Secţiunea 1 - Măsuri de salvgardare globale - Acord din 27-iun-2014 între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Georgia, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 261L

În vigoare
Versiune de la: 15 Noiembrie 2023
SECŢIUNEA 1:Măsuri de salvgardare globale
Art. 37: Dispoziţii generale
(1)Părţile îşi reafirmă drepturile şi obligaţiile care le revin în temeiul articolului XIX din GATT 1994 şi al Acordului privind măsurile de salvgardare prevăzut în anexa 1A la Acordul OMC (denumit în continuare „Acordul privind măsurile de salvgardare”), precum şi al articolului 5 din Acordul privind agricultura prevăzut în anexa 1A la Acordul OMC (denumit în continuare „Acordul privind agricultura”).
(2)Regulile de origine preferenţiale stabilite în capitolul 1 (Tratamentul naţional şi accesul pe piaţă al bunurilor) de la titlul IV (Comerţ şi aspecte legate de comerţ) din prezentul acord nu se aplică prezentei secţiuni.
(3)Dispoziţiile prezentei secţiuni nu intră sub incidenţa capitolului 14 (Soluţionarea litigiilor) de la titlul IV (Comerţ şi aspecte legate de comerţ) din prezentul acord.
Art. 38: Transparenţă
(1)Partea care iniţiază o anchetă de salvgardare notifică celeilalte părţi această măsură, cu condiţia ca aceasta din urmă să aibă un interes economic substanţial în această privinţă.
(2)Fără a aduce atingere articolului 37 din prezentul acord, la cererea celeilalte părţi, partea care deschide o anchetă de salvgardare şi intenţionează să aplice măsuri de salvgardare furnizează imediat o notificare scrisă ad-hoc cu toate informaţiile pertinente care conduc la deschiderea unei anchete de salvgardare şi la impunerea unor măsuri de salvgardare, inclusiv, după caz, cu informaţiile referitoare la iniţierea unei anchete de salvgardare, la concluziile provizorii şi definitive ale anchetei şi oferă celeilalte părţi posibilitatea de a purta consultări.
(3)În sensul prezentului articol, se consideră că o parte are un interes economic substanţial atunci când figurează printre primii cinci furnizori ai produsului importat în cursul ultimilor trei ani, ca volum sau valoare absolută.
Art. 39: Aplicarea măsurilor
(1)Atunci când impun măsuri de salvgardare, părţile se străduiesc să le impună în aşa fel încât să afecteze cât mai puţin cu putinţă comerţul lor bilateral.
(2)În sensul alineatului (1) din prezentul articol, dacă una dintre părţi consideră că sunt îndeplinite cerinţele legale pentru impunerea unor măsuri de salvgardare definitive şi intenţionează să aplice astfel de măsuri, partea respectivă notifică celeilalte părţi acest lucru şi îi oferă acesteia posibilitatea de a desfăşura consultări bilaterale. Dacă nu se ajunge la nicio soluţie satisfăcătoare în termen de 30 de zile de la notificare, partea importatoare poate să adopte măsurile necesare pentru a remedia chestiunea.