Art. 3. - Pentru structurile de specialitate ale Curţii Constituţionale, au calitatea de evaluator: - Regulament din 2025 privind selectarea, promovarea şi evaluarea personalului Curţii Constituţionale

M.Of. 124

În vigoare
Versiune de la: 8 Decembrie 2025
Art. 3
(1)Evaluarea profesională individuală a personalului din structurile de specialitate ale Curţii Constituţionale se face anual, în condiţiile legii.
(2)Evaluatorul este persoana aflată într-o funcţie de conducere care are în subordine compartimentul în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea o persoană care ocupă o funcţie de execuţie sau care coordonează activitatea acestuia.
(3)Pentru structurile de specialitate ale Curţii Constituţionale, au calitatea de evaluator:
a)preşedintele Curţii Constituţionale, pentru personalul din Compartimentul audit public intern;
b)judecătorii Curţii Constituţionale, pentru personalul din compartimentele aflate în subordinea acestora;
c)prim-magistratul-asistent, pentru salariaţii aflaţi în subordinea sa directă;
d)directorul Cancelariei preşedintelui Curţii Constituţionale, pentru compartimentele aflate în coordonarea sa;
e)secretarul general, pentru personalul de conducere şi de execuţie aflat în subordinea sa, cu excepţia Compartimentului grefă, arhivă şi registratură jurisdicţională, precum şi pentru personalul din cadrul Compartimentului resurse umane şi salarizare, Compartimentului registratură şi arhivă generală şi Compartimentului juridic, contencios şi relaţii publice;
f)directorul Direcţiei economice şi administrative, pentru personalul de conducere aflat în subordinea directă, precum şi pentru Compartimentul achiziţii publice şi Compartimentul sănătate şi securitate în muncă;
g)şefii de servicii, pentru personalul de execuţie aflat în subordinea directă;
h)şeful de birou, pentru personalul de execuţie aflat în subordinea directă.
(4)Pentru întregul personal al Curţii, perioada evaluată este cuprinsă între 1 ianuarie şi 31 decembrie din anul pentru care se face evaluarea, dar nu mai puţin de 6 luni de activitate pe funcţia respectivă. Evaluarea se finalizează cel târziu la data de 28 februarie a anului următor perioadei evaluate.
(5)Prin excepţie de la prevederile alin. (4), evaluarea personalului se realizează pentru o altă perioadă în oricare dintre următoarele situaţii:
a)la suspendarea, modificarea locului de muncă, modificarea felului muncii sau încetarea raporturilor de muncă ale personalului în condiţiile legii, dacă perioada efectiv lucrată este de cel puţin 30 de zile consecutive;
b)la suspendarea, modificarea locului de muncă, modificarea felului muncii sau încetarea contractului de muncă sau, după caz, a raportului de muncă/mandatului evaluatorului, în condiţiile legii, dacă perioada efectiv coordonată este de cel puţin 30 de zile consecutive. În cazul în care evaluatorul se află în imposibilitatea de drept sau de fapt constatată prin act administrativ de a realiza efectiv evaluarea, calitatea de evaluator revine persoanei care are calitatea de contrasemnatar al raportului de evaluare la data încetării, suspendării sau modificării, în condiţiile legii, a raportului de muncă al evaluatorului, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte desemnarea unui alt contrasemnatar, atunci când este posibil, potrivit structurii organizatorice;
c)atunci când pe parcursul perioadei evaluate persoana este promovată.
(6)Evaluarea realizată în situaţiile prevăzute la alin. (5) se numeşte evaluare parţială şi se realizează la data sau în termen de 10 zile lucrătoare de la data intervenirii acestor situaţii, fiind luată în considerare la evaluarea anuală.