Art. 104. - Suspendarea concursului prevăzută la alin. (4) se finalizează astfel: - Regulament din 2025 privind selectarea, promovarea şi evaluarea personalului Curţii Constituţionale
M.Of. 124
În vigoare Versiune de la: 8 Decembrie 2025
Art. 104
(1)În cazul în care, de la data anunţării concursului şi până la afişarea rezultatelor finale ale acestuia, preşedintele Curţii Constituţionale este sesizat cu privire la nerespectarea prevederilor privind organizarea şi desfăşurarea concursului, se procedează la verificarea celor sesizate, cu celeritate, de către o comisie ai cărei membri sunt desemnaţi prin ordin al preşedintelui Curţii Constituţionale.
(2)Sesizarea poate fi făcută de către membrii comisiei de concurs ori ai comisiei de soluţionare a contestaţiilor, de către oricare dintre candidaţi sau de către orice persoană interesată.
(3)În situaţia în care verificările prevăzute la alin. (1) se realizează cu încadrarea în termenele procedurale prevăzute de prezentul regulament şi se constată că sunt respectate prevederile privind organizarea şi desfăşurarea concursului, acesta se desfăşoară în continuare.
(4)În cazul în care aspectele sesizate nu pot fi cercetate cu încadrarea în termenele procedurale prevăzute de prezentul regulament, desfăşurarea concursului va fi suspendată prin ordin al preşedintelui Curţii Constituţionale pe o perioadă de 15 zile lucrătoare.
(5)Suspendarea concursului prevăzută la alin. (4) se finalizează astfel:
a)dacă comisia constată existenţa unor deficienţe în respectarea prevederilor legale, concursul se anulează prin ordin al preşedintelui Curţii Constituţionale;
b)dacă se constată că prevederile legale au fost respectate, concursul se reia de la momentul suspendării.