Secţiunea 2 - Constituire şi organizare - Statut din 2008 al Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România
M.Of. 214
În vigoare Versiune de la: 23 Iulie 2020
SECŢIUNEA 2:Constituire şi organizare
Art. 15
(1)Biserica locală se constituie prin hotărârea Adunării generale de constituire a bisericii şi funcţionează în cadrul Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România, pe baza autorizaţiei eliberate de Biroul permanent al Cultului Creştin Penticostal, la cererea comunităţii regionale, teritoriale sau etnice, şi se înscrie în Registrul unic al persoanelor juridice de la sediul cultului.
(2)În prealabil, comunitatea regională, teritorială sau etnică se va convinge că credincioşii care solicită autorizarea cunosc, acceptă şi respectă prezentul statut şi Mărturisirea de credinţă, că au un pastor local şi dispun de spaţiul necesar funcţionării ca biserică.
Art. 151
(1)Biserica filială va fi autorizată în condiţiile prevăzute la art. 15 alin. (2) şi poate fi constituită dintr-un număr mai mic de 10 membri.
(2)Din punct de vedere spiritual şi administrativ, biserica filială depinde de o biserică locală ce va fi menţionată pe autorizaţia bisericii filială.
(3)În situaţia în care se constată îndeplinirea condiţiilor necesare, iar situaţia o cere, se poate solicita comunităţii regionale, teritoriale sau etnice schimbarea autorizării bisericii filială în biserică locală.Art. 16
[textul din Art. 16 din capitolul III, sectiunea 2 a fost abrogat la 23-iul-2020 de Art. I, punctul 16. din Ordinul 127/2020]
[textul din Art. 16 din capitolul III, sectiunea 2 a fost abrogat la 23-iul-2020 de Art. I, punctul 16. din Ordinul 127/2020]
Art. 17
Nicio biserică locală nu poate aparţine Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România dacă nu aparţine unei comunităţi regionale, teritoriale sau etnice, cu excepţia bisericilor care nu sunt situate pe raza unei comunităţi teritoriale existente, care vor fi autorizate prin Departamentul pentru relaţii cu bisericile din diaspora.Art. 18
Desprinderea dintr-o biserică penticostală a unui grup de credincioşi în vederea înfiinţării, în aceeaşi localitate, a unei noi biserici, se face cu aprobarea comunităţii regionale, teritoriale sau etnice şi numai atunci când această acţiune contribuie la progresul lucrării lui Dumnezeu.
Desprinderea dintr-o biserică penticostală a unui grup de credincioşi în vederea înfiinţării, în aceeaşi localitate, a unei noi biserici, se face cu aprobarea comunităţii regionale, teritoriale sau etnice şi numai atunci când această acţiune contribuie la progresul lucrării lui Dumnezeu.Art. 19
Autorizarea în cadrul Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România a unei biserici dintr-o altă confesiune creştină, ai cărei membri acceptă şi practică în mod individual învăţătura penticostală, se va face la solicitarea comunităţii regionale, teritoriale sau etnice şi în urma unei monitorizări de minimum un an. Din momentul autorizării, biserica devine parte componentă a Cultului Creştin Penticostal.

Art. 20
(1)Biserica penticostală locală este legal angajată faţă de terţi, prin semnătura pastorului şi cea a secretarului sau a unui delegat al acestora.
(2)Bisericile care nu au angajaţi sau activităţi aducătoare de venit pot ţine contabilitatea în partidă simplă.
Art. 21
Ştampila bisericii este rotundă şi trebuie să conţină în centru imaginea unui porumbel în zbor - emblema Cultului Creştin Penticostal, pe circumferinţa exterioară, sub formă de cerc, se scrie «Cultul Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România», iar pe un al doilea rând, interior, sub formă de cerc, se scrie denumirea specifică a entităţii, după care urmează judeţul sau ţara în cazul comunităţilor teritoriale.Art. 22
Biserica locală încetează să mai existe prin retragerea autorizaţiei, atunci când scopurile pentru care s-a constituit nu mai sunt îndeplinite sau când comunitatea regională, teritorială sau etnică constată că biserica nu mai respectă prezentul statut şi după ce s-au epuizat toate demersurile în soluţionarea crizei. Retragerea autorizaţiei se face de Către Biroul permanent la cererea comunităţii regionale, teritoriale sau etnice.