Capitolul iii - Condiţii şi cerinţe pentru înscrierea la examenul de promovare - Regulament din 2025 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de promovare în funcţii de execuţie a personalului din cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi al oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale
M.Of. 12
În vigoare Versiune de la: 12 Ianuarie 2026
CAPITOLUL III:Condiţii şi cerinţe pentru înscrierea la examenul de promovare
SECŢIUNEA 1:Trecerea salariaţilor în grade şi trepte profesionale imediat superioare
Art. 17
(1)Pentru participarea la examenul de trecere în grade şi trepte profesionale imediat superioare, salariaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a)au dobândit o vechime de 3 ani în gradul profesional deţinut;
b)au obţinut calificativul "foarte bine" la evaluarea performanţelor profesionale individuale de cel puţin două ori în ultimii 3 ani în care aceştia s-au aflat în activitate;
c)au fost propuşi pentru promovare printr-un referat întocmit de şeful ierarhic superior şi aprobat de directorul general al ONRC.
(2)Referatul prevăzut la art. 3 alin. (2) va cuprinde următoarele elemente:
a)descrierea activităţii desfăşurate de candidat;
b)nivelul de însuşire a legislaţiei specifice activităţii desfăşurate;
c)aptitudinile pe care le-a dovedit candidatul în modul de îndeplinire a atribuţiilor;
d)conduita candidatului în timpul serviciului;
e)propunerea de promovare.
Art. 18
(1)În vederea participării la examenul de trecere în grade sau trepte profesionale imediat superioare, candidaţii depun următoarele documente:
a)cerere de înscriere;
b)adeverinţe eliberate de angajatori din care să reiasă vechimea în gradul sau treapta profesională din care promovează;
c)copii ale rapoartelor de evaluare a performanţelor profesionale din ultimii 3 ani în care s-au aflat în activitate.
(2)Documentele prevăzute la alin. (1) se depun la compartimentul resurse umane din cadrul ONRC/compartimentul economic din ORCT unde îşi desfăşoară activitatea şi vor fi centralizate pe domenii de activitate.
(3)În situaţia înscrierii la compartimentul economic din ORCT-ul unde îşi desfăşoară activitatea candidatul, respectivul compartiment transmite documentele şi codul unic de identificare la compartimentul resurse umane din cadrul ONRC, la data expirării perioadei de înscriere.
Art. 19
Examenul de trecere a personalului în grade sau trepte profesionale superioare cuprinde două etape:
a)verificarea documentelor depuse la înscriere;
b)susţinerea unei probe scrise de verificare a cunoştinţelor cu relevanţă pentru postul pentru care se organizează examenul.
SECŢIUNEA 2:Promovarea salariaţilor într-o funcţie pentru care este prevăzut un nivel superior de studii, ca urmare a obţinerii, în timpul executării contractului individual de muncă, a unei diplome de nivel superior
Art. 20
(1)Propunerea de promovare într-o funcţie cu un nivel de studii superior se realizează de către şeful ierarhic superior, la cererea salariatului, însoţită de copia diplomei de licenţă, respectiv a diplomei de absolvire, după caz, de adeverinţa care atestă absolvirea studiilor, certificate cu menţiunea "conform cu originalul", şi este aprobată de către directorul general al ONRC.
(2)Promovarea într-o funcţie pentru care este prevăzut un nivel superior de studii se face numai în măsura în care directorul general al ONRC, după emiterea punctului de vedere al compartimentelor de specialitate, decide ca atribuţiile din fişa postului să fie modificate în mod corespunzător.
Art. 21
(1)În vederea organizării examenului de promovare într-o funcţie pentru care este prevăzut un nivel superior de studii, compartimentul resurse umane din cadrul ONRC va centraliza propunerile de promovare primite pe domenii de activitate şi va informa directorul general al ONRC cu privire la numărul total al salariaţilor care îndeplinesc condiţiile pentru a fi promovaţi într-o funcţie pentru care este prevăzut un nivel superior de studii, precum şi cu privire la nivelul de încadrare, respectiv drepturile salariale de care urmează să beneficieze salariaţii în urma promovării.
(2)ONRC informează Ministerul Justiţiei asupra numărului salariaţilor care îndeplinesc condiţiile pentru a participa la examenul de promovare în funcţii cu un nivel superior de studii, asupra naturii posturilor, gradului/treptei şi coeficientului de salarizare pe care vor fi încadraţi salariaţii declaraţi admişi, precum şi asupra impactului financiar asupra fondului de salarii aprobat, necesar pentru plata drepturilor salariale ale salariaţilor promovaţi, solicitând aprobarea din punct de vedere financiar de către ordonatorul principal de credite.
(3)După obţinerea aprobării din punct de vedere financiar a ordonatorului principal de credite, ONRC va începe demersurile pentru organizarea examenului de promovare şi va publica anunţul privind examenul de promovare, conform prevederilor art. 6.
Art. 22
(1)În vederea participării la examenul de promovare într-o funcţie pentru care este prevăzut un nivel superior de studii, candidaţii depun următoarele documente:
a)cerere de înscriere;
b)copia diplomei de licenţă, respectiv a diplomei de absolvire sau, după caz, a adeverinţei care să ateste absolvirea studiilor, eliberate de o instituţie de învăţământ superior acreditată, pe care se va face menţiunea "conform cu originalul";
c)modelul fişei-cadru de post completate de şeful ierarhic/directorul ORCT/directorul direcţiei ONRC, cu atribuţiile suplimentare corespunzătoare postului pentru care se solicită promovarea.
(2)Documentele prevăzute la alin. (1) se depun la compartimentul resurse umane din cadrul ONRC/compartimentul economic din ORCT.
Art. 23
Examenul de promovare a personalului ONRC într-o funcţie pentru care este prevăzut un nivel superior de studii cuprinde două etape:
a)verificarea documentelor depuse la înscriere;
b)susţinerea unei probe scrise de verificare a cunoştinţelor cu relevanţă pentru postul pentru care se organizează examenul de promovare.
SECŢIUNEA 3:Trecerea salariaţilor în grad/treaptă superior/superioară celui/celei de debutant
Art. 24
(1)Trecerea salariaţilor în gradul/treapta superior/superioară celui/celei de debutant se realizează în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.336/2022, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Trecerea salariaţilor în gradul/treapta superior/superioară celui/celei de debutant se realizează prin susţinerea unui interviu faţă în faţă sau online, condiţiile şi desfăşurarea acestuia urmând a fi stabilite prin procedură operaţională aprobată prin decizie a directorului general al ONRC.