Secţiunea 1 - Întreţinerea cazărmilor - Regulamentul 1/2008 DE ORDINE INTERIOARĂ ÎN UNITATE - R.G.-1
M.Of. 815
Ieşit din vigoare Versiune de la: 1 Noiembrie 2008
SECŢIUNEA 1:Întreţinerea cazărmilor
Art. 158
Terenurile şi construcţiile din cazarmă, precum şi toate încăperile clădirilor, ocupate sau aflate în conservare, vor fi menţinute permanent în ordine şi curăţenie prin grija subunităţilor/compartimentelor ce le au în primire. Gestionarea şi întreţinerea construcţiilor din unitate se asigură de către administratorul cazărmii.
Art. 159
(1)Curăţenia încăperilor şi a sectoarelor exterioare se execută zilnic, de regulă, dimineaţa, de către personalul stabilit, sub conducerea gradatului de serviciu pe subunitate sau a unui gradat ori subofiţer, în timpul prevăzut prin orarul unităţii, potrivit instrucţiunilor primite de la administratorul cazărmii. Personalul care execută curăţenia nu este scutit de programul de instrucţie.
(2)Cel puţin o dată pe săptămână se execută curăţenia generală în cazarmă şi în toate încăperile, sub conducerea administratorilor de subunitate. Pe timpul curăţeniei generale, lenjeria de pat şi saltelele se scot în curte, se scutură şi se aerisesc.
Art. 160
Mobilierul unei camere nu poate fi mutat în altă cameră ori clădire sau dintr-o subunitate în alta fără aprobarea administratorului cazărmii.
Art. 161
(1)Inventarul, instalaţiile şi utilajele din centrale termice, spălătorii, bucătării, brutării, săli de mese, magazii de alimente vor fi păstrate în ordine şi curate, respectându-se cu stricteţe regulile de folosire, întreţinere şi igienă.
(2)După întrebuinţare, vesela se sterilizează prin fierbere, iar periodic se dezinfectează.
(3)Pe timpul verii, ferestrele de la bucătării, săli de mese, magazii de alimente, spaţii cu activitate permanentă cum sunt serviciul de permanenţă şi de pază sau tura, serviciul de luptă permanent vor fi prevăzute cu plase din metal, textile ori din mase plastice.
Art. 162
(1)Grupurile sanitare trebuie să fie întreţinute curate, dezinfectate zilnic şi să aibă o bună aerisire şi iluminare.
(2)Spălătoarele vor fi prevăzute cu lavoare/chiuvete şi băiţe pentru picioare. Lângă spaţiile cu activităţi productive cum sunt atelierele, parcurile auto, brutăriile, bucătăriile şi spălătoriile se montează duşuri cu apă caldă.
(3)În lipsa instalaţiei de alimentare cu apă şi de canalizare, în spălătoare se montează recipiente pentru apă, cu capac, prevăzute cu o instalaţie simplă de colectare, distribuţie şi evacuare a apei.
Art. 163
În fiecare spălător se montează robinete sau armături pentru băut apă. Când nu există în apropiere instalaţii de alimentare permanentă cu apă, în încăperile locuite se amplasează vase emailate sau inoxidabile cu apă potabilă, prevăzute cu robinete şi capace închise cu lacăt, care se spală şi se umplu zilnic cu apă, sub supravegherea gradatului de serviciu pe subunitate, care păstrează cheile de la lacăt.
Art. 164
Pentru fumat se amenajează locuri speciale, în exteriorul clădirilor, cu avizul cadrului tehnic din unitate cu atribuţii de apărare împotriva incendiilor.
Art. 165
(1)În sectorul fiecărei companii/similare trebuie să se afişeze pe un panou, într-un loc vizibil, următoarele:
a)orarul zilnic al unităţii;
b)programul săptămânal de instrucţie;
c)repartiţia pentru întreţinere a sectoarelor subunităţii;
d)extrasul din planul înviorării cu variante, loc, ţinută;
e)tabelul cu rândul la serviciu al gradaţilor de serviciu pe companie/similare, plantoanelor;
f)instrucţiunile proprii de apărare împotriva incendiilor, planurile de evacuare pentru persoane şi bunuri materiale;
g)alte documente pe care comandantul subunităţii le apreciază ca necesare sau sunt ordonate de eşaloanele superioare.
(2)Ferestrele de la stradă vor asigura mascarea activităţii din interior.
(3)În încăperile de la etaj, precum şi în cele de la parterul clădirilor care au subsoluri funcţionale se interzic deplasarea militarilor în cadenţă sau în pas alergător ori fugă, precum şi dispunerea unor fişete sau dulapuri masive şi subansamble grele de la tehnica de luptă ori transport.
Art. 166
(1)Încăperile şi podurile trebuie să aibă două rânduri de chei. Cheile de la încăperile subunităţilor, inclusiv de la poduri, se păstrează un rând la gradatul de serviciu, iar al doilea rând la comandantul subunităţii.
(2)Când subunitatea pleacă din garnizoană, cheile de la încăperi se predau la ofiţerul de serviciu pe unitate.
(3)Cheile de la birourile şi fişetele cadrelor din comandamentul unităţii se păstrează un rând la persoana care le foloseşte, iar al doilea rând la ofiţerul de serviciu, în cutii sigilate.
(4)Cheile de la magaziile, depozitele, remizele, atelierele şi laboratoarele unităţii se păstrează la ofiţerul de serviciu pe unitate, în cutii sigilate.
(5)Predarea şi primirea cheilor se fac de către persoanele împuternicite.
SUBSECŢIUNEA 1:Încălzirea şi aerisirea încăperilor
Art. 167
(1)Începerea perioadei de încălzire a încăperilor în sezonul rece şi programul orar de încălzire pe încăperi, în funcţie de destinaţia acestora, se stabilesc prin ordin de zi pe unitate, după verificarea şi revizia instalaţiilor, a sobelor şi curăţarea coşurilor de fum, lucrări aprobate de administratorul cazărmii.
(2)Încetarea perioadei de încălzire se consemnează prin ordin de zi pe unitate.
Art. 168
(1)Încălzirea sobelor din dormitoare se va termina cu o oră înainte de ora stingerii. În încăperile folosite ca săli de specialitate, birouri, cancelarii de subunităţi sau pentru alte scopuri, încălzirea sobelor se face în orele stabilite prin ordinul de zi pe unitate. În sobele din spălătoare, focul se aprinde de către planton, la ordinul gradatului de serviciu, cu o oră înainte de ora deşteptării.
(2)Lemnele şi cărbunii pentru încălzitul sobelor se păstrează în lăzi dispuse în locuri anume destinate.
(3)Aprinderea focului la sobele încălzite cu gaze naturale se face de către militarii instruiţi în acest scop.
(4)Instalarea de sobe provizorii sau construirea altora se face cu aprobarea administratorului cazărmii şi, după caz, a unităţii teritoriale de construcţii şi domenii militare.
(5)Exploatarea centralelor termice se face numai cu personal autorizat în condiţiile stabilite prin norme. Programul de funcţionare a centralelor termice se stabileşte de către administratorul cazărmii, în funcţie de programul unităţii şi de temperatura mediului exterior.
(6)Pentru supravegherea focului în sobe se numesc, prin ordin de zi pe unitate, militari care, în prealabil, vor fi instruiţi asupra regulilor de încălzire a sobelor şi asupra măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor. Aceştia, în orele în care se face focul în sobă, nu mai execută alte activităţi.
(7)Programul orar de încălzire, persoanele care supraveghează încălzitul sobelor şi instrucţiunile de exploatare a acestora se afişează la loc vizibil, pe perete, în apropierea sobelor.
Art. 169
Se interzic folosirea sobelor defecte, improvizate sau neverificate, lăsarea acestora fără supraveghere pe timpul încălzirii, folosirea combustibilului lichid la aprinderea focului în sobele încălzite cu lemne şi cărbuni, menţinerea în funcţiune a sobelor cu uşiţa de la focar deschisă, precum şi spargerea lemnelor în încăperi, pe coridoare sau pe scări.
Art. 170
În perioada de încălzire a încăperilor, uşile şi ferestrele acestora sunt etanşate, folosindu-se pentru aerisire un număr limitat de ferestre. Termometrele se fixează pe pereţii interiori ai încăperilor, departe de sobe şi instalaţii de încălzire, la înălţimea de 1,50 m faţă de pardoseală.
Art. 171
(1)Aerisirea încăperilor se face de către plantoane, sub supravegherea gradatului de serviciu pe subunitate. În dormitoare, aerisirea se face înainte de culcare şi după deşteptare.
(2)Pe timpul verii, podurile şi subsolurile clădirilor se aerisesc în permanenţă. Iarna, aerisirea acestora se execută după programul stabilit de comandantul subunităţii.
Art. 172
(1)Deschiderea ferestrelor pentru aerisire se face, de regulă, atunci când militarii au ieşit din încăperi. Dacă militarii trebuie să rămână în încăperi, ferestrele se deschid numai pe o singură parte a încăperilor şi se fixează obligatoriu.
(2)Instalaţiile de ventilaţie existente trebuie să fie menţinute în stare de funcţionare, pentru a asigura aerisirea corespunzătoare a încăperilor.
(3)Instalaţiile de aer condiţionat, acolo unde există, se folosesc potrivit precizărilor stabilite de administratorul cazărmii.
SUBSECŢIUNEA 2:Iluminatul cazărmii
Art. 173
(1)În cazarmă se asigură iluminatul exterior şi interior. Iluminatul interior este de lucru, de serviciu ori veghe. Modul şi programul de iluminare se stabilesc de către administratorul cazărmii în funcţie de programul unităţii, de perioada din zi cu lumină naturală şi de condiţiile specifice de lucru din încăperi.
(2)Iluminatul de serviciu ori veghe se asigură în dormitoare, pe coridoare, scări şi în grupurile sanitare, pe timpul când militarii dorm, precum şi în alte locuri stabilite de comandantul unităţii, la propunerea administratorului cazărmii. În grupurile sanitare, iluminatul de serviciu se asigură de la lăsarea întunericului până în zorii zilei.
(3)Dacă iluminarea se face cu petrol, lămpile de serviciu ori veghe ard cu lumina normală. Abajururile sau globurile lămpilor şi ale becurilor de serviciu ori veghe din dormitoare au culoarea albastră.
(4)Iluminatul exterior al intrării în cazarmă, precum şi al altor zone, stabilite de comandantul unităţii, se asigură de la lăsarea întunericului până în zorii zilei.
Art. 174
(1)Pentru cazurile de întrerupere temporară a iluminatului electric, în unitate şi la subunităţi trebuie să existe lămpi, felinare sau alte mijloace de iluminare. Numărul şi locul acestora se stabilesc de către administratorul cazărmii.
(2)Sarcina menţinerii în stare de funcţionare a instalaţiilor electrice de iluminat revine administratorului cazărmii, prin personalul specializat din subordine, iar a lămpilor, felinarelor sau a altor mijloace de iluminare, administratorului de subunitate şi gradatului de serviciu.
(3)În încăperile unde pe timpul alertelor se desfăşoară activităţi, toate ferestrele vor fi prevăzute cu mijloace pentru camuflarea luminilor.