Secţiunea 1 - SECŢIUNEA 1: Constituirea comunităţii regionale, teritoriale sau etnice - Statut din 2008 al Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România

M.Of. 214

În vigoare
Versiune de la: 23 Iulie 2020
SECŢIUNEA 1:SECŢIUNEA 1: Constituirea comunităţii regionale, teritoriale sau etnice
Art. 65
(1)Bisericile penticostale locale de pe raza unuia sau a mai multor judeţe formează o comunitate penticostală regională, cu scopul de a se sprijini reciproc în lucrarea de evanghelizare şi de zidire duhovnicească, precum şi pentru a avea un mijloc de reprezentare colectivă în faţa autorităţilor locale şi în relaţiile lor cu conducerea Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România.
(2)Bisericile care se află pe teritoriul unui judeţ sau al unor judeţe unde s-a constituit o comunitate regională nu pot aparţine sub nicio formă altei comunităţi regionale decât aceleia care funcţionează pe teritoriul respectiv. Fiecare comunitate exercită atribuţiunile sale doar în raport cu bisericile din jurisdicţia sa.

Art. 66
(1)Bisericile locale dintr-una sau mai multe ţări învecinate se pot uni pentru a forma o comunitate penticostală teritorială din diaspora, cu scopul de a se sprijini reciproc în lucrarea de evanghelizare şi de zidire duhovnicească, precum şi pentru a avea un mijloc de reprezentare colectivă în faţa autorităţilor locale şi în relaţiile lor cu conducerea Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România.
(2)În cadrul comunităţilor teritoriale pot funcţiona comunităţi zonale.
(3)Bisericile care se află pe teritoriul unui stat sau al unei comunităţi zonale din aceeaşi comunitate teritorială nu pot aparţine sub nicio formă altei comunităţi teritoriale sau zonale decât aceleia care funcţionează pe teritoriul respectiv. Fiecare comunitate exercită atribuţiunile sale doar în raport cu bisericile din jurisdicţia sa.
(4)Dobândirea personalităţii juridice se face cu respectarea dispoziţiilor legale specifice statului pe al cărui teritoriu îşi desfăşoară activitatea.

Art. 67
Bisericile penticostale locale aparţinând unei anumite etnii se pot uni pentru a constitui o comunitate penticostală etnică, având aceiaşi scop prevăzut la art. 53.
Art. 68
(1)Înfiinţarea unei comunităţi regionale, teritoriale sau etnice se face prin hotărârea Adunării de constituire, a delegaţilor tuturor bisericilor implicate, cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul acestora şi cu aprobarea Consiliului bisericesc. Din rândul delegaţilor trebuie să facă parte pastorii şi conducătorii bisericilor.
(2)Numărul minim de membri, necesar pentru înfiinţarea unei comunităţi noi, trebuie să fie cel puţin egal cu norma de reprezentare pentru un membru în Consiliul bisericesc.