Secţiunea 3 - Evidenţele depozitarului central - Regulamentul 10/2017 privind depozitarii centrali emis în aplicarea Regulamentului (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 privind îmbunătăţirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană şi privind depozitarii centrali de titluri de valoare şi de modificare a Directivelor 98/26/CE şi 2014/65/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 236/2012
M.Of. 772
În vigoare Versiune de la: 20 Mai 2024
SECŢIUNEA 3:Evidenţele depozitarului central
Art. 52
(1)Depozitarul central ţine registrele de instrumente financiare, altele decât cele derivate, în formă electronică şi deţine un sistem informatic capabil să îndeplinească următoarele funcţii de procesare a datelor:
a)executarea operaţiunilor de transfer de instrumente financiare, altele decât cele derivate, pe baza principiului dublei înregistrări, cu verificarea prealabilă a următoarelor condiţii:
1.numărul instrumentelor financiare, altele decât cele derivate, creditate este egal cu numărul instrumentelor financiare, altele decât cele derivate, debitate şi numărul instrumentelor financiare, altele decât cele derivate, transferate dintr-un cont este egal cu numărul instrumentelor financiare, altele decât cele derivate, adăugate în contul sau în conturile în care se transferă;
2.contul care urmează a fi debitat conţine un număr suficient de instrumente financiare, altele decât cele derivate;
3.instrumentele financiare, altele decât cele derivate, ce urmează a fi transferate nu sunt indisponibilizate;
b)modificarea valorii nominale a acţiunilor şi conversia instrumentelor financiare în acţiuni.
(2)Participanţii la sistemul depozitarului central trebuie să ţină registrele de instrumente financiare, altele decât cele derivate, în formă electronică şi trebuie să deţină un sistem informatic care să îndeplinească următoarele funcţii de procesare a datelor:
a)executarea operaţiunilor de transfer de instrumente financiare, altele decât cele derivate, între subconturile din cadrul unui cont global, pe baza principiului dublei înregistrări, cu verificarea prealabilă a următoarelor condiţii:
1.numărul instrumentelor financiare, altele decât cele derivate, creditate este egal cu numărul instrumentelor financiare debitate şi numărul instrumentelor financiare, altele decât cele derivate, transferate dintr-un cont este egal cu numărul instrumentelor financiare, altele decât cele derivate, adăugate în contul sau în conturile în care se transferă;
2.contul care urmează a fi debitat conţine un număr suficient de instrumente financiare, altele decât cele derivate;
3.instrumentele financiare, altele decât cele derivate, ce urmează a fi transferate nu sunt indisponibilizate;
b)modificarea valorii nominale a acţiunilor şi conversia instrumentelor financiare în acţiuni.
(3)Depozitarul central poartă răspunderea identificării proprietarului tuturor instrumentelor financiare, altele decât cele derivate, depozitate în sistemul administrat de acesta, în cazul în care respectivele instrumente financiare, altele decât cele derivate, sunt înregistrate în conturi individuale deschise de către depozitarul central în numele proprietarilor de instrumente financiare, altele decât cele derivate; în cazul în care instrumentele financiare, altele decât cele derivate, sunt înregistrate în conturi individuale şi/sau globale deschise de participanţi în sistemul depozitarului central, respectivii participanţi în sistemul depozitarului central poartă răspunderea identificării proprietarului unor astfel de instrumente financiare, altele decât cele derivate.
Art. 53
(5)Prevederile alin. (3) nu se aplică în cazul aplicării instrumentelor, competenţelor şi mecanismelor de rezoluţie menţionate în Legea nr. 312/2015 privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul financiar, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 312/2015.
(1)Depozitarul central întocmeşte şi păstrează evidenţe privind datele de identificare ale fiecărui emitent de instrumente financiare, altele decât cele derivate, pentru care furnizează serviciul prevăzut la pct. 1 sau 2 din secţiunea A a anexei la Regulamentul (UE) nr. 909/2014, care cuprind cel puţin următoarele:
a)denumirea emitentului;
b)identificatorul entităţii juridice (LEI), în formatul corespunzător prevăzut de tabelul 2 din anexa IV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 394/2017;
c)codul de ţară, în formatul corespunzător prevăzut de tabelul 2 din anexa IV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 394/2017;
d)capitalul social, numărul instrumentelor financiare, valoarea nominală, valoarea emisiunii şi clasa de instrumente financiare;
e)numele, prenumele, funcţia persoanei sau persoanelor autorizate să reprezinte emitentul, numele persoanei de contact, precum şi specimenele de semnătură;
f)codul ISIN (pentru fiecare emisiune de instrumente financiare), în formatul corespunzător prevăzut de tabelul 2 din anexa IV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 394/2017.
(2)Emitenţii au obligaţia de a aduce la cunoştinţa depozitarului central orice modificare a datelor prevăzute la alin. (1), conform regulilor şi procedurilor depozitarului central.
(3)Orice modificări aduse caracteristicilor unei emisiuni de instrumente financiare a unui emitent pentru care România este stat membru de origine ale cărui instrumente financiare, altele decât cele derivate, sunt înregistrate în sistemul depozitarului central autorizat de A.S.F. şi sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată sau într-un alt loc de tranzacţionare vor fi operate de către depozitarul central numai după eliberarea şi în conformitate cu certificatul emis în acest sens de A.S.F.
(4)Certificatul menţionat la alin. (3) se transmite de către emitent depozitarului central în termen de maximum două zile lucrătoare de la transmiterea sa de către A.S.F.
(5)Prevederile alin. (3) nu se aplică în cazul aplicării instrumentelor, competenţelor şi mecanismelor de rezoluţie menţionate în Legea nr. 312/2015 privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul financiar, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 312/2015.Art. 54
Documentele privind evidenţa fiecărei clase de instrumente financiare, altele decât cele derivate, trebuie să cuprindă cel puţin următoarele date:
a)hotărârea organului statutar al emitentului cu privire la emiterea instrumentelor financiare, altele decât cele derivate;
b)descrierea clasei instrumentelor financiare, altele decât cele derivate, şi valoarea nominală, după caz;
c)numărul de instrumente financiare, altele decât cele derivate emise;
d)codul ISIN;
e)informaţii cu privire la plata dividendelor, a dobânzilor sau a altor sume distribuite, precizându-se data de înregistrare, valoarea dividendului sau a sumei distribuite, suma reţinută la sursă cu titlu de impozit, dacă este cazul, precum şi data plăţii.
Art. 55
(1)Înregistrările referitoare la deţinătorii instrumentelor financiare, volumul instrumentelor financiare, altele decât cele derivate, deţinute de fiecare dintre aceştia, şi situaţia acestor instrumente financiare, altele decât cele derivate, sunt realizate de:
a)depozitarul central, pentru conturile individuale de instrumente financiare, altele decât cele derivate, administrate de acesta în numele deţinătorilor de instrumente financiare;
b)participanţi, pentru conturile globale şi individuale administrate de aceştia.
(1)Înregistrările referitoare la deţinătorii instrumentelor financiare, volumul instrumentelor financiare, altele decât cele derivate, deţinute de fiecare dintre aceştia, şi situaţia acestor instrumente financiare, altele decât cele derivate, sunt realizate de:
a)depozitarul central, pentru conturile individuale de instrumente financiare, altele decât cele derivate, administrate de acesta în numele deţinătorilor de instrumente financiare;
b)participanţi, pentru conturile globale şi individuale administrate de aceştia.(2)Fiecărui cont i se va acorda un număr de identificare unic, conform procedurilor ce vor fi emise de către depozitarul central.
Art. 56
(1)Înregistrările electronice pentru fiecare cont individual deschis la depozitarul central trebuie să conţină cel puţin elementele solicitate de standardele tehnice de reglementare şi punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 909/2014, precum şi următoarele informaţii:
a)pentru persoane fizice:
1.numele complet al proprietarului de instrumente financiare, altele decât cele derivate, adresa de e-mail;
2.codul unic de înregistrare, codul numeric personal (CNP) pentru deţinători români sau un cod unic de identificare pentru deţinători străini;
3.seria şi numărul actului de identitate;
4.domiciliul sau reşedinţa;
5.dacă deţinătorul înregistrat este reprezentat de un reprezentant legal se vor indica numele şi datele de identificare ale acestuia, documentul legal în baza căruia este împuternicit ca reprezentant al deţinătorului;
6.informaţii privind codul IBAN, daca acestea sunt disponibile;
b)pentru persoane juridice:
1.denumirea, codul unic de înregistrare (CUI pentru persoane juridice române sau cod unic similar pentru persoane juridice străine) sau, dacă nu este disponibil, numărul unic de identificare, cum ar fi identificatorul entităţii juridice (LEI), sediul social ori noţiunea echivalentă din legislaţia aplicabilă, pentru persoane juridice străine, ţara, adresa de e-mail;
2.număr de ordine în registrul comerţului;
3.numele reprezentantului legal, în măsura în care este furnizat de persoana juridică, sau numele persoanei autorizate;
4.informaţii privind codul IBAN, dacă acestea sunt disponibile.
c)pentru deţinătorii fără personalitate juridică: denumirea entităţii, numărul unic de identificare, codul IBAN, în cazul în care informaţia este disponibilă, datele de identificare şi de contact ale reprezentantului legal, în măsura în care sunt furnizate de entitate, sau ale reprezentantului autorizat al acesteia; reprezentantul autorizat poate fi şi intermediarul autorizat care deţine conturile de instrumente financiare deschise în numele clienţilor persoanei juridice;
d)pentru instrumentele financiare care sunt deţinute în indiviziune de două sau mai multe persoane se indică numele acestora, precum şi numele aceleia dintre ele care este împuternicită să îi reprezinte, dacă este cazul;
e)garanţiile sau sarcinile asupra instrumentelor financiare, indicându-se data când acestea au fost înregistrate şi izvorul obligaţiei garantate;
f)restricţionarea conturilor de instrumente financiare ale deţinătorilor.

f)restricţionarea conturilor de instrumente financiare ale deţinătorilor.(2)Pentru fiecare cont de instrumente financiare, altele decât cele derivate, depozitarul central şi/sau participanţii vor înregistra următoarele informaţii:
a)numărul unic de identificare al contului, în conformitate cu art. 55 alin. (2);
b)numărul instrumentelor financiare deţinute;
c)garanţiile sau sarcinile asupra instrumentelor financiare;
d)restricţionările asupra contului de instrumente financiare;
e)informaţii privind orice creştere sau descreştere a numărului de instrumente financiare înregistrate în cont (istoric operaţiuni).
Art. 57
În afara datelor şi informaţiilor privind emitenţii, instrumentele financiare şi conturile deţinătorilor de instrumente financiare, depozitarul central păstrează şi actualizează următoarele evidenţe:
a)evidenţa lunară, cuprinzând numărul de instrucţiuni de transfer şi al cererilor primite şi soluţionate, precum şi al celor nesoluţionate;
b)evidenţa privind transferurile de proprietate efectuate în sistemul depozitarului central, altele decât cele rezultate în urma tranzacţiilor efectuate pe pieţele reglementate şi/sau în cadrul altor locuri de tranzacţionare;
c)evidenţe privind numărul total al acţiunilor fiecărui emitent, suma reprezentând principalul în cazul emisiunii de obligaţiuni sau numărul total al altor instrumente financiare emise şi puse în circulaţie.
Art. 58
(1)Participanţii depozitarului central au obligaţia de a transmite cu promptitudine toate informaţiile solicitate de către depozitarul central, necesare pentru organizarea evidenţelor prevăzute la art. 55 şi 56, precum şi de a efectua raportările prevăzute la art. art. 177 alin. (5) din Legea nr. 126/2018.
(1)Participanţii depozitarului central au obligaţia de a transmite cu promptitudine toate informaţiile solicitate de către depozitarul central, necesare pentru organizarea evidenţelor prevăzute la art. 55 şi 56, precum şi de a efectua raportările prevăzute la art. art. 177 alin. (5) din Legea nr. 126/2018.(2)Depozitarul central are obligaţia să asigure participanţilor posibilitatea tehnică de a transmite în format electronic informaţiile menţionate la alin. (1).
Art. 59
Evidenţele menţionate în prezentul regulament se vor păstra pe o perioadă de cel puţin 5 ani, în primul an într-un loc uşor accesibil, şi într-un mod care să permită accesul în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la cererea A.S.F.
Art. 60
Depozitarul central pune la dispoziţia A.S.F., la cerere, toate evidenţele şi înregistrările prevăzute de prezentul regulament, de Regulamentul (UE) nr. 909/2014 şi de standardele tehnice de reglementare şi de punere în aplicare a acestuia.