Capitolul 3 - Mediu - Acord din 24-nov-2017 DE PARTENERIAT CUPRINZĂTOR ŞI CONSOLIDAT între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Armenia, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 23L

În vigoare
Versiune de la: 18 Octombrie 2024
CAPITOLUL 3:Mediu
Art. 45
Părţile îşi dezvoltă şi îşi consolidează cooperarea în chestiuni legate de mediu, contribuind astfel la obiectivul pe termen lung privind dezvoltarea durabilă şi înverzirea economiei. Se estimează că o mai bună protecţie a mediului va aduce beneficii cetăţenilor şi întreprinderilor din Uniunea Europeană şi din Republica Armenia, inclusiv ca urmare a îmbunătăţirii sănătăţii publice, a conservării resurselor naturale, a creşterii eficienţei economice şi de mediu, precum şi a utilizării de tehnologii moderne, mai curate, care contribuie la dezvoltarea unor modele de producţie mai durabile. Cooperarea se desfăşoară ţinând seama de interesele părţilor, pe baza egalităţii şi a beneficiului reciproc, de interdependenţa existentă între părţi în domeniul protecţiei mediului şi de acordurile multilaterale în acest domeniu.
Art. 46
(1)Cooperarea vizează conservarea, protejarea, îmbunătăţirea şi reabilitarea calităţii mediului, protecţia sănătăţii umane, utilizarea durabilă a resurselor naturale şi promovarea măsurilor la nivel internaţional pentru a aborda problemele de mediu regionale sau mondiale, inclusiv în următoarele domenii:
a)guvernanţa în materie de mediu şi aspectele orizontale, inclusiv planificarea strategică, evaluarea impactului asupra mediului şi evaluarea strategică de mediu, educaţia şi formarea, sistemele de monitorizare şi de informare în domeniul mediului, inspecţiile şi asigurarea respectării legislaţiei, răspunderea pentru daunele aduse mediului, combaterea infracţiunilor împotriva mediului, cooperarea transfrontalieră, accesul public la informaţiile legate de mediu, procesele de luare a deciziilor şi procedurile eficace de control administrativ şi jurisdicţional, şi
b)calitatea aerului;
c)calitatea apei şi gestionarea resurselor de apă, inclusiv gestionarea riscurilor de inundaţii, deficitul de apă şi seceta;
d)gestionarea deşeurilor;
e)protecţia naturii, inclusiv silvicultura şi conservarea biodiversităţii;
f)poluarea industrială şi pericolele de accidente industriale;
g)gestionarea substanţelor chimice.
(2)Cooperarea vizează, de asemenea, integrarea aspectelor legate de mediu şi în alte domenii de politică, în afara politicii de mediu.
Art. 47
Părţile se angajează, între altele:
(a)să facă schimb de informaţii şi de cunoştinţe de specialitate;
(b)să coopereze la nivel regional şi internaţional, în special în ceea ce priveşte acordurile multilaterale de mediu pe care le-au ratificat părţile, şi
(c)să coopereze în cadrul agenţiilor relevante, după caz.
Art. 48
Cooperarea cuprinde, între altele, următoarele obiective:
(a)elaborarea unei strategii naţionale generale în domeniul mediului pentru Republica Armenia, care să cuprindă:
(i)reformele instituţionale planificate (cu termenele aferente) pentru asigurarea punerii în aplicare şi a respectării legislaţiei în materie de mediu;
(ii)împărţirea competenţelor pentru administraţia în domeniul mediului la nivel naţional, regional şi municipal;
(iii)proceduri de luare a deciziilor şi de punere în aplicare a deciziilor;
(iv)proceduri privind promovarea integrării mediului în alte domenii de politică;
(v)promovarea unor măsuri privind economia verde şi a ecoinovării, identificarea resurselor umane şi financiare necesare şi un mecanism de revizuire şi
(b)dezvoltarea de strategii sectoriale pentru Republica Armenia (inclusiv termene şi obiective de referinţă clar definite în materie de punere în aplicare, responsabilităţi administrative, precum şi strategii de finanţare pentru investiţii în infrastructură şi tehnologie) cu privire la:
(i)calitatea aerului;
(ii)calitatea apei şi gestionarea resurselor de apă;
(iii)gestionarea deşeurilor;
(iv)biodiversitate, conservarea naturii şi silvicultură;
(v)poluarea industrială şi pericolele de accidente industriale şi
(vi)produsele chimice.
Art. 49
Aspectele abordate în prezentul capitol vor face obiectul unui dialog regulat.
Art. 50
Republica Armenia realizează apropierea legislaţiei sale de actele Uniunii Europene şi de instrumentele internaţionale menţionate în anexa III în conformitate cu dispoziţiile din anexa respectivă.