Art. 20. - Statut din 1983 STATUTUL cooperativei agricole de productie

B.Of. 18

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 28 Martie 1983
Art. 20
Formele de organizare a productiei si a muncii in cooperativa agricola de productie si componenta subunitatilor de productie se stabilesc de adunarea generala, in functie de conditiile speficice ale unitatii respective, de cerintele concentrarii si specializarii productiei.
Subunitatile de productie sint: ferma, brigada si sectorul, care au plan de productie sau, dupa caz, si buget de venituri si cheltuieli, ce fac parte integranta din planul de productie si bugetul de venituri si cheltuieli al cooperativei agricole.
Seful de ferma, brigadierul si seful de sector sint alesi de adunarea subunitatii de productie respectiva, pe timp de 2 ani, si sint confirmati de adunarea generala a cooperativei. Sefii de ferme, brigadierii si sefii de sectoare, care nu vor fi confirmati de adunarea generala in functiile in care au fost alesi, vor fi inlocuiti in cel mult 30 de zile.
Seful de ferma, brigadierul si seful de sector asigura realizarea sarcinilor de productie ale subunitatii, organizeaza si conduc procesul de productie, coordoneaza si indruma activitatea sefilor de echipa, consultindu-se cu acestia la organizarea procesului de productie; se ingrijesc de pastrarea in bune conditii a mijloacelor de productie si de utilizarea lor cit mai rationala, controleaza permanent modul cum se executa intregul volum de munca manuala si mecanica prevazut in devizele de lucrari si organizeaza tinerea evidentei muncii si a realizarilor obtinute, asigura organizarea cu regularitate a adunarilor subunitatilor de productie si raspund in fata acestora pentru intreaga lor activitate.
Sefii de ferme, brigadierii, sefii de sectoare, celelalte cadre tehnice si economice din cooperativa agricola de productie raspund atit fata de organele colective de conducere ale cooperativei, cit si fata de presedintele, inginerul sef si contabilul sef al acesteia, pentru organizarea si desfasurarea activitatii, realizarea productiilor si veniturilor planificate in subunitatile pe care le conduc.
Suprafetele de teren si celelalte mijloace de productie necesare desfasurarii in bune conditii a procesului de productie se repartizeaza fermelor, brigazilor si sectoarelor, pe o perioada de mai multi ani.
Formatia de baza in organizarea muncii in cadrul subunitatilor de productie este echipa mixta de mecanizatori si cooperatori, echipa de mecanizatori sau echipa de cooperatori.
Organizarea muncii pe echipe are drept scop intarirea spiritului de munca colectiva, a disciplinei, cresterea raspunderii intregii echipe si a fiecarui membru al acesteia, pentru folosirea deplina a bazei tehnico-materiale, executarea la timp si de calitate a volumului de munca stabilit pe intreaga suprafata sau pe intregul efectiv de animale si obtinerea productiilor prevazute.
Echipa se organizeaza cu caracter permanent, pe sole, tarlale, specii si categorii de animale, cel putin pe durata unui ciclu de productie sau a unui an calendaristic.
Echipa este condusa de un sef de echipa care lucreaza efectiv in productie, desemnat de consiliul de conducere al cooperativei, dintre cei mai buni mecanizatori din echipa respectiva sau dintre cooperatorii cu cea mai mare experienta si cu aptitudini in organizarea muncii, care se bucura de prestigiu si autoritate in rindul membrilor echipei.
Seful de echipa asigura respectarea stricta a ordinii si disciplinei in productie, controleaza zilnic volumul de munca efectuat de cooperatori si mecanizatori, calitatea lucrarilor executate si intocmeste pontajul pentru fiecare membru al echipei.
Cooperativa poate organiza diferite activitati productive, cu munca la domiciliul membrilor cooperativei.