Capitolul vii1 - Fundaţia APME - Statut din 2008 al Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România

M.Of. 214

În vigoare
Versiune de la: 23 Iulie 2020
CAPITOLUL VII1:Fundaţia APME
Art. 1012
(1)Fundaţia APME este parte componentă a Cultului Creştin Penticostal din România şi a fost înfiinţată în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Scopul principal al fundaţiei este promovarea viziunii misionare şi mobilizarea bisericilor penticostale aparţinând Cultului Creştin Penticostal, în vederea îndeplinirii mandatului biblic al Marii Trimiteri, şi susţinerea de proiecte educaţionale, social-umanitare şi cultural-religioase în străinătate.
Art. 1013
Activitatea Fundaţiei APME este coordonată de Consiliul director, format din 7 membri, aprobaţi de Consiliul bisericesc, şi condus de un preşedinte, validat de către Consiliul bisericesc.
Art. 1014
(1)Preşedintele Fundaţiei APME reprezintă această instituţie în raporturile sale cu terţii şi Consiliul bisericesc.
(2)Conducerea operativă a Fundaţiei APME se realizează de către preşedintele fundaţiei. Acestuia îi revine sarcina gestionării în bune condiţii a activităţii curente a fundaţiei.
Art. 1015
(1)Fundaţia APME prezintă anual spre aprobare Consiliului bisericesc bugetul şi execuţia bugetară.
(2)Fundaţia APME se supune controlului anual al Comisiei de cenzori a Cultului Creştin Penticostal.