Art. 15. - Art. 15: Atribuţiile adunării generale a acţionarilor - Statut din 2002 al Societatii Comerciale Filiala pentru Reparatii si Servicii 'Hidroserv' Slatina - S.A.
M.Of. 632
În vigoare Versiune de la: 27 August 2002
Art. 15: Atribuţiile adunării generale a acţionarilor
(1)Adunarea generală a acţionarilor a S.C. "Hidroserv" Slatina - S.A. este organul de conducere al acesteia, care decide asupra activităţii şi asupra politicii ei economice şi de afaceri.
(2)Adunările generale ale acţionarilor sunt ordinare şi extraordinare.
(3)Adunarea generală ordinară a acţionarilor are următoarele atribuţii principale:
a)aprobă propunerile privind strategia globală de dezvoltare, retehnologizare, modernizare, restructurare economico-financiară a S.C. "Hidroserv" Slatina - S.A.;
b)alege şi revocă cenzorii conform prevederilor legale;
c)stabileşte nivelul remuneraţiei lunare cuvenite membrilor consiliului de administraţie şi premierea acestora, precum şi a cenzorilor;
d)aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli şi, după caz, programul de activitate pe exerciţiul financiar următor;
e)stabileşte nivelul remuneraţiei lunare a directorului S.C. "Hidroserv" Slatina - S.A., precum şi premierea acestuia;
f)aprobă sau modifică bilanţul contabil şi contul de profit şi pierdere după analizarea rapoartelor consiliului de administraţie şi cenzorilor;
g)aprobă repartizarea profitului conform legii;
h)hotărăşte cu privire la folosirea dividendelor aferente acţiunilor gestionate, pentru restructurare şi dezvoltare;
i)hotărăşte cu privire la contractarea de împrumuturi bancare pe termen lung, inclusiv a celor externe; stabileşte competenţele şi nivelul de contractare a împrumuturilor bancare de pe piaţa internă şi externă, a creditelor comerciale şi a garanţiilor, inclusiv prin gajarea acţiunilor, potrivit legii;
j)hotărăşte cu privire la înfiinţarea sau la desfiinţarea subunităţilor, fuziunea, divizarea, participarea la constituirea de noi persoane juridice sau la asocierea cu alte persoane juridice ori fizice, din ţară sau din străinătate;
k)analizează rapoartele consiliului de administraţie privind stadiul şi perspectivele referitoare la profit şi dividende, poziţia pe piaţa internă şi internaţională, nivelul tehnic, calitatea, forţa de muncă, protecţia mediului, relaţiile cu clienţii;
l)se pronunţă asupra gestiunii administratorilor şi asupra modului de recuperare a prejudiciilor produse S.C. "Hidroserv" Slatina - S.A. de către aceştia;
m)hotărăşte cu privire la gajarea sau la închirierea unor bunuri, unităţi sau sedii proprii;
n)aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului de administraţie;
o)aprobă delegările de competenţă pentru consiliul de administraţie;
p)reglementează dreptul de preemţiune al acţionarilor şi al salariaţilor S.C. "Hidroserv" Slatina - S.A. cu privire la cesiunea acţiunilor şi aprobă limitele şi condiţiile pentru cesionarea către salariaţii săi a unui număr de acţiuni proprii;
r)îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de lege în sarcina sa.
(4)Pentru atribuţiile menţionate la alin. (3) lit. d), f), g), h), i), j), l), m) şi n) adunarea generală a acţionarilor nu va putea lua hotărâri decât în urma obţinerii de către fiecare reprezentant al unui mandat special prealabil de la organul care l-a numit.
(5)Adunarea generală extraordinară a acţionarilor se întruneşte pentru a hotărî următoarele:
a)schimbarea formei juridice;
b)mutarea sediului;
c)schimbarea obiectului de activitate;
d)majorarea capitalului social, precum şi reducerea sau reîntregirea lui prin emisiune de noi acţiuni, în condiţiile legii;
e)fuziunea cu alte societăţi comerciale sau divizarea;
f)dizolvarea anticipată;
g)emisiunea de obligaţiuni;
h)modificarea numărului de acţiuni sau a valorii nominale a acestora, precum şi cesiunea acţiunilor;
i)aprobarea conversiei acţiunilor nominative emise în formă dematerializată în acţiuni nominative emise în formă materializată şi invers;
j)aprobarea conversiei acţiunilor preferenţiale şi nominative dintr-o categorie în alta, în condiţiile legii;
k)orice altă modificare a actului constitutiv sau orice altă hotărâre pentru care este cerută aprobarea adunării generale extraordinare a acţionarilor.
(6)Pentru exercitarea atribuţiilor adunării generale extraordinare a acţionarilor fiecare reprezentant trebuie să obţină un mandat special prealabil de la organul care l-a numit.