Art. 9. - Regulament din 2025 privind selectarea, promovarea şi evaluarea personalului Curţii Constituţionale

M.Of. 124

În vigoare
Versiune de la: 8 Decembrie 2025
Art. 9
Comisia de soluţionare a contestaţiilor are următoarele atribuţii principale:
a)soluţionează contestaţiile depuse de candidaţi cu privire la selecţia dosarelor;
b)soluţionează contestaţiile formulate împotriva baremului stabilit pentru proba scrisă, motivează soluţiile şi adoptă baremul definitiv;
c)soluţionează contestaţiile depuse de candidaţi cu privire la evaluarea şi notarea probei scrise pentru verificarea cunoştinţelor;
d)soluţionează contestaţiile depuse de candidaţi cu privire la evaluarea şi notarea probei orale şi reevaluează proba, pe baza înregistrării audiovideo şi a analizei scrise depuse de candidat;
e)transmite secretarului comisiei rezultatele contestaţiilor, în vederea comunicării acestora;
f)semnează procesele-verbale întocmite de secretarul comisiei în legătură cu contestaţiile soluţionate.