Directiva 1999/31/CE/26-apr-1999 privind depozitele de deşeuri

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0

În vigoare
Versiune de la: 4 August 2024
Directiva 1999/31/CE/26-apr-1999 privind depozitele de deşeuri
Dată act: 26-apr-1999
Emitent: Consiliul Uniunii Europene
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 130s alineatul (1),
având în vedere propunerea Comisiei (1),
(1)JO C 156, 24.5.1997, p. 10.
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social (2),
(2)JO C 355, 21.11.1997, p. 4.
în conformitate cu procedura stabilită la articolul 189c din tratat (3),
(3)Avizul Parlamentului European din 19 februarie 1998 (JO C 80, 16.3.1998, p. 196). Poziţia comună a Consiliului din 4 iunie 1998 (JO C 333, 30.10.1998, p. 15) şi Decizia Parlamentului European din 3 februarie 1999 (JO C 150, 28.5.1999, p. 78).
(1)întrucât Rezoluţia Consiliului din 7 mai 1990 (4) privind strategia referitoare la deşeuri salută şi susţine documentul strategic comunitar şi invită Comisia să propună criterii şi standarde pentru eliminarea deşeurilor la depozitul de deşeuri;
(4)JO C 122, 18.5.1990, p. 2.
(2)întrucât Rezoluţia Consiliului din 9 decembrie 1996 privind strategia referitoare la deşeuri consideră că, în viitor, pe teritoriul Comunităţii trebuie desfăşurate doar activităţile controlate şi sigure legate de depozitele de deşeuri;
(3)întrucât prevenirea, reciclarea şi recuperarea deşeurilor trebuie încurajată, la fel ca şi utilizarea de materiale şi energie recuperate, astfel încât să se asigure protejarea resurselor naturale şi să se evite utilizarea iraţională a solurilor;
(4)întrucât, în continuare, trebuie să fie luate în considerare problemele referitoare la incinerarea deşeurilor municipale şi a celor nepericuloase, compostarea, biometanizarea şi prelucrarea nămolurilor de dragare;
(5)întrucât, pe baza principiului „poluatorul plăteşte", este necesar, între altele, să se ia în considerare orice daune aduse mediului de depozitele de deşeuri;
(6)întrucât, la fel ca orice alt tip de tratare a deşeurilor, depozitele de deşeuri trebuie supravegheate şi administrate corespunzător pentru a reduce atât posibilele efecte adverse asupra mediului, cât şi riscurile pentru sănătatea umană;
(7)întrucât este necesar să fie luate măsurile adecvate pentru a evita abandonarea, descărcarea sau evacuarea necontrolată a deşeurilor; întrucât, în consecinţă, trebuie să fie posibilă monitorizarea amplasamentelor depozitelor de deşeuri şi a substanţelor conţinute în deşeurile depozitate acolo; întrucât aceste substanţe trebuie, în măsura în care este posibil, să reacţioneze doar în mod previzibil;
(8)întrucât atât cantitatea, cât şi natura periculoasă a deşeurilor destinate depozitelor de deşeuri trebuie reduse, după caz; întrucât trebuie facilitată manipularea deşeurilor şi crescută rata de recuperare; întrucât utilizarea procedurilor de tratare trebuie, prin urmare, încurajată pentru a asigura compatibilitatea depozitului de deşeuri cu obiectivele prezentei directive; întrucât sortarea corespunde definiţiei de tratare;
(9)întrucât statele membre trebuie să poată aplica principiile proximităţii şi autonomiei pentru eliminarea deşeurilor lor la nivel naţional şi comunitar, în conformitate cu Directiva 75/442/CEE a Consiliului din 15 iulie 1975 privind deşeurile (5); întrucât obiectivele prezentei directive trebuie respectate şi clarificate prin stabilirea unei reţele integrale adecvate de staţii de eliminare a deşeurilor pe baza unui nivel ridicat de protecţie a mediului;
(5)JO L 194, 25.7.1975, p. 39. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia Comisiei 96/350/CE (JO L 135, 6.6.1996, p. 32).
(10)întrucât inegalităţile existente între standardele tehnice pentru evacuarea deşeurilor prin depozitele de deşeuri şi costurile scăzute asociate cu acestea pot da naştere la o creştere a evacuării deşeurilor în instalaţiile cu standarde scăzute de protecţie a mediului, creând astfel o posibilă gravă ameninţare pentru mediu, datorită transportului deşeurilor pe distanţe inutil de lungi, precum şi datorită practicilor de evacuare inadecvate;
(11)întrucât este necesar să se stabilească standarde tehnice pentru depozitele de deşeuri la nivel comunitar în scopul protejării, păstrării şi îmbunătăţirii calităţii mediului pe teritoriul Comunităţii;
(12)întrucât este necesar să se indice cu claritate cerinţele care trebuie îndeplinite de depozitele de deşeuri în ceea ce priveşte amplasarea, condiţionarea, gestionarea, controlul, închiderea şi măsurile preventive şi de protecţie care trebuie luate împotriva oricărei ameninţări la adresa mediului atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung şi, mai ales, împotriva poluării apelor subterane prin infiltrarea levigatului în sol;
(13)întrucât, având în vedere cele menţionate mai sus, este necesar să fie definite cu claritate clasele de depozite de deşeuri care trebuie avute în vedere şi tipurile de deşeuri care pot fi acceptate în diferitele clase de depozite;
(14)întrucât amplasamentele pentru depozitarea temporară a deşeurilor trebuie să corespundă cerinţelor relevante ale Directivei 75/442/CEE;
(15)întrucât, în conformitate cu Directiva 75/442/CEE, recuperarea deşeurilor inerte sau nepericuloase a căror utilizare este adecvată activităţilor de reamenajare/restaurare şi rambleiaj sau în construcţii poate să nu constituie o activitate de depozitare a deşeurilor;
(16)întrucât trebuie luate măsuri pentru a reduce generarea de gaz metan de către depozitele de deşeuri, între altele, cu scopul de a reduce încălzirea globală, prin reducerea eliminării deşeurilor biodegradabile la depozitul de deşeuri şi prin obligativitatea de a controla gazele generate de depozitele de deşeuri;
(17)întrucât măsurile luate pentru a reduce evacuarea deşeurilor biodegradabile trebuie să urmărească şi încurajarea colectării separate a deşeurilor biodegradabile, a sortării în general, a recuperării şi a reciclării acestora;
(18)întrucât, datorită trăsăturilor particulare ale metodei de evacuare a deşeurilor prin depozitele de deşeuri, este necesară introducerea unei proceduri specifice de autorizare pentru toate clasele de depozite de deşeuri în conformitate cu cerinţele generale de autorizare deja stabilite în Directiva 75/442/CEE şi cu cerinţele generale din Directiva 96/61/CE privind prevenirea şi controlul integrat al poluării (1); întrucât conformitatea amplasamentului depozitului de deşeuri cu o astfel de autorizaţie trebuie verificată prin intermediul unei inspecţii efectuate de autorităţile competente înainte de începerea operaţiunilor de evacuare a deşeurilor;
(1)JO L 257, 10.10.1996, p. 26.
(19)întrucât, în fiecare dintre cazuri, trebuie efectuate verificări pentru a stabili dacă deşeurile pot fi plasate pe depozitul de deşeuri avut în vedere, în special deşeurile periculoase;
(20)întrucât, pentru a preveni ameninţările la adresa mediului, trebuie introdusă o procedură uniformă de acceptare a deşeurilor pe baza unei proceduri de clasificare a deşeurilor care pot fi acceptate în diferitele categorii de depozite de deşeuri, inclusiv, în special, valori-limită standard; întrucât, în acest scop, trebuie stabilit un sistem uniform şi standardizat pentru caracterizarea, eşantionarea şi analizarea deşeurilor în timp util pentru a facilita punerea în aplicare a prezentei directive; întrucât criteriile de acceptare trebuie să fie precise, în special în cazul deşeurilor inerte;
(21)întrucât, în sensul prezentei directive, până la stabilirea unor astfel de metode de analiză sau a valorilor-limită necesare pentru caracterizare, statele membre pot menţine sau elabora liste naţionale cuprinzând deşeurile care pot sau nu pot fi acceptate pentru depozitele de deşeuri sau pot defini criterii, inclusiv valori-limită, similare celor stabilite în prezenta directivă pentru procedura de acceptare uniformă;
(22)întrucât comitetul tehnic trebuie să elaboreze criterii de acceptare pentru anumite deşeuri periculoase care urmează a fi descărcate în depozitele de deşeuri pentru deşeuri nepericuloase;
(23)întrucât este necesar să se stabilească proceduri de monitorizare comune pentru etapele operative şi posttratare ale evacuării deşeurilor pe depozitele de deşeuri, pentru a identifica posibilele efecte negative ale depozitului de deşeuri asupra mediului şi pentru a lua măsurile de remediere adecvate;
(24)întrucât este necesar să se definească data şi modul de închidere a unui depozit de deşeuri, precum şi obligaţiile şi responsabilităţile care îi revin operatorului faţă de amplasament, în perioada posttratare;
(25)întrucât depozitele de deşeuri care au fost închise înainte de modificarea prezentei directive nu fac obiectul deciziilor privind procedura de închidere;
(26)întrucât viitoarele condiţii de funcţionare pentru depozitele de deşeuri existente trebuie reglementate, pentru ca, într-o anumită perioadă de timp, să fie adoptate măsurile necesare adaptării lor la prezenta directivă pe baza unui plan de amenajare a spaţiului;
(27)întrucât operatorii depozitelor de deşeuri existente care, în conformitate cu normele de drept intern obligatorii, echivalente celor menţionate la articolul 14 din prezenta directivă, au înaintat deja documentaţia menţionată la articolul 14 litera (a) din prezenta directivă înainte de intrarea sa în vigoare şi cărora autorităţile competente le-au autorizat funcţionarea în continuare nu trebuie să mai prezinte această documentaţie, iar autorităţile competente nu trebuie să mai elibereze o nouă autorizaţie;
(28)întrucât operatorii trebuie să ia deciziile adecvate sub forma unor garanţii financiare sau echivalente pentru a se asigura că toate obligaţiile care le revin pe baza autorizaţiei sunt îndeplinite, inclusiv cele privind procedura de închidere şi perioada posttratare pentru amplasament;
(29)întrucât trebuie luate măsuri pentru a garanta faptul că preţurile pentru evacuarea deşeurilor în depozitele de deşeuri acoperă toate costurile care apar la instalarea şi exploatarea depozitului de deşeuri, inclusiv, pe cât posibil, garanţiile financiare sau echivalentul acestora pe care operatorul depozitului de deşeuri trebuie să le depună, precum şi costurile estimative pentru închiderea amplasamentului, inclusiv cele pentru perioada posttratare;
(30)întrucât, atunci când autorităţile competente consideră că un depozit de deşeuri nu prezintă un pericol pentru mediu pentru un interval mai mare decât o perioadă dată, costurile estimative care urmează a fi incluse în preţul solicitat de un operator pot fi limitate la perioada respectivă;
(31)întrucât este necesar să se asigure atât punerea în aplicare corectă a dispoziţiilor de punere în aplicare a prezentei directive pe întreg teritoriul Comunităţii, cât şi faptul că formarea şi cunoştinţele dobândite de operatorii depozitului de deşeuri şi de membrii personalului le asigură calificarea necesară;
(32)întrucât Comisia trebuie să stabilească o procedură standard pentru acceptarea deşeurilor şi să fixeze o clasificare standard pentru deşeurile care pot fi acceptate în depozitele de deşeuri în conformitate cu procedura de comitet stabilită la articolul 18 din Directiva 75/442/CEE;
(33)întrucât adaptarea anexelor prezentei directive la progresele înregistrate în domeniul tehnic şi ştiinţific şi standardizarea metodelor de supraveghere, eşantionare şi analiză trebuie adoptate pe baza aceleiaşi proceduri de comitet;
(34)întrucât statele membre trebuie să trimită Comisiei în mod regulat rapoarte cu privire la punerea în aplicare a prezentei directive, acordând o atenţie deosebită strategiilor naţionale care urmează a fi stabilite în conformitate cu articolul 5; întrucât, pe baza acestor rapoarte, Comisia prezintă un raport Parlamentului European şi Consiliului,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
-****-
Art. 1: Obiectiv general
(1)Pentru a sprijini tranziţia Uniunii către o economie circulară şi pentru a îndeplini cerinţele stabilite în Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (*), în special la articolele 4 şi 12 din aceasta, prezenta directivă urmăreşte să asigure o reducere progresivă a eliminării prin depozitare a deşeurilor, în special în special în cazul deşeurilor care pot fi reciclate sau valorificate în alt mod, şi, prin intermediul unor cerinţe tehnice şi de exploatare stricte privind deşeurile şi depozitele de deşeuri, să prevadă măsuri, proceduri şi linii directoare pentru a preveni sau a reduce, pe cât posibil, efectele negative asupra mediului, mai ales poluarea apelor de suprafaţă, a apelor subterane, a solului, a aerului şi a mediului în general, inclusiv efectul de seră, precum şi orice alte riscuri pentru sănătatea umană provocate de depozitele de deşeuri pe durata întregului lor ciclu de viaţă.
(*)Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deşeurile şi de abrogare a anumitor directive (JO L 312, 22.11.2008, p. 3).

(2)[textul din Art. 1, alin. (2) a fost abrogat la 04-aug-2024 de Art. 2 din Directiva 1785/24-apr-2024]
Art. 2: Definiţii
În sensul prezentei directive:
(a)se aplică definiţiile termenilor «deşeuri», «deşeuri periculoase», «deşeuri nepericuloase», «deşeuri municipale», «producător de deşeuri», «deţinător de deşeuri», «gestionarea deşeurilor», «colectare separată», «valorificare», «pregătire pentru reutilizare», «reciclare» şi «eliminare», prevăzute la articolul 3 din Directiva 2008/98/CE;

(b)[textul din Art. 2, alin. (B) a fost abrogat la 04-iul-2018 de Art. 1, punctul 2., alin. (B) din Directiva 850/30-mai-2018]
(c)
[textul din Art. 2, alin. (C) a fost abrogat la 04-iul-2018 de Art. 1, punctul 2., alin. (B) din Directiva 850/30-mai-2018]
(d)[textul din Art. 2, alin. (D) a fost abrogat la 04-iul-2018 de Art. 1, punctul 2., alin. (B) din Directiva 850/30-mai-2018]
(e)deşeuri inerte înseamnă deşeurile care nu sunt supuse unor transformări fizice, chimice sau biologice semnificative. Deşeurile inerte nu se dizolvă, nu ard şi nu reacţionează chimic în nici un alt mod, nu sunt biodegradabile şi nu au efecte negative asupra altor materiale cu care vin în contact astfel încât să polueze mediul sau să dăuneze sănătăţii umane. Conţinutul total în levigat şi agenţi poluanţi al deşeurilor şi ecotoxicitatea levigatului trebuie să aibă valori nesemnificative şi, în mod special, să nu pună în pericol calitatea apei de suprafaţă şi/sau a apelor subterane;
(f)depozitare subterană înseamnă un amplasament permanent pentru depozitarea deşeurilor,situat într-o cavitate geologică adâncă, de exemplu, o mină de sare sau de potasiu;
(g)depozit de deşeuri înseamnă un amplasament de evacuare a deşeurilor pentru depozitarea deşeurilor pe sau în pământ (adică în subsol), care include:
- spaţii interne pentru evacuarea deşeurilor (un producător de deşeuri îşi construieşte propriul depozit pentru evacuarea deşeurilor la locul de producţie) şi
- amplasamente permanente (adică pentru o perioadă mai lungă de un an) care sunt utilizate pentru depozitarea temporară a deşeurilor,
dar care nu includ:
- locuri în care deşeurile sunt descărcate pentru a permite pregătirea acestora pentru transportul ulterior în scopul recuperării, tratării sau evacuării în altă parte şi
- depozitarea deşeurilor înainte de recuperarea pentru tratare pentru o perioadă de maximum trei ani în general, sau
- depozitarea deşeurilor înainte de evacuare pentru o perioadă de maximum un an;
(h)tratare înseamnă procesele fizice, termice, chimice sau biologice, inclusiv sortarea, care schimbă caracteristicile deşeurilor pentru a reduce volumul sau natura periculoasă a acestora, pentru a facilita manevrarea lor sau pentru a creşte gradul de recuperare;
(i)levigat înseamnă orice lichid care se scurge din deşeurile depozitate şi care provine din sau este conţinut într-un depozit de deşeuri;
(j)gaz generat de depozitul de deşeuri înseamnă toate gazele generate de deşeurile din depozitul de deşeuri;
(k)eluat înseamnă soluţia obţinută într-un test de levigare în laborator;
(l)operator înseamnă persoanele fizice sau juridice care sunt răspunzătoare pentru un depozit de deşeuri în conformitate cu legislaţia internă a statului membru în care este amplasat respectivul depozit de deşeuri; aceste persoane pot varia de la etapa de pregătire până la perioada posttratare;
(m)deşeuri biodegradabile înseamnă orice deşeuri care pot suferi o descompunere aerobă sau anaerobă, cum ar fi produsele alimentare, deşeurile de grădină, hârtia sau cartonul;
(n)[textul din Art. 2, alin. (N) a fost abrogat la 04-iul-2018 de Art. 1, punctul 2., alin. (B) din Directiva 850/30-mai-2018]
(o)solicitant înseamnă orice persoană care solicită o autorizaţie pentru un depozit de deşeuri în temeiul prezentei directive;
(p)autorităţi competente înseamnă autorităţile pe care statele membre le desemnează ca responsabile pentru îndeplinirea sarcinilor care decurg din prezenta directivă;
(q)deşeuri lichide înseamnă orice deşeuri sub formă lichidă, inclusiv apele reziduale, dar care nu includ şi nămolurile;
(r)aşezare izolată înseamnă o aşezare:
- cu maximum 500 de locuitori per localitate sau aşezare şi cu maximum cinci locuitori pe km2şi
- în care distanţa până la cea mai apropiată aglomeraţie urbană cu minimum 250 de locuitori pe km2 este de minimum 50 km sau pentru care accesul rutier la cea mai apropiată aglomerare este dificil datorită unor condiţii meteorologice dure în cea mai mare parte a anului.
În regiunile ultraperiferice în sensul articolului 349 din tratat, statele membre pot decide să aplice următoarea definiţie:
«aşezare izolată» înseamnă o aşezare:
- cu maximum 2 000 de locuitori per aşezare şi cu maximum cinci locuitori pe kilometru pătrat, sau cu peste 2 000, dar mai puţin de 5 000 de locuitori per aşezare, cu maximum cinci locuitori pe kilometru pătrat şi cu o producţie de deşeuri care nu depăşeşte 3 000 de tone pe an; şi
- în cazul căreia distanţa până la cea mai apropiată aglomeraţie urbană cu minimum 250 de locuitori pe kilometru pătrat nu este mai mică de 100 km şi nu există un acces rutier la aceasta.

Art. 3: Domeniul de aplicare
(1)Statele membre aplică prezenta directivă în cazul oricărui depozit de deşeuri, astfel cum este definit la articolul 2 litera (g).
(2)Fără a aduce atingere legislaţiei comunitare actuale, din domeniul de aplicare al prezentei directive se exclud următoarele:
- împrăştierea nămolurilor, inclusiv a nămolurilor de canalizare şi a nămolurilor care rezultă din operaţiile de dragare, precum şi a materialelor similare pe sol în scopul fertilizării sau îmbunătăţirii acestuia;
- utilizarea deşeurilor inerte care sunt adecvate pentru activităţile de reamenajare/restaurare şi umplere sau pentru activităţile din construcţii, în depozitele de deşeuri;
- depozitarea nămolurilor de dragare nepericuloase de-a lungul cursurilor mici de apă din care au fost dragate şi depozitarea nămolurilor nepericuloase în apele de suprafaţă, inclusiv în albia şi subsolul acestora;
[textul din Art. 3, alin. (2) a fost abrogat la 04-iul-2018 de Art. 1, punctul 3. din Directiva 850/30-mai-2018]
(3)Gestionarea deşeurilor din industriile extractive provenite din activităţi desfăşurate pe uscat, şi anume a deşeurilor rezultate din activităţi de prospecţiune, extracţie, inclusiv perioada de dezvoltare anterioară producţiei, tratare şi stocare a resurselor minerale, precum şi din exploatarea carierelor, este exclusă din domeniul de aplicare al prezentei directive atunci când intră în domeniul de aplicare al altor acte legislative ale Uniunii.

(4)Fără a aduce atingere Directivei 75/442/CEE, statele membre pot stabili că o parte sau toate dispoziţiile articolului 6 litera (d), ale articolului 7 litera (i), ale articolului 8 litera (a) punctul (iv), ale articolului 10, ale articolului 11 alineatul (1) literele (a), (b) şi (c), ale articolului 12 literele (a) şi (c), ale anexei I punctele 3 şi 4, ale anexei II (cu excepţia punctului 3 nivelul 3 şi a punctului 4) şi ale anexei III punctele 3, 4 şi 5 din prezenta directivă nu se aplică în cazul:
a)depozitelor de deşeuri pentru deşeurile nepericuloase sau inerte cu o capacitate totală de maximum 15 000 de tone sau cu un rulaj anual de maximum 1 000 de tone care deserveşte insule, dacă aceasta este unicul depozit de deşeuri, destinat exclusiv evacuării deşeurilor generate pe insula respectivă. Odată ce capacitatea totală a respectivelor depozite de deşeuri a fost utilizată, orice alt depozit de deşeuri stabilit pe teritoriul insulei respective trebuie să îndeplinească cerinţele stabilite în prezenta directivă;
b)depozitelor pentru deşeurile nepericuloase sau inerte din aşezările izolate, dacă depozitul de deşeuri este destinat evacuării deşeurilor generate numai de respectiva aşezare izolată.
În termen de maximum doi ani de la data stabilită la articolul 18 alineatul (1), statele membre informează Comisia cu privire la lista de insule şi aşezăminte izolate care sunt exceptate de aplicarea dispoziţiilor menţionate mai sus. Comisia publică lista insulelor şi a aşezărilor izolate.
(5)Fără a aduce atingere Directivei 75/442/CEE, statele membre pot stabili că depozitările subterane definite la articolul 2 litera (f) din prezenta directivă pot fi exceptate de la aplicarea prevederilor menţionate la articolul 13 litera (d) şi în anexa I punctul 2, cu excepţia primei liniuţe, punctele 3, 4 şi 5 şi în anexa III punctele 2, 3 şi 5 din prezenta directivă.
Art. 4: Clasificarea depozitelor de deşeuri
Fiecare depozit de deşeuri este clasificat în una dintre următoarele categorii:
- depozite de deşeuri pentru deşeuri periculoase;
- depozite de deşeuri pentru deşeuri nepericuloase;
- depozite de deşeuri pentru deşeuri inerte.
Art. 5: Deşeuri şi tratări neacceptate în depozitele de deşeuri
(1)Statele membre stabilesc o strategie naţională pentru a pune în aplicare reducerea deşeurilor biodegradabile destinate depozitelor de deşeuri în termen de cel mult doi ani de la data stabilită la articolul 18 alineatul (1) şi informează Comisia cu privire la această strategie. Această strategie trebuie să includă măsurile pentru realizarea obiectivelor stabilite la alineatul (2), în special prin reciclare, compostare, producerea de biogaz sau prin recuperarea de materiale/energie. În termen de maximum 30 de luni de la data stabilită la articolul 18 alineatul (1), Comisia înaintează Parlamentului European şi Consiliului un raport în care sunt înglobate aceste strategii naţionale.
(2)Strategia garantează faptul că:
a)în termen de maximum cinci ani de la data stabilită la articolul 18 alineatul (1), deşeurile biodegradabile municipale destinate depozitelor de deşeuri trebuie reduse la 75 % din totalul (în greutate) al deşeurilor biodegradabile municipale produse în anul 1995 sau în ultimul an înainte de 1995, pentru care sunt disponibile date Eurostat standardizate;

b)în termen de maximum opt ani de la data stabilită la articolul 18 alineatul (1), deşeurile biodegradabile municipale destinate depozitelor de deşeuri trebuie reduse la 50 % din totalul (în greutate) al deşeurilor biodegradabile municipale produse în anul 1995 sau în ultimul an înainte de 1995, pentru care sunt disponibile date Eurostat standardizate;

c)în termen de maximum 15 ani de la data stabilită la articolul 18 alineatul (1), deşeurile biodegradabile municipale destinate depozitelor de deşeuri trebuie reduse la 35 % din totalul (în greutate) al deşeurilor biodegradabile municipale produse în anul 1995 sau în ultimul an înainte de 1995, pentru care sunt disponibile date Eurostat standardizate.
[textul din Art. 5, alin. (2), litera C. a fost abrogat la 04-iul-2018 de Art. 1, punctul 4. din Directiva 850/30-mai-2018]
Statele membre care, în anul 1995 sau în ultimul an înainte de anul 1995, pentru care sunt disponibile date Eurostat standardizate, evacuează mai mult de 80 % din totalul deşeurilor lor municipale în depozitele de deşeuri, pot amâna realizarea obiectivelor stabilite la litera (a), (b) sau (c) pentru o perioadă de maximum patru ani. Statele membre care intenţionează acest lucru informează Comisia în avans cu privire la decizia lor. Comisia informează restul statelor membre şi Parlamentul European cu privire la aceste decizii.
Punerea în aplicare a prevederilor stabilite la alineatul anterior nu trebuie să determine, în nici un caz, realizarea obiectivului stabilit la litera (c) mai târziu de patru ani de la data stabilită la litera (c).
(3)Statele membre iau măsurile necesare pentru ca următoarele deşeuri să nu fie acceptate în depozitele de deşeuri:
a)deşeuri lichide;
b)deşeuri care, în condiţiile existente în depozitul de deşeuri, sunt explozive, corozive, oxidante, inflamabile sau puternic inflamabile, astfel cum sunt definite în anexa III la Directiva 91/689/CEE;
c)deşeurile provenind din spitale sau alte medii clinice, medicale sau veterinare, care sunt infecţioase, astfel cum sunt definite în (proprietatea H9 din anexa III) de Directiva 91/689/CEE şi deşeurile care intră în categoria 14 (anexa LA) din aceeaşi directivă;
d)anvelope uzate întregi, începând cu doi ani după data stabilită la articolul 18 alineatul (1), cu excepţia anvelopelor utilizate ca material în industrie, şi anvelopele uzate măcinate, începând cu cinci ani după data stabilită la articolul 18 alineatul (1) (în ambele cazuri excluzându-se anvelopele de bicicletă şi anvelopele cu un diametru exterior de peste 1 400 mm);
e)orice alt tip de deşeuri care nu îndeplinesc criteriile de acceptare stabilite în conformitate cu anexa II.
f)deşeurile care au fost colectate separat în vederea pregătirii pentru reutilizare şi a reciclării în temeiul articolului 11 alineatul (1) din Directiva 2008/98/CE şi al articolului 22 din respectiva directivă, cu excepţia deşeurilor care provin din operaţiuni ulterioare de tratare a deşeurilor colectate separat, pentru care eliminarea prin depozitare produce cel mai bun rezultat în privinţa mediului, în conformitate cu articolul 4 din respectiva directivă.

(31)Statele membre depun eforturi pentru a garanta că, începând din 2030, nu se acceptă în depozite de deşeuri niciun deşeu care poate fi reciclat sau valorificat în alt fel, în special atunci când este vorba de deşeuri municipale, cu excepţia deşeurilor pentru care eliminarea prin depozitare produce cel mai bun rezultat în privinţa mediului, în conformitate cu articolul 4 din Directiva 2008/98/CE.
Statele membre includ informaţii privind măsurile luate în conformitate cu prezentul alineat în planurile de gestionare a deşeurilor prevăzute la articolul 28 din Directiva 2008/98/CE, sau în alte documente strategice care se referă la întregul teritoriu al statului membru în cauză.

(4)Se interzice diluarea amestecului de deşeuri cu singurul scop de a îndeplini criteriile de acceptare.
(5)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că, până în 2035, totalul deşeurilor municipale eliminate prin depozitare este redus la 10 % sau mai puţin din totalul deşeurilor municipale generate (în greutate).
(6)Un stat membru poate să amâne cu până la cinci ani termenul stabilit pentru îndeplinirea obiectivului menţionat la alineatul (5) dacă respectivul stat membru:
a)a eliminat prin depozitare peste 60 % din deşeurile sale municipale generate în 2013, potrivit datelor indicate în chestionarul comun al OCDE şi Eurostat; şi
b)cel târziu cu 24 de luni înainte de expirarea termenului prevăzut la alineatul (5) de la prezentul articol, informează Comisia cu privire la intenţia sa de a amâna termenul respectiv şi prezintă un plan de punere în aplicare în conformitate cu anexa IV la prezenta directivă. Acest plan poate fi completat cu un plan de punere în aplicare prezentat în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2008/98/CE.
(7)În termen de trei luni de la primirea planului de punere în aplicare prezentat în temeiul alineatului (6) litera (b), Comisia poate solicita unui stat membru să revizuiască respectivul plan dacă consideră că planul nu respectă cerinţele din anexa IV. Statul membru în cauză prezintă un plan revizuit în termen de trei luni de la primirea solicitării Comisiei.
(8)În cazul amânării termenului stabilit, în conformitate cu alineatul (6), statul membru ia măsurile necesare pentru ca, până în 2035, totalul deşeurilor municipale eliminate prin depozitare să fie redus la 25 % sau mai puţin din totalul deşeurilor municipale generate (în greutate).
(9)Până la 31 decembrie 2024, Comisia revizuieşte obiectivul prevăzut la alineatul (5) în vederea menţinerii sau, dacă este cazul, a reducerii acestuia, a analizării unui obiectiv privind cantitatea de deşeuri eliminată prin depozitare per cap de locuitor şi a introducerii de restricţii privind eliminarea prin depozitare a deşeurilor nepericuloase, altele decât deşeurile municipale. În acest scop, Comisia transmite un raport Parlamentului European şi Consiliului, însoţit, dacă este cazul, de o propunere legislativă.

Art. 5a: Reguli pentru calcularea îndeplinirii obiectivelor
(1)Pentru a calcula dacă s-au îndeplinit obiectivele prevăzute la articolul 5 alineatele (5) şi (6):
a)greutatea deşeurilor municipale generate şi destinate eliminării în depozite de deşeuri se calculează într-un an calendaristic dat;
b)greutatea deşeurilor rezultate din operaţiuni de tratare înainte de reciclare sau alte forme de valorificare a deşeurilor municipale, cum ar fi sortarea sau tratarea mecano-biologică, care sunt apoi eliminate în depozite de deşeuri, se include în greutatea deşeurilor municipale declarate ca fiind eliminate în depozite de deşeuri;
c)greutatea deşeurilor municipale care fac obiectul operaţiunilor de eliminare prin incinerare şi greutatea deşeurilor produse în cadrul operaţiunilor de stabilizare a fracţiunii biodegradabile a deşeurilor municipale pentru a fi ulterior eliminate în depozite de deşeuri se raportează în cadrul categoriei deşeurilor eliminate în depozite de deşeuri;
d)greutatea deşeurilor produse în cadrul reciclării sau al altor operaţiuni de valorificare a deşeurilor municipale care sunt ulterior eliminate prin depozitare nu este inclusă în greutatea deşeurilor municipale declarate ca fiind eliminate prin depozitare.
(2)Statele membre instituie un sistem eficace de control al calităţii şi de trasabilitate a deşeurilor municipale eliminate prin depozitare pentru a asigura îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alineatul (1) de la prezentul articol. În acest scop, pot utiliza sistemul instituit în conformitate cu articolul 11a alineatul (3) din Directiva 2008/98/CE.
(3)Atunci când deşeurile municipale sunt transferate într-un alt stat membru sau sunt exportate din Uniune în scopul eliminării lor în depozite de deşeuri, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului (*), aceste deşeuri sunt incluse în calculul cantităţii de deşeuri eliminate în depozite de deşeuri, în conformitate cu alineatul (1), de către statul membru în care au fost colectate deşeurile respective.
(*)Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deşeuri (JO L 190, 12.7.2006, p. 1).
(4)Pentru a asigura condiţii uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului articol, Comisia adoptă până la 31 martie 2019 acte de punere în aplicare prin care stabileşte norme pentru calculul, verificarea şi raportarea datelor. Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 17 alineatul (2).
Art. 5b: Raport de alertă timpurie
(1)Comisia, în cooperare cu Agenţia Europeană de Mediu, întocmeşte un raport privind progresele înregistrate în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor prevăzute la articolul 5 alineatele (5) şi (6) cel târziu cu trei ani înainte de expirarea fiecărui termen prevăzut în dispoziţiile respective.
(2)Rapoartele menţionate la alineatul (1) includ următoarele:
a)o estimare a gradului de îndeplinire a obiectivelor de către fiecare stat membru;
b)o listă a statelor membre expuse riscului de a nu îndeplini obiectivele în termenele respective, însoţită de recomandări corespunzătoare pentru statele membre vizate;
c)exemple de bune practici utilizate în Uniune şi care ar putea servi drept orientări pentru a se avansa spre îndeplinirea obiectivelor.
Art. 5c: Schimbul de informaţii şi de bune practici
Comisia organizează un schimb periodic de informaţii şi de bune practici între statele membre, inclusiv, atunci când este cazul, cu autorităţile locale şi regionale, cu privire la punerea în aplicare practică a cerinţelor din prezenta directivă.

Art. 6: Deşeuri acceptate în diferite categorii de depozite de deşeuri
Statele membre iau măsuri pentru ca:
(a)numai deşeurile care au fost tratate să fie evacuate în depozitele de deşeuri. Această prevedere nu se poate aplica în cazul deşeurilor inerte pentru care tratarea nu este posibilă din punct de vedere tehnic şi nici oricăror altor deşeuri pentru care tratarea nu contribuie la îndeplinirea obiectivelor prezentei directive, după cum este stabilit la articolul 1, prin reducerea cantităţii de deşeuri sau a pericolelor pe care le prezintă pentru sănătatea umană sau pentru mediu; Statele membre se asigură că măsurile luate în conformitate cu prezenta literă nu compromit realizarea obiectivelor prevăzute de Directiva 2008/98/CE, în special în ceea ce priveşte ierarhia deşeurilor şi intensificarea pregătirii pentru reutilizare şi a reciclării prevăzute la articolul 11 din directiva respectivă. Statele membre se asigură că măsurile luate în conformitate cu prezenta literă nu compromit realizarea obiectivelor prevăzute de Directiva 2008/98/CE, în special în ceea ce priveşte ierarhia deşeurilor şi intensificarea pregătirii pentru reutilizare şi a reciclării prevăzute la articolul 11 din directiva respectivă.

(b)numai deşeurile periculoase care îndeplinesc criteriile stabilite în conformitate cu anexa II sunt destinate unui depozit pentru deşeuri periculoase;
(c)depozitele pentru deşeuri nepericuloase pot fi utilizate pentru:
(i)deşeuri municipale;
(ii)deşeurile nepericuloase de orice altă origine care îndeplinesc criteriile de acceptare a deşeurilor în depozitul pentru deşeuri nepericuloase stabilite în conformitate cu anexa II;
(iii)deşeurile periculoase stabile, nereactive (de exemplu, solidificate, vitrificate) care se comportă în ceea ce priveşte levigatul în mod similar cu deşeurile nepericuloase menţionate la punctul (ii) şi care îndeplinesc condiţiile de acceptare relevante stabilite în conformitate cu anexa II. Aceste deşeuri periculoase nu se depozitează în spaţii destinate deşeurilor nepericuloase biodegradabile;
(d)depozitele de deşeuri pentru deşeuri inerte sunt utilizate numai pentru deşeuri inerte.
Art. 7: Solicitarea unei autorizaţii
Statele membre iau măsurile necesare pentru ca cererile de autorizare a unor depozite de deşeuri să conţină cel puţin date referitoare la următoarele aspecte:
(a)identitatea solicitantului şi a operatorului, atunci când sunt două entităţi diferite;
(b)descrierea tipurilor şi a cantităţii totale de deşeuri care urmează a fi depozitate;
(c)capacitatea propusă pentru amplasamentul de evacuare a deşeurilor;
(d)descrierea amplasamentului, inclusiv a caracteristicilor sale hidrologice şi geologice;
(e)metodele propuse pentru prevenirea şi reducerea poluării;
(f)activităţile de exploatare, monitorizare şi planul de control propus;
(g)planul propus pentru închidere şi procedurile posttratare;
(h)atunci când, pe baza Directivei 85/337/CEE a Consiliului din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului (1), este necesară o evaluare a impactului, sunt necesare informaţii oferite de întreprinzător în conformitate cu articolul 5 din respectiva directivă;
(1)JO L 175, 5.7.1985, p. 40. Directivă, astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/11/CE (JO L 73, 14.3.1997, p. 5).
(i)depunerea unei garanţii financiare sau echivalente de către solicitant, în conformitate cu articolul 8 litera (a) punctul (iv) din prezenta directivă.
În urma acordării autorizaţiei, aceste informaţii sunt puse la dispoziţia autorităţilor statistice comunitare şi naţionale competente, atunci când acestea le solicită în scopuri statistice.
Art. 8: Condiţiile eliberării de autorizaţii
Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că:
(a)autorităţile competente nu eliberează permisele pentru depozite de deşeuri decât dacă se asigură următoarele:
(i)fără a aduce atingere articolului 3 alineatele (4) şi (5), proiectul pentru depozitul de deşeuri satisface toate cerinţele relevante stabilite în prezenta directivă, inclusiv în anexe;
(ii)administrarea depozitului de deşeuri este efectuată de persoana fizică competentă din punct de vedere tehnic să facă acest lucru; se asigură dezvoltarea profesională şi tehnică şi formarea operatorilor depozitului de deşeuri şi a personalului;
(iii)depozitul de deşeuri este exploatat astfel încât să existe măsurile necesare prevenirii accidentelor şi limitării consecinţelor acestora;
(iv)înainte de începerea operaţiilor de evacuare, solicitantul a luat sau va lua măsuri adecvate, prin intermediul unor garanţii financiare sau echivalente, pe baza modalităţilor care urmează a fi decise de statele membre, pentru a se asigura că obligaţiile (inclusiv perioada posttratare) care decurg din autorizaţia eliberată pe baza prezentei directive sunt îndeplinite şi că procedurile de închidere stabilite la articolul 13 sunt respectate. Garanţia financiară sau echivalentă se păstrează atât cât este necesar pentru operaţiile de întreţinere şi posttratare din amplasament în conformitate cu articolul 13 litera (d). Statele membre pot stabili că acest punct nu se aplică depozitelor de deşeuri pentru deşeuri inerte;
(b)proiectul pentru depozitul de deşeuri corespunde planului sau planurilor relevante de management al deşeurilor menţionate la articolul 7 din Directiva 75/442/CEE;
(c)înainte de începerea operaţiilor de evacuare, autorităţile competente inspectează amplasamentul pentru a se asigura de conformitatea cu condiţiile relevante ale autorizaţiei. Acest lucru nu va diminua în nici un fel responsabilitatea care îi revine operatorului pe baza autorizaţiei respective.
Art. 9: Conţinutul autorizaţiei
Explicitând şi completând prevederile stabilite la articolul 9 din Directiva 75/442/CEE şi la articolul 9 din Directiva 96/61/CE, autorizaţia pentru depozitul de deşeuri trebuie să indice cel puţin următoarele:
(a)categoria de depozit de deşeuri;
(b)lista tipurilor definite şi cantitatea totală de deşeuri autorizată spre depunere în depozitul de deşeuri;
(c)cerinţele pentru pregătirea depozitului de deşeuri, pentru operaţiile de evacuare a deşeurilor şi pentru procedurile de supraveghere şi control, inclusiv planurile pentru situaţii neprevăzute (anexa III punctul 4.B), precum şi cerinţele temporare pentru închidere şi operaţiile posttratare;
(d)obligaţia solicitantului de a raporta cel puţin o dată pe an către autorităţile competente cu privire la tipurile şi cantităţile de deşeuri evacuate şi la rezultatele programului de monitorizare, conform cerinţelor formulate la articolele 12 şi 13 şi în anexa III.
Art. 10: Costul evacuării deşeurilor în depozitele de deşeuri
Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura de faptul că toate costurile determinate de instalarea şi de exploatarea unui depozit de deşeuri, inclusiv, pe cât posibil, costul garanţiei financiare sau al echivalentului acesteia menţionat la articolul 8 litera (a) punctul (iv), precum şi costurile estimative pentru închidere şi operaţiile posttratare pentru o perioadă de minimum 30 de ani sunt acoperite de preţul stabilit de operator pentru evacuarea oricărui tip de deşeu în depozitul respectiv. În funcţie de cerinţele formulate de Directiva 90/313/CEE a Consiliului din 7 iunie 1990 privind accesul liber la informaţii referitoare la mediu (1), statele membre asigură transparenţa activităţii de culegere a datelor şi de utilizare a oricărei informaţii necesare referitoare la cost.
(1)JO L 158, 23.6.1990, p. 56.
Art. 11: Proceduri de acceptare a deşeurilor
(1)Statele membre iau măsurile necesare pentru ca, înainte de a accepta deşeurile la depozitul de deşeuri:
a)înainte de sau în orice moment al livrării sau al primeia dintr-o serie de livrări, cu condiţia ca tipul de deşeuri să rămână neschimbat, proprietarul sau operatorul să poată demonstra, pe baza documentelor adecvate, că deşeurile respective pot fi acceptate în depozit în conformitate cu condiţiile stabilite în autorizaţie şi că deşeurile respective îndeplinesc criteriile de acceptare stabilite în anexa II;
b)următoarele proceduri de recepţionare sunt respectate de către operator:
- verificarea documentelor care însoţesc deşeurile, inclusiv a documentelor solicitate la articolul 5 alineatul (3) din Directiva 91/689/CEE şi, după caz, a documentelor solicitate în Regulamentul (CEE) nr. 259/93 al Consiliului din 1 februarie 1993 privind supravegherea şi controlul transporturilor de deşeuri în interiorul, în şi în afara Comunităţii Europene (2);
(2)JO L 30, 6.2.1993,p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 120/97 (JO L 22, 24.1.1997, p. 14).
- inspecţia vizuală a deşeurilor la intrare şi la punctul de depozitare şi, după caz, verificarea respectării descrierii prevăzute în documentele prezentate de proprietar. Dacă este necesară prelevarea de eşantioane reprezentative pentru punerea în aplicare a anexei II punctul 3 nivelul 3, rezultatele analizelor se păstrează, iar eşantionarea se efectuează în conformitate cu anexa II punctul 5. Aceste eşantioane se păstrează pentru minimum o lună;
- menţinerea unui registru cu cantităţile şi caracteristicile deşeurilor depozitate, indicând originea, data livrării, identitatea producătorului sau a colectorului, în cazul deşeurilor municipale, şi, în cazul deşeurilor periculoase,
amplasarea exactă în depozit. Aceste informaţii sunt puse la dispoziţia autorităţilor statistice comunitare şi naţionale competente, atunci când acestea le solicită în scopuri statistice;
c)operatorul depozitului de deşeuri furnizează întotdeauna o confirmare scrisă de primire pentru fiecare livrare acceptată în depozit;
d)fără a aduce atingere dispoziţiilor Regulamentului (CEE) nr. 259/93, atunci când deşeurile nu sunt acceptate în depozitul de deşeuri, operatorul informează de îndată autorităţile competente cu privire la refuzul de a accepta deşeurile.
(2)Pentru depozitele de deşeuri care au fost exceptate de la aplicarea prevederilor prezentei directive în temeiul articolului 3 alineatele (4) şi (5), statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura:
- inspecţii vizuale regulate ale deşeurilor la punctul de depozitare, pentru a se asigura de faptul că, în respectivul depozit de deşeuri, sunt acceptate numai deşeuri care nu sunt periculoase pentru insulă sau pentru aşezarea izolată respectivă şi
- menţinerea unui registru pentru cantităţile de deşeuri care sunt depozitate în depozitul de deşeuri respectiv.
[textul din Art. 11, alin. (2) a fost abrogat la 04-iul-2018 de Art. 1, punctul 7. din Directiva 850/30-mai-2018]
Art. 12: Procedurile de supraveghere şi control în faza de exploatare
Statele membre iau măsurile necesare pentru ca procedurile de supraveghere şi control din faza de exploatare să îndeplinească cel puţin următoarele cerinţe:
(a)pe durata fazei de exploatare, operatorul unui depozit de deşeuri desfăşoară un program de supraveghere în conformitate cu anexa III;
(b)operatorul informează autorităţile competente cu privire la orice efecte dăunătoare importante asupra mediului care sunt descoperite în urma procedurilor de supraveghere şi control şi respectă decizia autorităţilor competente cu privire la natura şi la calendarul măsurilor de remediere. Costurile acestor măsuri sunt suportate de operator.
Cu o frecvenţă care urmează a fi stabilită de autorităţile competente şi, în orice caz, cel puţin o dată pe an, operatorul înaintează un raport către autorităţile competente, în care, pe baza datelor însumate, include toate rezultatele procedurilor de supraveghere, cu scopul de a demonstra respectarea condiţiilor autorizaţiei şi de a spori cunoştinţele referitoare la comportamentul deşeurilor în depozitele de deşeuri;
(c)controlul de calitate al operaţiilor analitice ale procedurilor de supraveghere şi control şi/sau al analizelor menţionate la articolul 11 alineatul (1) litera (b) este efectuat în laboratoarele de specialitate.
Art. 13: Procedurile de închidere şi posttratare
Statele membre iau măsurile necesare pentru ca, după caz, în conformitate cu autorizaţia:
(a)un depozit de deşeuri sau o parte a acestuia să iniţieze procedura de închidere:
(i)la îndeplinirea condiţiilor relevante stabilite în autorizaţie sau
(ii)pe baza unei autorizaţii eliberate de autorităţile competente, la cererea operatorului, sau
(iii)pe baza deciziei justificate a autorităţilor competente;
(b)un depozit de deşeuri sau o parte a acestuia poate fi considerată definitiv închisă numai după ce autorităţile competente au efectuat o inspecţie finală la faţa locului, au evaluat toate rapoartele înaintate de operator şi au comunicat operatorului acceptarea închiderii. Acest lucru nu diminuează în nici un fel responsabilităţile care îi revin operatorului pe baza autorizaţiei;
(c)după închiderea definitivă a unui depozit de deşeuri, operatorul acesteia este răspunzător de întreţinerea, supravegherea şi controlul pe durata fazei posttratare pe o perioadă a cărei durată este stabilită de autorităţile competente, luând în considerare perioada de timp în care depozitul de deşeuri ar putea prezenta un pericol.
Operatorul informează autorităţile competente cu privire la orice efecte dăunătoare semnificative care sunt descoperite în urma procedurilor de control şi respectă decizia autorităţilor competente cu privire la natura şi la calendarul măsurilor de remediere;
(d)atât timp cât autorităţile competente consideră că un depozit de deşeuri poate constitui o sursă de pericole pentru mediu şi fără a aduce atingere legislaţiei comunitare sau interne cu privire la obligaţiile deţinătorului deşeurilor, operatorul depozitul de deşeuri este răspunzător de supravegherea şi analiza gazului generat de depozitul de deşeuri şi a levigatului care provine din depozit, precum şi de supravegherea regimului apelor subterane din vecinătatea amplasamentului depozitului de deşeuri, în conformitate cu anexa III.
Art. 14: Depozitele de deşeuri existente
Statele membre iau măsurile necesare pentru ca depozitele de deşeuri autorizate sau care funcţionau deja la data punerii în aplicare a prezentei directive să nu poată continua să îşi desfăşoare activitatea fără a trece prin etapele enumerate mai jos în cel mai scurt timp posibil şi în termen de maximum opt ani de la data stabilită la articolul 18 alineatul (1):
(a)într-o perioadă de un an de la data stabilită la articolul 18 alineatul (1), operatorul unui depozit de deşeuri elaborează şi prezintă autorităţilor competente spre aprobare un plan de amenajare a spaţiului care să includă detaliile enumerate la articolul 8 şi măsurile de remediere pe care operatorul le consideră necesare pentru a îndeplini condiţiile stabilite de prezenta directivă, cu excepţia condiţiilor stabilite în anexa I punctul 1;
(b)în urma prezentării planului de amenajare a spaţiului, autorităţile competente iau o decizie definitivă prin care stabilesc dacă operaţiile de exploatare mai pot continua pe baza respectivului plan de amenajare şi a prezentei directive. Statele membre iau măsurile necesare pentru a închide cât mai repede posibil, în conformitate cu articolul 7 litera (g) şi articolul 13, acele depozite de deşeuri care, în conformitate cu articolul 8, nu au primit o autorizaţie care să le permită să funcţioneze în continuare;
(c)pe baza planului de amenajare aprobat, autorităţile competente autorizează lucrările necesare şi stabilesc o perioadă temporară pentru finalizarea planului. Toate depozitele de deşeuri existente trebuie să îndeplinească cerinţele stabilite în prezenta directivă, cu excepţia cerinţelor stabilite în anexa I punctul 1, în termen de maximum opt ani de la data stabilită la articolul 18 alineatul (1);
(d)_
(i)în termen de un an de la data stabilită la articolul 8 alineatul (1), în cazul depozitelor pentru deşeuri periculoase se aplică articolele 4, 5 şi 11 şi anexa II;
(ii)în termen de trei ani de la data stabilită la articolul 8 alineatul (1), în cazul depozitelor pentru deşeuri periculoase se aplică articolul 6.
Art. 15: Raportare
(1)Statele membre raportează Comisiei, pentru fiecare an calendaristic, datele privind punerea în aplicare a articolului 5 alineatele (2), (5) şi (6).
Aceste date sunt raportate pe cale electronică în termen de 18 luni de la sfârşitul anului de raportare pentru care sunt colectate datele. Datele se raportează în formatul stabilit de Comisie în conformitate cu alineatul (5) de la prezentul articol.
Prima perioadă de raportare privind punerea în aplicare a articolului 5 alineatele (5) şi (6) începe în primul an calendaristic complet după adoptarea actului de punere în aplicare care stabileşte formatul de raportare, în conformitate cu alineatul (5) de la prezentul articol, şi acoperă datele aferente perioadei de raportare respective.
(2)Statele membre raportează datele referitoare la punerea în aplicare a articolului 5 alineatul (2) până la 1 ianuarie 2025.
(3)Datele raportate de statele membre în conformitate cu prezentul articol sunt însoţite de un raport privind verificarea calităţii.
(4)Comisia analizează datele raportate în conformitate cu prezentul articol şi publică un raport cu privire la rezultatele analizei respective. Raportul evaluează modul de organizare a colectării datelor, sursele datelor şi metodologia utilizată în statele membre, precum şi caracterul complet, fiabilitatea, actualitatea şi consecvenţa datelor respective. Evaluarea poate include recomandări specifice de îmbunătăţire. Raportul se elaborează după prima raportare a datelor de către statele membre şi, ulterior, o dată la patru ani.
(5)Până la 31 martie 2019, Comisia adoptă acte de punere în aplicare de stabilire a formatului pentru raportarea datelor menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 17 alineatul (2).
Art. 15a: Instrumente de promovare a tranziţiei către o economie mai circulară
Pentru a contribui la îndeplinirea obiectivelor prevăzute în prezenta directivă, statele membre utilizează instrumente economice şi alte măsuri pentru a oferi stimulente pentru aplicarea ierarhiei deşeurilor. Aceste instrumente şi măsuri le pot include pe cele indicate în anexa IVa la Directiva 2008/98/CE, sau alte instrumente şi măsuri adecvate.
Art. 15b: Stabilirea coeficientului de permeabilitate pentru depozitele de deşeuri
Comisia adoptă acte de punere în aplicare pentru a stabili metoda care trebuie folosită pentru a stabili coeficientul de permeabilitate pentru depozitele de deşeuri, la faţa locului şi pentru întreaga suprafaţă a acestora. Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 17 alineatul (2).
Art. 15c: Standardul Uniunii de eşantionare a deşeurilor
Comisia adoptă acte de punere în aplicare pentru a elabora un standard de eşantionare a deşeurilor. Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 17 alineatul (2). Până la adoptarea respectivelor acte de punere în aplicare, statele membre pot aplica standardele şi procedurile naţionale.

Art. 16: Revizuirea anexelor
Comisia realizează o revizuire a anexelor şi, atunci când este cazul, prezintă propuneri legislative corespunzătoare.

Art. 17: Procedura comitetului
(1)Comisia este asistată de comitetul instituit prin articolului 39 din Directiva 2008/98/CE. Comitetul respectiv reprezintă un comitet în înţelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului (*).
(*)Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor şi principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competenţelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).
(2)În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
În cazul în care comitetul nu emite un aviz, Comisia nu adoptă proiectul de act de punere în aplicare şi se aplică articolul 5 alineatul (4) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

Art. 18: Transpunere
(1)Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de maximum doi ani de la data intrării în vigoare a acesteia. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(2)Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele dispoziţiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Art. 19: Intrarea în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.
Art. 20: Destinatari
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
-****-
Adoptată la Luxemburg, 26 aprilie 1999.

Pentru Consiliu

Preşedintele

J. FISCHER

ANEXA I:CERINŢE GENERALE PENTRU TOATE CATEGORIILE DE DEPOZITE DE DEŞEURI
1.Amplasament
1.1.La stabilirea amplasamentului unui depozit de deşeuri trebuie să se ia în considerare cerinţele referitoare la:
a)distanţele de la perimetrul depozitului de deşeuri la zonele de locuit şi de agrement, cursuri de apă, ape stătătoare şi la alte zone agricole sau urbane;
b)existenţa unor ape subterane, de coastă sau zone naturale protejate în regiune;
c)condiţiile geologice şi hidrogeologice din zona respectivă;
d)riscul producerii de inundaţii, tasări, alunecări de teren sau avalanşe;
e)protecţia naturii şi a patrimoniului cultural din regiune.
1.2.Depozitul de deşeuri este autorizat numai atunci când caracteristicile amplasamentului în ceea ce priveşte cerinţele enumerate mai sus sau măsurile de remediere care trebuie luate indică faptul că depozitul de deşeuri respectiv nu prezintă un risc important pentru mediu.
2.Controlul apei şi managementul levigatului
În ceea ce priveşte caracteristicile depozitului de deşeuri şi condiţiile meteorologice, se iau măsurile adecvate pentru:
- controlul apei provenite din precipitaţii care intră pe teritoriul depozitului de deşeuri;
- evitarea pătrunderii apei de suprafaţă şi/sau a apelor subterane în deşeurile depozitate în depozitul de deşeuri;
- colectarea apei contaminate şi a levigatului. Dacă în urma unei evaluări bazate pe analizarea amplasamentului depozitului de deşeuri şi a deşeurilor care urmează să fie acceptate se stabileşte că acestea nu prezintă un pericol potenţial pentru mediu, autorităţile competente pot hotărî că această prevedere nu se aplică;
- tratarea apei contaminate şi a levigatului colectat din depozitul de deşeuri conform standardelor adecvate necesare pentru evacuarea acestora.
Prevederile de mai sus nu se aplică depozitelor pentru deşeuri inerte.
3.Protejarea solului şi a apei
3.1.Un depozit de deşeuri trebuie amplasat şi proiectat astfel încât să corespundă condiţiilor necesare pentru prevenirea poluării solului, a apelor subterane sau a apelor de suprafaţă şi să asigure o colectare eficientă a levigatului conform cerinţelor şi, atunci când este cazul, în conformitate cu secţiunea 2. Protejarea solului, a apelor subterane şi a apei de suprafaţă pe durata fazei active/de exploatare se realizează prin combinarea unei bariere geologice cu o impermeabilizare a bazei depozitului, iar pe durata fazei pasive/postînchidere se realizează prin combinarea unei bariere geologice cu o impermeabilizare superioară.
3.2.Bariera geologică este determinată de condiţiile geologice şi hidrogeologice de sub şi din vecinătatea amplasamentului depozitului de deşeuri şi are o capacitate de atenuare suficientă pentru a preveni riscul potenţial pe care depozitul de deşeuri îl poate prezenta pentru sol şi pentru apele subterane.
Baza şi taluzurile depozitului de deşeuri constau într-un strat mineral care satisface cerinţele de permeabilitate şi grosime, cu un efect combinat în ceea ce priveşte protejarea solului, a apelor subterane şi a apelor de suprafaţă cel puţin echivalent cu efectul care rezultă din următoarele cerinţe:
- depozit pentru deşeuri periculoase: K < = 1,0 × 10-9 m/s; grosime > = 5 m;
- depozit pentru deşeuri nepericuloase: K < = 1,0 × 10-9 m/s; grosime > = 1 m;
- depozit pentru deşeuri inerte: K < = 1,0 × 10-7 m/s; grosime > = 1 m,
m/s: metri/secundă.
Dacă bariera geologică nu îndeplineşte în mod natural condiţiile de mai sus, aceasta poate fi completată artificial şi consolidată prin alte metode care să confere o protecţie echivalentă. O barieră geologică stabilită în mod artificial trebuie să aibă minimum 0,5 m grosime.
3.3.Pe lângă bariera geologică descrisă mai sus, trebuie să se adauge un sistem de colectare a levigatului şi de etanşeizare care să fie în conformitate cu următoarele principii pentru a garanta faptul că acumularea de levigat de la baza depozitului de deşeuri este menţinută la nivelul minim posibil:
Colectarea levigatului şi etanşarea bazei

Categorie depozit de deşeuri

nepericulos

periculos

Impermeabilizare artificială

obligatoriu

obligatoriu

Strat drenant > = 0,5 m

obligatoriu

obligatoriu

Statele membre pot stabili cerinţe generale sau specifice pentru depozitele de deşeuri pentru deşeuri inerte şi pentru caracteristicile metodelor tehnice menţionate mai sus.
Dacă, după o analiză atentă a riscurilor potenţiale pentru mediu, autorităţile competente stabilesc necesitatea de a preveni formarea de levigat, se poate recomanda o impermeabilizare superioară. Recomandările pentru impermeabilizarea superioară sunt următoarele:

Categorie depozit de deşeuri

nepericulos

periculos

Strat drenare gaz

obligatoriu

facultativ

Impermeabilizare artificială

facultativ

obligatoriu

Strat mineral impermeabil

obligatoriu

obligatoriu

Strat de drenare > 0,5 m

obligatoriu

obligatoriu

Strat superior al solului > 1 m

obligatoriu

obligatoriu

3.4.Dacă, pe baza unei evaluări a riscurilor pentru mediu, ţinând seama, în special, de Directiva 80/68/CEE (1), autorităţile competente decid, în conformitate cu secţiunea 2 („Controlul apei şi managementul levigatului"), că nu este necesar să se colecteze şi să se trateze levigatul sau dacă se stabileşte că depozitul de deşeuri nu prezintă un pericol potenţial pentru sol, apa subterană şi apa de suprafaţă, cerinţele stabilite la punctele 3.2 şi 3.3 de mai sus pot fi reduse corespunzător. În cazul depozitelor pentru deşeuri inerte, aceste cerinţe pot fi adaptate prin legislaţia internă.
(1)JO L 20, 26.1.1980, p. 43. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 91/692/CEE (JO L 377, 31.12.1991, p. 48).
3.5.[textul din punctul 3., subpunctul 3.5.. din anexa I a fost abrogat la 04-iul-2018 de Art. 1, punctul 12. din Directiva 850/30-mai-2018]
4.Controlarea gazului emis
4.1.Se iau măsurile necesare pentru a controla acumularea şi migrarea gazelor generate de depozitele de deşeuri (anexa III).
4.2.Gazul generat de depozitul de deşeuri este colectat din toate depozitele de deşeuri în care se depun deşeuri biodegradabile pentru a fi tratat şi apoi utilizat. Când gazul colectat nu poate fi utilizat pentru a produce energie, acesta trebuie ars.
4.3.Operaţiile de colectare, tratare şi utilizare a gazelor generate de depozitele de deşeuri pe baza punctului 4.2 sunt efectuate astfel încât să minimizeze efectele negative sau deteriorarea mediului şi riscul pentru sănătatea umană.
5.Noxe şi riscuri
Se iau măsuri pentru minimizarea noxelor şi a riscurilor cauzate de depozitele de deşeuri datorită:
- emisiei de mirosuri şi praf;
- materialelor care pot fi antrenate de vânt;
- zgomotului şi traficului;
- păsărilor, paraziţilor şi insectelor;
- formării de aerosoli;
- incendiilor.
Depozitul de deşeuri este astfel echipat, încât resturile care provin din acesta să nu fie dispersate pe drumurile publice sau pe terenul înconjurător.
6.Stabilitate
Deşeurile sunt astfel depozitate în depozitul de deşeuri, încât să fie asigurată atât stabilitatea acestora, cât şi cea a structurilor asociate, mai ales în ceea ce priveşte evitarea alunecărilor. Când se stabileşte o barieră artificială, trebuie garantat faptul că, având în vedere morfologia depozitului de deşeuri, substratul geologic este suficient de stabil pentru a preveni tasarea, fenomen periculos pentru barieră.
7.Bariere
Depozitul de deşeuri este astfel protejat, încât să împiedice accesul liber în zonă. În afara orelor de exploatare, porţile sunt închise. Sistemul de control şi acces la toate instalaţiile trebuie să conţină un program de măsuri pentru detectarea şi descurajarea depozitării ilegale de deşeuri în depozitul respectiv.
8.Depozitarea temporară a mercurului metalic
În scopul depozitării temporare a mercurului metalic pentru perioade de peste un an, se aplică următoarele cerinţe:
- mercurul metalic se depozitează separat de alte deşeuri;
- containerele se depozitează în bazine de colectare îmbrăcate în mod corespunzător, astfel încât să nu prezinte crăpături sau deschizături şi să fie impermeabile la mercurul metalic, având un volum adecvat pentru cantitatea de mercur depozitată;
- amplasamentul de depozitare trebuie prevăzut cu bariere naturale sau construite care să protejeze în mod adecvat mediul împotriva emisiilor de mercur şi să aibă un volum adecvat pentru cantitatea de mercur depozitată;
- podelele amplasamentelor de depozitare trebuie să fie acoperite cu materiale izolante rezistente la mercur. Trebuie prevăzută o pantă dotată cu un bazin de colectare;
- amplasamentul de depozitare trebuie echipat cu un sistem de protecţie împotriva incendiilor;
- depozitarea containerelor se efectuează astfel încât accesul la toate containerele să fie uşor de realizat.

ANEXA II:CRITERII ŞI PROCEDURI DE ACCEPTARE A DEŞEURILOR
1.Introducere
Prezenta anexă descrie:
- principiile generale de acceptare a deşeurilor în diferitele categorii de depozite de deşeuri. Viitoarea procedură de clasificare a deşeurilor trebuie să fie bazată pe aceste principii;
- liniile directoare care stabilesc procedurile preliminare de acceptare a deşeurilor care trebuie respectate până la elaborarea unei proceduri uniforme de clasificare şi acceptare a deşeurilor. Această procedură, împreună cu procedurile de prelevare relevante, va fi elaborată de comitetul tehnic menţionat la articolul 16 din prezenta directivă. Comitetul tehnic stabileşte criteriile care trebuie îndeplinite pentru anumite deşeuri periculoase care urmează a fi acceptate în depozitele pentru deşeuri nepericuloase. În special, aceste criterii iau în considerare comportamentul levigatului acestor deşeuri pe termen scurt, mediu şi lung. Aceste criterii sunt stabilite în termen de maximum doi ani de la data intrării în vigoare a prezentei directive. Comitetul tehnic va elabora şi criteriile care trebuie îndeplinite pentru ca deşeurile să fie acceptate în depozitele subterane. Aceste criterii trebuie să ia în considerare, în special, faptul că deşeurile nu trebuie să reacţioneze între ele sau cu roca.
Această activitate a comitetului tehnic, cu excepţia propunerilor pentru standardizarea metodelor de control, prelevare şi analiză în raport cu anexele prezentei directive şi care trebuie adoptate în termen de maximum doi ani de la data intrării în vigoare a prezentei directive, trebuie încheiată în termen de maximum trei ani de la data intrării în vigoare a prezentei directive şi trebuie să se desfăşoare în conformitate cu obiectivele stabilite la articolul 1 din prezenta directivă.
2.Principii generale
Compoziţia, levigabilitatea, comportamentul pe termen lung şi proprietăţile generale ale deşeurilor care urmează să fie evacuate în depozitele de deşeuri trebuie să fie cunoscute cât mai exact posibil. Acceptarea deşeurilor într-un depozit de deşeuri se poate baza fie pe lista deşeurilor acceptate sau refuzate, definite în funcţie de natură şi origine, fie pe metodele de analiză a deşeurilor şi pe valorile-limită pentru proprietăţile deşeurilor care urmează să fie acceptate. Viitoarele proceduri de acceptare a deşeurilor, descrise în prezenta directivă, sunt, pe cât posibil, bazate pe metode standardizate de analiză a deşeurilor şi pe valorile-limită pentru proprietăţile deşeurilor care urmează să fie acceptate.
înainte de a defini aceste metode de analiză şi valori-limită, statele membre trebuie cel puţin să trimită listele naţionale conţinând deşeurile care urmează a fi acceptate sau refuzate în cazul fiecărei categorii de depozite de deşeuri sau să definească criteriile care trebuie îndeplinite pentru includerea în liste. Pentru a putea fi acceptat într-o anume categorie de depozite de deşeuri, un anumit tip de deşeuri trebuie să fie inclus pe lista naţională relevantă sau să îndeplinească criterii similare cu cele care sunt enumerate în listă. Aceste liste sau criteriile echivalente, precum şi metodele de analiză şi valorile-limită sunt trimise Comisiei în termen de maximum şase luni de la transpunerea prezentei directive sau atunci când sunt adoptate la nivel naţional.
Aceste liste sau aceste criterii de acceptare trebuie utilizate pentru a stabili liste specifice pentru fiecare amplasament, adică o listă a deşeurilor acceptate, menţionate în autorizaţie în conformitate cu articolul 9 din prezenta directivă.
Criteriile de acceptare a deşeurilor pe lista de referinţă sau într-o anume categorie de depozit de deşeuri pot fi bazate pe alte texte legislative şi/sau proprietăţi ale deşeurilor.
Criteriile de acceptare a deşeurilor într-o anumită categorie de depozite de deşeuri trebuie să fie bazate pe analiza:
- protecţiei mediului (mai ales a apelor subterane şi a apelor de suprafaţă);
- menţinerii sistemelor de protecţie a mediului (cum ar fi sistemele de impermeabilizare şi de tratare a levigatului);
- protejării proceselor avute în vedere pentru stabilizarea deşeurilor în interiorul depozitului;
- protecţiei împotriva pericolelor pentru sănătatea umană. Exemple de criterii bazate pe proprietăţile deşeurilor:
- cerinţe referitoare la cunoaşterea compoziţiei totale;
- limitări ale conţinutului în materie organică al deşeurilor;
- cerinţe sau limitări privind biodegrabilitatea componentelor deşeurilor organice;
- limitări ale cantităţii de componenţi specificaţi, posibil dăunători/periculoşi (din punctul de vedere al criteriilor enumerate mai sus);
- limitări ale nivelului potenţial şi estimat al levigatului în cazul anumitor componenţi, posibil dăunători/periculoşi (din punctul de vedere al criteriilor enumerate mai sus);
- proprietăţi ecotoxicologice ale deşeurilor şi ale levigatului rezultat.
În general, criteriile de acceptare a deşeurilor bazate pe proprietăţile acestora trebuie să fie mai stricte pentru depozitele de deşeuri destinate deşeurilor inerte şi pot fi mai puţin stricte pentru depozitele de deşeuri destinate deşeurilor nepericuloase şi cel mai puţin stricte pentru depozitele de deşeuri destinate deşeurilor periculoase, datorită nivelului ridicat de protecţie a mediului care există în cazul ultimelor două categorii de depozite de deşeuri.
3.Proceduri generale pentru testarea şi acceptarea deşeurilor
Operaţiunile generale de caracterizare şi de testare a deşeurilor trebuie să fie bazate pe următoarea clasificare pe trei niveluri:
Nivelul 1: Caracterizare de bază. Aceasta constituie o determinare temeinică, în conformitate cu metodele standardizate de analiză şi testare a comportamentului, a producţiei de levigat pe termen scurt, mediu şi lung şi/sau a proprietăţilor caracteristice ale deşeurilor.
Nivelul 2: Testarea conformităţii. Aceasta constituie o testare periodică pe baza unor metode standardizate de analiză şi testare a comportamentului mai simple, prin care se urmăreşte stabilirea conformării unor deşeuri la condiţiile menţionate în autorizaţie şi/sau la criteriile de referinţă specifice. Testările se concentrează asupra variabilelor de bază şi asupra comportamentului identificat prin caracterizarea de bază.
Nivelul 3: Verificarea la faţa locului. Aceasta constă în metode de verificare rapidă pentru a confirma dacă deşeurile sunt identice cu cele care au fost supuse procedurii de testare a conformităţii şi care sunt descrise în documentele însoţitoare. Poate consta într-o simplă inspecţie vizuală a încărcăturii de deşeuri înainte şi după descărcarea în depozitul de deşeuri.
Un anume tip de deşeuri trebuie caracterizat în mod normal la nivelul 1 şi trebuie să corespundă criteriilor corespunzătoare pentru a fi acceptat pe lista de referinţă. Pentru a rămâne pe o listă specifică a unui amplasament, un anume tip de deşeuri trebuie să fie testat la intervale regulate (de exemplu anual) la nivelul 2 şi să îndeplinească criteriile corespunzătoare. Fiecare încărcătură de deşeuri care ajunge la poarta unui depozit de deşeuri trebuie supusă unei verificări de nivelul 3.
Anumite tipuri de deşeuri trebuie exceptate permanent sau temporar de testarea la nivelul 1. Acest lucru se poate datora incapacităţii de a aplica testarea, lipsei procedurilor de testare adecvate sau a criteriilor de acceptare sau existenţei unei legislaţii care prevalează.
4.Linii directoare pentru procedurile preliminare de acceptare a deşeurilor
Până la completarea prezentei anexe, nivelul 3 de testare este singurul obligatoriu, iar nivelurile 1 şi 2 se aplică în măsura în care acest lucru este posibil. În această etapă preliminară, deşeurile care urmează să fie acceptate într-un depozit de deşeuri aparţinând unei anumite categorii trebuie fie să se regăsească pe o listă naţională restrictivă sau pe o listă specifică pentru categoria respectivă de depozite de deşeuri, fie să îndeplinească criterii similare cu cele cerute pentru a fi inclus pe listă.
Pentru a stabili criteriile preliminare pentru acceptarea deşeurilor în trei mari categorii de depozite de deşeuri sau pe listele corespunzătoare, se pot utiliza următoarele principii generale.
Depozite de deşeuri pentru deşeurile inerte: pe listă pot fi acceptate numai deşeuri inerte, astfel cum sunt definite la articolul 2 litera (e).
Depozite de deşeuri pentru deşeurile nepericuloase: pentru a fi acceptat pe listă, tipul respectiv de deşeuri nu trebuie să intre sub incidenţa Directivei 91/689/CEE.
Depozite de deşeuri pentru deşeurile periculoase: o schiţă preliminară a listei pentru depozitele de deşeuri periculoase ar conţine numai acele tipuri de deşeuri care intră sub incidenţa Directivei 91/689/CEE. Cu toate acestea, când au un conţinut total sau un nivel de levigat al componenţilor care ar putea fi periculoşi suficient de mare pentru a constitui un risc pe termen scurt pentru cei care manipulează deşeurile sau pentru mediu ori pentru a împiedica stabilizarea suficientă a deşeurilor pe durata de viaţă prevăzută pentru depozitul de deşeuri, aceste tipuri de deşeuri nu trebuie acceptate pe listă fără o tratare prealabilă.
5.
[textul din punctul 5. din anexa II a fost abrogat la 04-iul-2018 de Art. 1, punctul 13. din Directiva 850/30-mai-2018]
6.Cerinţe specifice referitoare la mercurul metalic
În scopul depozitării temporare a mercurului metalic pentru perioade de peste un an, se aplică următoarele cerinţe:
A)Compoziţia mercurului
Mercurul metalic trebuie să respecte următoarele caracteristici:
- conţinut de mercur mai mare de 99,9 % din greutate;
- absenţa oricăror impurităţi care ar putea coroda oţelul carbon sau oţelul inoxidabil (de exemplu, soluţia de acid azotic, soluţiile de cloruri de sodiu).
B)Depozitarea în containere
Containerele utilizate pentru depozitarea mercurului metalic trebuie să fie rezistente la coroziune şi la şocuri. Prin urmare, trebuie evitate sudurile. Containerele trebuie să respecte în special următoarele caracteristici:
- materialul din care este realizat containerul: oţel carbon (minimum ASTM A36) sau oţel inoxidabil (AISI 304, 316L);
- containerele trebuie să fie etanşe la gaze sau lichide;
- partea exterioară a containerului trebuie să fie rezistentă la condiţiile de depozitare;
- modelul de container trebuie să treacă testul de cădere şi testul de etanşeitate, conform capitolelor 6.1.5.3 şi 6.1.5.4 din Recomandările ONU privind transportul mărfurilor periculoase, Manualul de teste şi criterii.
Procentul maxim de umplere a rezervorului trebuie să fie de 80 % în volum, pentru a garanta că există suficient ulaj şi pentru a se asigura că nu pot apărea nici scurgeri, nici deformări permanente ale containerului rezultate în urma unei expansiuni a lichidului cauzate de temperaturi ridicate.
C)Proceduri de acceptare
Sunt acceptate doar containerele însoţite de un certificat care respectă cerinţele prevăzute de prezenta secţiune. Procedurile de acceptare trebuie să respecte următoarele:
- este acceptat doar mercurul metalic care îndeplineşte criteriile minime de acceptare stabilite mai sus;
- containerele trebuie inspectate vizual înainte de depozitare. Containerele deteriorate, corodate sau cele care prezintă scurgeri nu sunt acceptate;
- containerele trebuie să poarte o ştampilă indelebilă (realizată prin ştanţare), care să menţioneze numărul de identificare al containerului, materialul de construcţie, greutatea la gol, datele de identificare ale producătorului şi data construcţiei;
- containerele trebuie să poarte o placă, fixată permanent, care să indice numărul de identificare al certificatului.
D)Certificat
Certificatul menţionat în subsecţiunea C include următoarele elemente:
- denumirea şi adresa producătorului de deşeuri;
- denumirea şi adresa responsabilului cu umplerea;
- locul şi data umplerii;
- cantitatea de mercur;
- puritatea mercurului şi, după caz, o descriere a impurităţilor, inclusiv raportul analitic;
- confirmarea faptului că containerele au fost utilizate exclusiv pentru transportul/depozitarea mercurului;
- numerele de identificare ale containerelor;
- orice observaţie specifică.
Certificatele sunt emise de producătorul de deşeuri sau, în lipsa acestuia, de persoana responsabilă cu gestionarea deşeurilor.

ANEXA III:PROCEDURI DE SUPRAVEGHERE ŞI CONTROL ÎN FAZELE DE EXPLOATARE ŞI POSTTRATARE
1.Introducere
Această anexă urmăreşte stabilirea procedurilor minime de control, care trebuie puse în aplicare pentru a verifica:
- dacă deşeurile au fost acceptate în depozit în conformitate cu criteriile stabilite pentru categoria de depozite de deşeuri respectivă;
- dacă procesele din cadrul depozitului de deşeuri se desfăşoară după cum s-a prevăzut;
- dacă sistemele de protecţie a mediului funcţionează la capacitatea maximă dorită;
- dacă sunt îndeplinite condiţiile stabilite în autorizaţia depozitului de deşeuri respectiv.
2.Date meteorologice
[textul din punctul 2. din anexa III a fost abrogat la 04-iul-2018 de Art. 1, punctul 14. din Directiva 850/30-mai-2018]
Când statele membre decid că balanţele hidrologice constituie un instrument eficient pentru evaluarea gradului de acumulare a levigatului în depozitul de deşeuri sau a nivelului levigatului, se recomandă ca, atât timp cât acest lucru este cerut de autorităţile competente în conformitate cu articolul 13 litera (c) din prezenta directivă, de la staţia de supraveghere situată în depozitul de deşeuri sau de la cea mai apropiată staţie meteorologică să fie obţinute următoarele date:

Faza de exploatare

Faza posttratare

1.1. Volumul precipitaţiilor

zilnic

zilnic, se adaugă la valorile lunare

1.2. Temperatura (min., max., 14:00 h CET)

zilnic

medie lunară

1.3. Direcţia şi forţa vântului dominant

zilnic

facultativ

1.4. Evaporare (lisimetru) (1)

zilnic

zilnic, se adaugă la valorile lunare

1.5. Umiditatea atmosferică (14:00 h CET)

zilnic

medie lunară

(1)Sau prin alte metode adecvate.
3.Date referitoare la emisii: controlul apei, al levigatului şi al gazului
Prelevarea de probe de levigat şi din apa de suprafaţă, acolo unde este cazul, trebuie făcută în punctele reprezentative. Prelevarea de probe şi măsurarea (volumului şi a compoziţiei) levigatului trebuie efectuate separat, în fiecare punct în care levigatul este evacuat din depozitul de deşeuri. Referinţă: liniile directoare privind tehnologia de eşantionare, ISO 5667-2 (1991).
Monitorizarea apei de suprafaţă, acolo unde este cazul, trebuie efectuată în minimum două puncte, unul în amonte şi unul în aval faţă de depozitul de deşeuri.
Monitorizarea gazului trebuie să fie reprezentativă pentru fiecare secţiune a depozitului de deşeuri. Frecvenţa de prelevare şi de analizare sunt incluse în tabelul următor. Pentru levigat şi pentru apă se va preleva pentru supraveghere o probă reprezentativă pentru compoziţia medie.
Frecvenţa prelevării poate fi adaptată în funcţie de morfologia deşeurilor din depozitul de deşeuri (rambleu, debleu etc.). Acest aspect trebuie specificat în autorizaţie.

Faza de exploatare

Faza posttratare (1)

2.1. Volum levigat

lunar (5) (1)

la ase luni

2.2. Compoziţie levigat (2)

trimestrial (1)

la ase luni

2.3. Volumul şi compoziţia apelor de suprafaţă (3)

trimestrial (1) la şase luni

la ase luni (7)

2.4. Posibile emisii de gaz şi presiune atmosferică (4) (CH4, CO2, O2, H2S, H2 etc.)

lunar (1) (6)

(1)Când evaluarea datelor indică o eficienţă similară şi la intervale mai lungi, acestea pot fi adaptate. Pentru lichidele de scurgere, conductivitatea trebuie întotdeauna măsurată cel puţin o dată pe an.
(2)Parametrii care urmează a fi măsuraţi şi substanţele care urmează a fi analizate variază în funcţie de compoziţia deşeurilor depozitate; aceste aspecte trebuie menţionate în permis şi trebuie să reflecte caracteristicile deşeurilor referitoare la levigat.
(3)Pe baza caracteristicilor amplasamentului depozitului de deşeuri, autorităţile competente pot stabili faptul că aceste măsuri nu sunt necesare şi vor întocmi rapoarte corespunzătoare în conformitate cu dispoziţiile articolului 15 din prezenta directivă.
(4)Aceste măsurări se referă în principal la conţinutul în materie organică al deşeurilor.
(5)Frecvenţa eşantionării poate fi adaptată pe baza morfologiei deşeurilor din depozitul de deşeuri (rambleu, debleu etc.). Acest aspect trebuie să fie specificat în autorizaţie.
(6)CH4, CO2, O2, în mod obişnuit, alte gaze după caz, în funcţie de compoziţia deşeurilor depozitate, pentru a reflecta proprietăţile de levigare ale acestora.
(7)Eficienţa sistemului de extragere a gazului trebuie verificată periodic.
2.1şi 2.2 se aplică numai atunci când se înregistrează o colectare a levigatului (a se vedea anexa I punctul 2).
4.Protejarea apelor subterane
A)Prelevarea de probe
Măsurările trebuie astfel făcute încât să ofere informaţii cu privire la apele subterane care ar putea fi afectate de pe urma evacuării deşeurilor, cu cel puţin un punct de măsurare în regiunea de intrare în apele subterane şi două puncte de ieşire în regiunea de ieşire din apele subterane. Aceste numere pot fi crescute pe baza unei analize hidrogeologice specifice şi a necesităţii de identificare rapidă a deversării accidentale de levigat în apele subterane.
Prelevarea de probe trebuie efectuată în minimum trei puncte diferite înainte de operaţiile de rambleiaj pentru a putea stabili valorile de referinţă pentru viitoarele operaţiuni de prelevare. Referinţe: Prelevarea probelor din apele subterane, ISO 5667, partea 11, 1993.
B)Monitorizare
Parametrii care urmează a fi analizaţi în probele prelevate trebuie să fie stabiliţi pe baza compoziţiei preconizate a levigatului şi pentru calitatea apelor subterane din regiunea respectivă. La selectarea parametrilor pentru analiză se ia în considerare mobilitatea în zona apelor subterane. Parametrii ar putea include parametrii indicatori pentru a permite o identificare rapidă a unei posibile modificări apărute în calitatea apei (1).
(1)Parametrii recomandaţi: pH, TOC, fenoli, metale grele, fluoruri, AS, petrol/hidrocarburi.

Faza de exploatare

Faza posttratare

Nivelul apelor subterane

la ase luni (1)

la ase luni (1)

Compoziţia apelor subterane

cu o frecvenţă specifică amplasamentului respectiv (2) (3)

cu o frecvenţă specifică amplasamentului respectiv (2) (3)

(1)Dacă nivelurile apelor subterane fluctuează, trebuie sporită frecvenţa.
(2)Frecvenţa trebuie bazată pe posibilitatea acţiunilor de remediere între două eşantionări dacă se atinge un nivel de declanşare, şi anume frecvenţa trebuie determinată pe baza evaluării şi a cunoştinţelor referitoare la viteza de curgere a apelor subterane.
(3)La atingerea unui nivel de declanşare (a se vedea litera C), este necesar să se efectueze verificări prin repetarea prelevării de probe. În momentul în care s-a confirmat acest nivel, trebuie să se respecte planul pentru situaţii de urgenţă (stabilit în autorizaţie).
C)Niveluri de declanşare
Atunci când analiza unei probe prelevate din apele subterane indică o modificare importantă în ceea ce priveşte calitatea apei, se consideră că s-au înregistrat efectele adverse semnificative asupra mediului, în conformitate cu articolele 12 şi 13 din prezenta directivă. Nivelul de declanşare trebuie determinat luându-se în considerare formaţiunile hidrogeologice specifice din regiunea depozitului de deşeuri şi calitatea apelor subterane. Nivelul de declanşare trebuie inclus în autorizaţie, ori de câte ori acest lucru este posibil.
Observaţiile trebuie evaluate pe baza unor tabele de control, utilizând reguli şi niveluri de control bine stabilite pentru fiecare puţ situat în poziţie inferioară. Nivelurile de control trebuie determinate pe baza variaţiilor locale în ceea ce priveşte calitatea apelor subterane.
5.Topografia amplasamentului: informaţii referitoare la masa de deşeuri eliminate

Faza de exploatare

Faza posttratare

5.1. Structura şi compoziţia masei de deşeuri (1)

anual

5.2. Comportamentul la tasare al nivelului masei de deşeuri

anual

citiri anuale

(1)Informaţii privind statutul depozitului de deşeuri respectiv: suprafaţa ocupată de deşeuri, volumul şi compoziţia deşeurilor, metodele de depozitare, data şi durata depozitării, calcularea capacităţii rămase disponibile în depozitului de deşeuri.
Publicat în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007
6.Cerinţe specifice referitoare la mercurul metalic
În scopul depozitării temporare a mercurului metalic pentru perioade de peste un an, se aplică următoarele cerinţe:
A)Cerinţe în materie de monitorizare, inspectare şi situaţii de urgenţă
În amplasamentul de depozitare se instalează un sistem de monitorizare continuă a vaporilor de mercur, cu o sensibilitate de cel puţin 0,02 mg de mercur/m3. Senzorii trebuie poziţionaţi la nivelul solului şi la nivelul capului. Acest sistem include un sistem de alarmă vizuală şi acustică. Întreţinerea sistemului se face anual.
Amplasamentul de depozitare şi containerele trebuie inspectate vizual de o persoană autorizată, cel puţin o dată pe lună. În cazul în care sunt detectate scurgeri, operatorul trebuie să ia imediat toate măsurile necesare pentru a evita orice emisie de mercur în mediu şi a restabili siguranţa condiţiilor de depozitare a mercurului. Orice scurgere de mercur se consideră a avea efecte negative semnificative asupra mediului, în conformitate cu articolul 12 litera (b).
La amplasamentul de depozitare sunt disponibile planuri pentru situaţiile de urgenţă şi echipamente de protecţie adecvate pentru manipularea mercurului metalic.
B)Evidenţa datelor
Toate documentele care conţin informaţiile menţionate în secţiunea 6 din anexa II şi la punctul A din prezenta secţiune, inclusiv certificatul care însoţeşte containerul, precum şi documentele care conţin evidenţele referitoare la destocarea şi expedierea mercurului metalic după depozitarea temporară a acestuia, precum şi destinaţia şi tratamentul prevăzut, se păstrează timp de cel puţin trei ani după încetarea depozitării.

ANEXA IV:PLAN DE PUNERE ÎN APLICARE CARE TREBUIE PREZENTAT ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 5 ALINEATUL (6)
Planul de punere în aplicare care trebuie prezentat în temeiul articolului 5 alineatul (6) conţine următoarele:
1.evaluarea ratelor anterioare, actuale şi preconizate de reciclare, eliminare prin depozitare a deşeurilor şi alte operaţiuni de tratare a deşeurilor municipale şi a fluxurilor din care sunt compuse;
2.evaluarea punerii în aplicare a planurilor de gestionare a deşeurilor şi a programelor de prevenire a generării de deşeuri, instituite în temeiul articolelor 28 şi 29 din Directiva 2008/98/CE;
3.motivele pentru care statul membru consideră că s-ar putea să nu poată îndeplini obiectivul relevant prevăzut la articolul 5 alineatul (5) în termenul stabilit în acesta şi o evaluare a prelungirii termenului necesar pentru îndeplinirea respectivului obiectiv;
4.măsurile necesare pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite la articolul 5 alineatul (8) din prezenta directivă, aplicabile statului membru în perioada prelungirii termenului, inclusiv instrumentele economice adecvate şi alte măsuri pentru a oferi stimulente pentru aplicarea ierarhiei deşeurilor, astfel cum se prevede la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2008/98/CE şi în anexa IVa la directiva respectivă;
5.un calendar pentru punerea în aplicare a măsurilor identificate la punctul 4, stabilirea organismului competent pentru punerea lor în aplicare şi o evaluare a contribuţiei lor individuale la îndeplinirea obiectivelor aplicabile în cazul unei prelungiri a termenului;
6.informaţii privind finanţarea gestionării deşeurilor în conformitate cu principiul "poluatorul plăteşte";
7.măsuri de îmbunătăţire a calităţii datelor, după caz, în vederea unei mai bune planificări şi monitorizări a performanţei în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor.