Art. 1. - Art. 1 - Statut din 2008 al Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România

M.Of. 214

În vigoare
Versiune de la: 23 Iulie 2020
Art. 1
(1)Cultul Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România este comunitatea tuturor credincioşilor penticostali, organizaţi în biserici şi filiale autorizate de către acesta, aflate în interiorul şi în afara graniţelor României.
(2)În desfăşurarea activităţii sale, Cultul Creştin Penticostal are la bază următoarele principii:
a)principiul garantării dreptului la libertatea de gândire, de conştiinţă şi religie al oricărei persoane din România şi din afara graniţelor ei, potrivit Constituţiei şi tratatelor la care România este parte, acesta fiind un principiu fundamental în activitatea Cultului Creştin Penticostal;
b)principiul nondiscriminării; nicio persoană aparţinând Cultului Creştin Penticostal nu poate fi pusă în situaţie de inferioritate pentru credinţa sa;
c)principiul autonomiei; în raporturile sale cu statul român, Cultul Creştin Penticostal este autonom. Exercitarea credinţei penticostale se face în baza normelor stabilite de Statutul Cultului Creştin Penticostal, precum şi a actelor şi normativelor interne;
d)principiul egalităţii; cultele legal recunoscute sunt egale în faţa legii şi a autorităţilor statale de orice rang. Raporturile Cultului Creştin Penticostal cu alte culte sau organizaţii se realizează pe baza respectului reciproc;
e)principiul conformităţii cu normele moral-creştine, aşa cum reies ele din Sfânta Scriptură;
f)principiul sacralităţii familiei; familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie, în conformitate cu Sfintele Scripturi, şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor. În sensul prezentului statut, termenii "bărbat" şi "femeie" sunt înţeleşi prin raportare la sexul biologic al individului, ca realitate obiectivă constatată la naştere.