Art. 123. - Regulament din 2025 privind selectarea, promovarea şi evaluarea personalului Curţii Constituţionale

M.Of. 124

În vigoare
Versiune de la: 8 Decembrie 2025
Art. 123
(1)Personalul contractual în privinţa căruia comisia de examinare a decis că îndeplineşte condiţiile pentru promovare poate participa la proba scrisă.
(2)Subiectele pentru proba scrisă se stabilesc pe baza bibliografiei şi a tematicii de examen, astfel încât să reflecte capacitatea de analiză şi sinteză a candidaţilor, în concordanţă cu nivelul şi specificul postului pentru care se organizează examenul de promovare.
(3)Pentru desfăşurarea probei scrise, fiecare membru al comisiei de examinare propune, pe baza bibliografiei şi, după caz, a tematicii, maximum 3 subiecte, dintre care comisia de examinare stabileşte 3 până la 9 subiecte, cu cel mult două ore înainte de ora stabilită pentru examenul de promovare. Lista cu subiecte stabilite se semnează de toţi membrii comisiei de examinare.
(4)Înainte de începerea probei scrise, secretarul comisiei de examinare face apelul nominal al candidaţilor.
(5)În timpul desfăşurării probei scrise, ieşirea din sală a candidaţilor la promovare atrage eliminarea din examen. Excepţie fac situaţiile de urgenţă, pe care secretarul comisiei de examinare le va aduce la cunoştinţa preşedintelui comisiei, care va stabili persoana, dintre membrii comisiei de examinare sau, după caz, secretarul comisiei de examinare, ce îi va însoţi pe candidaţi.
(6)La ora stabilită pentru începerea probei scrise, comisia de examinare pune la dispoziţia fiecărui candidat lista subiectelor stabilite conform alin. (3).
(7)Fiecare candidat redactează o lucrare pe un subiect ales dintre cele stabilite de către comisia de examinare.
(8)După intrarea în sală a comisiei de examinare este interzis accesul candidaţilor la promovare care întârzie sau al oricărei persoane în afara membrilor comisiei şi a persoanei care asigură secretariatul comisiei.
(9)Pe toată durata de desfăşurare a probei scrise, inclusiv a formalităţilor prealabile sau ulterioare finalizării probei, participanţilor la examen nu le este permisă deţinerea sau folosirea vreunei surse de consultare sau a telefoanelor mobile ori a altor mijloace de comunicare la distanţă.
(10)Constatarea de către comisia de examinare a încălcării de către un candidat la promovare a dispoziţiilor prevăzute la alin. (9) conduce la eliminarea din sală a candidatului respectiv. În acest caz, comisia va face menţiunea "anulat" pe lucrare şi va consemna cele întâmplate în procesul-verbal.
(11)Lucrările se redactează, sub sancţiunea anulării, doar pe seturile de hârtie asigurate de Curtea Constituţională, purtând ştampila acesteia pe fiecare filă. Fiecare candidat la promovare înscrie pe prima filă în colţul din dreapta numele, prenumele, iar în chenarul din mijloc funcţia şi compartimentul din care face parte.
(12)Candidaţii vor folosi ca ciorne numai colile ce poartă ştampila Curţii Constituţionale, iar lucrările se vor redacta cu pixuri de culoare albastră, puse la dispoziţia candidaţilor de secretarul comisiei de examinare.
(13)La expirarea timpului alocat probei scrise, fiecare candidat la promovare va preda comisiei lucrarea scrisă, semnând borderoul special întocmit în acest sens.
(14)După încheierea probei scrise, secretarul comisiei de examinare afişează la sediul şi pe site-ul Curţii Constituţionale punctajul pentru fiecare criteriu de notare.