Art. 70. - Regulament din 2025 privind selectarea, promovarea şi evaluarea personalului Curţii Constituţionale
M.Of. 124
În vigoare Versiune de la: 8 Decembrie 2025
Art. 70
(1)Prin ordin al preşedintelui Curţii Constituţionale se constituie comisia de concurs, respectiv comisia de soluţionare a contestaţiilor, până cel mai târziu la data publicării anunţului de concurs.
(2)Persoanele nominalizate în comisia de concurs şi în comisia de soluţionare a contestaţiilor, cu excepţia secretarului, sunt, de regulă, salariaţi cu funcţii de conducere sau funcţii de execuţie de cel puţin acelaşi nivel cu postul scos la concurs.
(3)Atât comisia de concurs, cât şi comisia de soluţionare a contestaţiilor au fiecare în componenţa lor un secretar şi 3 membri, din care un membru are calitatea de preşedinte.
(4)Secretariatul comisiei de concurs şi secretariatul comisiei de soluţionare a contestaţiilor se asigură de către o persoană din cadrul Compartimentului resurse umane şi salarizare al Curţii Constituţionale.
(5)Secretarul comisiei de concurs este şi secretar al comisiei de soluţionare a contestaţiilor şi este numit prin ordinul prevăzut la alin. (1), însă nu are calitatea de membru.