Secţiunea 1 - Comandantul unităţii militare - Regulamentul 1/2008 DE ORDINE INTERIOARĂ ÎN UNITATE - R.G.-1

M.Of. 815

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Noiembrie 2008
SECŢIUNEA 1:Comandantul unităţii militare
Art. 39
(1)Comandantul unităţii militare este persoana cu autoritate învestită legal, care exercită actul de comandă asupra personalului structurilor subordonate, precum şi asupra celui aflat temporar în subordine. El reprezintă unitatea militară şi trebuie să fie model de exigenţă, moralitate, pregătire profesională, fermitate, iniţiativă şi principialitate.
(2)Comandantul poartă întreaga răspundere pentru capacitatea operaţională a unităţii militare, disciplina şi starea morală a personalului din subordine, integritatea patrimoniului şi Drapelul de luptă al unităţii.
Art. 40
Comandantul unităţii militare, în exercitarea actului de comandă, poate atribui, temporar, prin delegare de competenţă, o parte din atribuţiile şi responsabilităţile sale unor persoane subordonate.
Art. 41
(1)Comandantul unităţii militare organizează, pentru îndeplinirea misiunilor care îi revin, consilii militare/şedinţe de lucru în funcţie de eşalon, lunar, săptămânal sau ori de câte ori situaţia o impune, cu persoanele cu funcţii de conducere, anunţând din timp temele şi subiectele care urmează a fi discutate.
(2)La consiliile militare/şedinţele de lucru pot participa, în afara cadrelor de conducere, şi alte cadre militare şi personal civil care pot să contribuie la rezolvarea temelor de pe ordinea de zi.
Art. 42
(1)Activităţile care se desfăşoară la luarea în primire a comenzii unei unităţi militare sunt precizate în anexa nr. 1.
(2)Angajamentul care se semnează de către comandant este prevăzut în anexa nr. 2.
Art. 43
Comandantul unităţii militare are următoarele atribuţii:
1.a) asigură capacitatea operaţională a unităţii;
2.b) conduce activităţile de întocmire şi executare a planurilor de instrucţie, de alertare, de mobilizare şi intervenţie şi ia măsuri de actualizare a acestora;
3.c) stabileşte şi urmăreşte respectarea orarului zilnic şi folosirea integrală a timpului prevăzut pentru instrucţie;
4.d) conduce activitatea de resurse umane şi de perfecţionare a pregătirii profesionale, ştiinţifice şi tehnice, precum şi de apreciere/promovare a subordonaţilor pe baza calităţilor profesionale şi morale ale acestora;
5.e) organizează, conduce şi îndrumă nemijlocit activităţile structurilor militare subordonate privind planificarea, executarea şi evaluarea instrucţiei şi exerciţiilor;
6.f) asigură promovarea, la termenele ordonate sau prevăzute în actele normative în vigoare, a rapoartelor, sintezelor, dărilor de seamă, situaţiilor şi a altor documente solicitate de eşaloanele superioare;
7.g) ia măsuri pentru rezolvarea rapoartelor/cererilor şi propunerilor subordonaţilor sau le propune pentru soluţionare la eşaloanele superioare;
8.h) asigură condiţii pentru participarea militarilor la slujbele confesiunii căreia îi aparţin, conform convingerilor lor religioase;
9.i) analizează periodic starea de sănătate a efectivelor subordonate;
10.j) organizează şi execută controale inopinate la subordonaţi, în scopul cunoaşterii permanente a nivelului de pregătire, al evaluării nivelului de cunoaştere şi a modului de respectare a prevederilor actelor normative în vigoare;
11.k) ordonă măsuri pentru eliminarea disfuncţionalităţilor constatate de comisiile de control;
12.l) raportează comandantului eşalonului superior modul de îndeplinire a misiunilor şi sarcinilor primite, deciziile luate şi modul de îndeplinire a acestora, precum şi alte aspecte care prezintă interes şi îi informează pe subordonaţi şi pe cei cu care cooperează în părţile ce îi privesc;
13.m) urmăreşte respectarea dispoziţiilor legale privind utilizarea eficientă a fondurilor aprobate prin buget şi prezentarea la timp a situaţiilor financiare privind execuţia bugetară;
14.n) asigură condiţiile pentru o bună administrare a cazărmii;
15.o) verifică măsurile de apărare împotriva incendiilor pentru obiectivele şi bunurile materiale pe care le deţine unitatea;
16.p) creează, când este cazul, condiţiile necesare pentru desfăşurarea activităţilor privind reconversia personalului militar din subordine;
17.q) stabileşte zile şi intervale orare pentru primirea subordonaţilor la raport şi a cetăţenilor în audienţă, controlează şi analizează modul de rezolvare a rapoartelor, cererilor şi reclamaţiilor primite;
18.r) ia măsuri pentru creşterea prestigiului unităţii în garnizoană, dezvoltă relaţiile dintre militari şi civili în limitele competenţei sale profesionale şi participă la viaţa culturală, ştiinţifică şi administrativă a localităţii;
19.s) dezvoltă relaţii cu mass-media potrivit prevederilor actelor normative specifice şi strategiei de comunicare a eşaloanelor superioare;
20.t) stabileşte regulile de acces specifice în unitate şi de primire a vizitatorilor, în conformitate cu prevederile anexei nr. 3;
21.u) informează locţiitorul/şeful de stat major cu datele necesare preluării comenzii;
22.v) solicită sprijinul ofiţerului de contrainformaţii şi securitate militară pentru cunoaşterea, prevenirea şi contracararea ameninţărilor generate de spionaj, sabotaj, subversiune, terorism şi crimă organizată, precum şi pentru realizarea măsurilor de protecţie a forţei; cooperează permanent cu ofiţerul de contrainformaţii şi securitate militară când sesizează aspecte privind apărarea naţională şi siguranţa militară;
23.w) sesizează Direcţia contrainformaţii şi securitate militară în maximum 24 de ore de la producerea unui incident de securitate;
24.x) răspunde de implementarea şi respectarea măsurilor de protecţie a informaţiilor clasificate în cadrul structurii proprii şi al celor subordonate;
25.y) asigură organizarea activităţii modulului documente clasificate şi, după caz, a componentei Sistemului Militar de Registre, conform normelor;
26.z) răspunde de modul de îndeplinire de către personalul din subordine a responsabilităţilor rezultate din aplicarea dispoziţiilor legale, care stau la baza realizării managementului financiar-contabil;
27.aa) răspunde de modul de organizare şi executare a controlului intern;
28.ab) răspunde de modul de organizare şi executare a activităţilor de securitate şi sănătate în muncă, protecţie a mediului, supraveghere tehnică şi metrologie legală, conform legislaţiei în vigoare;
29.ac) asigură organizarea modulului de securitate, coordonează activitatea acestuia şi îndeplineşte responsabilităţile pe linie de securitate, conform normelor în vigoare;
30.ad) facilitează accesul ofiţerilor de contrainformaţii desemnaţi în obiectivele, încăperile şi la datele şi informaţiile necesare desfăşurării activităţii specifice;
31.ae) organizează cooperarea, pe probleme de securitate, între modulul propriu de securitate şi modulul de contrainformaţii;
32.af) raportează comandantului eşalonului ierarhic superior măsurile întreprinse pentru soluţionarea situaţiilor sau a cazurilor semnalate în informările prezentate de structurile şi ofiţerii de contrainformaţii.
Art. 44
Comandantul apără şi respectă onoarea şi demnitatea subordonaţilor.
Art. 45
(1)Comandantul unităţii militare ordonă înscrierea în ordinul de zi pe unitate, în fiecare zi lucrătoare, a ordinelor/dispoziţiilor date în exercitarea şi executarea atribuţiilor ce îi revin.
(2)Ordinul de zi pe unitate se redactează în Registrul pentru înscrierea ordinelor de zi pe unitate sau poate fi tehnoredactat pe o staţie de lucru PC independentă, acreditată conform reglementărilor în vigoare pentru prelucrarea şi stocarea informaţiilor clasificate nivel "SECRET". Regulile privind redactarea/tehnoredactarea ordinului de zi pe unitate sunt prevăzute în anexa nr. 4.
(3)De la obligaţia de a redacta/tehnoredacta ordinul de zi pe unitate în fiecare zi lucrătoare, prevăzută la alin. (1), se exceptează unităţile militare a căror activitate nu necesită emiterea zilnică a unor ordine/dispoziţii pe problemele precizate la pct. 1.1 din anexa nr. 4.