Art. 51. - Adunarea generală a bisericii are următoarele atribuţii: - Statut din 2008 al Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România

M.Of. 214

În vigoare
Versiune de la: 23 Iulie 2020
Art. 51
(1)Adunarea generală a bisericii este alcătuită din toţi membrii care beneficiază de drepturi depline şi este statutară dacă s-a anunţat de către pastor sau un delegat al acestuia cu cel puţin două săptămâni înainte, precizându-se scopul, indiferent de numărul celor prezenţi.

(11)Adunarea generală ia hotărâri valabile cu votul a jumătate plus unu din membrii prezenţi.

(2)Adunarea generală a bisericii se întruneşte o dată pe an în şedinţă ordinară, şi ori de câte ori este nevoie, în şedinţe extraordinare.
(3)Adunarea generală a bisericii are următoarele atribuţii:
a)alege pastorul bisericii şi îl pune în slujbă cu acordul comunităţii regionale, teritoriale sau etnice şi în prezenţa delegatului acesteia;
b)aprobă solicitarea de supunere la vot a reconfirmării oricărui slujitor ordinat, făcută de către pastor sau de către Comitetul bisericii. Reconfirmarea se face cu majoritatea simplă;
c)alege comitetul bisericii şi conducătorul acesteia, acolo unde nu există un pastor local, la expirarea mandatului sau când situaţia o impune;
d)votează candidaţii propuşi spre ordinare;

e)aprobă execuţia bugetară şi descărcarea de gestiune a comitetului bisericii, precum şi bugetul bisericii;
f)aprobă dobândirea şi înstrăinarea imobilelor;

g)hotărăşte mutarea lăcaşului de cult la o altă adresă.

(4)Adunarea generală a bisericii se convoacă şi este prezidată de pastor, iar în lipsa acestuia, de către un alt membru cu funcţie de răspundere: pastor asistent, prezbiter, diacon sau conducător de biserică, delegat de pastor ori de Comunitatea regională, teritorială sau etnică.
(5)[textul din Art. 51, alin. (5) din capitolul III, sectiunea 5, subsectiunea 3 a fost abrogat la 20-oct-2015 de Art. I, punctul 35. din Ordinul 125/2015]
(6)[textul din Art. 51, alin. (6) din capitolul III, sectiunea 5, subsectiunea 3 a fost abrogat la 23-iul-2020 de Art. I, punctul 54. din Ordinul 127/2020]