Art. 14. - Art. 14: Depozitele de deşeuri existente - Directiva 1999/31/CE/26-apr-1999 privind depozitele de deşeuri

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0

În vigoare
Versiune de la: 4 August 2024
Art. 14: Depozitele de deşeuri existente
Statele membre iau măsurile necesare pentru ca depozitele de deşeuri autorizate sau care funcţionau deja la data punerii în aplicare a prezentei directive să nu poată continua să îşi desfăşoare activitatea fără a trece prin etapele enumerate mai jos în cel mai scurt timp posibil şi în termen de maximum opt ani de la data stabilită la articolul 18 alineatul (1):
(a)într-o perioadă de un an de la data stabilită la articolul 18 alineatul (1), operatorul unui depozit de deşeuri elaborează şi prezintă autorităţilor competente spre aprobare un plan de amenajare a spaţiului care să includă detaliile enumerate la articolul 8 şi măsurile de remediere pe care operatorul le consideră necesare pentru a îndeplini condiţiile stabilite de prezenta directivă, cu excepţia condiţiilor stabilite în anexa I punctul 1;
(b)în urma prezentării planului de amenajare a spaţiului, autorităţile competente iau o decizie definitivă prin care stabilesc dacă operaţiile de exploatare mai pot continua pe baza respectivului plan de amenajare şi a prezentei directive. Statele membre iau măsurile necesare pentru a închide cât mai repede posibil, în conformitate cu articolul 7 litera (g) şi articolul 13, acele depozite de deşeuri care, în conformitate cu articolul 8, nu au primit o autorizaţie care să le permită să funcţioneze în continuare;
(c)pe baza planului de amenajare aprobat, autorităţile competente autorizează lucrările necesare şi stabilesc o perioadă temporară pentru finalizarea planului. Toate depozitele de deşeuri existente trebuie să îndeplinească cerinţele stabilite în prezenta directivă, cu excepţia cerinţelor stabilite în anexa I punctul 1, în termen de maximum opt ani de la data stabilită la articolul 18 alineatul (1);
(d)_
(i)în termen de un an de la data stabilită la articolul 8 alineatul (1), în cazul depozitelor pentru deşeuri periculoase se aplică articolele 4, 5 şi 11 şi anexa II;
(ii)în termen de trei ani de la data stabilită la articolul 8 alineatul (1), în cazul depozitelor pentru deşeuri periculoase se aplică articolul 6.