Titlul iv - Încetarea acordului, distribuţie - Acord din 02-mai-1978 între Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Belgia, Danemarca, Republica Federală Germania, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Ţările de Jos şi Regatul Unit, state membre ale acestei Comunităţi (statele membre), pe de o parte, şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (Asociaţia), pe de altă parte

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
TITLUL IV:Încetarea acordului, distribuţie
Art. 1
În cazul în care prezentul acord nu a produs efecte la 31 decembrie 1978 sau la orice dată ulterioară care poate fi convenită între Comunitatea Economică Europeană şi Asociaţie, prezentul acord şi toate obligaţiile părţilor care decurg din acesta încetează de îndată.
Art. 2
În cazul în care totalitatea principalului tuturor creditelor de acţiune specială retras de beneficiarii creditelor respective a fost rambursat şi returnat statelor membre în conformitate cu titlul II articolul 8 din prezentul acord, prezentul acord şi toate obligaţiile părţilor care decurg din acesta încetează de îndată.