Art. 17. - Statut din 2006 al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate

M.Of. 680

În vigoare
Versiune de la: 7 August 2023
Art. 17
(1)Preşedintele consiliului de administraţie este preşedintele CNAS şi are rang de secretar de stat.
(2)Preşedintele CNAS are dreptul la organizarea cabinetului demnitarului în structura CNAS şi în limita numărului de posturi prevăzut de lege pentru funcţia de secretar de stat.
(3)Preşedintele CNAS este numit de primul-ministru dintre membrii consiliului de administraţie, la propunerea ministrului sănătăţii publice.
(4)Preşedintele CNAS este ordonator principal de credite pentru administrarea şi gestionarea bugetului Fondului.
(5)În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, precum şi pentru punerea în aplicare a hotărârilor consiliului de administraţie, preşedintele CNAS emite ordine care devin executorii după ce sunt aduse la cunoştinţă persoanelor interesate. Ordinele cu caracter normativ se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(6)Preşedintelui CNAS îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.