Secţiunea 1 - Cooperarea în materie de CSB/CFT - Directiva 1640/31-mai-2024 privind mecanismele care trebuie instituite de statele membre pentru prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului, de modificare a Directivei (UE) 2019/1937 şi de modificare şi abrogare a Directivei (UE) 2015/849

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 19 Iunie 2024
SECŢIUNEA 1:Cooperarea în materie de CSB/CFT
Art. 61: Dispoziţii generale
(1)Statele membre se asigură că factorii de decizie, FIU, supraveghetorii, inclusiv ACSB, şi alte autorităţi competente, precum şi autorităţile fiscale dispun de mecanisme eficace care le permit să coopereze şi să se coordoneze la nivel naţional în ceea ce priveşte elaborarea şi punerea în aplicare a politicilor şi a activităţilor de combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului, precum şi să prevină neaplicarea şi eludarea sancţiunilor financiare specifice, inclusiv în vederea îndeplinirii obligaţiilor lor prevăzute la articolul 8.
(2)Referitor la informaţiile privind beneficiarii reali obţinute de autorităţile competente în temeiul capitolului IV din Regulamentul (UE) 2024/1624 şi al capitolului II secţiunea 1 din prezenta directivă, statele membre se asigură că autorităţile competente sunt în măsură să furnizeze aceste informaţii autorităţilor competente omoloage din alte state membre sau din ţări terţe în timp util şi în mod gratuit.
(3)Statele membre nu interzic schimbul de informaţii sau acordarea de asistenţă între autorităţile competente şi omologii lor în sensul prezentei directive şi nici nu supun aceste activităţi unor condiţii nerezonabile ori nejustificat de restrictive. Statele membre se asigură că autorităţile competente nu refuză o cerere de asistenţă pe motiv că:
a)se consideră că cererea implică şi aspecte fiscale;
b)dreptul intern impune entităţilor obligate să păstreze secretul sau confidenţialitatea, cu excepţia acelor cazuri în care informaţiile relevante solicitate sunt protejate prin secretul profesional al avocatului sau în care se aplică obligaţia legală de păstrare a secretului profesional, astfel cum se prevede la articolul 70 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2024/1624;
c)o anchetă, o investigaţie, o procedură sau o analiză a FIU este în curs de desfăşurare în statul membru căruia i s-au solicitat informaţiile, cu excepţia cazului în care acordarea de asistenţă ar împiedica ancheta, investigaţia, procedura sau analiza FIU respectivă;
d)natura sau statutul autorităţii competente solicitante omoloage este diferit de cel al autorităţii competente căreia i se adresează solicitarea.
Art. 62: Comunicarea listei autorităţilor competente
(1)Pentru a facilita şi a promova cooperarea eficace şi, în special, schimbul de informaţii, statele membre comunică ACSB şi Comisiei:
a)lista supraveghetorilor responsabili cu supervizarea respectării de către entităţile obligate a Regulamentului (UE) 2024/1624, precum şi, după caz, denumirea autorităţii publice care supervizează organismele de autoreglementare în îndeplinirea funcţiilor lor de supraveghere în temeiul prezentei directive şi datele de contact ale acestora;
b)datele de contact ale FIU lor;
c)lista celorlalte autorităţi naţionale competente.
(2)În sensul alineatului (1), se furnizează următoarele date de contact:
a)un punct de contact sau, în lipsa acestuia, numele şi rolul unei persoane de contact;
b)adresa de e-mail şi numărul de telefon ale punctului de contact sau, în lipsa acestora, adresa de e-mail profesională şi numărul de telefon ale persoanei de contact.
(3)Statele membre se asigură că informaţiile furnizate Comisiei şi ACSB în temeiul alineatului (1) sunt actualizate imediat ce apare o modificare.
(4)ACSB publică un registru al autorităţilor menţionate la alineatul (1) pe site-ul său web şi facilitează schimbul de informaţii menţionat la alineatul (2) între autorităţile competente. În cadrul sferei lor de competenţă, autorităţile din registru servesc drept punct de contact pentru autorităţile competente omoloage. FIU şi autorităţile de supraveghere servesc, de asemenea, ca punct de contact pentru ACSB.
Art. 63: Cooperarea cu ACSB
FIU şi autorităţile de supraveghere cooperează cu ACSB şi îi furnizează toate informaţiile necesare pentru a-i permite să îşi îndeplinească sarcinile care îi revin în temeiul prezentei directive şi al Regulamentelor (UE) 2024/1624 şi (UE) 2024/1620.