Art. 4. - Regulament din 2025 privind selectarea, promovarea şi evaluarea personalului Curţii Constituţionale

M.Of. 124

În vigoare
Versiune de la: 8 Decembrie 2025
Art. 4
(1)La concursul pentru ocuparea posturilor vacante de magistrat-asistent gradul III se pot înscrie persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 12 alin. (2) din Legea nr. 361/2023 privind personalul Curţii Constituţionale. Condiţiile de vechime trebuie să fie îndeplinite la data expirării perioadei de depunere a cererilor de înscriere, inclusiv.
(2)Posturile vacante de personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor-asistenţi din cadrul Curţii Constituţionale se ocupă prin concurs de persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1), fiindu-le aplicabile în mod corespunzător prevederile prezentului regulament, inclusiv cele privind evaluarea.