Art. 126. - Regulament din 2025 privind selectarea, promovarea şi evaluarea personalului Curţii Constituţionale

M.Of. 124

În vigoare
Versiune de la: 8 Decembrie 2025
Art. 126
(1)Promovarea prin transformarea postului din referent în consultant la absolvirea de studii superioare se face în situaţia în care salariatul a absolvit o formă de învăţământ superior ulterior încadrării la Curtea Constituţională, iar la data absolvirii era încadrat pe o funcţie cu nivel de studii inferior.
(2)Propunerea de promovare într-o funcţie cu un nivel de studii superior, ca urmare a absolvirii de către salariat a unor forme de învăţământ superior în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea sau considerată ca fiind utilă pentru desfăşurarea activităţii compartimentului din care face parte, justificată de necesitatea modificării fişei de post, se face de către şeful ierarhic la cererea salariatului, însoţită de copia legalizată a diplomei de licenţă sau, după caz, de adeverinţa care să ateste absolvirea studiilor, eliberată de o instituţie de învăţământ superior acreditată, propunere ce va fi avizată de secretarul general în calitate de ordonator de credite şi aprobată de către preşedintele Curţii Constituţionale.
(3)Promovarea într-o funcţie pentru care este prevăzut un nivel de studii superior se face numai în măsura în care preşedintele Curţii Constituţionale decide ca atribuţiile din fişa postului să fie modificate în mod corespunzător.