Secţiunea 2 - Arbitrajul - Statut din 2011 al PROFESIEI DE AVOCAT
M.Of. 898
În vigoare Versiune de la: 13 Septembrie 2024
SECŢIUNEA 2:Arbitrajul
SUBSECŢIUNEA 1:Dispoziţii generale
Art. 251
(1)Litigiile dintre avocaţi cu privire la relaţiile profesionale, precum cele care se nasc din contracte de colaborare sau de salarizare, cele dintre asociaţi ori care privesc conlucrarea între diferitele forme de exerciţiu al profesiei, vor fi supuse dispoziţiilor prezentei secţiuni.
(2)Petentul va sesiza decanul baroului printr-o cerere în care va expune obiectul litigiului, situaţia de fapt şi temeiul de drept.
(3)Cererea va fi comunicată părţii reclamate, care va fi invitată să îşi precizeze, în scris, punctul de vedere.
SUBSECŢIUNEA 2:Medierea
Art. 252
(1)Decanul baroului poate propune părţilor o procedură de mediere şi le comunică numele mediatorului pe care l-a propus.
(2)Dacă una dintre părţi refuză medierea, litigiul nu va putea fi soluţionat decât prin procedura arbitrajului prevăzută de art. 255 şi următoarele.
Art. 253
(1)După ce părţile au acceptat propunerea de mediere, decanul baroului va fixa durata procedurii de mediere, care nu poate fi mai mare de 3 luni. În cazul litigiilor ce decurg din contracte de colaborare sau de salarizare, termenul nu poate fi mai mare de o lună.
(2)Activitatea mediatorului este gratuită.
Art. 254
(1)Mediatorul poate proceda la consultarea părţilor fie împreună, fie separat, pentru a constata punctele asupra cărora există divergenţă şi modalităţile în care interesele părţilor pot fi conciliate.
(2)La sfârşitul medierii, mediatorul va redacta un proces-verbal semnat şi de părţi, în care va consemna concilierea acestora. În caz de eşec parţial sau total al medierii, procesul-verbal va cuprinde pretenţiile asupra cărora părţile au convenit sau, după caz, punctele asupra cărora părţile au opinii diferite şi care vor fi comunicate decanului pentru a da curs procedurii arbitrajului.
(3)Procesul-verbal va fi comunicat decanului, care, în cazul consemnării eşecului medierii, îl va comunica părţilor în vederea parcurgerii procedurii arbitrajului.
SUBSECŢIUNEA 3:SUBSECŢIUNEA 3: Curtea de Arbitraj Profesional a AvocaţilorArt. 255
Când litigiul nu a putut fi soluţionat integral prin mediere, partea interesată poate declanşa procedura arbitrajului, care va fi supusă dispoziţiilor art. 343-368 din Codul de procedură civilă şi dispoziţiilor de mai jos.
Art. 256
(1)Partea interesată formulează cerere de arbitrare, pe care o înaintează decanului baroului.
(2)Cererea de arbitrare va cuprinde numele sau denumirea pârâtului, obiectul litigiului, situaţia de fapt, probele, temeiurile de drept şi numele arbitrului propus.
(3)Cererea, precum şi înscrisurile care o însoţesc vor fi depuse în atâtea exemplare câte părţi sunt şi unul pentru decan.
Art. 257
(1)Primind cererea de arbitrare, decanul baroului o va comunica de îndată pârâţilor.
(2)În cazul în care pârâtul este o formă asociativă de exercitare a profesiei, comunicarea se face către reprezentantul acesteia.
(3)Pârâtul, în termen de 15 zile de la primirea cererii, va depune întâmpinare în care va arăta punctul său asupra faptelor expuse în cererea de arbitrare. În acelaşi termen poate formula cerere reconvenţională, care va îndeplini aceleaşi condiţii de formă ca şi cererea de arbitrare.
Art. 258
(1)În cazul în care părţile nu se înţeleg asupra persoanei arbitrului, decanul va desemna un avocat din barou.
(2)Funcţia de arbitru poate fi îndeplinită numai de un avocat cu cel puţin 10 ani vechime neîntreruptă în profesie şi care se bucură de o bună reputaţie.
(3)Activitatea arbitrului este remunerată potrivit regulilor stabilite de decan.
(4)Avocatul desemnat ca arbitru nu poate refuza această însărcinare fără o justificare întemeiată.
Art. 259
(1)În procedura arbitrală, părţile pot fi asistate de un avocat.
(2)În toate cazurile arbitrajul va respecta principiul contradictorialităţii. În acest sens o copie a tuturor actelor depuse de una din părţi va fi comunicată celeilalte părţi.
(3)Şedinţele de judecată nu sunt publice.
Art. 260
Termenul de arbitraj este de 5 luni şi poate fi prelungit numai în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă.
Art. 261
Dacă părţile nu convin altfel, litigiul se va soluţiona exclusiv în drept. În toate cazurile se vor avea în vedere uzanţele profesionale şi regulile deontologice.
Art. 262
(1)Prin grija decanului, se va comunica fiecărei părţi o copie a hotărârii arbitrale.
(2)Executarea hotărârii arbitrale se realizează în condiţiile art. 367-368 din Codul de procedură civilă.
Art. 263
(1)În situaţia în care decanul baroului este implicat într-un litigiu arbitral de natura celui prevăzut la articolele din prezenta subsecţiune, atribuţiile prevăzute la art. 257, 258 şi 262 vor fi exercitate de către preşedintele U.N.B.R., iar arbitrul va fi desemnat dintre membrii Comisiei permanente a U.N.B.R.
(2)În litigiile arbitrale în care hotărârile sunt susceptibile a fi executate pe teritoriul unui stat străin, avocatul străin implicat în arbitraj va semna o declaraţie potrivit căreia recunoaşte caracterul definitiv şi executoriu al hotărârii arbitrale ce se va pronunţa.