Decizia 2011/5/CE/28-oct-2009 privind amortizarea fiscală a Fondului comercial financiar în cazul achiziţionării unor titluri... - Decizia 2011/5/CE/28-oct-2009

CAPITOLUL I:PROCEDURĂ

(1)Prin întrebările cu solicitare de răspuns scris adresate Comisiei (nr. E-4431/05, E-4772/05 şi E-5800/06), o serie de deputaţi au indicat faptul că Spania a adoptat o schemă specială care ar oferi un stimulent fiscal injust pentru întreprinderile spaniole care au achiziţionat titluri de participare semnificative în întreprinderi străine, în conformitate cu articolul 12 alineatul (5) din Legea spaniolă privind impozitarea societăţilor comerciale (Real Decreto Legislativo 4/2004, de 5 de marzo, por el que se aprueba el texto refundido de la Ley del Impuesto sobre Sociedades, denumită în continuare „TRLIS") (²).

(2)Prin întrebarea cu solicitare de răspuns scris nr. P-5509/06, deputatul David Martin s-a plâns Comisiei privind oferta de preluare ostilă din partea producătorului spaniol de energie Iberdrola care a presupus achiziţionarea de acţiuni ale întreprinderii britanice de furnizare şi distribuţie de energie ScottishPower. Potrivit dlui Martin, Iberdrola a beneficiat în mod nedrept de ajutor de stat sub forma unui stimulent fiscal pentru achiziţie. Dl Martin i-a solicitat Comisiei să examineze toate aspectele legate de concurenţă care derivă din achiziţie, care a fost notificată la 12 ianuarie 2007 pentru revizuire de către Comisie în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (denumit în continuare „Regulamentul privind concentrările economice") (³). Prin decizia din data de 26 martie 2007 (cazul nr. COMP/M.4517 - Iberdrola/Scottis-hPower, SG-Greffe(2007) D/201696) (⁴), Comisia a hotărât să nu se opună operaţiunii notificate şi să o declare compatibilă cu piaţa comună în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice.

(6)Prin decizia din 10 octombrie 2007 (denumită în continuare „decizia de iniţiere"), Comisia a iniţiat procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 88 alineatul (2) din tratat privind amortizarea fiscală a fondului comercial financiar prevăzută de articolul 12 alineatul (5) din TRLIS, întrucât aceasta părea să îndeplinească toate condiţiile pentru a fi considerată ajutor de stat în temeiul articolului 87 alineatul (1) din tratat. Comisia a informat Spania că a hotărât să iniţieze procedura prevăzută la articolul 88 alineatul (2) din tratat. Decizia de iniţiere a procedurii a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (⁵), iar părţile interesate au fost invitate să îşi prezinte observaţiile.

CAPITOLUL II:DESCRIEREA DETALIATĂ A MĂSURII

(15)Măsura este reglementată de articolul 12 alineatul (5) din TRLIS. În special, articolul 2 alineatul (5) din Legea 24/2001 din 27 decembrie 2001 a modificat Legea spaniolă privind impozitarea societăţilor comerciale nr. 43/1995 din 27 decembrie 1995, prin introducerea articolului 12 alineatul (5). Decretul legislativ regal nr. 4/2004 din 5 martie 2004 a consolidat amendamentele aduse până la acel moment Legii spaniole privind impozitarea societăţilor comerciale în versiune reformată.

(16)Comisia este conştientă că legislaţia spaniolă a evoluat de la data deciziei de iniţiere (⁶). Cu toate acestea, Comisia consideră că, cel mai probabil, cele mai recente amendamente nu vor afecta sau modifica îndoielile exprimate în decizia de iniţiere. Din motive de consecvenţă, Comisia se referă în prezenta decizie la numerotarea legislaţiei spaniole astfel cum este prezentată în decizia de iniţiere, deşi este posibil ca aceasta să fi fost modificată. Orice nouă dispoziţie legislativă va fi identificată în mod clar ca atare.

(17)Articolul 12 alineatul (5) din TRLIS, care face parte din articolul 12 „Ajustări de valoare: pierderea valorii activelor", a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2002. Acesta prevede, în esenţă, că o întreprindere impozabilă în Spania îşi poate deduce din venitul impozabil fondul comercial financiar care derivă din achiziţionarea unui titlu de participare de cel puţin 5 % într-o întreprindere străină, în rate anuale egale, pentru o perioadă de până la 20 de ani de la achiziţie.

(18)Prin fond comercial se înţelege valoarea unei denumiri comerciale respectate, relaţii bune cu clienţii, competenţe ale angajaţilor şi alţi factori similari care se aşteaptă să se traducă în câştiguri mai mari în viitor. Conform principiilor contabile spaniole (⁷), preţul plătit pentru achiziţionarea unei întreprinderi în exces faţă de valoarea pieţei pentru activele care constituie întreprinderea se numeşte „fond comercial" şi trebuie înregistrat în contabilitate ca activ necorporal separat, imediat după ce întreprinderea receptoare preia controlul asupra întreprinderii străine (⁸).

(20)„Fondul comercial financiar", astfel cum este utilizat în sistemul fiscal spaniol, este fondul comercial care ar fi fost înregistrat contabil dacă întreprinderea care deţine titluri de participare şi întreprinderea ţintă ar fi fuzionat. Conceptul de fond comercial financiar în temeiul articolului 12 alineatul (5) din TRLIS introduce, prin urmare, în domeniul achiziţionării de acţiuni, o noţiune utilizată de obicei în cesionarea de active sau în tranzacţiile de combinări de întreprinderi. În conformitate cu articolul 12 alineatul (5) din TRLIS, fondul comercial financiar se determină prin deducerea valorii pieţei pentru activele corporale şi necorporale ale întreprinderii achiziţionate din preţul de achiziţie plătit pentru titlul de participare.

(21)Articolul 12 alineatul (5) din TRLIS prevede că amortizarea fondului comercial financiar depinde de îndeplinirea următoarelor cerinţe, stabilite la articolul 21 din TRLIS:

c)venitul întreprinderii străine trebuie să provină în principal din activităţi comerciale desfăşurate în străinătate. Această condiţie este îndeplinită când cel puţin 8 5 % din venitul întreprinderii ţintă:

(22)În afară de măsura contestată, este util să se descrie pe scurt următoarele dispoziţii TRLIS la care va face referire prezenta decizie:

a)Articolul 11 alineatul (4) din TRLIS (¹³) (articolul 11 se intitulează „Ajustări de valoare: amortizare" şi este inclus în capitolul IV din TRLIS, care defineşte baza de impozitare) prevede o amortizare de minimum 20 de ani a fondului comercial care decurge dintr-o achiziţie în următoarele condiţii: (i) fondul comercial provine dintr-o achiziţie cu titlu oneros; (ii) vânzătorul nu are nicio relaţie cu întreprinderea receptoare. Modificările aduse acestei dispoziţii în urma deciziei de iniţiere şi introduse prin Legea nr. 16/2007 din 4 iulie 2007, au clarificat, de asemenea, că dacă nu este îndeplinită condiţia (ii), preţul plătit utilizat la calcularea fondului comercial va fi preţul plătit pentru participaţiunea achiziţionată de o întreprindere conexă vânzătorului nerelaţionat şi au solicitat, de asemenea, ca (iii) să se aloce o sumă similară către o rezervă indivizibilă.

b)Articolul 12 alineatul (3) din TRLIS, care este inclus în capitolul IV din TRLIS, permite deducerea parţială pentru deprecierea titlurilor de participare naţionale şi străine, care nu sunt cotate pe o piaţă secundară, până la diferenţa dintre valoarea contabilă teoretică de la începutul şi de la sfârşitul exerciţiului fiscal. Măsura în cauză se poate aplica împreună cu articolul respectiv din TRLIS (¹⁴).

c)Articolul 89 alineatul (3) din TRLIS (articolul 89 se intitulează „Deţineri în capitalul entităţii beneficiare şi entităţii receptoare") este inclus în capitolul VII secţiunea VIII privind un „Sistem special pentru fuziuni, scindări, cesionări de active şi schimburi". Articolul 89 alineatul (3) din TRLIS prevede amortizarea fondului comercial care provine din restructurarea întreprinderii. Conform acestei dispoziţii, trebuie îndeplinite următoarele condiţii pentru a aplica articolul 11 alineatul (4) din TRLIS la fondul comercial care provine dintr-o combinare de întreprinderi: (i) un titlu de participare de cel puţin 5 % înainte de combinarea de întreprinderi; (ii) trebuie să se dovedească faptul că fondul comercial a fost impozitat şi perceput vânzătorului (iii) vânzătorul nu este relaţionat cu cumpărătorul. În cazul în care condiţia (iii) nu este îndeplinită, suma dedusă trebuie să corespundă cu o depreciere ireversibilă a activelor necorporale.

d)Articolul 21 din TRLIS, intitulat „Scutirea pentru a evita dubla impozitare internaţională a dividendelor şi a venitului din surse străine care provin din transferul de titluri de stat care reprezintă capitalul entităţilor care nu au reşedinţa în Spania", este inclus în capitolul IV din TRLIS. Articolul 21 prevede condiţiile în care dividendele şi venitul dintr-o întreprindere străină sunt scutite de impozit atunci când sunt obţinute de o întreprindere care are domiciliul fiscal în Spania.

(23)Pentru scopurile prezentei decizii:

CAPITOLUL III:MOTIVELE CARE AU STAT LA BAZA INIŢIERII PROCEDURII

(24)În decizia de iniţiere, Comisia a deschis procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 88 alineatul (2) din tratat privind măsura în cauză, întrucât aceasta părea să îndeplinească toate condiţiile pentru a fi considerată ajutor de stat în temeiul articolului 87 alineatul (1) din tratat. De asemenea, Comisia a avut îndoieli privind considerarea măsurii respective ca fiind compatibilă cu piaţa comună, întrucât niciuna dintre excepţiile prevăzute la articolul 87 alineatele (2) şi (3) nu părea aplicabilă.

(26)Comisia a observat că amortizarea fiscală a fost disponibilă numai unei anumite categorii de întreprinderi, şi anume întreprinderilor care achiziţionează anumite titluri de participare, care se ridică la cel puţin 5 % din capitalul în acţiuni al unei întreprinderi ţintă, şi numai cu privire la întreprinderile străine ţintă supuse criteriilor prevăzute la articolul 21 alineatul (1) din TRLIS. Comisia a subliniat, de asemenea, că, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, o reducere fiscală care favorizează numai exporturile de produse naţionale constituie ajutor de stat (¹⁵). Prin urmare, măsura în cauză a părut selectivă.

(27)În acest context, Comisia a considerat, de asemenea, că avantajul selectiv nu a părut justificat de natura inerentă a sistemului fiscal. În special, aceasta a considerat că diferenţierea creată de măsura în cauză, care s-a îndepărtat de normele generale ale sistemelor fiscale şi contabile spaniole, nu ar putea fi justificată de motive legate de aspectele tehnice ale sistemului fiscal. Într-adevăr, fondul comercial poate fi dedus numai în cazul unei combinări de întreprinderi sau al unei cesionări de active, cu excepţia dispoziţiilor privind măsura în cauză. Comisia a considerat, de asemenea, că a fost disproporţionat ca măsura în cauză să pretindă a atinge obiectivele de neutralitate urmărite de sistemul spaniol, întrucât se limitează numai la achiziţionarea unor titluri de valoare semnificative în întreprinderi străine.

(28)În plus, Comisia a considerat că măsura în cauză a presupus utilizarea resurselor statului, întrucât a implicat renunţarea la venituri fiscale de către Trezoreria spaniolă. În cele din urmă, măsura ar putea denatura concurenţa pe piaţa europeană de achiziţionare de întreprinderi, oferind un avantaj economic selectiv întreprinderilor spaniole implicate în achiziţionarea unui titlu de participare semnificativ în întreprinderi străine. De asemenea, Comisia nu a găsit niciun motiv pentru a considera măsura compatibilă cu piaţa comună.

(29)Prin urmare, Comisia a concluzionat că măsura în cauză ar putea constitui ajutor de stat incompatibil. Având în vedere acest fapt, recuperarea ar trebui să aibă loc în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE. În consecinţă, Comisia a invitat autorităţile spaniole şi părţile interesate să îşi prezinte observaţiile privind prezenţa posibilă a aşteptărilor legitime sau a oricărui alt principiu general de drept comunitar care i-ar permite Comisiei să renunţe, în mod excepţional, la recuperare în conformitate cu cea de-a doua teză din articolul 14 alineatul (1) din regulamentul Consiliului menţionat anterior.

CAPITOLUL IV:OBSERVAŢII DIN PARTEA AUTORITĂŢILOR SPANIOLE ŞI A PĂRŢILOR TERŢE INTERESATE

(31)Pe scurt, autorităţile spaniole consideră că articolul 12 alineatul (5) din TRLIS constituie o măsură generală şi nu o excepţie a sistemului fiscal spaniol, întrucât dispoziţia permite amortizarea unui activ necorporal, care se aplică oricărui contribuabil care achiziţionează un titlu de participare semnificativ într-o întreprindere străină. În lumina practicii Comisiei şi a jurisprudenţei relevante, autorităţile spaniole concluzionează că măsurile contestate nu pot fi considerate ajutor de stat în sensul articolului 87 din tratat. În plus, autorităţile spaniole consideră că o concluzie diferită ar contraveni principiului certitudinii juridice. De asemenea, autorităţile spaniole contestă competenţa Comisiei de a contesta această măsură generală, întrucât, potrivit acestora, Comisia nu poate utiliza normele privind ajutorul de stat drept bază a armonizării aspectelor fiscale.

(32)În general, treizeci de părţi terţe interesate (denumite în continuare „cele treizeci de părţi interesate") susţin opiniile autorităţilor spaniole, în timp ce alte două părţi terţe (denumite în continuare „cele două părţi") consideră că articolul 12 alineatul (5) din TRLIS constituie o măsură ilicită de ajutor de stat, incompatibilă cu piaţa comună. Prin urmare, argumentele celor treizeci de părţi interesate vor fi prezentate împreună cu poziţia autorităţilor spaniole, în timp ce argumentele celor două părţi vor fi descrise separat.

SECŢIUNEA A:Observaţii din partea autorităţilor spaniole şi a celor treizeci de părţi interesate

(33)Ca observaţie iniţială, autorităţile spaniole subliniază că impozitarea directă ţine de competenţa statelor membre. Prin urmare, activitatea Comisiei în acest domeniu ar trebui să respecte principiul subsidiarităţii din articolul 5 din tratat. În plus, autorităţile spaniole reamintesc că articolul 3 şi articolul 58 alineatul (1) litera (a) din tratat le permit statelor membre să stabilească sisteme fiscale diferite în funcţie de locaţia investiţiei sau de reşedinţa fiscală a contribuabilului, fără ca aceasta să fie considerată o restricţie a liberei circulaţii a capitalului.

SECŢIUNEA A¹:Măsura în cauză nu constituie ajutor de stat

(35)Autorităţile spaniole şi cele treizeci de părţi interesate consideră că măsura în cauză nu constituie ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) din tratat, întrucât: (i) nu conferă un avantaj economic; (ii) nu favorizează anumite întreprinderi; şi (iii) nu denaturează sau nu ameninţă să denatureze concurenţa dintre statele membre. În conformitate cu logica sistemului fiscal spaniol, acestea susţin că măsura în cauză ar putea fi considerată o măsură generală care se aplică în mod nediscriminatoriu oricărui tip de întreprindere şi activitate.

SECŢIUNEA A¹^¹:Măsura în cauză nu conferă un avantaj economic

(36)Contrar poziţiei Comisiei, exprimate în decizia de iniţiere, autorităţile spaniole susţin că articolul 12 alineatul (5) din TRLIS nu constituie o excepţie la sistemul spaniol de impozitare a societăţilor comerciale, întrucât: (i) sistemul contabil spaniol nu este un punct de referinţă corespunzător care să susţină existenţa unei excepţii în sistemul fiscal; şi (ii) chiar dacă ar fi, caracterizarea fondului comercial financiar ca un activ depreciabil în timp a reprezentat, la nivel istoric, o trăsătură generală a sistemului contabil şi de impozitare a societăţilor comerciale din Spania.

(38)În al doilea rând, este incorect să se considere că amortizarea fondului comercial nu se încadrează în logica sistemului contabil spaniol, întrucât atât fondul comercial (¹⁸), cât şi fondul comercial financiar (¹⁹) pot fi amortizate pentru perioade de până la 20 de ani. Aceste norme empirice reflectă pierderea valorii activelor subiacente, corporale sau necorporale. Prin urmare, articolul 12 alineatul (5) din TRLIS nu constituie o excepţie, întrucât nu se îndepărtează de normele privind amortizarea fondului comercial prevăzute de sistemul contabil şi fiscal spaniol.

(40)În al patrulea rând, Comisia face trimitere, în mod incorect, la articolul 11 alineatul (4) şi articolul 89 alineatul (3) din TRLIS pentru a stabili existenţa unui avantaj. În decizia de iniţiere, Comisia susţine că nu este necesară nicio combinare de întreprinderi, nicio preluare a întreprinderii ţintă pentru a beneficia de pe urma articolului 12 alineatul (5) din TRLIS. Această afirmaţie reflectă o interpretare greşită a sistemului fiscal spaniol, întrucât cele două articole nu împiedică un grup de întreprinderi care obţin în comun controlul asupra unei întreprinderi ţintă să deducă o parte corespunzătoare din fondul comercial care provine din această operaţiune. Astfel, aplicarea celor două articole nu necesită controlul individual al întreprinderii ţintă pentru a beneficia de măsura în cauză. În acest context, ar fi necorespunzător să se considere că articolul 12 alineatul (5) din TRLIS oferă un tratament mai favorabil decât articolul 11 alineatul (4) sau articolul 89 alineatul (3) din TRLIS în ceea ce priveşte poziţia dominantă a beneficiarilor. În cele din urmă, trebuie observat că criteriul privind titlul de participare de 5 % respectă condiţiile prevăzute la articolul 89 alineatul (3) din TRLIS, precum şi practica şi orientările Comisiei (²⁰).

(41)Autorităţile spaniole subliniază că, de asemenea, Comisia se referă în mod incorect la articolul 12 alineatul (3) din TRLIS pentru a stabili un presupus avantaj în temeiul articolului 12 alineatul (5) din TRLIS: articolul 12 alineatul (3) se aplică situaţiilor de depreciere în cazul unei pierderi obiective înregistrate de întreprinderea ţintă, în timp ce articolul 12 alineatul (5) din TRLIS completează această dispoziţie şi reflectă pierderea valorii, care poate fi pusă pe seama deprecierii fondului comercial financiar.

(42)În al cincilea rând, Comunicarea Comisiei privind aplicarea normelor referitoare la ajutoare de stat în cazul măsurilor legate de impozitarea directă a activităţilor (²¹) (denumită în continuare „comunicarea Comisiei") prevede în mod explicit că normele privind amortizarea nu presupun ajutor de stat. Întrucât coeficientul actual de amortizare pentru fondul comercial financiar pe o perioadă de minim 20 de ani este acelaşi ca şi coeficientul de amortizare pentru fondul comercial, norma nu constituie o excepţie la sistemul fiscal general.

SECŢIUNEA A¹^²:Măsura în cauză nu favorizează anumite întreprinderi sau producţia

(44)În primul rând, Spania susţine că articolul 12 alineatul (5) din TRLIS este o măsură generală, întrucât este deschisă oricărei întreprinderi spaniole indiferent de activitate, sector, dimensiune, formă sau alte caracteristici. Singura condiţie pe care trebuie să o îndeplinească contribuabilul pentru a putea beneficia de măsura în cauză este să aibă reşedinţa fiscală în Spania. Faptul că nu toţi contribuabilii beneficiază de măsura în cauză nu înseamnă că aceasta este selectivă. Prin urmare, articolul 12 alineatul (5) din TRLIS nu este selectiv nici de fapt, nici de drept în sensul articolului 87 alineatul (1) din tratat. În consecinţă, prin scrisoarea din 14 iulie 2008, (²²) autorităţile spaniole au furnizat informaţii extrase din declaraţiile fiscale spaniole din 2006, care arată că toate tipurile de întreprinderi (IMM-uri şi întreprinderi mari), precum şi întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în diferite sectoare economice, au beneficiat de măsura în cauză. Autorităţile spaniole subliniază, de asemenea, că într-o hotărâre recentă (²³), Tribunalul de Primă Instanţă a indicat că un număr limitat de beneficiari nu este un aspect suficient pentru a stabili caracterul selectiv al măsurii, întrucât grupul respectiv poate reprezenta efectiv toate întreprinderile într-o anumită situaţie de drept şi de fapt. În special, autorităţile spaniole subliniază că măsura în cauză prezintă asemănări cu un caz recent (²⁴) pe care Comisia l-a considerat o măsură generală şi, prin urmare, acestea solicită acelaşi tratament.

(45)În al doilea rând, potrivit autorităţilor spaniole şi celor treizeci de părţi interesate, în decizia de iniţiere Comisia a amestecat conceptul de selectivitate şi condiţiile obiective ale măsurii în cauză, care se referă numai la anumite tranzacţii (de exemplu, deţinerea de titluri de participare într-o întreprindere străină ţintă). Într-adevăr, Comisia susţine că articolul 12 alineatul (5) din TRLIS este selectiv, întrucât investiţiile comparabile în întreprinderile spaniole nu beneficiază de acelaşi tratament. Cu toate acestea, Comisia nu recunoaşte că criteriul de selectivitate nu este determinat de faptul că beneficiarul măsurii în cauză este un grup de întreprinderi sau o companie multinaţională care deţine acţiuni într-o întreprindere ţintă. Faptul că o măsură aduce avantaje numai întreprinderilor care îndeplinesc criteriul obiectiv prevăzut de măsura în cauză nu determină ca aceasta să fie selectivă. Criteriul de selectivitate presupune că ar trebui impuse restricţii subiective asupra beneficiarului măsurii în cauză. Criteriul de selectivitate creat pentru această procedură nu este în conformitate cu practica anterioară a Comisiei şi este prea vag şi general. Extinderea acestui concept ar conduce la concluzia greşită că majoritatea cheltuielilor deductibile la nivel fiscal se încadrează în domeniul de aplicare a articolului 87 alineatul (1) din tratat.

(46)Autorităţile spaniole susţin în continuare că limitarea amortizării fondului comercial financiar la cel care provine din achiziţionarea unui titlu de participare semnificativ într-o întreprindere ţintă nu este suficientă pentru a înlătura caracterul general al măsurii în cauză, întrucât se aplică în mod nediscriminatoriu oricărei întreprinderi care are reşedinţa fiscală în Spania, fără alte cerinţe suplimentare. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie (²⁵), o măsură care aduce avantaje tuturor întreprinderilor de pe teritoriul naţional, fără excepţie, nu poate reprezenta, prin urmare, ajutor de stat.

(47)În al treilea rând, în ceea ce priveşte pragul de 5 %, acest nivel nu stabileşte o sumă minimă care va fi investită şi, prin urmare, măsura în cauză nu aduce avantaje numai întreprinderilor mari. În ceea ce priveşte faptul că vânzătorul nu este obligat să plătească câştiguri de capital pentru ca măsura în cauză să se aplice, autorităţile spaniole consideră că acest lucru nu este relevant, întrucât controlul asupra venitului obţinut în străinătate de un vânzător care nu este supus impozitării în Spania nu se încadrează în domeniul de competenţă a acestora. În cele din urmă, limitarea domeniului de aplicare a unei măsuri, din motive tehnice fiscale, la achiziţiile de titluri de participare în întreprinderi ţintă este în conformitate cu situaţia care decurge din punerea în aplicare a diferitor directive comunitare. De exemplu, ca urmare a Directivei 2003/49/CE a Consiliului din 3 iunie 2003 privind sistemul comun de impozitare, aplicabil plăţilor de dobânzi şi de redevenţe efectuate între societăţi asociate din state membre diferite (²⁶) (denumită în continuare „Directiva privind plata dobânzilor şi redevenţelor trans-frontaliere") şi a Directivei 2003/123/CE a Consiliului din 22 decembrie 2003 de modificare a Directivei 90/435/CEE privind regimul fiscal comun care se aplică societăţilor-mamă şi filialelor acestora din diferite state membre (²⁷) (denumită în continuare „Directiva privind societăţile-mamă şi filialele"), tratamentul fiscal al dividendelor, dobânzilor sau redevenţelor poate să difere, în funcţie de destinaţia plăţii: o întreprindere naţională sau străină.

(48)În al patrulea rând, introducerea măsurii în cauză este în orice caz justificată de principiul neutralităţii, care stă la baza întregii legislaţii fiscale spaniole. Acest principiu presupune că tratamentul fiscal al unei investiţii trebuie să fie neutru indiferent de instrumentele utilizate, fie ele cesionare de active, combinări de întreprinderi sau achiziţionare de acţiuni. Prin urmare, amortizarea fiscală a unei investiţii ar trebui să fie identică indiferent de instrumentul utilizat pentru a efectua achiziţia în cauză. Scopul final al măsurii respective, în această perspectivă mai largă, este să asigure libera circulaţie a capitalului prin evitarea unui tratament fiscal discriminatoriu între tranzacţii cu întreprinderi străine şi tranzacţii la nivel pur naţional. Având în vedere că achiziţiile de titluri de participare semnificative în întreprinderi străine ar putea conduce la o combinare de întreprinderi între întreprinderea receptoare şi cea achiziţionată fără obstacole juridice sau fiscale, fondul comercial care ar rezulta din motive fiscale ca urmare a combinării ar putea fi amortizat (²⁸). Cu toate acestea, nu poate exista fond comercial al operaţiunilor transfrontaliere, întrucât armonizarea la nivel comunitar nu este completă sau - chiar mai rău - întrucât nu există armonizare în afara Comunităţii. Conform autorităţilor spaniole (²⁹), sistemul fiscal spaniol prevede diferite scheme fiscale, ca în cazul achiziţiilor de titluri de participare în întreprinderi străine comparativ cu achiziţiile în întreprinderi spaniole (este imposibil să se efectueze operaţiuni de fuzionare, asumarea riscului etc.), pentru a obţine neutralitatea fiscală urmărită de legislaţia naţională spaniolă şi de legislaţia comunitară însăşi şi, de asemenea, pentru a asigura că sistemul fiscal spaniol este consecvent şi eficient. Deşi Directiva 90/434/CEE a Consiliului din 23 iulie 1990 privind regimul fiscal comun care se aplică fuziunilor, scindărilor, cesionării de active şi schimburilor de acţiuni între societăţile din diferite state membre (³⁰) (denumită în continuare „Directiva privind impozitarea transfrontalieră") a înlăturat barierele fiscale, Directiva 2005/56/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind fuziunile transfrontaliere ale societăţilor comerciale pe acţiuni (³¹) (denumită în continuare „Directiva privind fuziunile transfrontaliere") (³²) nu a fost încă transpusă în legislaţia naţională. În practică, această situaţie conduce la imposibilitatea efectuării de combinări de întreprinderi între societăţi din state membre diferite. Prin urmare, obiectivul măsurii în cauză este înlăturarea impactului negativ al acestor obstacole, de a căror existenţă Spania nu poate răspunde (³³). În consecinţă, limitarea domeniului de aplicare a măsurii în cauză la achiziţii transfrontaliere este necesară pentru a aplica principiul neutralităţii. Astfel, potrivit autorităţilor spaniole, sistemul fiscal spaniol tratează în mod diferit contribuabilii care se află în situaţii diferite (³⁴), asigurând prin aceasta neutralitatea sistemului fiscal spaniol, în conformitate cu sistemul fiscal spaniol însuşi şi cu tratatul. În special, la 16 iunie 2009, autorităţile spaniole au recunoscut că, deşi Directiva privind fuziunile transfrontaliere a avut un impact pozitiv, întreprinderile europene încă se confruntă cu o serie de obstacole (³⁵) în calea fuziunilor transfrontaliere din cauza lipsei de armonizare a legislaţiei naţionale (drepturile acţionarilor minoritari, drepturile creditorilor, aspecte legate de mărcile înregistrate, aspecte de reglementare mai extinse inclusiv legislaţia muncii, consideraţii politice şi strategice).

(49)În concluzie, măsura contestată este concepută pentru a înlătura barierele fiscale generate de sistemul fiscal spaniol în deciziile de investiţie prin penalizarea achiziţiilor de acţiuni în întreprinderi străine, faţă de cele în întreprinderile naţionale. Măsura în cauză garantează acelaşi tratament fiscal pentru ambele tipuri de achiziţii (achiziţii directe de bunuri şi achiziţii indirecte prin cumpărare de titluri de participare): fondul comercial care provine din ambele (fondul comercial direct şi fondul comercial financiar) poate fi, astfel, identificat pentru a promova integrarea diferitor pieţe, până la înlăturarea barierelor de fapt şi de drept în calea combinărilor transfrontaliere de întreprinderi. Prin urmare, autorităţile spaniole se asigură că contribuabilii pot alege să investească la nivel local sau transfrontalier fără a fi afectaţi de aceste obstacole. Articolul 12 alineatul (5) din TRLIS restabileşte practic condiţii echitabile de concurenţă, eliminând efectele adverse ale barierelor.

SECŢIUNEA A¹^³:Măsura în cauză nu denaturează concurenţa şi nici nu afectează comerţul comunitar

(50)Potrivit autorităţilor spaniole, Comisia nu a stabilit corespunzător cerinţelor legale faptul că articolul 12 alineatul (5) din TRLIS restricţionează concurenţa, întrucât (i) presupusa „piaţă pentru achiziţionarea de acţiuni în întreprinderi" nu reprezintă o piaţă relevantă pentru scopurile legislaţiei în domeniul concurenţei şi (ii) chiar dacă ar fi astfel, amortizarea fondului comercial financiar nu afectează prin sine poziţia concurenţială a întreprinderilor spaniole.

(52)În al doilea rând, întrucât măsura în cauză este deschisă oricărei întreprinderi spaniole fără restricţii, aceasta nu poate denatura concurenţa. Într-adevăr, orice întreprindere în aceeaşi situaţie ca beneficiar al măsurii în cauză poate beneficia de măsură, reducându-şi astfel sarcina fiscală, care ar anula orice avantaj concurenţial care ar putea decurge din aceasta. În plus, un nivel mai scăzut de impozitare într-un stat membru care poate majora avantajul concurenţial al întreprinderilor locale nu ar trebui să intre sub incidenţa normelor privind ajutorul de stat atât timp cât acesta este de natură generală.

(53)În cele din urmă, Comisia a examinat deja numeroase operaţiuni transfrontaliere spaniole în temeiul Regulamentului privind concentrările economice (³⁶) care ar fi putut beneficia de măsura în cauză. Cu toate acestea, Comisia nu şi-a exprimat nicio preocupare legată de potenţialele denaturări ale concurenţei în niciunul dintre cazurile respective.

(55)Pe o piaţă nearmonizată, ca urmare a concurenţei dintre sistemele fiscale, operaţiunile identice au un impact fiscal diferit în funcţie de locul de reşedinţă al comercianţilor. Această situaţie denaturează concurenţa, chiar dacă măsurile naţionale în cauză sunt măsuri generale. Cu alte cuvinte, denaturarea nu este rezultatul ajutorului de stat, ci al lipsei de armonizare. Dacă s-ar urmări în totalitate raţionamentul Comisiei, aceasta ar trebui să deschidă proceduri oficiale de investigare cu privire la sute de măsuri naţionale, ceea ce ar crea o situaţie de incertitudine juridică care afectează negativ investiţiile străine.

SECŢIUNEA A²:Compatibilitate

(57)În conformitate cu Planul de acţiune privind ajutoarele de stat (³⁷), o măsură poate fi considerată compatibilă dacă abordează un eşec al pieţei, dacă îndeplineşte obiective clar definite de interes comun şi dacă nu denaturează concurenţa şi comerţul intracomunitar într-un mod care contravine interesului comun. În cazul de faţă, eşecul pieţei este dificultatea (sau chiar imposibilitatea) de a efectua combinări transfrontaliere de întreprinderi. Efectul articolului 12 alineatul (5) din TRLIS este de a promova crearea de întreprinderi pan-europene, punând pe picior de egalitate achiziţiile naţionale şi transfrontaliere.

(58)Prin urmare, pentru autorităţile spaniole, articolul 12 alineatul (5) din TRLIS este compatibil cu piaţa comună, întrucât, în lipsa armonizării fiscale la nivel european, acesta îndeplineşte obiectivul eliminării barierelor în calea investiţiilor transfrontaliere în mod proporţional. Măsura în cauză urmăreşte în mod eficient înlăturarea impactului negativ al barierelor în calea combinărilor transfrontaliere de întreprinderi şi alinierea tratamentului fiscal al combinărilor locale şi transfrontaliere de întreprinderi pentru a asigura că deciziile luate în privinţa acestor operaţiuni nu se bazează pe considerente fiscale, ci exclusiv pe considerente economice.

SECŢIUNEA A³:Aşteptări legitime şi certitudine juridică

(59)În cele din urmă, şi în cazul în care Comisia declară că articolul 12 alineatul (5) din TRLIS constituie ajutor de stat incompatibil cu piaţa comună, Comisia trebuie să recunoască existenţa anumitor circumstanţe care justifică nerecuperarea presupusului ajutor de stat primit în temeiul articolului 12 alineatul (5) din TRLIS. Beneficiarii ar trebui să aibă dreptul să finalizeze amortizarea excepţională a fondului comercial financiar care corespunde achiziţiilor efectuate înainte de data publicării deciziei finale.

(60)În primul rând, Comisia pare să recunoască, în decizia de iniţiere, existenţa probabilă a aşteptărilor legitime. Prin urmare, în conformitate cu jurisprudenţa Tribunalului de Primă Instanţă (³⁸), această declaraţie constituie o indicaţie clară a existenţei aşteptărilor legitime. Întrucât decizia de iniţiere nu aduce atingere rezultatului investigaţiei oficiale, aşteptările legitime ar trebui recunoscute pentru toate operaţiunile care s-au desfăşurat înainte de data publicării deciziei finale.

(62)În al treilea rând, în conformitate cu concluzia la care a ajuns Comisia în situaţii similare (⁴⁰), aceasta a furnizat o serie de dovezi indirecte că articolul 12 alineatul (5) din TRLIS nu constituie ajutor de stat. Având în vedere aceste decizii, o întreprindere prudentă nu ar fi putut să prevadă adoptarea, de către Comisie, a unei poziţii contrare.

(63)În cele din urmă, măsura în cauză ar trebui să continue să se aplice tuturor operaţiunilor, înainte de data publicării unei decizii negative până la finalizarea amortizării fondului comercial financiar. Măsura în cauză corespunde dreptului de a deduce o anumită sumă, stabilită în momentul achiziţiei, a cărei deducere se întinde pe parcursul următorilor 20 de ani. În plus, datorită poziţiei adoptate de Comisie în cazuri similare (⁴¹), este justificat să se presupună că aşteptările legitime ar trebui să se menţină până la data publicării deciziei finale.

SECŢIUNEA B¹^¹:Măsura în cauză conferă un avantaj economic

(65)Potrivit celor două părţi, natura articolului 12 alineatul (5) din TRLIS este excepţională deoarece sistemul fiscal spaniol, cu excepţia acestei dispoziţii, nu permite nicio amortizare a fondului comercial financiar, ci numai o deducere în cazul unui test de depreciere. Până la introducerea articolului 12 alineatul (5) din TRLIS, legislaţia spaniolă privind impozitarea societăţilor comerciale nu a permis amortizarea titlurilor de participare, indiferent de înregistrarea sau nu a unei deprecieri efective. Acestea subliniază că articolul 12 alineatul (5) din TRLIS este, probabil, unic în context european, întrucât niciun alt stat membru nu are un sistem similar pentru tranzacţiile transfrontaliere, care nu implică achiziţionarea de acţiuni de control.

(66)În temeiul sistemului fiscal spaniol, fondul comercial poate fi amortizat numai în cazul unei combinări de întreprinderi - singura excepţie fiind măsura în cauză, care permite amortizarea în caz excepţional, şi anume atunci când se achiziţionează un titlu de participare minoritar într-o întreprindere ţintă. Acest fapt este divergent faţă de sistemul fiscal general, întrucât amortizarea este posibilă nu numai fără a exista o combinare de întreprinderi, ci şi în cazurile în care cumpărătorul nici măcar nu obţine controlul asupra întreprinderii străine ţintă. Prin urmare, articolul 12 alineatul (5) din TRLIS conferă un avantaj anumitor întreprinderi spaniole faţă de (a) alte întreprinderi spaniole care îşi desfăşoară activitatea numai la nivel naţional şi (b) alţi operatori comunitari care concurează la nivel internaţional cu beneficiarii spanioli ai măsurii în cauză.

(67)Din punct de vedere economic, autorităţile spaniole acordă un împrumut fără dobândă de care se poate beneficia pe o perioadă de douăzeci de ani (amânare de impozit fără dobândă) şi, de asemenea, lasă efectiv la discreţia debitorului data rambursării împrumutului fără dobândă - în cazul în care împrumutul este rambursat. Dacă investitorul nu transferă titlul de participare semnificativ, efectul este acelaşi ca şi anularea datoriei de către autorităţile spaniole. În acest caz, măsura se transformă într-o scutire fiscală permanentă.

(68)Conform estimărilor uneia din cele două părţi, ca urmare a măsurii în cauză, cumpărătorii spanioli, de exemplu în sectorul bancar, pot plăti cu aproximativ 7 % mai mult decât ar putea în alte circumstanţe. Totuşi, aceasta recunoaşte, de asemenea, că, întrucât preţul de ofertă este o combinaţie de diferite elemente suplimentare, măsura în cauză nu este singurul factor, deşi este, probabil, unul dintre factorii decisivi care determină agresivitatea ofertanţilor spanioli care beneficiază de măsura în cauză.

SECŢIUNEA B¹^²:Măsura în cauză favorizează anumite întreprinderi sau producţia de anumite bunuri

(69)Există o paralelă clară între cazul de faţă şi circumstanţele care au condus la hotărârea Curţii din 15 iulie 2004 (⁴²). În pofida argumentelor invocate de autorităţile spaniole, potrivit cărora măsura respectivă în ultimul caz nu este selectivă deoarece articolul 37 din TRLIS se aplică tuturor întreprinderilor spaniole care investesc la nivel internaţional, Curtea a concluzionat că măsura constituie ajutor de stat deoarece se limitează la o singură categorie de întreprinderi, şi anume cele care efectuează anumite investiţii la nivel internaţional. Acelaşi raţionament se poate aplica articolului 12 alineatul (5) din TRLIS. Prin urmare, selectivitatea articolului 12 alineatul (5) din TRLIS se datorează faptului că numai întreprinderile care achiziţionează titluri de participare în întreprinderi străine sunt eligibile pentru dispoziţia în cauză.

(70)În plus, numai întreprinderile care au o anumită dimensiune şi putere financiară în ceea ce priveşte operaţiunile multinaţionale pot beneficia de articolul 12 alineatul (5) din TRLIS. Deşi bilanţul întreprinderii face cunoscute valorile contabile ale activelor, este improbabil să reflecte, de asemenea, valorile tacite ale pieţei pentru active. Prin urmare, în practică, numai operatorii cu o participaţie care oferă control direct în întreprinderile ţintă au un acces suficient la evidenţele contabile ale unei întreprinderi pentru a determina valoarea tacită a pieţei pentru activele întreprinderii. În consecinţă, pragul de 5 % favorizează întreprinderile care desfăşoară operaţiuni multinaţionale.

(71)În plus, numai un operator spaniol care îşi desfăşoară activitatea în Spania are o bază spaniolă de impozitare şi poate beneficia de pe urma deprecierii. Prin urmare, numai întreprinderile cu reşedinţa în Spania, cu o bază spaniolă de impozitare semnificativă, pot beneficia efectiv de aceasta, întrucât avantajul potenţial este legat de amploarea operaţiunii spaniole, şi nu de achiziţie. Deşi articolul 12 alineatul (5) din TRLIS este conceput pentru a se aplica tuturor operatorilor cu sediul în Spania, în practică numai un număr limitat şi identificabil de întreprinderi cu o bază spaniolă de impozitare, care efectuează achiziţii străine în anul fiscal relevant şi au o bază de impozitare considerabilă în raport cu care pot compensa deducerea fondului comercial financiar, pot beneficia în urma aplicării măsurii în mod anual. Ca urmare, măsura în cauză oferă, de fapt, un tratament fiscal diferit chiar şi operatorilor spanioli care se află în aceeaşi poziţie de a efectua achiziţii în străinătate.

(72)Cele două părţi consideră că nu au putut să identifice niciun criteriu sau condiţie obiectivă sau orizontală sau care să justifice măsura în cauză. Dimpotrivă, acestea consideră că intenţia de la baza măsurii este să ofere un avantaj anumitor operatori spanioli. În plus, dacă măsura în cauză este inerentă în sistemul fiscal spaniol, atunci titlurile de participare străine achiziţionate înainte de această dată ar trebui, de asemenea, să poată beneficia de măsură, ceea ce nu este cazul deoarece reducerea impozitării este acordată numai pentru titlurile de participare achiziţionate după 1 ianuarie 2002.

SECŢIUNEA B¹^³:Măsura în cauză denaturează concurenţa şi afectează schimburile comerciale comunitare

(75)Ofertele publice de cumpărare presupun, de obicei, plata unei prime privind preţul acţiunii întreprinderii ţintă care genera aproape întotdeauna fond comercial financiar. În repetate rânduri, presa financiară a subliniat achiziţii considerabile de către întreprinderile spaniole şi avantajele fiscale respective care se majorează în urma normelor fiscale spaniole privind amortizarea fondului comercial financiar. Pentru una dintre aceste achiziţii de către o bancă de investiţii, avantajul fiscal care decurge din articolul 12 alineatul (5) din TRLIS a fost estimat la 1,7 miliarde EUR, sau 6,5 % din preţul de ofertă. Potrivit altei declaraţii, cumpărătorul spaniol a putut să liciteze cu aproximativ 15 % mai mult decât concurenţii care nu sunt spanioli.

(76)Măsura în cauză pare, de asemenea, să favorizeze anumite activităţi de export (ajutorul pentru export pentru achiziţiile de acţiuni străine) ale întreprinderilor spaniole, ceea ce contravine politicii consacrate a Comisiei (⁴⁴) în domeniu.

CAPITOLUL V:REACŢIA SPANIEI LA OBSERVAŢIILE PĂRŢILOR TERŢE

(78)Autorităţile spaniole subliniază că marea majoritate a observaţiilor părţilor terţe le susţin punctul de vedere. Numai două părţi consideră că măsura în cauză constituie ajutor de stat, în timp ce toate celelalte concluzionează că articolul 12 alineatul (5) din TRLIS nu constituie ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) din tratat. Altminteri, observaţiile ar fi fost trimise de mai puţini operatori economici. În plus, gama largă de activităţi şi dimensiuni ale părţilor terţe interesate denotă natura generală a măsurii în cauză.

(79)În ceea ce priveşte natura excepţională a măsurii în cauză, autorităţile spaniole resping această calificare, reamintind trăsătura comună a amortizării fondului comercial şi a fondului comercial financiar în conformitate cu normele contabile spaniole (⁴⁵). În plus, deducerea amortizării fondului comercial reprezintă regula generală a sistemului spaniol de impozitare a societăţilor comerciale în conformitate cu dispoziţiile articolului 11 alineatul (4) şi articolului 89 alineatul (3) din TRLIS. Articolul 12 alineatul (5) din TRLIS urmăreşte aceeaşi logică. Este incorect ca articolul 12 alineatul (3) din TRLIS să fie prezentat ca regulă generală pentru amortizarea fondului comercial financiar, întrucât acest articol se referă la deducerea titlurilor de participare în entităţi necotate. Dispoziţia este legată de deprecierea valorii contabile teoretice, şi nu de fondul comercial financiar. Articolele 12 alineatul (3) şi 12 alineatul (5) din TRLIS sunt două reguli generale complementare: prima se referă la deprecierea pusă pe seama pierderilor generate de întreprinderea ţintă, în timp ce cea de-a doua se referă numai la deducerea părţii de depreciere care se datorează deprecierii fondului comercial financiar. În cele din urmă, faptul că niciun alt stat membru nu dispune de o măsură similară cu măsura în cauză nu este relevant, întrucât sistemele fiscale nu sunt armonizate în cadrul Uniunii Europene.

(80)În ceea ce priveşte natura selectivă a măsurii în cauză, paralelele stabilite cu hotărârea Curţii din 15 iulie 2004 (⁴⁶) sunt incorecte, întrucât în acest caz Comisia a definit clar profilul beneficiarului, în timp ce în situaţia de faţă acest lucru nu a fost posibil. Într-adevăr, articolul 12 alineatul (5) din TRLIS nu impune existenţa niciunei legături între achiziţia titlului de participare şi exportul de bunuri şi servicii. Prin urmare, măsura în cauză nu are efectul de a spori exporturile de bunuri şi servicii spaniole. Faptul că această măsură neselectivă nu este disponibilă pentru operaţiuni la nivel naţional nu îi afectează natura generală. De fapt, obiectivul final al măsurii în cauză este acelaşi ca şi cel al Directivei privind impozitarea transfrontalieră, şi anume de a asigura că deciziile de investiţii se bazează pe consideraţii economice, şi nu fiscale. Prin urmare, întrucât este posibilă efectuarea de combinări de întreprinderi cu achiziţii naţionale şi nu cu achiziţii transfrontaliere, tratarea diferenţiată a operaţiunilor naţionale şi a celor transfrontaliere nu este numai justificată din punct de vedere juridic, ci şi necesară în vederea garantării neutralităţii sistemului fiscal.

(81)În ceea ce priveşte presupusele trăsături de denaturare ale măsurii în cauză, autorităţile spaniole subliniază că orice reducere fiscală care diminuează cheltuielile de exploatare ale unei întreprinderi măreşte avantajul concurenţial al beneficiarului. Totuşi, această afirmaţie nu este relevantă deoarece măsura în cauză este o măsură generală. Diferitele cote de impozit aplicate în statele membre, care afectează competitivitatea întreprinderilor care au sediul în aceste state, nu intră sub incidenţa normelor privind ajutoarele de stat. În plus, măsura în cauză nu s-a dovedit a afecta comerţul dintre statele membre. De asemenea, consecinţa amortizării fondului comercial financiar nu este neapărat creşterea preţului oferit de un concurent.

CAPITOLUL VI:EVALUAREA SCHEMEI

(83)Pentru a determina dacă o măsură constituie ajutor, Comisia trebuie să evalueze dacă măsura în cauză îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolul 87 alineatul (1) din tratat. Această dispoziţie specifică: „Cu excepţia derogărilor prevăzute de prezentul tratat, sunt incompatibile cu piaţa comună ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre". În lumina acestei dispoziţii, Comisia va evalua în continuare dacă măsura în cauză constituie ajutor de stat.

SECŢIUNEA A:Selectivitate şi avantaj inerente în măsură

(85)Comunicarea Comisiei (⁴⁷) prevede că: „În consecinţă, criteriul principal de aplicare a articolului 92 alineatul (1) [acum articolul 87 alineatul (1)] unei măsuri fiscale este faptul că măsura asigură în favoarea anumitor întreprinderi din statul membru o excepţie de la aplicarea sistemului fiscal. Astfel, este necesar să se determine mai întâi sistemul comun aplicabil. Apoi trebuie să se examineze dacă exceptarea de la sistem sau diferenţele din cadrul sistemului sunt justificate de «natura sau contextul general» al sistemului fiscal, altfel spus, dacă provin direct din principiile de bază sau directoare ale sistemului fiscal al statului membru în cauză".

(86)Conform jurisprudenţei Curţii de Justiţie (⁴⁸), „în ceea ce priveşte aprecierea condiţiei selectivităţii, care este o condiţie constitutivă a noţiunii de ajutor de stat, rezultă dintr-o jurisprudenţă constantă că articolul 87 alineatul (1) CE impune să se determine dacă, în cadrul unui anumit regim juridic, o măsură de ajutor de stat este de natură să «favorizeze anumite întreprinderi sau producerea anumitor bunuri» în raport cu altele care sar afla, faţă de obiectivul urmărit de regimul respectiv, într-o situaţie de fapt şi de drept comparabilă" (⁴⁹).

(87)De asemenea, Curtea a susţinut în repetate rânduri că articolul 87 alineatul (1) din tratat nu face deosebirea între cauzele şi obiectivele ajutorului de stat, ci le defineşte în raport cu efectele (⁵⁰). În special, măsurile fiscale, care nu constituie o adaptare a sistemului general la anumite caracteristici ale anumitor întreprinderi, dar au fost concepute ca un mijloc de îmbunătăţire a competitivităţii acestora, se încadrează în domeniul de aplicare a articolului 87 alineatul (1) din tratat (⁵¹).

(89)Astfel cum se explică mai detaliat în secţiunea următoare, Comisia consideră că măsura în cauză este selectivă în sensul că favorizează numai anumite grupuri de întreprinderi care efectuează anumite investiţii în străinătate şi că acest caracter specific nu este justificat de natura schemei, indiferent dacă sistemul de referinţă este definit ca normele privind tratamentul fiscal al fondului comercial în temeiul sistemului fiscal spaniol (a se vedea considerentele 92-114) sau ca tratamentul fiscal al fondului comercial care decurge dintr-un interes economic într-o întreprindere cu sediul în altă ţară decât Spania (a se vedea considerentele 115-119). Comisia consideră că măsura în cauză ar trebui evaluată în lumina dispoziţiilor generale ale sistemului de impozitare a societăţilor comerciale aplicabile situaţiilor în care apariţia fondului comercial conduce la un avantaj fiscal (a se vedea considerentele 35-55), în esenţă deoarece Comisia consideră că situaţiile în care fondul comercial financiar poate fi amortizat nu cuprind întreaga categorie de contribuabili care se află într-o situaţie de fapt şi de drept asemănătoare.

(90)În plus, chiar dacă s-ar alege un sistem de referinţă alternativ inspirat de cel sugerat de autorităţile spaniole (a se vedea considerentele 56-58), Comisia concluzionează că măsura în cauză tot ar reprezenta o măsură de ajutor de stat, mai ales datorită condiţiilor de fapt şi de drept diferite, necesare pentru diferitele scenarii pentru a beneficia de dispoziţiile privind fondul comercial care provine dintr-un interes economic într-o întreprindere cu sediul în altă ţară decât Spania.

(91)În cadrul acestui scenariu alternativ, măsura în cauză este prea imprecisă şi arbitrară, întrucât nu stabileşte nicio condiţie, cum ar fi existenţa unor situaţii specifice, definite din punct de vedere juridic care ar justifica tratamentul fiscal diferenţiat. În consecinţă, situaţiile care nu s-au dovedit suficient de diferite pentru a justifica o excepţie selectivă de la normele generale privind fondul comercial sfârşesc prin a beneficia de măsura în cauză. Prin urmare, Comisia consideră că măsura în cauză constă într-o reducere fiscală pentru anumite tipuri de costuri şi cuprinde o categorie vastă de tranzacţii în mod discriminatoriu, care nu se pot justifica prin diferenţe obiective între contribuabili şi, prin urmare, conduc la o denaturare a concurenţei (⁵³).

SECŢIUNEA A¹^¹:Sistemul de referinţă

(92)În decizia de iniţiere, Comisia a considerat că sistemul de referinţă corespunzător este sistemul spaniol de impozitare a societăţilor comerciale, în special normele privind tratamentul fiscal al fondului comercial financiar cuprinse în sistemul fiscal spaniol. Această abordare este în conformitate cu practica anterioară a Comisiei şi cu jurisprudenţa Curţilor Europene, care consideră sistemul obişnuit de impozitare a societăţilor comerciale ca fiind sistemul de referinţă (⁵⁴). Observaţiile autorităţilor spaniole subliniază că limitările combinărilor transfrontaliere de întreprinderi îi situează pe contribuabilii care achiziţionează titluri de participare în întreprinderi naţionale într-o situaţie de fapt şi de drept diferită faţă de cei care achiziţionează titluri de participare în întreprinderi străine. Potrivit autorităţilor spaniole, motivul acestui fapt este existenţa unor bariere care, în urma achiziţionării de titluri de participare, nu le permit investitorilor spanioli să efectueze combinări transfrontaliere, în timp ce acest lucru poate avea loc în context naţional.

(93)În primul rând, în ceea ce priveşte existenţa acestor presupuse bariere, trebuie subliniat că autorităţile spaniole şi cele treizeci de părţi interesate nu au furnizat informaţii detaliate privind existenţa barierelor şi s-au limitat, chiar şi în ultimele observaţii transmise, la afirmaţii generale şi nejustificate, subliniind trăsături generale cum ar fi diferenţe care decurg din lipsa punerii în aplicare a Directivei privind dreptul societăţilor comerciale, diferenţe privind drepturile acţionarilor minoritari, drepturile creditorilor, legislaţia muncii, marca naţională şi consideraţii politice sau comerciale generale. În cazul în care, pentru stabilirea domeniului de aplicare a articolului 87 din tratat, s-ar putea lua în considerare elemente nefondate şi generale precum acestea, noţiunea de ajutor ar risca să devină în mare parte arbitrară. În plus, aceste afirmaţii subiective nu sunt nici elaborate, nici justificate. În plus, autorităţile spaniole citează, de asemenea, Raportul Comisiei privind punerea în aplicare a Directivei privind ofertele publice de achiziţie (⁵⁵), însă acestea nu au explicat legătura dintre barierele din calea preluărilor şi presupusele bariere în calea combinărilor transfrontaliere de întreprinderi.

(94)În al doilea rând, în ceea ce priveşte natura presupuselor bariere, autorităţile spaniole şi cele treizeci de părţi nu au identificat în mod explicit nicio barieră fiscală pe piaţa comună. Începând cu 1 ianuarie 1992, data la care statele membre au trebuit să pună în aplicare Directiva privind impozitarea transfrontalieră, barierele fiscale în calea combinărilor transfrontaliere de întreprinderi au fost înlăturate. Prin urmare, se consideră că tratamentul fiscal al combinărilor de întreprinderi, în contextul operaţiunilor naţionale sau transfrontaliere, este armonizat. În ceea ce priveşte barierele nefiscale, în special cele ale legislaţiei privind societăţile comerciale, legate de ţara de reşedinţă a întreprinderii ţintă, Comisia consideră că, începând cu 8 octombrie 2004, data intrării în vigoare a Directivei 2001/86/CE a Consiliului din 8 octombrie 2001 de completare a statutului societăţii europene în ceea ce priveşte implicarea lucrătorilor (⁵⁶), alături de Regulamentul (CE) nr. 2157/2001 al Consiliului din 8 octombrie 2001 privind statutul societăţii europene (SE) (⁵⁷) sau, cel mai târziu, începând cu data transpunerii (⁵⁸) Directivei privind fuziunile transfrontaliere, obstacolele în calea combinărilor de întreprinderi au fost eliminate în cadrul pieţei comune. Prin urmare, tratamentul oferit de legislaţia privind societăţile comerciale combinărilor de întreprinderi este, cel puţin începând cu data de 15 decembrie 2007, acelaşi pentru operaţiunile naţionale şi transfrontaliere. Preambulul Legii spaniole nr. 3/2009 din 3 aprilie 2009 privind modificările structurale ale întreprinderilor (⁵⁹), de transpunere a Directivei privind dreptul societăţilor comerciale, confirmă această analiză, prevăzând că.....practica spaniolă cunoştea deja fuziunile transfrontaliere dintre întreprinderi supuse legislaţiei diferitor state membre... ". Comisia nu a fost notificată de autorităţile spaniole sau de cele treizeci de părţi interesate privind orice alt obstacol întemeiat care ar putea justifica tratamentul juridic diferit ca în cazul măsurii în cauză. Deşi autorităţile spaniole au oferit, la 16 iunie 2009, o listă de probleme (⁶⁰) legate de constrângerile asupra combinărilor transfrontaliere de întreprinderi, acest document nu conţine informaţii întemeiate sau elemente concrete relevante care să justifice aspectele discriminatorii ale măsurii în cauză.

(95)În al treilea rând, Comisia observă că, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie (⁶¹), în cazul în care statele membre nu tratează combinările transfrontaliere de întreprinderi în acelaşi mod ca şi combinările naţionale de întreprinderi, aceasta poate constitui o încălcare a obligaţiilor care decurg din tratat. Într-adevăr, dacă o lege naţională stabileşte o diferenţă de tratament între întreprinderi în funcţie de natura internă sau transfrontalieră a fuziunii, acest fapt poate împiedica exercitarea libertăţii de stabilire prevăzute în tratat. Mai precis, „o astfel de diferenţă de tratament constituie o restricţie în sensul articolelor 43 şi 48 din tratat, care contravine dreptului de stabilire şi poate fi permisă doar dacă urmăreşte un obiectiv legitim compatibil cu tratatul şi este justificată de motive imperative de interes public" (⁶²). În plus, trebuie reamintit că libertatea conferită Comisiei în aplicarea articolului 87 alineatul (3) din tratat nu îi permite să autorizeze statele membre să deroge de la dispoziţiile dreptului comunitar, altele decât cele privind aplicarea articolului 87 alineatul (1) din tratat (⁶³).

SECŢIUNEA A¹^²:Existenţa unei scutiri de la sistemul de referinţă respectiv

(97)Conform sistemului fiscal spaniol, baza de impozitare se calculează din situaţia contabilă, la care se aduc ulterior ajustări prin aplicarea anumitor norme fiscale. Ca observaţie preliminară şi în subsidiar, Comisia observă că măsura în cauză derogă de la sistemul contabil spaniol. Apariţia fondului comercial financiar poate fi calculată numai în mod abstract prin consolidarea conturilor întreprinderii ţintă cu cele ale întreprinderii receptoare. Cu toate acestea, în temeiul sistemului contabil spaniol, consolidarea conturilor este necesară în cazul unui „control" (⁶⁴) şi se realizează atât pentru asociaţiile naţionale de întreprinderi, cât şi pentru cele transfrontaliere, pentru a oferi situaţia globală a unui grup de întreprinderi supuse controlului unitar. De exemplu, se consideră că o astfel de situaţie există (⁶⁵) dacă întreprinderea-mamă deţine majoritatea drepturilor de vot ale filialei. Cu toate acestea, măsura în cauză nu necesită un astfel de control şi se aplică începând cu un nivel de 5 % de titluri de participare. În cele din urmă, Comisia subliniază, de asemenea, că începând cu data de 1 ianuarie 2005 (⁶⁶), în conformitate cu normele contabile, fondul comercial financiar nu mai poate fi amortizat de nicio întreprindere. Într-adevăr, în această privinţă cele treizeci de părţi interesate se referă la dispoziţii (⁶⁷) care nu mai sunt în vigoare în cadrul sistemului contabil actual din Spania. Ca urmare a Legii nr. 16/2007 din 4 iulie 2007 de reformare şi adaptare a dreptului comercial în domeniul contabilităţii în scopul armonizării contabile internaţionale în temeiul legislaţiei UE, precum şi a Decretului regal nr. 1514/2007 din 16 noiembrie 2007 privind planul general de contabilitate, din punct de vedere contabil nu mai este permisă nici amortizarea fondului comercial, nici a fondului comercial financiar. Aceste modificări ale legislaţiei contabile spaniole sunt în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaţionale de contabilitate (⁶⁸). Prin urmare, în lumina acestor considerente, măsura în cauză reprezintă o abatere de la normele contabile obişnuite aplicabile în Spania.

(98)Având în vedere aceste aspecte, datorită naturii fiscale a măsurii în cauză, existenţa unei excepţii trebuie evaluată în raport cu sistemul fiscal de referinţă, şi nu doar în mod contabil. În acest context, Comisia subliniază că sistemul fiscal spaniol nu a permis niciodată amortizarea fondului comercial financiar, cu excepţia dispoziţiilor articolului 12 alineatul (5) din TRLIS. În special, pentru tranzacţiile naţionale nu este posibilă o astfel de amortizare. Acest fapt este dovedit de următorii factori:

(99)În scopuri fiscale spaniole, fondul comercial poate fi înregistrat contabil numai separat în urma unei combinări de întreprinderi (⁶⁹), care se materializează fie în cazul achiziţiei sau cesionării activelor care constituie o activitate comercială independentă, fie în urma unei combinări legale de întreprinderi. În astfel de situaţii, fondul comercial se produce ca diferenţa contabilă dintre costul de achiziţie şi valoarea pe piaţă a activelor care constituie activitatea comercială achiziţionată sau deţinută de întreprinderea combinată. În cazul în care achiziţia activităţii comerciale a unei întreprinderi se efectuează prin intermediul achiziţionării acţiunilor acesteia, ca în cazul măsurii de faţă, fondul comercial poate surveni numai dacă întreprinderea receptoare realizează ulterior o combinare cu întreprinderea achiziţionată, asupra căreia va deţine controlul.

(100)Cu toate acestea, în cadrul măsurii în cauză, nu este necesar nici controlul, nici combinarea celor două activităţi comerciale. Este suficientă simpla achiziţionare a unui titlu de participare de minim 5 % într-o întreprindere străină. Prin urmare, permiterea faptului ca fondul comercial financiar, care este fondul comercial care ar fi fost înregistrat contabil dacă întreprinderile ar fi realizat o combinare, să figureze separat - chiar fără a exista o combinare de întreprinderi - constituie o derogare de la sistemul de referinţă. Trebuie subliniat că derogarea nu se datorează duratei perioadei în care este amortizat fondul comercial financiar în raport cu perioada care se aplică fondului comercial tradiţional (⁷⁰), ci tratamentului diferit de care se bucură tranzacţiile naţionale şi transfrontaliere. Măsura în cauză nu poate fi considerată o normă contabilă generală nouă de sine stătătoare deoarece nu este permisă amortizarea fondului comercial care decurge din achiziţionarea de titluri de participare naţionale. Având în vedere aceste considerente, Comisia concluzionează că măsura în cauză reprezintă o derogare de la sistemul de referinţă. După cum se va demonstra în considerentele 128-138, Comisia consideră că nici autorităţile spaniole, nici cele treizeci de părţi interesate nu au înaintat argumente suficient de convingătoare pentru a modifica această concluzie.

SECŢIUNEA A¹^³:Existenţa unui avantaj

(101)În temeiul articolului 12 alineatul (5) din TRLIS, o parte din fondul comercial financiar care decurge din achiziţionarea de titluri de participare în întreprinderi străine poate fi dedus din baza de impozitare prin derogare de la sistemul de referinţă. Prin urmare, prin reducerea sarcinii fiscale a beneficiarului, articolul 12 alineatul (5) din TRLIS le oferă un avantaj economic. Acesta este sub forma unei reduceri a impozitului la care ar fi supuse întreprinderile în cauză. Reducerea este proporţională cu diferenţa dintre preţul de achiziţie plătit şi valoarea de pe piaţă a activelor subiacente înregistrate contabil ale titlurilor de participare achiziţionate.

(103)În cazul în care titlurile de participare achiziţionate sunt revândute, o parte din avantaj ar fi recuperat prin intermediul impozitului pe câştigul din capital. Într-adevăr, permiţând amortizarea fondului comercial financiar, în cazul în care titlul de participare străin în cauză este revândut, suma dedusă ar conduce la majorarea câştigului din capital perceput în momentul vânzării. Cu toate acestea, în cazul acestor circumstanţe nesigure, avantajul nu ar dispărea în totalitate, întrucât impozitarea într-o etapă ulterioară nu ţine cont de costul de lichiditate. Astfel cum subliniază în mod îndreptăţit cele două părţi, din punct de vedere economic, valoarea avantajului este cel puţin similară cu cea a unei linii de credit fără dobândă care permite până la douăzeci de retrageri anuale ale celei de-a douăzecea părţi din fondul comercial financiar atât timp cât titlurile de participare sunt înscrise în registrele contabile ale contribuabilului.

(104)Luând un exemplu ipotetic, deja menţionat de Comisie în decizia de iniţiere, un titlu de participare achiziţionat în 2002 ar genera un avantaj care corespunde cu 20,6 % din valoarea fondului comercial financiar, dacă se presupune o rată actualizată a dobânzii de 5 % (⁷¹) şi având în vedere structura existentă a ratelor impozitelor pentru societăţile comerciale până în anul 2022 în conformitate cu dispoziţiile actuale ale Legii nr. 35/2006 (⁷²). Părţile terţe nu au contestat aceste cifre. În cazul revânzării titlurilor de participare achiziţionate, avantajul ar corespunde dobânzii care ar fi fost percepute contribuabilului pentru o linie de credit cu caracteristicile descrise în considerentul anterior.

(105)În cele din urmă, Comisia nu poate accepta opiniile autorităţilor spaniole şi ale celor treizeci de părţi interesate potrivit cărora beneficiarul final al măsurii în cauză ar fi vânzătorul titlului de participare străin deoarece ar primi un preţ mai ridicat. În primul rând, nu există un mecanism care să garanteze că avantajul este transferat pe deplin vânzătorului. În al doilea rând, preţul de achiziţie provine dintr-o serie de elemente diferite, nu numai din măsura în cauză. În al treilea rând, în situaţia ipotetică a transferării unui avantaj economic către vânzător, ca urmare a măsurii în cauză cumpărătorul îşi va majora preţul de achiziţie, ceea ce are o importanţă fundamentală în cazul unei tranzacţii competitive de achiziţionare.

SECŢIUNEA A¹^⁴:Justificarea măsurii prin logica sistemului fiscal spaniol

(107)Comisia consideră că, în temeiul jurisprudenţei consacrate a Curţii (⁷³), măsurile de introducere a unei diferenţieri între întreprinderi nu constituie ajutor de stat atunci când diferenţierea respectivă provine din natura structurii globale a sistemului de taxe din care fac parte. Această justificare bazată pe natura sau structura globală a sistemului fiscal reflectă consecvenţa unei anumite măsuri fiscale cu logica internă a sistemului fiscal în general.

(108)În această privinţă, Comisia consideră, în primul rând, că autorităţile spaniole nu au dovedit că efectul măsurii în cauză ar fi eliminarea dublei impozitări. De fapt, schema nu stabileşte nicio condiţie care să dovedească faptul că vânzătorul a fost impozitat în mod efectiv pentru câştigul obţinut din transferul titlului de participare, chiar dacă o astfel de condiţie este impusă pentru amortizarea fondului comercial care survine în urma unei combinări de întreprinderi (⁷⁴). Trebuie subliniat că, deşi autorităţile spaniole pretind că nu au competenţa de a exercita control asupra unui vânzător străin care desfăşoară operaţiuni în străinătate, Comisia observă că această condiţie este necesară pentru aplicarea altor dispoziţii fiscale spaniole (⁷⁵), dar nu pentru măsura în cauză.

(109)În al doilea rând, măsura contestată nu constituie un mecanism de evitare a dublei impozitări a dividendelor viitoare care ar fi impozitate la realizarea de profituri viitoare şi nu ar trebui impozitate de două ori atunci când sunt repartizate întreprinderii care deţine un titlu de participare semnificativ pentru a cărei achiziţie a fost plătit fondul comercial financiar. De fapt, măsura contestată nu creează nicio legătură între dividendele primite şi deducerea de care se bucură întreprinderea ca urmare a măsurii. Dimpotrivă, dividendele primite dintr-un titlu de participare semnificativ beneficiază deja atât de scutirea prevăzută la articolul 21 din TRLIS, cât şi de neutralitatea impozitării directe prevăzute la articolul 32 din TRLIS pentru a evita dubla impozitare la nivel internaţional. În această privinţă, amortizarea fondului comercial financiar produce un avantaj suplimentar în ceea ce priveşte achiziţionarea de titluri de participare semnificative în întreprinderile străine.

(110)În al treilea rând, autorităţile spaniole nu au dovedit că măsura în cauză ar constitui o prelungire a normelor privind deprecierea, care presupun că există o dovadă obiectivă a pierderilor, bazată pe o calculare detaliată şi obiectivă care nu este impusă de măsura în cauză. Dimpotrivă, articolul 12 alineatul (3) din TRLIS permite deduceri parţiale pentru deprecierea participaţiilor în entităţi naţionale şi străine care nu sunt cotate pe o piaţă secundară pentru deprecierile care se produc de la începutul până la sfârşitul exerciţiului fiscal. Măsura în cauză care, pentru beneficiari, este compatibilă cu articolul 12 alineatul (3) din TRLIS (⁷⁶), prevede deduceri suplimentare peste nivelul scăderii valorii contabile teoretice aferente deprecierii.

(111)În al patrulea rând, Comisia observă că fondul comercial financiar care decurge din achiziţionarea titlurilor de participare spaniole nu poate fi amortizat, în timp ce fondul comercial financiar al întreprinderilor străine poate fi amortizat în anumite condiţii. Tratamentul fiscal diferit al fondului comercial financiar al întreprinderilor străine faţă de cele naţionale reprezintă o diferenţiere introdusă de măsura în cauză care nu este nici necesară, nici proporţionată în ceea ce priveşte logica sistemului fiscal. De fapt, Comisia consideră că este disproporţionat ca schema în cauză să impună o impozitare nominală şi efectivă considerabil diferită pentru întreprinderi în situaţii comparabile doar pentru că unele dintre acestea efectuează investiţii în străinătate.

(112)În cele din urmă, autorităţile spaniole susţin, de asemenea, că măsura în cauză este justificată de principiul neutralităţii care trebuie aplicat în contextul impozitării societăţilor comerciale (⁷⁷). Într-adevăr, expunerea de motive din Legea privind impozitul pe profit (⁷⁸) în vigoare în momentul introducerii măsurii în cauză a făcut clară trimiterea la acest principiu. În această privinţă, Comisia subliniază că „principiul competitivităţii" (⁷⁹) invocat de autorităţile spaniole, care se referă în mod explicit la „o creştere a exporturilor", stimulează, de asemenea, această reformă. În acest context, trebuie reamintit că, în conformitate cu deciziile anterioare ale Comisiei (⁸⁰), este disproporţionat să se acorde o impozitare efectivă diferită întreprinderilor aflate în situaţii comparabile doar pentru că desfăşoară activităţi de export sau efectuează investiţii în străinătate. În plus, Comisia reaminteşte că, în conformitate cu afirmaţia Curţii, (⁸¹).....în timp ce principiile tratamentului fiscal egal şi sarcinii fiscale egale stau, fără îndoială, la baza sistemului fiscal spaniol, acestea nu le impun contribuabililor în situaţii diferite să primească acelaşi tratament... ".

(113)În lumina celor menţionate anterior, Comisia consideră că principiul neutralităţii nu poate justifica măsura în cauză. Într-adevăr, astfel cum subliniază şi cele două părţi, faptul că achiziţionarea unui titlu minoritar de participare de 5 % beneficiază de măsura în cauză denotă că aceasta ar cuprinde anumite situaţii care nu prezintă similarităţi reale. Astfel, se poate afirma că, în cadrul sistemului de referinţă, situaţiile diferite de fapt şi de drept sunt tratate în mod identic. Prin urmare, Comisia consideră că principiul neutralităţii nu poate fi invocat pentru a justifica măsura în cauză.

(114)În lumina considerentelor 107 şi 113, Comisia concluzionează că avantajul selectiv al schemei fiscale în cauză nu este justificat de natura sistemului fiscal. Prin urmare, trebuie să se considere că măsura contestată include un element discriminatoriu, sub forma unei limitări privind ţara în care se desfăşoară tranzacţia care beneficiază de avantajul fiscal (⁸²) - iar această discriminare nu este justificată de logica sistemului fiscal spaniol.

SECŢIUNEA A²:Raţionament suplimentar: analiza măsurii în cauză în temeiul unui sistem de referinţă care constă în tratamentul fondului comercial în tranzacţii cu ţări terţe

(115)Autorităţile spaniole au explicat că obiectivul măsurii în cauză este evitarea unei diferenţe de tratament fiscal între, pe de o parte, o achiziţie urmată imediat de o combinare de întreprinderi şi, pe de altă parte, o achiziţie de acţiuni fără o combinare de întreprinderi. Pe această bază, domeniul de aplicare a schemei contestate s-ar limita la achiziţionarea de titluri de participare semnificative într-o întreprindere care nu are sediul în Spania deoarece anumite obstacole ar îngreuna mai mult realizarea unei combinări de întreprinderi transfrontaliere decât în cazul uneia locale (⁸³). Ca urmare a acestor bariere, contribuabilii spanioli care investesc în străinătate s-ar situa, de fapt şi de drept, într-o situaţie diferită faţă de cei care investesc în Spania. Într-adevăr, autorităţile spaniole susţin că (⁸⁴): „Pe scurt, simpla natură diferenţiată a anumitor măsuri fiscale nu presupune neapărat că acestea reprezintă ajutor de stat, întrucât aceste măsuri trebuie, de asemenea, să fie examinate pentru a stabili dacă sunt necesare sau funcţionale în ceea ce priveşte eficienţa sistemului fiscal, în conformitate cu Comunicarea Comisiei. Prin urmare, sistemul fiscal spaniol prevede scheme fiscale diferite pentru situaţii diferite la nivel obiectiv, ca în cazul achiziţiilor de titluri de participare în întreprinderile străine spre deosebire de achiziţiile în întreprinderile spaniole (este imposibilă efectuarea de operaţiuni de fuziune sau de gestionare a riscului etc.) în vederea obţinerii neutralităţii fiscale impuse de legislaţia spaniolă internă şi de legislaţia comunitară însăşi, şi asigurând consecvenţa şi eficienţa logicii sistemului fiscal spaniol".

(116)Potrivit autorităţilor spaniole, oferirea unui anumit tratament fiscal achiziţiilor de titluri de participare trans-frontaliere ar fi necesară pentru a asigura neutralitatea sistemului fiscal spaniol şi pentru a evita tratarea mai favorabilă a achiziţiilor de titluri de participare spaniole. Pin urmare, potrivit autorităţilor spaniole şi celor treizeci de părţi interesate, cadrul corect de referinţă pentru evaluarea măsurii în cauză ar fi tratamentul fiscal al fondului comercial pentru achiziţiile străine.

(117)Deşi Comisia consideră că în cadrul actualei proceduri, autorităţile spaniole şi cele treizeci de părţi interesate nu au furnizat dovezi suficiente care să justifice tratamentul fiscal diferit al tranzacţiilor de achiziţionare de titluri de participare spaniole şi al celor dintre întreprinderile cu sediul în cadrul Comunităţii (după cum se descrie în considerentele 92-96), Comisia nu poate exclude complet a priori această diferenţiere în ceea ce priveşte tranzacţiile care implică ţări terţe. Într-adevăr, în afara Comunităţii, barierele juridice în calea combinărilor transfrontaliere de întreprinderi pot persista, ceea ce ar încadra tranzacţiile transfrontaliere într-o situaţie de fapt şi de drept diferită de tranzacţiile intracomunitare. Ca urmare, achiziţiile extracomunitare care ar fi putut conduce la amortizarea fiscală a fondului comercial - ca în cazul unui titlu de participare majoritar - pot fi excluse de la a beneficia de acest avantaj fiscal deoarece efectuarea de combinări de întreprinderi este imposibilă. Amortizarea fondului comercial financiar pentru aceste tranzacţii, care nu intră sub incidenţa cadrului de fapt şi de drept comunitar, poate fi necesară pentru a asigura neutralitatea fiscală.

SECŢIUNEA B:Prezenţa resurselor de stat

(121)Renunţarea la veniturile fiscale reduce taxele care sunt incluse în mod obişnuit în bugetul unei întreprinderi şi care, prin urmare, fără a reprezenta subvenţii propriu-zise, sunt asemănătoare în ceea ce priveşte caracteristicile şi au acelaşi efect. În acelaşi mod, o măsură care permite anumitor întreprinderi să beneficieze de o reducere a impozitului sau să amâne plata impozitului datorat în mod obişnuit conduce la ajutor de stat. Din punct de vedere bugetar şi în conformitate cu jurisprudenţa Curţii (⁸⁵) şi cu comunicarea Comisiei (⁸⁶), măsura în cauză conduce la o pierdere a veniturilor fiscale pentru stat, ca urmare a reducerii bazei de impozitare, care este echivalentă cu utilizarea resurselor de stat.

SECŢIUNEA C:Denaturarea concurenţei şi a schimburilor comerciale între statele membre

(123)Conform jurisprudenţei Curţii (⁸⁷), „[...] în scopul clasificării unei măsuri naţionale ca ajutor de stat interzis, nu este necesar să se demonstreze impactul real al ajutoarelor asupra schimburilor comerciale dintre statele membre şi o denaturare efectivă a concurenţei, ci numai să se analizeze dacă aceste ajutoare sunt susceptibile să afecteze schimburile şi să denatureze concurenţa. În special, atunci când un ajutor acordat de un stat membru consolidează poziţia unei întreprinderi în raport cu alte întreprinderi concurente în schimburile intracomunitare, acestea din urmă trebuie considerate ca fiind influenţate de ajutor [...]. De asemenea, nu este necesar ca întreprinderile beneficiare să participe ele însele la schimburile intracomunitare. Atunci când un stat membru acordă un ajutor unei întreprinderi, activitatea internă poate fi menţinută sau majorată, cu consecinţa că şansele întreprinderilor stabilite în alte state membre de a pătrunde pe piaţa acestui stat membru sunt diminuate. În plus, consolidarea unei întreprinderi care nu participase până în acel moment la schimburi comerciale intracomunitare o poate pune într-o situaţie care îi permite să pătrundă pe piaţa unui alt stat membru". În plus, în temeiul jurisprudenţei consacrate a Curţii (⁸⁸), pentru ca o măsură să denatureze concurenţa, este suficient ca beneficiarul ajutorului să concureze cu alte întreprinderi pe pieţe deschise concurenţei. Comisia consideră că condiţiile prevăzute de jurisprudenţă sunt îndeplinite din următoarele motive:

(124)În primul rând, măsura în cauză oferă un avantaj în privinţa finanţării şi, prin urmare, consolidează poziţia unităţii economice care poate fi formată de beneficiar şi întreprinderea ţintă. În această privinţă şi în conformitate cu jurisprudenţa Curţii (⁸⁹), simplul fapt de a deţine titluri de participare de control într-o întreprindere ţintă şi exercitarea controlului respectiv prin implicarea directă sau indirectă în gestionarea acesteia trebuie considerat ca fiind participarea la activitatea economică desfăşurată de întreprinderea controlată.

(125)În al doilea rând, măsura în cauză poate denatura concurenţa, cel mai evident în rândul concurenţilor europeni, oferind o reducere fiscală întreprinderilor spaniole care achiziţionează un titlu de participare semnificativ în întreprinderi ţintă. Această analiză este confirmată de faptul că mai multe întreprinderi s-au plâns sau au intervenit în urma deciziei de iniţiere, pentru a susţine că măsura în cauză a oferit un avantaj semnificativ, care a stimulat apetitul pentru fuziuni al întreprinderilor spaniole, mai ales în contextul licitaţiilor. Aceste intervenţii confirmă cel puţin că o serie de întreprinderi străine consideră că poziţia lor pe piaţă este afectată de măsura în cauză, indiferent de corectitudinea observaţiilor detaliate transmise în privinţa existenţei ajutorului.

SECŢIUNEA D¹:Reacţii faţă de datele extrase din declaraţiile fiscale din 2006 şi faţă de observaţiile privind hotărârea Curţii de Justiţie în cauza C-501/00

(128)În ceea ce priveşte datele extrase de autorităţile spaniole din declaraţiile fiscale din 2006 pentru a demonstra că măsura în cauză nu este selectivă (⁹⁰), Comisia subliniază lipsa generală de precizie a informaţiilor transmise. În primul rând, datele prezintă repartizarea beneficiarilor pe categorii (activitate, cifră de afaceri), însă nu indică dacă beneficiarii respectivi reprezintă un procent scăzut sau ridicat din fiecare categorie vizată. În al doilea rând, deşi statisticile bazate pe valoarea cifrei de afaceri a beneficiarilor ar putea constitui un indicator interesant pentru a demonstra că măsura în cauză se aplică tuturor întreprinderilor din Spania, trebuie subliniat că măsura în cauză este legată de achiziţionarea de titluri de participare. Acest tip de investiţie nu generează neapărat o cifră de afaceri semnificativă, ceea ce presupune, de exemplu, că societăţile holding pot fi incluse ca IMM-uri în datele respective. Prin urmare, pentru ca informaţiile să fie considerate relevante, ar fi necesar să se ţină cont de indicatori suplimentari, cum ar fi cifrele totale din bilanţ, precum şi dacă beneficiarii îşi pot consolida baza de impozitare cu alţi contribuabili spanioli. În al treilea rând, datele par a nu fi reprezentative şi pentru că nu conţin nicio indicare a nivelului de titluri de participare achiziţionate (titluri de participare majoritare sau numai minoritare) de beneficiari. În cele din urmă, datele primite nu oferă niciun indiciu pentru a putea stabili dacă sunt îndeplinite condiţiile din Recomandarea din 2003 a Comisiei privind IMM-urile (⁹¹). Prin urmare, potrivit Comisiei, concluzia sa privind caracterul selectiv al măsurii de ajutor contestate din cauza caracteristicilor legislaţiei în cauză nu a fost contestată de datele parţiale şi nereprezentative furnizate de autorităţile spaniole.

(129)Cu toate acestea, chiar dacă argumentele prezentate de autorităţile spaniole au fost completate de dovezi suplimentare, acest fapt nu ar înlătura natura selectivă a măsurii în cauză, întrucât numai unele întreprinderi beneficiază de măsură, în conformitate, de asemenea, cu hotărârea Curţii de Justiţie în cauza C-501/00 Spania/ Comisia (⁹²). Într-adevăr, în ceea ce priveşte clasificarea, de către autorităţile spaniole, a măsurii drept o măsură generală (⁹³) deoarece este deschisă oricărei întreprinderi cu sediul în Spania, trebuie amintită această hotărâre a Curţii. Cauza respectivă a vizat, de asemenea, o excepţie privind impozitul spaniol pe profit, mai exact o măsură numită „deducere pentru activităţi de export". Autorităţile spaniole au susţinut înaintea Curţii că schema este deschisă oricărei întreprinderi cu domiciliul fiscal în Spania. Cu toate acestea, Curtea a considerat că deducerea fiscală ar putea „să ofere avantaje numai unei singure categorii de întreprinderi, şi anume întreprinderi care desfăşoară activităţi de export şi efectuează anumite investiţii la care se face trimitere în măsura în cauză" (⁹⁴). Comisia consideră că şi în cazul de faţă măsura contestată urmăreşte favorizarea exportului de capital în afara Spaniei, pentru a consolida poziţia întreprinderilor spaniole în străinătate, îmbunătăţind astfel competitivitatea beneficiarilor schemei.

(130)În această privinţă este demn de menţionat că, în conformitate cu Curtea de Justiţie, „pentru a justifica măsurile contestate în ceea ce priveşte natura sau structura sistemului fiscal din care fac parte aceste măsuri, nu este suficient să se menţioneze că sunt destinate promovării comerţului internaţional. Este adevărat că un astfel de scop este un obiectiv economic, însă nu sa demonstrat că obiectivul respectiv corespunde logicii globale a sistemului fiscal. Faptul că măsurile contestate urmăresc un obiectiv al politicii comerciale sau industriale, precum promovarea comerţului internaţional prin susţinerea investiţiilor străine, nu este, prin urmare, suficient pentru ca acestea să nu fie clasificate drept «ajutor» în sensul articolului 4 alineatul (c) din CS" (⁹⁵). În situaţia de faţă, autorităţile spaniole au declarat pur şi simplu că măsura în cauză intenţionează să promoveze comerţul internaţional şi consolidarea întreprinderilor, fără a dovedi că o astfel de măsură este justificată de logica sistemului. În lumina celor menţionate anterior, Comisia îşi confirmă analiza potrivit căreia măsura în cauză este selectivă.

SECŢIUNEA D²:Reacţie la observaţiile privind practica Comisiei

(131)În ceea ce priveşte trimiterea la presupusa interpretare inovatoare a conceptului de selectivitate în cazul de faţă, trebuie subliniat în primul rând că această abordare coincide pe deplin cu practica decizională a Comisiei şi cu jurisprudenţa Curţii, astfel cum este descrisă în considerentul 92. Abordarea acestui caz nu se abate nici de la Decizia N 480/2007 a Comisiei (⁹⁶), la care fac trimitere autorităţile spaniole. Într-adevăr, această decizie a luat în considerare natura specifică a obiectivului urmărit, referindu-se (⁹⁷) la Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European şi Comitetul Economic şi Social European - Spre o utilizare mai eficientă a stimulentelor fiscale pentru cercetare şi dezvoltare (⁹⁸). În cazul de faţă, măsura contestată nu urmăreşte un obiectiv similar. În plus, spre deosebire de situaţia de faţă, măsura spaniolă vizată de decizia anterioară nu a făcut nicio deosebire între tranzacţiile naţionale şi internaţionale.

(132)În cele din urmă, în ceea ce priveşte derogarea de la sistemul de impozitare a societăţilor comerciale care decurge din punerea în aplicare a directivelor (⁹⁹) precum Directiva privind societăţile-mamă şi filialele sau Directiva privind plata dobânzilor şi redevenţelor transfrontaliere, Comisia consideră că situaţia care provine din punerea în aplicare a acestor directive este pe deplin conformă cu raţionamentul dezvoltat în prezenta decizie. În urma armonizării în cadrul Comunităţii, operaţiunile transfrontaliere din cadrul Comunităţii şi din cadrul fiecărui stat membru ar trebui considerate ca aflându-se într-o situaţie de fapt şi de drept comparabilă. În plus, Comisia doreşte să sublinieze că Tribunalul de Primă Instanţă a afirmat că (¹⁰⁰): „în stadiul actual de dezvoltare a dreptului comunitar, fiscalitatea directă este de competenţa statelor membre, deşi, conform unei jurisprudenţe constante, acestea din urmă trebuie să exercite această competenţă cu respectarea dreptului comunitar (a se vedea, în special, cauza C-391/97, Gschwind, Rec., 1999, p. I-5451, punctul 20) şi, prin urmare, să evite adoptarea, în acest context, a oricăror măsuri care ar putea să constituie ajutoare incompatibile cu piaţa comună".

SECŢIUNEA D³:Reacţie la observaţiile privind articolul 58 alineatul (1) litera (a) din tratat

(133)În primul rând, astfel cum s-a subliniat deja anterior, trebuie avut în vedere că, deşi impozitarea directă este de competenţa statelor membre, totuşi acestea trebuie să exercite această competenţă în conformitate cu legislaţia comunitară (¹⁰¹), inclusiv cu dispoziţiile din tratat privind ajutorul de stat. Cu alte cuvinte, articolul 58 alineatul (1) litera (a) din tratat trebuie interpretat într-un mod compatibil cu normele din tratat privind ajutoarele de stat, inclusiv cele care acordă Comisiei competenţe de control în domeniu.

(134)În plus, articolul 58 din tratat, astfel cum este invocat de autorităţile spaniole, trebuie să fie citit împreună cu articolul 56 din Tratatul CE, care interzice restricţiile privind circulaţia capitalului între statele membre. De fapt, articolul 58 alineatul (1) din tratat prevede că „Articolul 56 nu aduce atingere dreptului statelor membre: (a) de a aplica dispoziţiile incidente ale legislaţiilor fiscale care stabilesc o distincţie între contribuabilii care nu se găsesc în aceeaşi situaţie în ceea ce priveşte reşedinţa lor sau locul unde capitalurile lor au fost investite".

(135)Posibilitatea acordată statelor membre de articolul 58 alineatul (1) litera (a) din tratat, de a aplica dispoziţiile incidente ale legislaţiilor fiscale care stabilesc o distincţie între contribuabili în funcţie de reşedinţa lor sau de locul unde capitalurile lor au fost investite, a fost deja susţinută de Curte. În conformitate cu jurisprudenţa anterioară intrării în vigoare a articolului 58 alineatul (1) litera (a) din tratat, dispoziţiile fiscale naţionale care stabilesc unele distincţii, bazate, în special, pe reşedinţa contribuabililor, ar putea fi compatibile cu legislaţia comunitară cu condiţia să se aplice situaţiilor care nu sunt obiectiv comparabile (¹⁰²) sau ar putea fi justificate de motive prioritare în interesul general, legate mai ales de coeziunea sistemului fiscal (¹⁰³). În orice caz, obiectivele de natură pur economică nu pot constitui un motiv prioritar de interes general care să justifice restricţionarea unei libertăţi fundamentale garantate prin tratat (¹⁰⁴).

(136)De asemenea, în ceea ce priveşte perioada ulterioară intrării în vigoare a articolului 58 alineatul (1) litera (a) din tratat, Curtea a examinat prezenţa posibilă a unor situaţii obiectiv comparabile care ar putea justifica o legislaţie care restricţionează libera circulaţie a capitalului. Cu privire la anumite legislaţii fiscale, care au avut efectul de a descuraja contribuabilii care locuiesc într-un stat membru de la a-şi investi capitalul în întreprinderi cu sediul în alt stat membru şi care, de asemenea, au generat un efect restrictiv în ceea ce priveşte întreprinderile cu sediul în alte state membre, întrucât constituie un obstacol în calea strângerii de capital în statul membru în cauză, Curtea a susţinut constant că astfel de legislaţii nu pot fi justificate de o diferenţă obiectivă a situaţiilor de acest tip care să justifice diferenţa de tratament fiscal, în conformitate cu articolul 58 alineatul (1) litera (a) din tratat (¹⁰⁵).

SECŢIUNEA F:Compatibilitate

(143)Nu se aplică nici scutirea prevăzută la articolul 87 alineatul (3) litera (a), care autorizează ajutoare pentru promovarea dezvoltării economice a unor regiuni în care nivelul de trai este anormal de scăzut sau în care există un grad de ocupare a forţei de muncă extrem de redus deoarece măsura nu este condiţionată de desfăşurarea unei anumite activităţi în regiuni specifice (¹⁰⁸).

(¹⁰⁸)A se vedea alte exemple de practică anterioară a Comisiei, precum Decizia 2004/76/CE din 13 mai 2003 privind schema de ajutor pusă în aplicare de Franţa în favoarea cartierelor generale şi a centrelor logistice, JO L 23, 28.1.2004, p. 1, considerentul 73; a se vedea, de asemenea, din aceleaşi raţionamente, Decizia 2003/515/CE a Comisiei din 17 februarie 2003 privind schema de ajutor pusă în aplicare de Ţările de Jos pentru activităţi de finanţare internaţională, JO L 180, 18.7.2003, p. 52, considerentul 105; Decizia 2004/77/CE a Comisiei din 24 iunie 2003 privind schema de ajutor pusă în aplicare de Belgia sub forma unui regim fiscal de „ruling" aplicabil US Foreign Sales Corporations, JO L 23, 28.1.2004, p. 14, considerentul 70.

(145)În cele din urmă, măsura în cauză trebuie examinată în lumina articolului 87 alineatul (3) litera (c), care prevede acordarea ajutoarelor destinate să favorizeze dezvoltarea anumitor activităţi sau regiuni economice, în cazul în care acestea nu afectează schimburile comerciale într-o măsură care să contravină interesului comun. În această privinţă, trebuie observat în primul rând că măsura în cauză nu intră sub incidenţa niciunui cadru sau niciunei orientări care definesc condiţiile de a considera anumite tipuri de ajutor ca fiind compatibile cu piaţa comună.

(148)Comisia nu contestă că costurile pe care le presupun unele tranzacţii pot fi mai ridicate decât cele ale altor tranzacţii. Totuşi, întrucât aceste costuri reprezintă costuri reale care reflectă în mod exact natura proiectelor în curs de analizare - şi anume costurile aferente locaţiei geografice diferite sau contextului juridic diferit în care urmează să se desfăşoare - este eficient ca întreprinderile să ia în considerare pe deplin aceste costuri când iau decizii. Dimpotrivă, s-ar înregistra rezultate ineficiente dacă aceste costuri reale ar fi ignorate sau, într-adevăr, compensate de ajutorul de stat. De asemenea, se înregistrează aceleaşi diferenţe de cost real la compararea diferitor tranzacţii în cadrul aceleiaşi ţări, ca şi la compararea tranzacţiilor transfrontaliere, iar existenţa acestor diferenţe nu presupune că apar rezultate ineficiente pe piaţă.

(150)Pentru a se înregistra un eşec pe piaţă, trebuie să existe, în esenţă, externalităţi (efecte secundare pozitive) generate de tranzacţii sau informaţii semnificative incomplete sau asimetrice în urma cărora tranzacţiile care ar fi putut fi eficiente nu se mai efectuează. În timp ce, teoretic, acestea pot fi prezente în anumite tranzacţii, atât internaţionale, cât şi naţionale (de exemplu în contextul programelor comune de cercetare şi dezvoltare), nu se poate considera că sunt inerent prezente în toate tranzacţiile internaţionale, fără a mai menţiona tranzacţiile în cauză. În această privinţă, Comisia consideră că afirmaţia privind eşecurile pieţei nu poate fi acceptată.

(151)În plus, trebuie reamintit că, în momentul evaluării faptului dacă ajutorul poate fi considerat compatibil cu piaţa comună, Comisia pune în balanţă impactul pozitiv al măsurii în atingerea unui obiectiv de interes comun în raport cu potenţialele efecte secundare negative, precum denaturarea comerţului şi concurenţei. Planul de acţiune privind ajutoarele de stat, care se inspiră din practica existentă, a întocmit un „test de echilibru" în trei etape. Primele două etape vizează efectele pozitive ale ajutorului de stat, iar a treia abordează efectele negative şi echilibrarea care rezultă între efectele pozitive şi negative. Testul de echilibru este structurat astfel:

b)evaluarea faptului dacă ajutorul este bine conceput pentru a îndeplini obiectivul de interes comun, şi anume dacă ajutorul propus soluţionează eşecul pieţei sau îndeplineşte celelalte obiective. Pentru a evalua acest fapt, trebuie să se verifice dacă:

(153)Cea de-a doua etapă impune să se evalueze dacă ajutorul este conceput corespunzător pentru a atinge obiectivul specific de interes comun. Mai precis, ajutorul de stat trebuie să modifice comportamentul unei întreprinderi beneficiare astfel încât aceasta să se implice în activităţi care contribuie la atingerea obiectivului de interes comun, pe care nu l-ar atinge fără ajutor sau pe care l-ar atinge în mod limitat sau diferit. Autorităţile spaniole şi cele treizeci de părţi interesate nu au prezentat niciun argument specific care să demonstreze posibilitatea producerii acestui efect de stimulare.

(154)Cea de-a treia etapă abordează efectele negative ale ajutorului de stat. Deşi este bine conceput pentru a aborda un obiectiv de interes comun, ajutorul acordat unei anumite întreprinderi sau unui sector economic poate conduce la denaturări grave ale concurenţei şi comerţului între statele membre. În această privinţă, cele treizeci de părţi interesate consideră că schema de ajutor nu are impact asupra situaţiei competitive a întreprinderilor supuse impozitului pe profit în Spania, întrucât efectul financiar al articolului 12 alineatul (5) ar fi neglijabil. Cu toate acestea, astfel cum s-a indicat deja anterior în considerentul 101 et seq., există indicii serioase că efectul articolului 12 alineatul (5) este departe de a fi neglijabil. În plus, întrucât schema de ajutor este aplicabilă numai tranzacţiilor străine, aceasta are, în mod clar, efectul de a direcţiona denaturările concurenţei către pieţele străine.

(155)Ultima etapă în analiza compatibilităţii constă în evaluarea faptului dacă efectele pozitive ale ajutorului, în cazul în care acestea există, prevalează asupra efectelor negative. Astfel cum se indică mai sus, în această situaţie autorităţile spaniole şi cele treizeci de părţi interesate nu au demonstrat existenţa unui obiectiv specific care conduce la efecte pozitive clare. Acestea consideră, în termeni generali, că articolul 12 alineatul (5) din TRLIS îndeplineşte obiectivul comunitar de promovare a tranzacţiilor transfrontaliere, fără a iniţia evaluarea efectelor negative potenţiale şi efective ale măsurii în cauză. În orice caz, chiar presupunând că efectul pozitiv al măsurii este promovarea tranzacţiilor transfrontaliere prin eliminarea barierelor în calea acestor tranzacţii, Comisia consideră că efectele pozitive ale măsurii nu prevalează asupra celor negative, mai ales întrucât domeniul de aplicare a măsurii este imprecis şi general.

(156)În concluzie, Comisia consideră că, în ceea ce priveşte analiza, în special în temeiul articolului 87 alineatul (3) litera (c), avantajele fiscale acordate în temeiul măsurii în cauză nu sunt legate de investiţii, de crearea de locuri de muncă sau de anumite proiecte. Acestea eliberează pur şi simplu întreprinderile în cauză de taxele suportate de obicei de acestea şi, prin urmare, trebuie considerate ajutor de exploatare. Ca regulă generală, ajutorul de exploatare nu se încadrează în domeniul de aplicare a articolului 87 alineatul (3) litera (c), întrucât denaturează concurenţa în sectoarele în care se acordă şi, în acelaşi timp, nu poate prin natura sa să atingă niciunul dintre obiectivele prevăzute de dispoziţia respectivă (¹¹⁰). În conformitate cu practica standard a Comisiei, un astfel de ajutor nu poate fi considerat compatibil cu piaţa comună, întrucât nici nu facilitează dezvoltarea unor activităţi sau domenii economice, nici nu este limitat în timp, degresiv sau proporţional cu măsurile necesare în vederea remedierii unei anumite deficienţe economice din zonele respective. Rezultatul „testului de echilibru" confirmă această analiză.

SECŢIUNEA G:Recuperarea ajutorului

(159)În cazul în care se constată că ajutorul de stat acordat ilegal este incompatibil cu piaţa comună, consecinţa unei astfel de constatări este că ajutorul ar trebui recuperat de la beneficiari în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (¹¹¹). Prin recuperarea ajutorului, poziţia competitivă care exista înainte de acordarea acestuia este restabilită pe cât posibil. Niciun argument prezentat de autorităţile spaniole sau de cele treizeci de părţi interesate nu a justificat o abatere generală de la acest principiu de bază.

(160)Cu toate acestea, articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 prevede: „Comisia nu solicită recuperarea ajutorului în cazul în care aceasta ar contraveni unui principiu general de drept comunitar". Jurisprudenţa Curţii de Justiţie şi practica Comisiei au stabilit că un ordin de recuperare a ajutorului încalcă un principiu general al dreptului comunitar prin care, ca urmare a acţiunilor Comisiei, beneficiarul unei măsuri are aşteptări legitime potrivit cărora ajutorul a fost acordat în conformitate cu dreptul comunitar (¹¹²).

(161)În hotărârea sa în cauza Forum 187 (¹¹³). Curtea a declarat că „dreptul de a invoca principiul protecţiei încrederii legitime aparţine oricărui justiţiabil pe care o instituţie comunitară l-a determinat să nutrească speranţe întemeiate. Cu toate acestea, nimeni nu poate invoca o încălcare a acestui principiu în lipsa unor asigurări precise pe care i le-ar fi oferit administraţia. În aceeaşi măsură, atunci când un operator economic prudent şi avizat este în măsură să prevadă adoptarea unei măsuri comunitare de natură să îi afecteze interesele, el nu poate invoca acest principiu atunci când această măsură este adoptată".

(162)Autorităţile spaniole şi cele treizeci de părţi interesate au invocat, în esenţă, existenţa unor aşteptări legitime bazate, în primul rând, pe anumite răspunsuri ale Comisiei la întrebări parlamentare cu solicitare de răspuns scris şi, în al doilea rând, pe presupusa asemănare a schemei de ajutor cu măsuri anterioare care au fost declarate compatibile de către Comisie. În al treilea rând, autorităţile spaniole şi cele treizeci de părţi interesate consideră că, în conformitate cu principiul aşteptărilor legitime, Comisia nu poate solicita nici recuperarea deducerilor deja realizate, nici a tuturor deducerilor restante, până la perioada de 20 de ani stabilită prin TRLIS.

(163)În ceea ce priveşte presupusa similaritate a schemei de ajutor cu alte măsuri, care au fost considerate ca nereprezentând ajutor de stat, Comisia consideră că schema de ajutor este semnificativ diferită faţă de măsura evaluată de Comisie în decizia acesteia din 1984 privind centrele de coordonare belgiene (¹¹⁴). Măsura în cauză are un domeniu de aplicare diferit, întrucât nu vizează activităţile intragrup, ca în cazul centrelor de coordonare belgiene. În plus, măsura în cauză are o structură diferită, care determină să fie selectivă, în special deoarece se aplică numai tranzacţiilor care privesc alte ţări.

(165)În ceea ce priveşte prima perioadă, Comisia îşi confirmă răspunsurile la întrebările parlamentare adresate de Erik Mejier şi Sharon Bowles privind posibilul caracter de ajutor de stat al măsurii în cauză. Mai precis, în răspunsul la întrebarea parlamentară adresată de deputatul Erik Meijer, la 19 ianuarie 2006 un comisar a răspuns în numele Comisiei astfel: „Comisia nu poate confirma că ofertele ridicate ale întreprinderilor spaniole se datorează legislaţiei fiscale spaniole care le permite întreprinderilor să anuleze fondul comercial mai rapid decât omologii lor francezi sau italieni. Cu toate acestea, Comisia poate să confirme că aceste legislaţii naţionale nu se încadrează în domeniul de aplicare a normelor privind ajutoarele de stat, întrucât constituie mai degrabă norme generale de depreciere aplicabile tuturor întreprinderilor din Spania" (¹¹⁵). La 17 februarie 2006, ca răspuns la întrebarea parlamentară adresată de deputata Sharon Bowles, un comisar a răspuns în numele Comisiei astfel: „Potrivit informaţiilor pe care le deţinem în prezent, Comisia are impresia că normele (fiscale) spaniole privind anularea «fondului comercial» sunt aplicabile tuturor întreprinderilor din Spania, indiferent de dimensiune, sectoare, forme juridice sau dacă sunt private sau publice deoarece constituie norme generale de depreciere. Prin urmare, nu par a se încadra în domeniul de aplicare a normelor privind ajutoarele de stat" (¹¹⁶).

(166)Prin aceste declaraţii către Parlament, Comisia a oferit asigurări specifice, necondiţionate şi consecvente de aşa natură încât beneficiarii măsurii în cauză nutreau speranţe justificate că schema de amortizare a fondului comercial este legală, în sensul că nu se încadrează în domeniul de aplicare al normelor privind ajutoarele de stat, (¹¹⁷) şi că, prin urmare, orice avantaje care decurg din aceasta nu ar putea să fie supuse unor proceduri ulterioare de recuperare. Deşi aceste declaraţii nu au condus la o decizie formală a Comisiei de stabilire că schema de amortizare nu a constituit ajutor de stat, efectul acestora a fost echivalent din punct de vedere al creării unei aşteptări legitime, în special având în vedere că procedurile aplicabile de asigurare a respectării principiului colegialităţii au fost urmărite în acest caz. Întrucât noţiunea de ajutor de stat este obiectivă (¹¹⁸), iar Comisia nu are nicio putere discreţionară privind interpretarea acesteia - spre deosebire de procedura de evaluare a compatibilităţii - orice declaraţie precisă şi necondiţionată în numele Comisiei pentru ca o măsură naţională să nu fie considerată ajutor de stat va fi înţeleasă, în mod natural, ca însemnând că măsura nu a constituit ajutor de la început (şi înainte de declaraţia în cauză). Orice întreprindere care a fost anterior nesigură privind eligibilitatea viitoare, în temeiul normelor privind ajutoarele de stat, de a recupera avantajele pe care le-a obţinut în cadrul schemei de amortizare a fondului comercial care decurg din tranzacţiile efectuate înainte de declaraţiile Comisiei, ar fi putut concluziona ulterior că o astfel de incertitudine a fost nefondată, întrucât nu se putea aştepta să dea dovadă de o diligenţă mai mare decât Comisia în această privinţă. În aceste circumstanţe specifice şi ţinând cont de faptul că legislaţia comunitară nu impune demonstrarea unei legături cauzale între asigurările oferite de o instituţie comunitară şi comportamentul cetăţenilor sau întreprinderilor de care sunt legate aceste asigurări (¹¹⁹), orice întreprinzător diligent se poate aştepta în mod rezonabil din partea Comisiei să nu impună ulterior nicio recuperare (¹²⁰) privind măsurile pe care le-a clasificat anterior, într-o declaraţie adresată unei alte instituţii comunitare, ca nereprezentând ajutor, indiferent de data la care a fost încheiată tranzacţia care beneficiază de ajutor.

(167)În consecinţă, Comisia concluzionează că beneficiarii măsurii contestate au avut o aşteptare legitimă că ajutorul nu ar fi recuperat şi, prin urmare, nu necesită recuperarea ajutorului fiscal acordat beneficiarilor respectivi în contextul oricăror titluri de participare deţinute de orice întreprindere receptoare spaniolă, direct sau indirect într-o întreprindere străină înainte de data publicării (¹²¹) în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a Deciziei Comisiei de iniţiere a procedurii de investigaţie formală în temeiul articolului 88 alineatului (2) din tratat, care ar fi putut beneficia ulterior de măsura în cauză. Într-adevăr, începând cu data deschiderii investigării formale şi în conformitate cu practica acesteia (¹²²), Comisia consideră că un operator economic diligent ar fi trebuit să ia în considerare îndoielile pe care le-a exprimat cu privire la compatibilitatea măsurii în cauză.

(168)Comisia consideră, de asemenea, că beneficiarii respectivi ar trebui să continue să se bucure de avantajele măsurii în cauză până la sfârşitul perioadei de amortizare stabilite de măsură. Comisia confirmă că operaţiunile au fost planificate, iar investiţiile au fost efectuate în cadrul aşteptărilor rezonabile şi legitime privind un anumit grad de continuitate al condiţiilor economice, inclusiv măsura în cauză. Prin urmare, în conformitate cu jurisprudenţa anterioară a Curţii de Justiţie şi cu practica Comisiei (¹²³), în lipsa unui interes public prioritar (¹²⁴), Comisia consideră că beneficiarilor ar trebui să li se permită să beneficieze în continuare de avantajele măsurii în cauză, pe întreaga perioadă de amortizare prevăzută la articolul 12 alineatul (5) din TRLIS.

(169)În plus, Comisia consideră că trebuie avută în vedere o perioadă rezonabilă de tranziţie pentru întreprinderile care au obţinut deja, pe termen lung, drepturi în întreprinderi străine şi care nu au avut aceste drepturi pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin un an la data publicării deciziei de iniţiere. Prin urmare, Comisia consideră că întreprinderile care au îndeplinit toate celelalte condiţii relevante din articolul 12 alineatul (5) din TRLIS (a se vedea considerentul 21) până la 21 decembrie 2007, în afara condiţiei de a fi deţinut titlurile de participare pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin un an, ar trebui, de asemenea, să beneficieze de aşteptări legitime, dacă au avut aceste drepturi pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin un an la data de 21 decembrie 2008.

(170)Pe de altă parte, în situaţiile în care întreprinderea receptoare spaniolă nu a beneficiat de drepturi direct sau indirect până după data de 21 decembrie 2007, orice ajutor incompatibil va fi recuperat de la acest beneficiar cu excepţia cazului în care: în primul rând, înainte de 21 decembrie 2007, o întreprindere receptoare spaniolă şi-a asumat o obligaţie irevocabilă de a deţine aceste drepturi; în al doilea rând, contractul a cuprins o condiţie de suspendare legată de faptul că operaţiunea în cauză este supusă aprobării obligatorii a unei autorităţi de reglementare şi, în al treilea rând, operaţiunea a fost notificată înainte de 21 decembrie 2007. De fapt, după publicarea deciziei de iniţiere în Jurnalul Oficial, nu se poate susţine că un operator economic prudent nu ar fi putut să prevadă adoptarea unei măsuri comunitare care i-ar putea afecta interesele ca prezenta decizie. În lumina celor menţionate anterior, Comisia concluzionează că recuperarea are loc referitor la toate cazurile neacoperite de considerentele 167 şi 169 din prezenta decizie. Comisia consideră, de asemenea, că măsura în cauză nu constituie ajutor dacă, la momentul când beneficiarii s-au bucurat de avantajele acesteia, erau îndeplinite toate condiţiile prevăzute în legislaţia adoptată în temeiul articolului 2 din Regulamentul (CE) nr. 994/98 şi aplicabile în momentul beneficierii de deducerea fiscală.

(174)La calcularea sarcinii fiscale a beneficiarilor în lipsa măsurii de ajutor ilegal, autorităţile spaniole trebuie să se bazeze pe tranzacţiile desfăşurate în perioada anterioară publicării deciziei de iniţiere în Jurnalul Oficial, astfel cum se indică mai sus. Nu este posibil să se susţină că, în cazul în care avantajele ilegale nu ar fi existat, beneficiarii şi-ar fi structurat tranzacţiile în mod diferit pentru a-şi reduce sarcina fiscală. Astfel cum a menţionat clar Curtea în hotărârea Unicredito (¹²⁵), aceste consideraţii ipotetice nu pot fi luate în considerare în scopul calculării ajutorului.

CAPITOLUL VII:CONCLUZIE

(175)Comisia consideră că, în lumina jurisprudenţei menţionate anterior şi a caracteristicilor specifice cazului, articolul 12 alineatul (5) din TRLIS constituie o schemă de ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) din tratat în măsura în care se aplică achiziţiilor intracomunitare. Comisia consideră, de asemenea, că măsura în cauză, întrucât a fost pusă în aplicare cu încălcarea articolului 88 alineatul (3) din tratat, constituie o schemă de ajutor ilegal în măsura în care se aplică achiziţiilor intracomunitare. Cu toate acestea, având în vedere prezenţa aşteptărilor legitime până la data publicării deciziei de iniţiere, Comisia renunţă în mod excepţional la recuperarea oricăror avantaje fiscale care decurg din aplicarea schemei de ajutor pentru ajutorul legat de titlurile de participare deţinute direct sau indirect de o întreprindere receptoare spaniolă într-o întreprindere străină înainte de data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a Deciziei Comisiei de iniţiere a procedurii oficiale de investigare în temeiul articolului 88 alineatul (2), cu excepţia situaţiei în care, în primul rând, înainte de 21 decembrie 2007 o întreprindere receptoare spaniolă şi-a asumat o obligaţie irevocabilă de a deţine aceste drepturi; în al doilea rând, contractul a cuprins o condiţie de suspendare legată de faptul că operaţiunea în cauză este supusă aprobării obligatorii a unei autorităţi de reglementare şi, în al treilea rând, operaţiunea a fost notificată înainte de 21 decembrie 2007.

Decizia 2011/5/CE/28-oct-2009 privind amortizarea fiscală a Fondului comercial financiar în cazul achiziţionării unor titluri de participare străine C 45/07 (ex NN 51/07, ex CP 9/07) pusă în aplicare de Spania

Jurnalul Oficial 7L