Secţiunea 21 - Sancţiuni disciplinare - Decizia 2004/676/CE/24-sep-2004 privind statutul agenţilor din cadrul Agenţiei Europene de Apărare

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 29 Ianuarie 2007
Secţiunea C:Sancţiuni disciplinare
Art. 146
(1)AAIC poate impune următoarele sancţiuni:
a)avertisment scris;
b)mustrare;
c)suspendarea avansării într-o treaptă superioară pe o perioadă cuprinsă între o lună şi douăzeci şi trei de luni;
d)retrogradare în treaptă;
e)retrogradare temporară pe o perioadă cuprinsă între cincisprezece zile şi un an;
f)retrogradarea în cadrul aceleaşi grupe de funcţii;
g)încadrarea într-o grupă de funcţii inferioară, cu sau fără retrogradare;
h)destituirea din funcţie şi, după caz, o reţinere, pentru o perioadă determinată, din alocaţia de invaliditate; efectele sancţiunii nu se pot aplica şi succesorilor în drepturi ai agentului contractual. Cu toate acestea, în cazul unei astfel de reţineri, venitul fostului agent nu poate fi inferior minimului de subzistenţă corespunzător salariului de bază al unui agent temporar încadrat la gradul 1 prima treaptă, cumulat, după caz, cu alocaţiile familiale.
(2)În cazul în care agentul beneficiază de alocaţie de invaliditate, AAIC poate decide reţinerea, pentru o perioadă determinată, a unui procent din alocaţia sa de invaliditate; efectele acestei sancţiuni nu se pot aplica şi succesorilor în drepturi ai agentului contractual. Cu toate acestea, venitul agentului contractual nu poate fi inferior minimului de subzistenţă corespunzător salariului de bază al unui agent temporar încadrat la gradul 1 prima treaptă, cumulat cu alocaţiile familiale.
(3)Acelaşi caz de abatere disciplinară nu poate atrage mai multe sancţiuni disciplinare.
Art. 147
Sancţiunea disciplinară aplicată este proporţională cu gravitatea abaterii. Pentru a stabili gradul de gravitate al abaterii şi pentru a decide ce sancţiune disciplinară se impune se iau în considerare următoarele elemente:
(a)natura abaterii şi circumstanţele în care a fost săvârşită,
(b)dimensiunile prejudiciului adus integrităţii, reputaţiei şi intereselor agenţiei,
(c)gravitatea intenţiei sau neglijenţei în abaterea săvârşită,
(d)motivele care l-au determinat pe agent să săvârşească abaterea,
(e)gradul şi vechimea în muncă a agentului,
(f)măsura în care agentul este personal responsabil,
(g)nivelul atribuţiilor şi responsabilităţile agentului,
(h)dacă agentul este la prima abatere sau dacă a mai săvârşit abateri în trecut,
(i)comportamentul agentului pe perioada întregii sale cariere.