituţiile Uniunii trebuie efectuate în termenele stabilite în normele de aplicare ale acestuia. Respectivele norme de aplicare sunt în prezent stipulate în Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2342/2002 al Comisiei din 23 decembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene (1) şi prevăd circumstanţele în care creditorii cărora li s-au plătit cu întârziere sumele datorate sunt îndreptăţiţi să perceapă dobânzi pentru efectuarea cu întârziere a plăţilor. În contextul revizuirii în curs a respectivelor regulamente, ar trebui garantat faptul că termenele de plată maxime pe care trebuie să le respecte instituţiile Uniunii sunt aliniate cu termenele legale aplicabile autorităţilor publice în conformitate cu prezenta directivă.
(2)JO L 248, 16.9.2002, p. 1.
(1)JO L 357, 31.12.2002, p. 1.
(28)Prezenta directivă ar trebui să interzică abuzul în materie de libertate contractuală în dezavantajul creditorilor. Prin urmare, în cazul în care o clauză contractuală sau o practică referitoare la scadenţa sau la termenul de plată, rata dobânzii pentru întârzierea efectuării plăţilor sau compensaţia pentru costurile de recuperare nu este justificată pe baza termenelor acordate debitorului sau în cazul în care aceasta are drept scop principal furnizarea de active lichide debitorului, pe cheltuiala creditorului, aceasta poate fi considerată drept un astfel de abuz. În acest sens şi în conformitate cu "proiectul de cadru comun de referinţă", elaborat la nivel academic, orice clauză contractuală sau practică care se abate grav de la bunele practici comerciale şi este contrară bunei-credinţe şi corectitudinii ar trebui considerată inechitabilă pentru creditor. În special, excluderea absolută a dreptului de a percepe dobânzi ar trebui să fie considerată întotdeauna drept vădit inechitabilă, în timp ce, în cazul excluderii dreptului la despăgubiri pentru cheltuielile de recuperare, ar trebui să se presupună că aceasta este vădit inechitabilă. Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dispoziţiilor de drept intern privind modul în care contractele sunt încheiate sau valabilitatea clauzelor contractuale inechitabile faţă de debitor.
(29)În contextul intensificării eforturilor de prevenire a abuzului de libertate contractuală în detrimentul creditorilor, organizaţiile recunoscute în mod oficial ca întreprinderi şi organizaţiile care au un interes legitim de a reprezenta întreprinderi ar trebui să se poată adresa instanţelor naţionale sau organelor administrative competente, pentru a împiedica aplicarea unor clauze contractuale sau practici care sunt vădit inechitabile pentru creditor.
(30)Pentru a contribui la îndeplinirea obiectivului prezentei directive, statele membre ar trebui să promoveze difuzarea bunelor practici, inclusiv prin publicarea unei liste de buni platnici.
(31)Ar trebui să se asigure tuturor creditorilor posibilitatea de a exercita rezerva dreptului de proprietate pe bază nediscriminatorie în cadrul Uniunii, dacă rezerva dreptului de proprietate este recunoscută de legea aplicabilă determinată potrivit normelor de drept internaţional privat.
(32)Prezenta directivă defineşte doar noţiunea de "titlu executoriu", dar nu ar trebui să reglementeze diversele proceduri ale executării silite a unui astfel de titlu sau condiţiile în care executarea silită a unui astfel de titlu poate fi sistată sau suspendată.
(33)Consecinţele efectuării cu întârziere a plăţilor pot fi descurajante numai dacă sunt însoţite de proceduri de acţiune rapide şi eficiente pentru creditor. În conformitate cu principiul nediscriminării prevăzut la articolul 18 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, respectivele proceduri trebuie să fie disponibile tuturor creditorilor stabiliţi în Uniune.
(34)Pentru a facilita respectarea dispoziţiilor prezentei directive, statele membre ar trebui să încurajeze utilizarea medierii sau a altor mijloace de soluţionare alternativă a litigiilor. Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă şi comercială (2) stabileşte deja un cadru pentru sistemele de mediere la nivelul Uniunii, în special pentru litigiile transfrontaliere, ceea ce nu aduce atingere aplicării sale în cazul sistemelor de mediere naţionale. Statele membre ar trebui, de asemenea, să încurajeze părţile interesate să elaboreze coduri voluntare de conduită, având drept scop principal să contribuie la punerea în aplicare a prezentei directive.
(2)JO L 136, 24.5.2008, p. 3.
(35)Se impune garantarea finalizării în termen scurt a procedurilor de recuperare a creanţelor necontestate legate de efectuarea cu întârziere a plăţilor în tranzacţiile comerciale, inclusiv prin intermediul unei proceduri de urgenţă şi indiferent de suma datorată.
(36)Deoarece obiectivul prezentei directive, şi anume combaterea întârzierii în efectuarea plăţilor pe piaţa internă, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre şi, prin urmare, având în vedere amploarea şi efectele sale, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este prevăzut în respectivul articol, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului respectiv.
(37)Obligaţia transpunerii prezentei directive în legislaţia naţională ar trebui să se limiteze la dispoziţiile care reprezintă o modificare substanţială faţă de Directiva 2000/35/CE. Obligaţia de a transpune dispoziţiile nemodificate decurge din respectiva directivă.
(38)Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere obligaţiilor care revin statelor membre în ceea ce priveşte termenele de transpunere în legislaţia naţională şi aplicarea Directivei 2000/35/CE.
(39)În conformitate cu punctul 34 din Acordul interinstituţional pentru o mai bună legiferare (1), statele membre sunt încurajate să elaboreze, pentru ele însele şi în interesul Uniunii, propriile tabele care să ilustreze, pe cât posibil, concordanţa dintre prezenta directivă şi măsurile lor de transpunere şi să le facă publice,
(1)JO C 321, 31.12.2003, p. 1.
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
-****-
Art. 1: Obiectul şi domeniul de aplicare
(1)Prezenta directivă urmăreşte să combată întârzierea în efectuarea plăţilor în tranzacţiile comerciale, în vederea asigurării funcţionării adecvate a pieţei interne, promovând astfel competitivitatea întreprinderilor, în special cea a IMM-urilor.
(2)Prezenta directivă se aplică tuturor plăţilor efectuate ca remuneraţii pentru tranzacţii comerciale.
(3)Statele membre pot exclude datoriile care sunt subiect al procedurilor de insolvenţă instituite împotriva debitorului, inclusiv al procedurilor care au ca obiectiv reeşalonarea datoriei.
Art. 2: Definiţii
În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiţii:
1."tranzacţii comerciale" înseamnă tranzacţii între întreprinderi sau între întreprinderi şi autorităţi publice care conduc la furnizarea de bunuri sau prestarea de servicii contra cost;
2."autoritate publică" înseamnă orice autoritate contractantă, conform definiţiei prevăzute la articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2004/17/CE şi la articolul 1 alineatul (9) din Directiva 2004/18/CE, indiferent de obiectul sau valoarea contractului;
3."întreprindere" înseamnă orice organizaţie, alta decât o autoritate publică, care desfăşoară o activitate economică sau profesională independentă, chiar dacă respectiva activitate este desfăşurată de o singură persoană;
4."întârziere în efectuarea plăţilor" înseamnă neefectuarea plăţilor în termenul contractual sau legal de plată, atunci când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la articolul 3 alineatul (1) sau la articolul 4 alineatul (1);
5."dobândă pentru întârziere în efectuarea plăţilor" înseamnă dobândă legală pentru întârzierea în efectuarea plăţilor sau dobândă la o rată stabilită de comun acord între întreprinderi, în conformitate cu articolul 7;
6."dobândă legală pentru întârzierea efectuării plăţilor" înseamnă dobândă simplă pentru întârzierea în efectuarea plăţilor într-un cuantum care reprezintă valoarea ratei de referinţă, plus cel puţin opt puncte procentuale;
7."rată de referinţă" înseamnă una dintre următoarele:
(a)pentru un stat membru a cărui monedă este euro, oricare dintre următoarele:
(i)rata dobânzii practicate de Banca Centrală Europeană pentru principalele sale operaţiuni de refinanţare cele mai recente; sau
(ii)rata marginală a dobânzii ce rezultă din procedurile de licitaţie cu preţ variabil pentru principalele sale operaţiuni de refinanţare cele mai recente;
(b)pentru un stat membru a cărui monedă nu este euro, rata echivalentă stabilită de banca naţională centrală;
8."sumă datorată" înseamnă suma principală care ar fi trebuit plătită în termenul contractual sau legal de plată, inclusiv taxele, impunerile, prelevările sau impozitele aplicabile care sunt menţionate în factură sau în cererea echivalentă de plată;
9."rezerva dreptului de proprietate" înseamnă clauza contractuală prin care vânzătorul îşi rezervă proprietatea asupra bunurilor până la plata integrală a preţului;
10."titlu executoriu" înseamnă orice decizie, hotărâre judecătorească sau dispoziţie de plată emisă de o instanţă de judecată sau de altă autoritate competentă, inclusiv cele executabile provizoriu, fie pentru plata imediată, fie pentru plata în rate, care permite creditorului să recupereze creanţele de la debitor prin mijloace de executare silită.
Art. 3: Tranzacţii între întreprinderi
(1)Statele membre garantează că, în cadrul unor tranzacţii comerciale între întreprinderi, creditorul este îndreptăţit să perceapă dobândă pentru efectuarea cu întârziere a plăţilor, fără a fi necesară o notificare, în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)creditorul şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi legale; şi
b)creditorul nu a primit suma datorată la scadenţă, cu excepţia cazului în care debitorul nu este responsabil de întârziere.
(2)Statele membre se asigură că rata de referinţă aplicabilă:
a)pentru primul semestru al anului în cauză, este rata în vigoare la data de 1 ianuarie din anul respectiv;
b)pentru al doilea semestru al anului în cauză, este rata în vigoare la data de 1 iulie din anul respectiv.
(3)Atunci când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alineatul (1), statele membre garantează următoarele:
a)creditorul este îndreptăţit să perceapă dobândă pentru efectuarea cu întârziere a plăţilor din ziua următoare scadenţei sau a expirării termenului de plată stabilite în contract;
b)dacă scadenţa sau termenul de plată nu sunt stabilite în contract, creditorul este îndreptăţit să perceapă dobândă pentru efectuarea cu întârziere a plăţilor la expirarea oricăruia dintre următoarele termene:
(i)30 de zile calendaristice de la data primirii de către debitor a facturii sau a unei cereri echivalente de plată;
(ii)30 de zile calendaristice de la data primirii bunurilor sau serviciilor, dacă data primirii facturii sau a unei cereri echivalente de plată nu este certă;
(iii)30 de zile calendaristice de la data primirii bunurilor sau serviciilor, dacă debitorul primeşte factura sau o cerere echivalentă de plată anterior primirii bunurilor sau serviciilor;
(iv)30 de zile calendaristice de la data recepţiei sau verificării, dacă, prin lege sau prin contract, este prevăzută o procedură de recepţie sau verificare prin care se stabileşte conformitatea contractuală a bunurilor sau serviciilor şi dacă debitorul primeşte factura sau o cerere echivalentă de plată anterior sau la data la care are loc această recepţie sau verificare.
(4)Dacă este prevăzută o procedură de recepţie sau verificare prin care se stabileşte conformitatea contractuală a bunurilor sau serviciilor, statele membre se asigură că durata maximă a procedurii respective nu depăşeşte 30 de zile calendaristice de la data primirii bunurilor sau serviciilor, în afara cazului în care contractul prevede în mod expres dispoziţii contrare şi cu condiţia ca acest lucru să nu fie vădit inechitabil pentru creditor, în sensul articolului 7.
(5)Statele membre se asigură că termenul de plată stabilit în contract nu depăşeşte 60 de zile calendaristice, în afara cazului în care contractul prevede în mod expres dispoziţii contrare şi cu condiţia ca acest lucru să nu fie vădit inechitabil pentru creditor, în înţelesul articolului 7.
Art. 4: Tranzacţii între întreprinderi şi autorităţile publice
(1)Statele membre se asigură că, în tranzacţiile comerciale în care debitorul este o autoritate publică, creditorul este îndreptăţit, la expirarea termenului menţionat la alineatele (3), (4) sau (6), să perceapă dobândă legală pentru efectuarea cu întârziere a plăţilor, fără a fi necesară o notificare, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)creditorul şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi legale; şi
b)creditorul nu a primit suma datorată la scadenţă, cu excepţia cazului în care debitorul nu este responsabil de întârziere.
(2)Statele membre se asigură că rata de referinţă aplicabilă:
a)pentru primul semestru al anului în cauză, este rata în vigoare la data de 1 ianuarie din anul respectiv;
b)pentru al doilea semestru al anului în cauză, este rata în vigoare la data de 1 iulie din anul respectiv.
(3)Statele membre garantează că în tranzacţiile comerciale în care debitorul este o autoritate publică:
a)termenul de plată nu depăşeşte vreunul dintre următoarele termene:
(i)30 de zile calendaristice de la data primirii de către debitor a facturii sau a unei cereri echivalente de plată;
(ii)30 de zile calendaristice de la data primirii bunurilor sau serviciilor, dacă data primirii facturii sau a unei cereri echivalente de plată nu este certă;
(iii)30 de zile calendaristice de la data primirii bunurilor sau serviciilor, dacă debitorul primeşte factura sau o cerere echivalentă de plată anterior primirii bunurilor sau serviciilor;
(iv)30 de zile calendaristice de la data recepţiei sau a verificării, dacă prin lege sau prin contract este prevăzută o procedură de recepţie sau verificare, prin care se stabileşte conformitatea contractuală a bunurilor sau serviciilor, şi dacă debitorul primeşte factura sau o cerere echivalentă de plată anterior sau la data în care are loc această recepţie sau verificare;
b)data primirii facturii nu face obiectul unei clauze contractuale între debitor şi creditor.
(4)Statele membre pot prelungi termenele menţionate la alineatul (3) litera (a) până la maximum 60 de zile calendaristice, în cazul:
a)oricărei autorităţi publice care realizează activităţi economice de natură industrială sau comercială, furnizând bunuri sau servicii pe piaţă şi care, ca întreprindere publică, trebuie să se conformeze cerinţelor de transparenţă prevăzute în Directiva 2006/111/CE a Comisiei din 16 noiembrie 2006 privind transparenţa relaţiilor financiare dintre statele membre şi întreprinderile publice, precum şi transparenţa relaţiilor financiare din cadrul anumitor întreprinderi (1);
(1)JO L 318, 17.11.2006, p. 17.
b)entităţilor publice care furnizează îngrijiri medicale şi care sunt certificate în acest sens.
Dacă un stat membru decide să prelungească termenele în conformitate cu prezentul paragraf, acesta trimite Comisiei, până la 16 martie 2018, un raport cu privire la respectiva prelungire.
În baza acestuia, Comisia prezintă un raport Parlamentului European şi Consiliului indicând care state membre au prelungit termenele în conformitate cu prezentul paragraf şi luând în considerare impactul asupra funcţionării pieţei interne, în special asupra IMM-urilor. Raportul este însoţit de propuneri legislative corespunzătoare.
(5)Statele membre se asigură că durata maximă a procedurii de recepţie sau verificare menţionată la alineatul (3) litera (a) punctul (iv) nu depăşeşte 30 de zile calendaristice de la data de recepţie a mărfurilor sau serviciilor, cu excepţia unor alte dispoziţii exprese incluse în contract şi în toate documentele licitaţiei şi cu condiţia să nu fie vădit inechitabil faţă de creditor, în înţelesul articolului 7.
(6)Statele membre se asigură că termenul de plată stabilit în contract nu depăşeşte termenele stabilite la alineatul (3), cu excepţia cazului în care acesta este stabilit expres în contract şi este justificat în mod obiectiv ţinând cont de natura sau caracteristicile specifice ale contractului, şi în orice caz nu ar trebui să depăşească 60 de zile calendaristice.
Art. 5: Calendarele de plată
Prezenta directivă nu aduce atingere dreptului părţilor de a conveni, în limitele dispoziţiilor corespunzătoare din legislaţia internă aplicabilă, asupra unor calendare de plată a ratelor. În astfel de cazuri, dacă unele rate nu sunt plătite la data convenită, dobânzile şi compensaţiile prevăzute în prezenta directivă se calculează exclusiv pe baza sumelor exigibile.
Art. 6: Compensaţia pentru costurile de recuperare
(1)Statele membre se asigură că, atunci când dobânda pentru efectuarea cu întârziere a plăţilor în tranzacţiile comerciale devine exigibilă în conformitate cu articolul 3 sau 4, creditorul are dreptul de a obţine de la debitor o sumă fixă de 40 EUR, în calitate de despăgubire minimă.
(2)Statele membre se asigură că suma fixă menţionată la alineatul (1) este exigibilă fără a fi necesară o notificare şi reprezintă o despăgubire pentru cheltuielile de recuperare ale creditorului.
(3)În plus faţă de suma fixă menţionată la alineatul (1), creditorul este îndreptăţit să solicite o despăgubire rezonabilă de la debitor pentru orice cheltuieli de recuperare care depăşesc suma fixă respectivă angajate din cauza efectuării cu întârziere a plăţilor de către debitor. Aceste cheltuieli ar putea să includă cheltuielile suportate, printre altele, în vederea angajării unui avocat sau a unei firme de colectare a debitelor.
Art. 7: Practici şi clauze contractuale inechitabile
(1)Statele membre garantează că o clauză contractuală sau o practică referitoare la data de plată sau la termenul de plată, rata dobânzii pentru efectuarea cu întârziere a plăţilor sau despăgubirea pentru cheltuielile de recuperare nu este aplicabilă sau generează dreptul de a cere despăgubiri, dacă este vădit inechitabilă pentru creditor.
Pentru a determina dacă o clauză contractuală sau o practică este vădit inechitabilă pentru creditor, în sensul primului paragraf, se ţine cont de toate circumstanţele cazului, inclusiv de următoarele:
a)toate abaterile grave de la practicile şi uzanţele comerciale, contrare bunei-credinţe şi corectitudinii;
b)natura produselor sau a serviciilor; precum şi
c)dacă debitorul are motive obiective de derogare de la rata dobânzii legale sau de la termenul de plată aşa cum este prevăzut la articolul 3 alineatul (5), articolul 4 alineatul (3) litera (a), articolul 4 alineatul (4) şi articolul 4 alineatul (6) sau de la suma fixă menţionată la articolul 6 alineatul (1).
(2)În scopul aplicării alineatului (1), orice clauză contractuală sau practică care exclude achitarea unor dobânzi pentru efectuarea cu întârziere a plăţilor este considerată ca fiind vădit inechitabilă.
(3)În scopul aplicării alineatului (1), orice clauză contractuală sau practică care exclude compensarea cheltuielilor de recuperare aşa cum se menţionează la articolul 6 este considerată ca fiind vădit inechitabilă.
(4)Statele membre garantează că, în interesul creditorilor şi al concurenţilor, există mijloace adecvate şi eficiente pentru a stopa aplicarea unor clauze contractuale şi practici vădit inechitabile în înţelesul alineatului (1).
(5)Mijloacele menţionate la alineatul (4) includ dispoziţii în baza cărora organizaţiile recunoscute oficial ca reprezentante ale întreprinderilor sau ca organizaţii având interese legitime în reprezentarea acestora pot să se adreseze, în conformitate cu legislaţia naţională aplicabilă, instanţelor de judecată sau organelor administrative competente, în cazul în care clauzele contractuale sau practicile sunt vădit inechitabile în înţelesul alineatului (1), şi, în consecinţă, pot aplica mijloacele potrivite şi eficiente pentru a împiedica aplicarea acestora.
Art. 8: Transparenţă şi informare
(1)Statele membre garantează o transparenţă totală privind drepturile şi obligaţiile ce decurg din prezenta directivă, inclusiv prin publicarea ratei dobânzii legale aplicabile pentru întârzierile de plată.
(2)Comisia publică pe Internet detalii referitoare la ratele legale curente ale dobânzii aplicabile în toate statele membre în caz de întârziere a efectuării plăţilor în tranzacţiile comerciale.
(3)Dacă este cazul, statele membre recurg la publicaţii profesionale, la campanii de promovare sau la orice altă modalitate funcţională de sensibilizare a întreprinderilor cu privire la căile de atac în cazul efectuării cu întârziere a plăţilor.
(4)Statele membre pot încuraja elaborarea unor coduri privind plata la termen, în care să se stabilească termene clar definite pentru efectuarea plăţilor şi o procedură adecvată pentru tratarea eventualelor plăţi care fac obiectul unei contestaţii, sau orice alte iniţiative care abordează problema esenţială a întârzierilor în efectuarea plăţilor şi contribuie la dezvoltarea unei culturi a plăţilor la termen, care sprijină obiectivele prezentei directive.
Art. 9: Rezerva dreptului de proprietate
(1)Statele membre garantează, în conformitate cu dispoziţiile de drept intern aplicabile în temeiul dreptului internaţional privat, că vânzătorul păstrează dreptul de proprietate asupra bunurilor până la plata integrală, dacă cumpărătorul şi vânzătorul au fost în mod expres de acord cu o clauză prevăzând rezerva dreptului de proprietate înainte de livrarea bunurilor.
(2)Statele membre pot adopta sau menţine dispoziţii privind plăţile anticipate deja efectuate de către debitor.
Art. 10: Proceduri de recuperare a creanţelor necontestate
(1)Statele membre garantează că se poate obţine un titlu executoriu inclusiv printr-o procedură de urgenţă şi indiferent de suma datorată, în mod normal în termen de 90 de zile calendaristice de la înaintarea acţiunii creditorilor sau de la solicitarea adresată instanţei sau altei autorităţi competente, cu condiţia ca suma datorată sau aspecte ale procedurii să nu fie contestate. Statele membre îndeplinesc această obligaţie în conformitate cu actele cu putere de lege şi actele administrative interne.
(2)Actele cu putere de lege şi actele administrative interne se aplică în aceleaşi condiţii tuturor creditorilor care sunt stabiliţi în Uniune.
(3)Pentru calcularea termenului menţionat la alineatul (1) nu se iau în considerare următoarele:
a)perioada necesară pentru procesarea documentelor;
b)orice întârzieri cauzate de creditori, cum ar fi termenele necesare rectificării cererilor.
(4)Acest articol nu aduce atingere prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1896/2006.
Art. 11: Raport
Până la 16 martie 2016, Comisia prezintă un raport Parlamentului European şi Consiliului privind punerea în aplicare a prezentei directive. Raportul este însoţit de propuneri legislative corespunzătoare.
Art. 12: Transpunere
(1)Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru a se conforma articolelor 1-8 şi articolului 10 până la 16 martie 2013. Statele membre comunică de îndată Comisiei textele respectivelor acte.
Atunci când statele membre adoptă aceste acte, acestea conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. De asemenea, acestea conţin o menţiune în sensul că trimiterile, efectuate în cuprinsul actelor cu putere de lege şi al actelor administrative în vigoare, la directivele abrogate prin prezenta directivă se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri şi modul în care se formulează această menţiune.
(2)Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
(3)Statele membre pot menţine sau adopta dispoziţii legale mai favorabile creditorului decât cele necesare pentru respectarea prezentei directive.
(4)În transpunerea prezentei directive, statele membre decid dacă exclud contractele care au fost încheiate înainte de 16 martie 2013.
Art. 13: Abrogare
Directiva 2000/35/CE se abrogă de la 16 martie 2013, fără a aduce atingere obligaţiilor care revin statelor membre privind termenele de transpunere a directivei în legislaţia naţională şi de aplicare a acesteia. Cu toate acestea, directiva menţionată continuă să se aplice contractelor încheiate înainte de data de la care prezenta directivă nu se mai aplică în temeiul articolului 12 alineatul (4).
Trimiterile la directiva abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă şi se citesc în conformitate cu tabelul de corespondenţă din anexă.
Art. 14: Intrarea în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
-****-
Adoptată la Strasbourg, 16 februarie 2011.
Pentru Parlamentul European Preşedintele J. BUZEK Pentru Consiliu Preşedintele MARTONYI J. |
ANEXĂ:Tabel de corespondenţă
Directiva 2000/35/CE | Prezenta directivă |
- | Articolul 1 alineatul (1) |
Articolul 1 | Articolul 1 alineatul (2) |
Articolul 2 punctul 1 primul paragraf | Articolul 2 punctul 1 |
Articolul 2 punctul 1 al doilea paragraf | Articolul 2 punctul 2 |
Articolul 2 punctul 1 al treilea paragraf | Articolul 2 punctul 3 |
Articolul 2 punctul 2 | Articolul 2 punctul 4 |
- | Articolul 2 punctul 5 |
- | Articolul 2 punctul 6 |
- | Articolul 2 punctul 7 partea introductivă |
- | Articolul 2 punctul 8 |
Articolul 2 punctul 3 | Articolul 2 punctul 9 |
Articolul 2 punctul 4 | Articolul 2 punctul 7 litera (a) |
Articolul 2 punctul 5 | Articolul 2 punctul 10 |
Articolul 3 alineatul (1) litera (a) | Articolul 3 alineatul (3) litera (a) |
Articolul 3 alineatul (1) litera (b) partea introductivă | Articolul 3 alineatul (3) litera (b) partea introductivă |
Articolul 3 alineatul (1) litera (b) punctul (i) | Articolul 3 alineatul (3) litera (b) punctul (i) |
Articolul 3 alineatul (1) litera (b) punctul (ii) | Articolul 3 alineatul (3) litera (b) punctul (ii) |
Articolul 3 alineatul (1) litera (b) punctul (iii) | Articolul 3 alineatul (3) litera (b) punctul (iii) |
Articolul 3 alineatul (1) litera (b) punctul (iv) | Articolul 3 alineatul (3) litera (b) punctul (iv) |
- | Articolul 3 alineatul (4) |
- | Articolul 3 alineatul (5) |
Articolul 3 alineatul (1) litera (c) | Articolul 3 alineatul (1) |
Articolul 3 alineatul (1) litera (d) prima şi a treia teză | - |
Articolul 3 alineatul (1) litera (d) a doua teză | Articolul 2 punctul 7 litera (b) |
- | Articolul 3 alineatul (2) |
- | Articolul 4 |
- | Articolul 5 |
- | Articolul 6 alineatul (1) |
- | Articolul 6 alineatul (2) |
Articolul 3 alineatul (1) litera (e) | Articolul 6 alineatul (3) |
Articolul 3 alineatul (2) | - |
Articolul 3 alineatul (3) | Articolul 7 alineatul (1) |
- | Articolul 7 alineatul (2) |
- | Articolul 7 alineatul (3) |
Articolul 3 alineatul (4) | Articolul 7 alineatul (4) |
Articolul 3 alineatul (5) | Articolul 7 alineatul (5) |
- | Articolul 8 |
Articolul 4 | Articolul 9 |
Articolul 5 alineatele (1), (2) şi (3) | Articolul 10 alineatele (1), (2) şi (3) |
Articolul 5 alineatul (4) | - |
- | Articolul 10 alineatul (4) |
- | Articolul 11 |
Articolul 6 alineatul (1) | - |
- | Articolul 12 alineatul (1) |
Articolul 6 alineatul (2) | Articolul 12 alineatul (3) |
Articolul 6 alineatul (3) | Articolul 1 alineatul (3) |
Articolul 6 alineatul (4) | Articolul 12 alineatul (2) |
Articolul 6 alineatul (5) | - |
- | Articolul 12 alineatul (4) |
- | Articolul 13 |
Articolul 7 | Articolul 14 |
Articolul 8 | Articolul 15 |
- | Anexă |
Publicat în Jurnalul Oficial cu numărul 48L din data de 23 februarie 2011