Art. 46. - Art. 46 - Statut din 2008 al Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România

M.Of. 214

În vigoare
Versiune de la: 23 Iulie 2020
Art. 46
(1)Nimeni nu poate fi promovat direct pastor, fără a fi îndeplinit o stagiatură în slujba de diacon, apoi ca prezbiter.
(2)Pentru a fi ordinat ca pastor, un slujitor trebuie să slujească unei biserici de cel puţin 100 de membri sau două biserici (nu filiale) care însumează cel puţin 100 de membri.
(3)În cazuri excepţionale, cu acordul comunităţii regionale, teritoriale sau etnice, atunci când situaţia o cere, un slujitor poate fi ordinat pastor şi dacă biserica sau grupul de biserici păstorite are sub 100 de membri.

(4)Pastorul va putea deţine o slujbă de conducere până la împlinirea vârstei de 65 de ani, iar dacă biserica şi conducerea comunităţii regionale, teritoriale sau etnice consideră că încă este eficient în poziţia de conducere, poate sluji până la împlinirea vârstei de 70 de ani.