Art. 24. - Regulament din 2025 privind selectarea, promovarea şi evaluarea personalului Curţii Constituţionale

M.Of. 124

În vigoare
Versiune de la: 8 Decembrie 2025
Art. 24
(1)În maximum 30 de zile de la data înaintării raportului potrivit art. 23 alin. (2), Plenul Curţii Constituţionale, analizând respectarea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 361/2023, Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale şi de prezentul regulament, validează rezultatele concursului pentru ocuparea posturilor vacante de magistrat-asistent gradul III.

(2)Plenul Curţii Constituţionale poate invalida, în tot sau în parte, concursul, în cazurile în care constată că nu au fost respectate condiţiile prevăzute de lege ori de regulament ori că există dovada săvârşirii unei fraude.
(3)Rezultatele validate se afişează, în aceeaşi zi, la sediul Curţii Constituţionale şi se publică pe pagina de internet a Curţii Constituţionale.
(4)Persoanele nemulţumite de rezultatul validării îl pot contesta la instanţa de contencios administrativ şi fiscal competentă, potrivit legii.