Art. 69. - Statut din 2008 al Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România
M.Of. 214
În vigoare Versiune de la: 23 Iulie 2020
Art. 69
Atribuţiile comunităţii regionale, teritoriale sau etnice sunt:
a)reprezintă autoritatea delegată a Cultului Creştin Penticostal în teritoriu;
b)asistă bisericile locale în lucrarea de zidire spirituală, de vestire a Evangheliei şi de educaţie creştină;
c)încurajează şi ajută la înfiinţarea de noi biserici;
d)pregăteşte slujitori duhovniceşti pentru bisericile din cadrul comunităţii;
e)asistă bisericile, la solicitarea acestora sau prin autosesizare, şi intervine când situaţia o impune în probleme de disciplină bisericească, având statut de instanţă de apel;
f)hotărăşte asupra propunerilor făcute de biserici cu privire la ordinarea de noi slujitori;
g)efectuează, la cerere, angajarea şi plata personalului care deserveşte bisericile locale, din fondurile provenite de la acestea, precum şi angajarea şi plata personalului propriu, validează şi revocă diaconi şi prezbiteri atunci când este cazul;
h)îndrumă şi exercită controlul de legalitate în problemele financiare ale bisericilor;
i)îndeplineşte alte activităţi specifice pentru realizarea obiectivului pentru care a fost constituită.