Art. 10. - Art. 10: Proceduri de recuperare a creanţelor necontestate - Directiva 2011/7/UE/16-feb-2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăţilor în tranzacţiile comerciale

Acte UE

Jurnalul Oficial 48L

În vigoare
Versiune de la: 15 Martie 2011
Art. 10: Proceduri de recuperare a creanţelor necontestate
(1)Statele membre garantează că se poate obţine un titlu executoriu inclusiv printr-o procedură de urgenţă şi indiferent de suma datorată, în mod normal în termen de 90 de zile calendaristice de la înaintarea acţiunii creditorilor sau de la solicitarea adresată instanţei sau altei autorităţi competente, cu condiţia ca suma datorată sau aspecte ale procedurii să nu fie contestate. Statele membre îndeplinesc această obligaţie în conformitate cu actele cu putere de lege şi actele administrative interne.
(2)Actele cu putere de lege şi actele administrative interne se aplică în aceleaşi condiţii tuturor creditorilor care sunt stabiliţi în Uniune.
(3)Pentru calcularea termenului menţionat la alineatul (1) nu se iau în considerare următoarele:
a)perioada necesară pentru procesarea documentelor;
b)orice întârzieri cauzate de creditori, cum ar fi termenele necesare rectificării cererilor.
(4)Acest articol nu aduce atingere prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1896/2006.