Capitolul ix - Incompatibilităţi şi conflicte de interese - Statut din 2006 al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate
M.Of. 680
În vigoare Versiune de la: 7 August 2023
CAPITOLUL IX:Incompatibilităţi şi conflicte de interese
Art. 34
(1)Membrii Consiliului de administraţie al CNAS şi ai consiliilor de administraţie ale caselor de asigurări, precum şi personalul angajat al acestor case de asigurări, indiferent de nivel, nu pot deţine funcţii de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii, direcţiilor de sănătate publică, furnizorilor de servicii medicale din sistemul de asigurări sociale de sănătate ale căror servicii se decontează din fond, unităţilor sanitare, cabinetelor medicale, funcţii alese sau numite în cadrul Colegiului Medicilor din România, colegiilor judeţene ale medicilor, respectiv al municipiului Bucureşti, în cadrul Colegiului Medicilor Stomatologi din România, colegiilor judeţene ale medicilor stomatologi, respectiv al municipiului Bucureşti, în cadrul Colegiului Farmaciştilor din România, colegiilor judeţene ale farmaciştilor, respectiv al municipiului Bucureşti, organizaţiilor centrale şi locale ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, organizaţiilor centrale şi locale ale Ordinului Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în sistemul sanitar din România sau funcţii în cadrul societăţilor reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu profil de asigurări, farmaceutic sau de aparatură medicală.
(1)Membrii Consiliului de administraţie al CNAS şi ai consiliilor de administraţie ale caselor de asigurări, precum şi personalul angajat al acestor case de asigurări, indiferent de nivel, nu pot deţine funcţii de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii, direcţiilor de sănătate publică, furnizorilor de servicii medicale din sistemul de asigurări sociale de sănătate ale căror servicii se decontează din fond, unităţilor sanitare, cabinetelor medicale, funcţii alese sau numite în cadrul Colegiului Medicilor din România, colegiilor judeţene ale medicilor, respectiv al municipiului Bucureşti, în cadrul Colegiului Medicilor Stomatologi din România, colegiilor judeţene ale medicilor stomatologi, respectiv al municipiului Bucureşti, în cadrul Colegiului Farmaciştilor din România, colegiilor judeţene ale farmaciştilor, respectiv al municipiului Bucureşti, organizaţiilor centrale şi locale ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, organizaţiilor centrale şi locale ale Ordinului Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în sistemul sanitar din România sau funcţii în cadrul societăţilor reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu profil de asigurări, farmaceutic sau de aparatură medicală.(2)Personalului din cadrul CNAS şi caselor de asigurări, cu statut de funcţionar public, îi sunt aplicabile şi dispoziţiile Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Constituie conflict de interese deţinerea de către membrii Consiliului de administraţie al CNAS şi ai consiliilor de administraţie ale caselor de asigurări, precum şi de către personalul angajat al acestor case de asigurări de părţi sociale, acţiuni sau interese la furnizori care stabilesc relaţii contractuale cu casele de asigurări. Această dispoziţie se aplică şi în cazul în care astfel de părţi sociale, acţiuni ori interese sunt deţinute de către soţ, soţie, rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai persoanei în cauză.
(4)Membrii Consiliului de administraţie al CNAS şi ai consiliilor de administraţie ale caselor de asigurări, care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al IV-lea inclusiv, au un interes patrimonial în problema supusă dezbaterii consiliului de administraţie, nu pot participa la dezbaterile consiliului de administraţie şi nici la adoptarea hotărârilor.
(5)Persoanele care la data intrării în vigoare a Legii nr. 95/2006 se află în una dintre incompatibilităţile prevăzute la alin. (1) vor opta pentru una dintre funcţiile ocupate în termen de 30 de zile.
Art. 35
(1)Pe timpul executării mandatului preşedintele, vicepreşedinţii şi directorul general ai CNAS nu pot exercita nicio altă funcţie sau demnitate publică, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.
(2)Membrii Consiliului de administraţie al CNAS, pe perioada exercitării mandatului, nu sunt salariaţi ai CNAS, cu excepţia preşedintelui şi a vicepreşedinţilor, şi nu pot ocupa funcţii în structurile executive ale caselor de asigurări.
(3)Membrii Consiliului de administraţie al CNAS nu pot exercita activităţi la societăţi comerciale sau la alte unităţi care se află în relaţii contractuale cu casele de asigurări.Art. 36
Persoanele care prin activitatea desfăşurată au produs CNAS sau caselor de asigurări prejudicii constatate şi dovedite potrivit actelor normative în vigoare nu pot fi membri ai Consiliului de administraţie al CNAS, ai consiliilor de administraţie ale caselor de asigurări ori angajaţi ai acestor instituţii şi nu pot intra în relaţii contractuale cu CNAS sau cu casele de asigurări.
Art. 37
(1)La nivelul CNAS funcţionează comisii de experţi, potrivit dispoziţiilor art. 278 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Indemnizaţia lunară pentru membrii comisiilor de experţi, precum şi cheltuielile de deplasare ocazionate de participarea în comisiile de experţi se suportă din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, potrivit art. 278 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Regulamentul de organizare şi funcţionare şi atribuţiile comisiilor de experţi se aprobă prin ordin al preşedintelui CNAS.